Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2229/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2229

Ședința publică de la 21 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Vișan

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

Grefier - -

*************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA- MEMBRU GRUP, împotriva sentinței civile nr.6473 din 18.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă SC SA- MEMBRU. GRUP, reprezentată de avocat, lipsind intimatul reclamant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care; constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurenta pârâtă, a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Constată că la data de 10.07.2008, petenta a chemat in judecata intimata SC. B, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa fie obligată intimata la plata sumelor reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate prevăzute în contractul colectiv de muncă cu ocazia pensionării, actualizate la data plății.

In motivarea acțiunii petenta a arătat că a fost salariata societății intimate până la data de 24.08.2005, când a fost pensionată, iar potrivit art.161 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pe anii 2004-2007, avea dreptul la patru salarii avute la data pensionării, care însă nu i-au fost acordate.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 6473 din 18.11.2008 a admis acțiunea formulată de petenta și a obligat intimata să plătească drepturile bănești reprezentând 4 salarii avute la data pensionării, sume actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății.

A fost obligată intimata la plata către petentă a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că petenta a fost salariata societății intimate, până la data de 24.08.2005, fiind pensionată pentru limită de vârtă.

Potrivit art.161 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 încheiat la nivelul,La pensionare - indiferent de cauza pensionării - salariatul este premiat pentru întreaga activitate cu o sumă reprezentând două salarii avute la data pensionării. Dacă salariatul are peste 15 ani vechime în petrol, suma acordată va fi de 4 salarii avute la data pensionării".

Conform înscrierilor din carnetul de muncă, petenta are o vechime de peste 30 de ani în domeniul petrolier, astfel încât este îndreptățită la plata a 4 salarii avute la data pensionării.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimata SC "" SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

In motivare susține că la data de 24.08.2005, contractul individual de muncă al reclamantei a încetat în conformitate cu dispozițiile art. 65 și 66 din Codul Muncii și la data încetării raporturilor sale de muncă au fost aplicabile dispozițiile CCM încheiat la nivel pentru anul 2005, nicidecum cele ale CCM pe anul 2007. Că, la data concedierii petenta a beneficiat de o indemnizație de concediere acordată în temeiul art. 50 din CCM, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea sa în.

Posibilitatea acordării unui număr de salarii avute la pensionare, în cazul salariaților pensionați, a fost prevăzut abia în anul 2007, fiind reglementat de art. 52 alin. 2 al CCM care se coroborează cu prevederile art. 161 CCM.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că petentei i-a încetat contractul individual de muncă în temeiul art. 65 și 66 din Codul Muncii și anume concediere colectivă, motivul concedierii fiind desființarea postului ocupat de salariat și în nici un caz împlinirea vârstei de pensionare sau pensionare anticipată, nefiindu- astfel aplicabile dispozițiile art. 161 CCM la nivel.

Mai mult, reclamanta și-a dat acordul cu privire la încetarea contractului individual de muncă din inițiativa societății, iar la data încetării acestuia (14 noiembrie 2005) nu intraseră în vigoare modificările aduse CCM la nivel de, care au făcut obiectul Actului Adițional înregistrat la.

Recursul este fondat și se va admite pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Astfel, în mod greșit, prima instanță admis acțiunea reclamantei, dispunând obligarea pârâtei recurente către aceasta la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea a 4 salarii avute la data pensionării.

Soluția primei instanțe este rezultatul interpretării eronate a situației de fapt și a dispozițiilor legale aplicabile în speță.

In acest sens este de menționat faptul că, prin decizia nr. - din 05.08.2005, reclamantei intimatei i s- desființat postul, dispunându-se încetarea contractului individual de muncă în baza dispozițiilor art. 65 și 66 din Codul Muncii, fiind vorba de o concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, situație în care aceasta a beneficiat de compensații reprezentând o indemnizație de concediere în cuantum de 17.640 lei în funcție de vechimea în.

Se constată, așadar, faptul că reclamantei nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 161 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dispoziții potrivit cărora - "în situația în care personalul protejat își dă acordul pentru desfacerea contractului individual de muncă, beneficiază, la data pensionării,ca premiere pentru întreaga activitate de o sumă de bani reprezentând două sau mai multe salarii avute la momentul încetării raporturilor de muncă".

Aceasta, întrucât, în cazul intimatei reclamante nu este vorba de o pensionare anticipată, realizată cu acordul acesteia, ci de o concediere colectivă, datorită restructurării de la nivelul SC"" SA, contractul individual de muncă al acesteia fiind desfăcut în baza dispozițiilor din Codul Muncii, arătate mai sus, ca urmare a desființării postului.

In al doilea rând, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății și înregistrat la sub nr. 8080 din 23 mai 2000, valabil pentru anul 2006, fost modificat prin Actul Adițional înregistrat sub nr. 923 din 23 februarie 2007, iar contractul individual de muncă al reclamantei a încetat prin decizia nr. - din 05.08.2005, la data încetării raporturilor sale de muncă fiind aplicabile dispozițiile CCM-ului încheiat la nivelul societății pentru anul 2005, nicidecum cele ale CCM-ului pe anul 2007.

In acest sens, reclamantei i se aplică prevederile CCM-ului din anul 2005, și nu din anul 2007, contract colectiv de muncă ce a fost modificat numai începând cu acest ultim an și unde s-a prevăzut că prevederile art. 50 alin. 2 se completează cu dispozițiile art. 161 alin. 1 și 2.

Aceasta întrucât, numai în dispozițiile art. 161 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2007 prevedeau faptul că la data pensionării salariatul este premiat pentru întreaga activitate cu o sumă de bani reprezentând două sau mai multe salarii avute la data pensionării.

Față de cele arătate, se constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, recursul declarat de SC SA B se privește ca fiind întemeiat și se va admite, se va schimba în totalitate hotărârea Tribunalului Gorj, în sensul că se va respinge cererea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.6473 din 18.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect "drepturi bănești".

Modifică sentința în sensul, respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud.-

3 ex/20.05.2009

fond:

Președinte:Doina Vișan
Judecători:Doina Vișan, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2229/2009. Curtea de Apel Craiova