Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 228/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 228/R-CM
Ședința publică din 11 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Constantina Duțescu
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanții, G, și de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.816/CM din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-reclamanți, recurenții-pârâți și intimații-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la data de 1.10.2007, reclamanții, G, și, au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții la calcularea și la plata despăgubirilor echivalente sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu luna octombrie 2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, precum și pentru viitor, să fie obligați pârâții la calcularea sumelor reprezentând actualizarea drepturilor solicitate, începând cu data nașterii drepturilor până la data executării efective a hotărârii, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt magistrați în cadrul Curții de APEL PITEȘTI și sunt discriminați, contrar prevederilor art.1-6 din nr.OG137/2000 și a art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, arătând că sporul solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea sporului de confidențialitate nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat.
La rândul său, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, însă la data de 28.11.2007 excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.
Ulterior, la data de 26.11.2007, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat cerere pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice A, precum și întâmpinare, invocând lipsa calității procesuale pasive a sa, susținându-se că acest minister nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții, excepție respinsă ca neîntemeiată la data de 28.11.2007.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.816/CM din 28 noiembrie 2007, a dmis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI să plătească acestora drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 1.10.2004 și până la data pronunțării acestei hotărâri, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI fondurile necesare achitării drepturilor bănești sus menționate.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL PITEȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că aceasta este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedete că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art.5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Reclamanții fac parte din personalul din unitățile de justiție (unități bugetare), cărora le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul d eontologic, art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau C puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperite, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc. Aceștia nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare, însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativa ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate (de "non facere") reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art.155 din Codul muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică. Într-adevăr, în cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
Deci reclamanții se află, sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unității bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, or munca a fost acumulată în vechimea dobândită de reclamanți, la fel ca munca celuilalt personal judiciar.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse că acordarea unor sporuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Ministerul Justiției.
Se arată, în recursul declarat de reclamanți că sentința instanței de fond este nelegală față de motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât în mod greșit instanța a admis în parte acțiunea reclamanților și nu a acordat drepturile salariale constând în sporul de confidențialitate în procent de 15% și pentru viitor.
Față de prevederile art.108 și urm. din Codul muncii, respectiv a art.161 și art.17 alin.2 lit.j din Codul muncii, contractul de muncă este un contract cu executare succesivă caracterizat prin periodicitatea plății salariului. Datorită acestei situații sunt îndreptățiți a solicita conform art.110 alin.2 Codul d e procedură civilă coroborat cu art.291 din Codul muncii plata înainte de termen a componentei salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, respectiv plata pentru viitor a acestui spor.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de motivele de casare prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
1. La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești întrucât a consacrat drepturi care nu sunt prevăzute de legislația în vigoare.
Câtă vreme sporul de confidențialitate nu este prevăzut de actul normativ special în material salarizării judecătorilor o cerere cu acest obiect nu putea fi soluționată de instanța de judecată care, prin acordarea acestor drepturi a depășit limitele puterii judecătorești.
De asemenea, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 cu modificările ulterioare.
2. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Din acest punct de vedere a motivat că neacordarea sporului de confidențialitate nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor din nr.OG137/2000 și din Convenție, pentru că nu există un drept recunoscut și protejat de lege în lipsa unui act normativ care să prevadă și să garanteze sporul de confidențialitate.
Instanța a aplicat greșit legea reținând că reclamanții se află în situații comparabile cu alte categorii de personal, dispozițiile nr.OG137/2000 nefiind incidente pentru că ei reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, cu drepturi și îndatoriri stabilite prin act normativ special, respectiv Legea nr.27/2006.
Ca atare, situația lor nu este comparabilă cu a altor categorii de personal din sistemul bugetar care prin statute proprii, profesionale, au instituite drepturi și îndatoriri diferite, fac parte din categorii distincte ale autorității publice, informațiile protejate prin acordarea sporului în discuție diferă de cele stabilite prin Hotărârea nr.328/2005, sporul în cuantum de până la 15% din salariul de bază este prevăzut expres pentru categoriile de personal vizate.
În acest context s-a referit la personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, din Administrația președințială, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, direcțiile subordonate, Consiliul Legislativ.
S-a mai susținut că în concordanță cu deciziile Curții Europene, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării nu se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări și că tribunalul s-a referit greșit la dispozițiile art.269 din Codul muncii, observându-se că în dreptul comun al muncii nu este nicăieri prevăzută obligativitatea acordării unui spor de confidențialitate.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat hotărârea tribunalului pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă, deoarece aprobarea bugetului de stat revine Parlamentului care-și exercită prerogativa de putere legislativă prin lege organică, așa că obligarea sa la elaborarea bugetului sub o anumită formă sau conținut înseamnă o imixtiune în atribuțiile puterii legislative ce încalcă art.1 alin.4 din Constituție.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale cu respectarea procedurii reglementate prin Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Recursul declarat de reclamanți este întemeiat.
Astfel, prin acțiunea formulată aceștia au solicitat obligarea pârâților să le plătească fiecăruia drepturi reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna octombrie 2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pe viitor.
Instanța de fond, fără a motiva respingerea capătului de cerere privind acordarea și pe viitor a acestor drepturi bănești a menționat în sentință că față de incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, coroborat cu art.269 din Codul muncii, nu se pot acorda aceste drepturi pentru viitor.
S-a admis însă acțiunea formulată de reclamanți pentru plata sporului de confidențialitate de 15% pentru perioada 1 octombrie 2004 și până la pronunțarea hotărârii.
Se constată însă că atâta vreme cât art.15 alin.1 din nr.OUG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut sporul de confidențialitate care se aplică și în prezent, cât și art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, modificată prin Legea nr.405/2002 este de asemenea în vigoare, privarea reclamanților de la beneficiul de la acest drept pentru viitor este nejustificată.
În mod nejustificat instanța de fond a respins cererea reclamanților privind plata pentru viitor a acestui spor, atâta vreme cât normele legale ce au stat la baza admiterii cererii pentru perioada 2004-până în prezent nu au fost abrogate și atâta vreme cât art.110 alin.(2) Cod procedură civilă prevede că se poate cere înainte de termen executarea unei obligații alimentare sau a altei prestațiuni periodice.
Recursurile declarate de pârâți sunt nefondate.
În ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, rezultă că în mod greșit prima critică a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 alin.4 Cod procedură civilă inexistent, referirea la art.304 pct.4 Cod procedură civilă în realitate și numai din eroare la art.304 alin.4 Cod procedură civilă fiind nefondată.
Dacă pârâtul ar fi înțeles să invoce depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de fond, proprie textului menționat, susținerile din acest motiv de recurs nu se încadrează în disp.art.304 pct.4 Cod procedură civilă care vizează incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică.
Pe de altă parte, este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale numai pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr.XXXVI/2007) a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru anumite categorii de persoane s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, cu Cae galității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea recurentului că instanța ar fi intrat în sfera legislativului.
C de-al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă neîndoios că reclamanții funcționează ca judecători la Curtea de APEL PITEȘTI, iar potrivit art.99 lit.d și art.4 din Legea nr.303/2004, precum și art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea nr.328 din 24 august 2005, au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile obținute în această calitate, deci să păstreze confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile ce le parvin în exercițiul funcției.
Mai mult, nerespectarea secretului deliberării sau al confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară - pentru care este posibilă aplicarea unei sancțiuni disciplinare - inclusiv excluderea din magistratură, cea mai gravă pe scara ierarhică a sancțiunilor prevăzute de legea specială pentru aceștia.
Și în cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiunilor conferite de lege, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul (indemnizația) de încadrare.
În acest sens, instanța a făcut referire la funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract, funcționarii publici care constituie aparatul de lucru al Guvernului, cei din Administrația Președințială, din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
În această situație se pune problema de a aprecia dacă judecătorii se află în situație comparabilă cu persoanele amintite, pentru a concluziona dacă neacordarea acestui spor în beneficiul lor constituie o discriminare sub acest aspect, prima instanță făcând corect trimitere la Directiva 2000/CE/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile angajării care constituie aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării.
Tot astfel a motivat că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care având caracter sinalagmatic presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
Așa fiind, obligația de confidențialitate este privită ca o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, recunoscută tuturor celor care prestează o activitate în temeiul unui raport juridic de muncă indiferent de felul acestui raport și al funcției deținute în concordanță cu principiile constituționale preluate de Codul muncii privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru un salariu egal, dreptul la un salariu pentru munca prestată, conform art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, precum și art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.
Față de aceste considerații, este cert că reclamanții se află nu doar într-o situație comparabilă, dar chiar identică cu categoriile de personal din unitățile bugetare cărora li se acordă acest spor, discriminarea fiind evidentă, deși este de neadmis ca unul și același element constând în obligația de confidențialitate să producă efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare, funcție de apartenența la o categorie socio-profesională.
Sub acest ultim aspect, instanța de fond a observat corect că sistemul de salarizare este guvernat de principiul egalității de tratament, potrivit art.154 din Codul muncii, diferențierea salariilor fiind posibilă numai în raport de nivelul studiilor, treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, așa că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea reclamanților.
Prin urmare, aprecierea discriminării nu se face prin prisma criteriului socio-profesional, apartenența unei persoane de o anumită profesie nefiind motiv pentru includerea sau excluderea ei de la aplicarea sporului de confidențialitate care se acordă exclusiv funcție de obligația de confidențialitate, ce implică corelativ o contraprestație din partea celui căruia îi profită.
Dacă diferențierea salariilor se face în raport de nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, aceasta nu privește și sporurile salariale care se acordă în considerarea unor criterii specifice, în cauză, păstrarea confidențialității asupra datelor și informațiilor obținute în executarea obligațiilor de muncă.
În consecință, prin neacordarea sporului de confidențialitate reclamanții au fost discriminați în sensul art.2 alin.1 și 3 și art.6 din nr.OG137/2000, aflându-se în mod clar într-o situație juridică și faptică identică și comparabilă ce fundamentează acordarea acestui spor și pentru alte categorii de personal.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din conținutul art.7 și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
La fel, se grevează pe art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nici o distincție, pe art.14 din Convenție, Protocolul 12 care interzice discriminarea și art.4 din Carta socială europeană revizuită care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Față de cele expuse este inexact că acordarea sporului de confidențialitate nu are suport legal pentru judecători și că aceștia nu se află în situații comparabile cu alte categorii de personal pentru care este prevăzut, dimpotrivă prin hotărârea pronunțată tribunalul dând o aplicare corectă dispozițiilor legale evocate și asigurând posibilitatea reclamanților la un proces echitabil.
Așa fiind, recursul introdus de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
Și recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Prin sentința civilă atacată, Tribunalul Argeș nu a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât în considerarea unui raport de muncă pe care reclamanții l-ar avea cu acesta.
Într-adevăr reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea lor având pârâta Curtea de APEL PITEȘTI, așa cum corect se susține de recurent.
Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.OG208/2005, această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară și cum cererea de față are ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, pârâții se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
Față de cele arătate, recursul formulat de reclamanți urmează a fi admis în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, a se modifica sentința civilă atacată, în sensul că se va dispune obligarea pârâților și la plata pentru viitor către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, iar recursurile formulate de pârâți se vor respinge ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, G, și, împotriva sentinței civile nr.816/CM din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că dispune și plata pentru viitor a drepturilor bănești.
Menține în rest sentința.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red. /20.03.2008
/GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Florinița Ciorăscu, Constantina Duțescu
