Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Sentința 23/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 23/CM
Ședința publică din data de 9 septembrie 2008
Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman Magistrați Marcel Nistor Loredana Voivozeanu
- ASISTENȚI - - -
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții, A, TA, DB. -, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA,- C, județul a, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în - nr. 12-14, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -, cu sediul în--14, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în- C, județul a, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul a, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, cu sediul în Calea nr. 141 B, sector 6, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în--81, sector 1 și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul ales la. a, b-dul -. - nr. 18, județul a, având ca obiectdrepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezentul litigiu este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosar întâmpinare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Curtea cu privire la acțiunea civilă de față:
Reclamanții, a, ta, au chemat în judecată la 30 iunie 2008 pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, Consiliul Superior al raturii B, Direcția Națională Anticorupție B și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin
Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară egală cu luna anterioară plecării în concediu, pe anii 2005-2006, actualizată cu rata inflației.
În motivarea cererii au învederat, în esență, următoarele:
1. Prin art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, articol introdus prin art. 1 din nr.OUG 83/2000 s-a prevăzut că "magistrații și celelalte categorii de personal salarizate au în baza prezentei legi dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, indemnizația lunară brută, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 512/2004 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005 s-a prevăzut că "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare, referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2005".
Articolul 18 din Codul Muncii, în vigoare la data suspendării, prevedea în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limite, ele fiind apărate de stat împotriva oricărei încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Prin urmare, conform acestui text, un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă, odată câștigat, nu mai poate fi anulat or, în ceea ce privește dreptul la prima de concediu, acesta a fost practic anulat, prin actele normative ce au succedat celui ce 1-a consacrat.
Câtă vreme este vorba de un drept fundamental ce se încadrează în dispoziția constituțională privind dreptul la muncă și protecția socială a muncii, consacrat în art. 38 din Constituția României din 1991, acesta nu poate fi îngrădit decât eventual restrâns, în situațiile limitativ prevăzute de art. 49 alin. 1, iar restrângerea trebuie să fie proporțională cu dispoziția care a determinat-o și nu poate atinge însăși existența dreptului conform art. 2 al aceluiași articol.
Textele de lege prin care a fost suspendat dreptul la o primă de vacanță anuală în favoarea magistraților încalcă normele constituționale, având în vedere că, prin plata concediului de odihnă se înțelege a fi inclusă, pe lângă indemnizația de concediu și prima de vacanță și ca atare, asemenea drepturi nu pot fi suspendate prin emiterea unei ordonanțe de urgență, cu atât mai mult cu cât normele constituționale nu prevăd posibilitatea suspendării drepturilor câștigate, deoarece un drept deja câștigat nu poate fi retras decât printr-un act normativ de aceeași putere. Un asemenea act nu a fost emis și chiar dacă se va emite, conform principiului retroactivității legii, nu poate produce efecte pentru trecut.
De altfel, prin art. 24 din Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006, s-a recunoscut acest drept magistraților de a primi pe lângă indemnizația de concediu aferentă și o primă de concediu egală cu indemnizația de încadrare brută lunară din luna anterioară plecării în concediu.
Referitor la Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 31/2005 de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în Secții Unite, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, acesta s-a pronunțat asupra drepturilor magistraților și ale personalului auxiliar de a beneficia de prima ce se acordă cu ocazia plecării în concediul legal de odihnă doar pentru perioada 2001-2004 deoarece hotărârile ce au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești vizau doar această perioadă.
2. Pe de altă parte, dispozițiile art. 411alin. 1 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, nu pot fi afectate de conținutul unor acte normative referitoare la stabilirea bugetelor de stat pe anii anteriori, avându-se în vedere principiul retroactivității legii consacrate de Constituția României, aceasta, cu atât mai mult, cu cât noua lege ce reglementează efectele unei situații juridice, nu poate aduce atingere sau nicio îngrădire sau discriminare unui drept deja câștigat, dobândit, ce trebuie respectat, indiferent de situația elaborării unor legi succesive, deoarece legea trebuie întotdeauna să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor ocrotire legală și eficace contra oricăror discriminări, garantarea drepturilor omului fiind prevăzută și de "Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
3.Prin nr.OUG 146/2007 s-a reglementat modalitatea de plată a primelor cu ocazia plecării in concediul de odihnă, pe baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legi bugetare anuale.
Articolul l alin. 2 din nr.OUG 146/2007 prevede că intră în categoria persoanelor cărora le sunt aplicabile prevederile ordonanței, printre alții, si personalul auxiliar din cadrul Ministerului Justiției, omițându-se a se referi și la categoria magistraților. Astfel se creează o gravă discriminare între cele două categorii profesionale salarizate în baza aceleiași legi, în vigoare pentru perioada în litigiu, cum este definită prin art. 2 din nr.OG 137/2000.
Pentru a înlătura această discriminare, conform art. 27 din OG nr. 137/2000, apreciază că sunt îndreptățiți să primească despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, respectiv acordarea primelor de vacanță pentru perioada 2005-2006, actualizate cu indicele de inflație, conform art. 5 din nr.OUG 146/2007.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 modificată și completată prin nr.OUG 83/2000 și art. 49 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
La data de 18 iulie 2008 Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție.
Prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:
1. ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-a pronunțat în dosarul nr. 31/2005 prin Decizia XXIII din 12 decembrie 2005 asupra recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, stabilind că: "Prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002".
Pe de altă parte, deși OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea prin art. 41 că "rații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat",această dispoziție a fost succesiv suspendatăprin:
- art. 3 alin. 2 din OUG nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești;
- art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001 privind bugetul de stat pe anul 2002;
- art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002 privind bugetul de stat pe anul 2003 pentru ca, ulterior, aceasta să fieabrogatărinp. art. 50 din OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, opțiunea legiuitorului fiind de a nu acorda judecătorilor, procurorilor și personalului asimilat o primă egală cu o indemnizație brută.
Prin urmare, prin prezenta cerere de chemare în judecată se solicită un drept abrogat expres prin nr.OUG 177/2002, solicitările reclamanților lipsite de temei juridic.
2. Cât privește incidența ulterioară OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001- 2006, apreciază că magistrații nu sunt beneficiari ai nr.OUG 146/2007 decât pentru perioada 2001-2002, întrucât acest act normativ recunoaște plata primelor de vacanță restante doaracelor categorii de personal ale căror drepturi au fost suspendate,iar nu abrogate, ori, art. 50 alin. 2 din OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților menționează "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare", abrogând implicit și dreptul la primă de concediu.
De altfel, acestea au fost și considerentele expuse de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție atunci când, pronunțându-se în dosarul nr. 31/2005 prin Decizia XXIII din 12 decembrie 2005 asupra recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a stabilit că: "Prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002".
Nici în OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției prima de vacanță nu este un drept recunoscut și abia prin Legea nr. 45 din 6 martie 2007 de modificare a OUG nr. 27/2007 se prevede din nou în art. 241dreptul magistraților de a beneficia de prime de vacanță.
La aceeași dată a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca în situația admiterii acțiunii aceasta să ia act de obligativitatea inițierii și adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
În motivarea cererii de chemare în garanție a învederat următoarele:
Prevederile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Referitor la calitatea de ordonator secundar de credite a Direcției Naționale Anticorupție, art. 4 alin. 4 teza I și II din OUG nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, așa cum a fost completată și modificată, stabilește expres faptul că: "(4) Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție este ordonator secundar de credite. Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Direcției Naționale Anticorupție se asigură de la bugetul de stat, fondurile destinate Direcției Naționale Anticorupție fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție".
Totodată, Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, prin art. 19 prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, Ministerul Economiei și Finanțelor este instituția care ar trebui să vireze în contul ordonatorului principal de credite, respectiv MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție sumele de bani necesare plății unor drepturi salariale neavute în vedere la sfârșitul anului anterior, în momentul în care au fost estimate cheltuielile anuale, sume în care se includ și cele de față. De altfel, în conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii: " Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă". n baza art. 2 al aceluiași act normativ, "Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului".
Mai mult, conform art. 4 alin. 1 și 2 din OG nr. 22/2002, " (l) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. (2) de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederileart.4 7din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și aleart. 49din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale".
n aceste împrejurări, Ministerul Economiei și Finanțelor este obligat conform Legii nr. 500/2002 coroborată cu dispozițiile OG nr. 22/2002 să vireze către ordonatorii principali de credite sumele necesare executării hotărârilor judecătorești. În aceste condiții, cererea de chemare în garanție a este necesar a fi admisă, întrucât, în situația în care ordonatorii principali sau, după caz, secundari de credite ar depune toate diligențele în vederea obținerii de fonduri, iar nu ar da curs solicitării acestora, ordonatorii principali de credite ar fi, fără culpă, cei executați silit.
La 24 iulie 2008 formulat întâmpinare și Ministerul Economiei și Finanțelor care a invocat în apărare respingerea cererii de chemare în garanție formulată de reclamanți ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Reclamanții au chemat în judecată MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, Consiliul Superior al raturii, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție B și Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară anterioară plecării în concediu, pe anii 2005-2006, actualizată cu indicele de inflație.
Articolul 60 alin. (l) din Codul d e procedură civilă dispune:
"Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
După cum reiese din textul de lege invocat mai sus, reclamanții în mod greșit au înțeles să cheme în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor. Având în vedere că nu exista nicio astfel de obligație între cele două părți, reclamanții nu au nicio obligație legală din partea pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorât dintr-un contract de muncă, respectiv MINISTERUL PUBLIC și reclamanți.
În cuprinsul cererii, reclamanții fac vorbire despre Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind chemat în garanție, ca apoi să facă referire la acesta în calitate de pârât.
Cât privește forma sub care s-a făcut cererea de chemare în garanție, aceasta nu respectă dispozițiile art. 61 alin. (l) din Codul d e procedură civilă:
"Cererea va fi făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată".
n cuprinsul cererii de chemare în judecată, în care se face referire la Ministerul Economiei și Finanțelor ca și chemat în garanție, se vorbește doar despre MINISTERUL PUBLIC, baza legală pentru care se solicită în contradictoriu cu acesta indemnizația brută lunară anterioară plecării în concediu pe anii 2005-2006, dar nicăieri în cuprinsul cererii nu se face vorbire despre motivul pentru care Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în garanție, dispozițiile legale care ar obliga chematul în garanție la anumite sume de plată.
La 29 iulie 2008 formulat întâmpinare Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, în esență, pentru următoarele motive:
Solicitarea reclamanților privind plata drepturilor reprezentând primele de vacanță pentru anii 2005-2006 este nelegală, întrucât dispozițiile referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă au fost abrogate începând cu anul 2003, potrivit prevederilor art. 50 din nr.OUG 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Având în vedere practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în temeiul art. 329 alin. 1 din Codul d e procedură civilă,a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Prin Decizia XXIII, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, "admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
În aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. l din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, stabilește: Prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru perioada anilor 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
În prezent, actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, respectiv nr.OUG 27/2006, modificată prin Legea nr. 45/2007, acordă prima de vacanță pentru magistrați, potrivit dispozițiilor art. 241.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 146/2007 prin care s-a dispus plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 are în vedere numai categoriile de personal pentru care acest drept a fost prevăzut în legislația de salarizare în perioada sus menționată, ceea ce nu este cazul magistraților.
La aceeași dată Parchetul General a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pe care a motivat-o, în esență, pe următoarele considerente:
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 736/2003, privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
Totodată, art. 131 pct. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Articolul 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, în situația în care acțiunea reclamanților va fi admisă, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite, va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
De altfel, în conformitate cu prevederile art. 3 din nr.OG 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii: "în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii".
La data de 31 iulie 2008 reclamanții au răspuns la întâmpinarea formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de aceasta, în esență, pentru următoarele motive:
1. Excepția menționată este nefondat invocată.
Dispozițiile legale învederate de nu au fost niciun moment eludate. Norma impusă de prevederile art. 60 Cod procedură civilă își are aplicarea în cazul formulării chemării în garanție prin cerere separată de aceea de chemare în judecată, situație care excede prezentei spețe.
Drept urmare, apreciază că au fost pe deplin respectate dispozițiile legale privind atât forma, cât și fondul cererii de chemare în garanție, cu motivarea și temeiurile expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
2. În referire la fondul chemării în garanție, reiterează o serie de argumente vizând temeinicia solicitării.
Prezența Ministerului Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție în acest litigiu este și necesară și motivată. Astfel, în cazul vizat, de admitere a acțiunii, ordonatorul principal de credite, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, fiind instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat, va putea executa hotărârea judecătorească numai urmare unei rectificări a bugetului alocat pe anul respectiv, nedispunând de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate (cu referire la dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 și art. 19 din Legea nr. 500/2002).
În același context sunt și prevederile art. 3 din nr.OG 22/2002 ce stipulează că în cazul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statutului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
La data de 31 iulie 2008 formulat întâmpinare și Consiliul Superior al raturii prin care a invocat respingerea acțiunii ca nefondată, în esență, pentru următoarele motive:
Acordarea primei de concediu pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate a constituit obiectul recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și soluționat de instanța supremă prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005.
Prin această decizie ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, a stabilit că: "prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
n legătură cu perioada ulterioară, instanța supremă a reținut că începând cu "data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă. În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003".
Pe aceste premise, având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei menționate, consacrat de art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, este evident că magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu pot beneficia de primă de concediu pentru perioada 01.01.2003-13.03.2007, motiv pentru care acțiunea este nefondată.
Apreciază, de asemenea, că nu se poate susține existența unei discriminări, în înțelesul dispozițiilor nr.OG 137/2000, atât timp cât dispoziția legală ce reglementă" plata primei de concediu în favoarea magistraților a fost abrogată.
În cazul reclamanților nu se poate susține nici discriminarea față de personalul care urmează să beneficieze de prevederile nr.OUG 146/2007, deoarece acest act normativ reglementează plata primelor de concediu pentru salariații pentru care dispozițiile legale în această materie erau suspendate succesiv, prin legile bugetare anuale și nu abrogate, astfel cum este situația reclamanților.
Cererea de chemare în judecată nu este fondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Prin art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată prin nr.OG 83/2000 s-a stabilit că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu indemnizația brută, sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu.
Articolul 421alin. 1 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 care a intrat în vigoare la data de 1.03.2003.
Prin decizia în interesul legii nr. XXIIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste cu începere din 1.01.2003, dată la care au fost abrogate dispozițiile art. 411alin. 1 ale actului normativ menționat.
Prin dispozitivul deciziei în interesul legii s-a stabilit că dreptul la prima de concediu a existat pentru magistrați numai pe perioada anilor 2001 și 2002.
Reclamanții au invocat că prin neacordarea primei de concediu categoria profesională a magistraților a fost discriminată comparativ cu alte categorii profesionale, aflate într-o situație comparabilă, de exemplu situația personalului auxiliar pentru care acest drept nu a încetat să existe.
Articolul 16 alin. 1 din Constituție, vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale nu și identitate de tratament juridic în privința unor măsuri în considerarea unei situații speciale.
Principiul egalității în fața legii consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situațiile legale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
În cazul de față nu poate fi vorba despre existența vreunei comparabilități sau analogii între categoria profesională a magistraților și categoria profesională a personalului auxiliar, ceea ce justifică un tratament diferențiat în stabilirea și acordarea primei de vacanță.
Instituirea unor reglementări juridice diferențiate în privința drepturilor și obligațiilor unor categorii de personal care se află în situații diferite, nu este contrară art. 16 alin. 1 din Constituție și art. 14 din Convenția Europeană a drepturilor Omului.
De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.
Cât privește incidența ulterioară a nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 arătăm că nu magistrații sunt beneficiarii drepturilor conferite prin acest act normativ întrucât acesta recunoaște plata primelor de vacanță restante doar acelor categorii de persoane ale căror drepturi au fost suspendate, iar nu abrogate și avem aici în vedere art. 50 (2) din nr.OUG 177/2002 care a abrogat art. 11 și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora din Legea nr. 50/1996 cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
Invocarea dispozițiilor art. 2 din nr.OG 137/2002 și art. 27 din același act normativ nu justifică afirmarea dreptului pretins câtă vreme Curtea Constituțională a statuat în mod constant (Decizia civilă nr. 818 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 819/3 iulie 2008, Decizia nr. 820/3 iulie 2008) că nu se poate da acestor dispoziții legale interpretarea potrivit cu care instanțele de judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Consecința imediată a respingerii acțiunii ca nefondată este și respingerea cererilor de chemare în garanție din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 60 Cod procedură civilă în conformitate cu care partea care cade în pretenții se poate îndrepta împotriva altei persoane pentru despăgubiri și deci nefiind un asemenea caz ele vor avea aceeași soartă ca și acțiunea principală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de reclamanții, A, TA, DB. -, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA,- C, județul a, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în - nr. 12-14, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -, cu sediul în--14, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în- C, județul a, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul a, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, cu sediul în Calea nr. 141 B, sector 6, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în--81, sector 1 și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul ales la. a, b-dul -. - nr. 18, județul
Respinge cererile de chemare în garanție.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
- ASISTENȚI,
- -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.
Tehnoredact.gref.
87 ex./ 24.09.2008.
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Jelena Zalman Magistrați Marcel Nistor Loredana Voivozeanu
