Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2652/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- valoare de ref, sect. coresp.
funcțiilor de demnitate publică
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2652
Ședința din Camera de Consiliu de la 29 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Tomescu Judecător
- - - Judecător
- Judecător
Grefier
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de27 aprilie 2009, privind recursurile declarate de pârâții MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE PENTRU SECȚIA PARCHETELOR MILITARE B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, împotriva sentinței nr.91/29.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, STRUCTURA, având ca obiect drepturi bănești.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 91/29.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr-,s-a respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare și cea a lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a constatat prescrisă acțiunea pentru perioada 01.10.2004 - 04.06.2005.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Au fost obligați pârâții către reclamanți la plata diferențelor de valori calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică: 264,7 lei conform OG nr.9/2005 pentru perioada 04.06.2005 - 30.09.2005; 297,4 lei conform OG nr.9/2005 pentru perioada 01.10.2005 - 31.01.2006; 312,3 lei conform OG nr.3/2006 pentru perioada 01.02.2006 - 31.08.2006; 331 lei conform OG nr.3/2006 pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006; 358 lei conform OG nr.10/2007 pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007; 365 lei conform OG nr.10/2007 pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007; 405 lei conform OG nr.10/2007 pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007, sume ce urmează să fie actualizate în raport de indicele de inflație, la data plății efective, la efectuare mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților iar Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce sumele necesare pentru plata acestor drepturi.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel ca instanță de fond în temeiul dispozițiilor art. II alin. 1 și2 din OUG75/2008, a reținut că:
La data de 04.06.2008, reclamanții, -, -, -, în calitate de procurori și personal auxiliar de specialitate la Parchetul Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Teritorial - Structura C, au chemat în judecată pârâții Ministerul Apărării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru Secția Parchetelor Militare și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică astfel, pentru perioada:
-pentru perioada 01 octombrie 2004-31 decembrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform OUG 123/2003;
-pentru perioada 01 ianuarie 2005-30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială 264,7 lei conform OG 9/2005
-pentru perioada 01 octombrie 2005- 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei conform OG 9/2005;
-pentru perioada 01 februarie 2006-31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;
-pentru perioada 01 septembrie 2006-31 decembrie 2006 la valoarea de referință sectorială de 331 lei conform OG 3/2006;
-pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG 10/2007
-pentru perioada 01 aprilie 2007-30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG 10/2007
-pentru perioada 01 octombrie 2007-31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG 10/2007, în raport de valoarea de referință sectorială pentru care nu au fost calculate salariile în perioada de mai sus și în continuare, cu actualizarea sumelor în raport de indicele de inflație la data plății efective.
Prin întâmpinare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, având în vedere că potrivit art. 27 alin. 1 din G nr.137/2000, competența de soluționare revine instanței de drept comun, adică Judecătoria Craiova și potrivit Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, reclamanții trebuie să timbreze pretențiile lor la valoare.
De asemenea, a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art.60 - 63 Cod pr. civilă, iar cu privire la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, s-a invocat de asemenea excepția de necompetență materială a instanței, întrucât în baza art. 8 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, competența de soluționare privind aceste mențiuni în carnetul de muncă, revine Judecătoriei Sectorului 5 B, astfel că s- solicitat admiterea excepției și disjungerea cauzei sub acest aspect.
A solicitat de asemenea, introducerea în cauză a Direcției Naționale Anticorupție, având în vedere calitatea reclamanților și, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca inadmisibilă.
Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare solicită admiterea excepției lipsei calității procesual pasive, arătând că între acesta și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă și nu poate fi obligat la plata sumelor solicitate și nici în solidar cu Ministerul Apărării.
Acțiunea trebuie respinsă față de acesta, având în vedere că prin Ordinul comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C/2008 a fost stabilită modalitatea de eșalonare a plății sumelor cuprinse în titluri executorii, adică drepturile salariale stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției, până la intrarea în vigoare a G nr.75/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în domeniul justiției.
Pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că prin art.5o din nr.OUG177/2002 au fost abrogate dispozițiile art.1 indice 1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate asimilat, iar prin nr.OUG27/2006 a fost abrogată nr.OUG177/2002, prevederile privind salarizarea judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, din Legea nr.154/1998, art.56 din Legea nr.317/2004 și orice alte dispoziții contrare.
Magistrații și personalul auxiliar de specialitate au beneficiat de majorarea valorii de referință sectorială prevăzută prin nr.OG23/2005, iar de la 01.01.2003 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea nr.154/1998 fiind abrogată prin art.15 din G nr.24/2000.
Conform nr.OG9/2005, nr.OG3/2006 și nr.OG10/2007 aceste categorii beneficiază de indemnizații fixe și nu în baza valorii de referință sectorială.
In cauză, nu operează nici discriminarea invocată de reclamanți, diferența de salarizare aplicată având în vedere criterii obiective și arată că prin Decizia nr.818/03.07.2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prev.art.1, art.2 alin.1-3, art.6 și 27 din nr.OG137/2000, prilej cu care a constatat că dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și ale art.27 alin.1 din ordonanță sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.
Prin întâmpinare, a solicitat de asemenea, respingerea cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Apărării, arătând că Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite numai pentru unitățile din subordinea sa, iar ministerul menționat are propriul său buget.
Instanța de fond a constatat că sunt neîntemeiate excepțiile necompetenței materiale a instanței și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și întemeiată excepția care se referă la prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2004-04.06.2005.
Astfel, chiar dacă se invocă de reclamanți și prevederile nr.OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în raport de natura litigiului, în condițiile art.3, 5, 67 și următoarele din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și art.284 din Codul Muncii, acesta atrage competența de soluționare a instanței specializate în litigii de muncă și asigurări sociale.
De aceea, s-a reținut că a fost legal efectuată investirea instanței și potrivit OUG nr.75/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, competența în primă instanță revine în mod excepțional curților de apel, iar recursul împotriva acestora se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție.
In aceste condiții, potrivit regulilor statornicite în materia prorogării legale de competență prevăzută de art.17 Cod pr. civilă, "cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală", se reține că instanța specializată în materia litigiilor de muncă este competentă să soluționeze și capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, așa încât nu sunt îndeplinite condițiile art.165 Cod pr. civilă.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, având în vedere competențele care revin acestuia potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, situație în care este întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Apărării, în temeiul art.60 și urm din Cod pr. civilă.
In acest sens, chematul în garanție coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, astfel că răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Apărării, s-a constatat că este întemeiată în privința perioadei 01.10.2004-04.06.2005, în condițiile art.283 lit. c din Codul Muncii prin raportare la data înregistrării acțiunii și anume 04.06.2008 la Tribunalul Dolj.
In privința fondului cauzei s-a constatat că acțiunea este întemeiată în parte, pentru considerentele care se expun în continuare.
Potrivit art.1 din Legea nr.50/1996, salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete, se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați prevăzute de Constituție și de Legea nr.92/1992.
În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din OUG nr.134/1999, începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești reglementată de Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază, în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală.
Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
Potrivit art.11din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.
Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi.
2 prevede că valoarea de referință sectorială prevăzută în alin.1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților care arată la art.2 alin.1 că, indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Această valoare actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei Ordonanțe de Urgență.
Această prevedere de asimilare cu funcțiile de demnitate publică a fost reluată prin Legea nr.347/2003 de aprobare a OUG nr.177/2002, ce a modificat ordonanța, valoare de referință sectorială care a fost stabilită la nivelul de 1.833.754 lei ROL, pentru data de 31.12.2002, adică tocmai valoarea de referință aplicabilă funcțiilor de demnitate publică, act normativ de salarizare a magistraților, în vigoare la momentul apariției Legii nr.303/2004, care la art.74 arată că drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate, decât în cazurile prevăzute de prezenta lege.
Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr.303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ, și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral nici chiar în cadrul unor negocieri, sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului Muncii, cu privire la teoria dreptului câștigat.
Drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat, împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.
Acordarea unor valori de referință sectorială, diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și spiritului nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art.1 alin.2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care la lit. i se menționează și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială, prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative, executivă și judecătorească, pentru perioada prevăzută în acțiune sunt G nr.123/2003, G nr.9/2005, G nr.3/2006 și G nr.10/2007.
Așa cum s-a arătat mai sus, prin G nr.177/2002, așa cum a fost modificată prin Legea nr.347/2003, valoarea de referință sectorială a fost stabilită la data de 31.12.2002 la nivelul de 1.833.754 lei, adică tocmai valoarea de referință aplicabilă funcțiilor de demnitate publică.
Pentru anii 2003 -2004, indexările salariale au fost acordate la fel atât magistraților, cât și celor ce ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite - art.48 din G nr.177/2000 și G nr.191/2002 pentru anul 2003, respectiv G nr.123/2003 pentru anul 2004.
Astfel, la data de 31.12.2004, valoarea de referință sectorială pentru magistrați a fost de 238 lei, pe baza căreia s-au stabilit salariile anterior acestei date, rezultând deci, că pentru perioada anterioară acestei date, nu se cuveneau diferențe de drepturi salariale.
De la data de 3.01.2005 majorările salariale pentru magistrați și cei ce ocupau funcții de demnitate publică alese și numite, nu au mai fost aceleași, deși art.1 din G nr.134/1999 erau în vigoare.
Astfel, prin G nr.9/2005, salariile celor ce ocupau funcții de demnitate publică au fost majorate cu 25 %, pe când salariile magistraților au fost majorate doar cu 11 % potrivit G nr.23/2005.
Și în anii următori au fost încălcate prev.art.1 din G nr.134/1999, majorările salariale fiind pentru anul 2006 de 4 %, de la data de 01.04.2006 și 5 % de la 01.09.2006 pentru magistrați, potrivit G nr.27/2006, respectiv de 5 % de la 01.02.2006, și de 6 % de la 01.09.2006, pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică conform G nr.3/2006, pentru anul 2007 și de 5 %, 2 % și 11 % pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică potrivit OG nr.10/2007.
Este adevărat, așa cum susține Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Apărării, prin întâmpinare că pentru perioada 01.01.2005-30 sept.2005 și 01.10.2005-31.12.2005 valoarea de referință sectorială s-a majorat progresiv în condițiile nr.OG23/27 ianuarie 2005, privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005 și că prin nr.OUG27/2006 valoarea de referință sectorială a fost stabilită la 257 lei, dar aceasta nu înseamnă că reclamanții nu fac parte din categoria persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică și care sunt salarizați din sectorul bugetar, astfel că beneficiază de majorările salariale prevăzute pentru aceste sectoare de activitate și aceste funcții.
Chiar dacă prin nr.OUG27/2006, art.41 lit. c au fost abrogate dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, în așa fel încât majorările salariale prevăzute de nr.OG10/2007 nu-i mai viza pe aceștia, iar în privința procurorului general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și adjuncților acestuia prin adoptarea nr.OG83/2000 au fost abrogate din anexa II la Legea nr.154/1998 pozițiile care se referă la aceste funcții, urmând ca salarizarea acestora să se facă potrivit actului normativ de salarizare a judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției, nr.OUG27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, se constată că există discriminare în raport cu alte categorii profesionale din sectorul bugetar.
Potrivit art.35 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, drepturile de salarizare prevăzute de această ordonanță sunt brute și impozabile, astfel că vor fi actualizate prin aplicarea prin aplicarea indexărilor acordate în baza prevederilor legale.
Prin art.17 din Legea nr.45/2007 a fost abrogat art.35 din nr.OUG27/2006 care se referea la indexarea dreptului de salarizare a judecătorilor, procurorilor și altor categorii din sistemul justiției, situație în care se reține că până la momentul intrării în vigoare a acestei legi, a existat temeiul legal pentru a se acorda indexarea solicitată reclamanților, iar excluderea ulterioară a acestora de la acordarea majorărilor, contravine Directivei 2000/78/CE, de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, în care este definită discriminarea directă, ca fiind un tratament diferențiat, prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile și nu în situații similare, dar și prev.art.16,20 din Constituția României și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Pentru aspectele menționate anterior se desprinde concluzia, din coroborarea dispozițiilor legale amintite că reclamanții beneficiază de majorarea valorii de referință sectorială, indiferent dacă o nouă reglementare mai enumeră sau nu expres categoriile de funcții, care beneficiază de majorare, atâta timp cât ele sunt determinate generic.
Nu este întemeiată susținerea că se solicită drepturi salariale în baza unor texte legale abrogate, în condițiile în care acestea au o aplicare limitată în timp la perioadele cuprinse în text, iar aceste drepturi au fost solicitate pentru perioadele în care erau în vigoare și au produs efecte juridice.
Cu privire la interzicerea discriminării prevăzută de art.14 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminatorie în sensul articolului menționat, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
In hotărârea dată în cauza THLIMMENOS vs. din 06 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat garantat de Convenție este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite necomparabile.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Apărării Naționale, Ministerul finanțelor Publice, Ministerul Public și Direcția Națională Anticorupție, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Ministerul Apărării Naționale a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.4 civ. - arătându-se că instituirea prin admiterea acțiunii de față, a unor drepturi de natură salarială este o problemă de legiferare, aspect care este de competența exclusivă a puterii legislative;
304 pct. 9. civ. - arătându-se că instanța de fond în mod greșit a raportat valorile de referință sectoriale aplicabile reclamanților la dispozițiile OG9/2005, OG3/2006 și OG10/2007, prin aplicarea greșită a legii și asimilarea reclamanților cu personalul care ocupă funcții de demnitate publică deși între cele două categorii de personal există diferențe de tratament juridic bazate în mod cert pe criterii raționale și obiective, ele neaflându-se în situații identice sub toate aspectele.
Au fost invocate ca argumente în sprijinul acestui motiv de recurs cauza Thlimmenos vs, din 06.04 2000, și alții contra României, din 12.07.2005, Mark contra Belgiei, din 23.11.1983, dar și art. 16 din Constituția României precum și Decizia nr. 25 din 23.02. 1999 Curții Constituționale.
Ministerul Finanțelor Publice prin Dac riticat soluția instanței de fond sub aspectul greșitei rețineri a calității procesuale pasive a sa în speța dedusă judecății, în raport de atribuțiile sale specifice ce decurg din art.35 al Legii 500/2002, ca și sub aspectul greșitei admiteri a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice arătând că și în ceea ce privește operațiunea de rectificare bugetară tot Ministerul Apărării Naționale are obligația de aos olicita, proporțional cu sumele stabilite prin hotărârile judecătorești definitive, tocmai în calitatea sa de ordonator principal de credite, incidente în cauză fiind dispozițiile art. 2 din OG22/2002.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă -Secția Parchetelor Militare a criticat la rândul său soluția pronunțată de instanța de fond pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 cu aplicarea art. 3041.civ. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acesteia ca inadmisibilă.
S-a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești prin adăugare la lege, deci prin arogarea unei atribuții ce aparține exclusiv legislativului.
În mod greșit a fost obligat ministerul la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, cu încălcarea dispozițiilor prev. de art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.
S-a criticat de asemenea greșita obligare la plata actualizată sumelor solicitate ca diferențe salariale, deși aceasta se poate realiza, de asemenea, tot numai prin intervenția legiuitorului.
În fine, recurenta DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE a criticat soluția ca fiind nelegală și netemeinică în ceea ce o privește întrucât, deși citată și comunicată fiindu-i hotărârea pronunțată, totuși, în practicaua și considerentele hotărârii nu se reține vreun motiv care să justifice cele arătate, producându-i se grave prejudicii în materie de apărare, întrucât nu i-a fost comunicată cererea și obiectul acțiunii formulate de reclamanți.
În condițiile în care i s-ar fi comunicat acțiunea formulată de reclamanți, recurenta ar fi putut să-și formuleze apărările care ar fi putut conduce la o altă soluție fiind depusă spre exemplificare nr. 166 pronunțată de Curtea de Apel București și în baza căreia s-ar fi putut invoca excepția litispendenței în ceea ce privește pe doi dintre reclamanți - și.
Pe fondul cauzei s-a arătat că în anexele Legii 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică nu sunt enumerate funcțiile de judecător, procuror, aceștia întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 11din OG83/2000, instanța admițând acest punct de vedere omițând însă a face referire la dispozițiile OUG177/2002 care abrogă implicit OG83/2000.
Referitor la existența unei discriminări în materie salarială, recurenta arată că, prin deciziile Curții Constituționale 818 -821 / 3 iulie 2008 s-a arătat că dispozițiile art. 1, 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de recurenți dar și a dispozițiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecății, Curtea constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare și care fac inutilă analizarea detaliată a fiecărui motiv de recurs în parte, soluția care se impune fiind aceea a admiterii recursurilor în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 teza II și 304 pct. 4 și 9. civ. și modificarea sentinței instanței de fond în totalitate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Astfel, prin G nr. 177 din 6 decembrie 2002 s-a reglementat salarizarea și alte drepturi ale magistraților astfel că în anexa nr. 1 s-au reglementat expres coeficienții de multiplicare pentru indemnizațiile magistraților și valoarea de referință sectorială pe baza cărora se calculează indemnizațiile magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, curților de apel, tribunalelor, judecătoriilor, parchetelor de pe lângă aceste instanțe, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților potrivit Legii nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Într-adevăr prin art.2 alin1 din OUG nr.177/2002 s-a prevăzut că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților în temeiul prezentei ordonanțe de urgență dar prin legea de aprobare a acestei ordonanțe, Legea nr. 347 din 10 iulie 2003, s-a modificat acest alineat în sensul că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr. 1.
Prin această modificare, legiuitorul a statuat că indemnizațiile magistraților nu mai sunt supuse dispozițiilor legale care reglementează indemnizațiile pentru funcțiile de demnitate publică demnitari ci unei legi speciale prin care se stabilește modul de calcul al indemnizațiilor.
Totodată, s- prevăzut expres și valoarea de referință pentru calculul indemnizației magistraților, aloarea de referință sectorială la acest moment fiind de 1.833.754 lei.
În consecință, susținerile reclamanților că trebuia să li se aplice valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcții de demnitate publică este nefondată.
Prin art. 3 lit.e din OUG Nr. 123 din 11 decembrie 2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, s-a prevăzut că ajorarea salariilor de bază prevăzută la art. 1, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 față de nivelul din 31 decembrie 2003 și cu 6% în luna octombrie 2004 față de nivelul din 30 septembrie 2004, se aplică în mod corespunzător și celorlalte categorii de personal din sectorul bugetar astfel că valorilor de referință sectoriale în vigoare în luna decembrie 2003 prevăzute în anexele nr. 2, 4, 5 și 6 la Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, valorilor de referință sectoriale în vigoare în luna decembrie 2003 pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 177/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, pentru stabilirea soldelor de funcție și de grad ale personalului militar potrivit prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 180/2002, aprobată prin Legea nr. 89/2003, precum și a salariilor polițiștilor pentru funcția îndeplinită și pentru gradul profesional deținut, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003.
Însă valoarea de referință care a fost majorată conform acestor dispoziții este cea prevăzută de OUG.nr.177/2002.
G nr. 9/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, nu se referă la valoarea de referință sectorială pe baza căreia se calculează indemnizația pentru magistrați.
Prin art.1 alin.1 din OG.nr.23/2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005 s-a prevăzut că aloarea de referință sectorială prevăzută în anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 octombrie 2005, cu 8% față de nivelul din luna decembrie 2004, de la 2.380.593 lei la 2.571.040 lei.
(2) Pentru perioada ianuarie - septembrie 2005, creșterea valorii de referință sectorială este de 45% din diferența calculată între valorile de referință sectorială prevăzute la alin. (1).
În consecință nu se pot aplica magistraților dispozițiile privind valoarea de referință sectorială reglementată pentru funcțiile de demnitate publică atâta timp cât nu fac parte din categoria demnitarilor și au valoare de referință prevăzută expres de legiuitor.
Conform art.73 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraților, pentru activitatea desfășurată, magistrații au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege.
(2) Drepturile salariale ale magistratului nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea magistraților se stabilește prin lege specială.
În consecință, este atributul exclusiv al legiuitorului să stabilească indemnizațiile magistraților și modalitatea de majorare a valorii de referință sectorială.
Susținerea reclamanților că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine OG.nr.137/2000 este nefondată atâta timp cât Curtea Constituțională, prin decizia nr.818/03 07 2008, admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 di OG.nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Cu privire la personalul auxiliar, instanța reține următoarele:
Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică stabilește, în anexe, în mod limitativ funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar din cadrul autorității judecătorești au făcut parte, inițial, doar președintele urții Supreme de Justiție, icepreședintele, președinții de secție, judecătorii, funcții menționate expres în anexa II/2 la Legea nr.154/1998.
Numai acestea au fost funcții de demnitate publică dar până în aprilie 2006, ulterior toți magistrații fiind salarizați conform OUG.nr.27/2006.
Magistrații de la judecătorii, tribunale și curți de apel precum și personalul auxiliar nu au fost nominalizați în anexele Legii nr.154/1998 astfel că dispozițiile legale ulterioare privind majorarea valorii de referință nu li se pot aplica.
Personalul auxiliar de la instanțele judecătorești a fost salarizat conform Legii nr.50/1996, lege specială de salarizare atât pentru grefieri cât și pentru magistrați până în anul 2006 respectiv 2007.
În anexa nr. 2 din Legea nr.50/1996, în vigoare la data de 01 09 2000 privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate de la judecătorii și parchetele de pe lângă JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu s-au prevăzut atât coeficienți de multiplicare pentru personalul de specialitate auxiliar cât și valoarea de referință sectorială, 1.140.800 lei. Această valoare de referință a fost majorată conform art. 3 lit. din Nr.OUG 123/2003.
Ulterior această valoare de referință sectorială a fost majorată prin mai multe acte normative, după cum urmează: 01 10 2004-31 12 2004, 238, 06 lei, 01 01 2005-30 09 2005, 246, 63 lei, 01 10 2005-30 03 2006, 267, 10 lei astfel încât la data de 30 09 2008 valoarea de referință să ajungă la suma de 296, 03 lei.
Nu poate fi reținută afirmația reclamanților -personal auxiliar, în sensul că prin stabilirea altei valori de referință sectorială decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite sunt încălcate dispozițiile art. 74 alin.2 ale Legii nr.303/2004 întrucât acest act normativ nu conține nicio dispoziție care să prevadă că drepturile salariale ale personalului auxiliar trebuie să fie egale cu cele ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Art. 60 alin.4 din Legea nr.567/2004 prevede că alarizarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilește prin lege specială astfel că valoarea de referință pe baza căreia se calculează salariile personalului auxiliar este cea prevăzută în legea de salarizare și nu pot fi calculate salariile pe baza unei alte valori de referință reglementată de lege pentru funcțiile de demnitate.
În consecință, dispozițiile legale nu se aplică decât destinatarilor legii și nu se pot aplica, prin analogie, altor categorii profesionale.
Referitor la susținerea că prin acordarea unor valori de referință sectoriale deferite în salarizarea puterilor statului, contravine nr.OG137/2000, instanța constată că este nefondată atâta timp cât Curtea Constituțională, prin decizia nr.818/03 07 2008 statuat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG.nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a reținut că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a la substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Față de aceste aspecte Curtea ca instanță de recurs, urmează să admită în temeiul art. 312 alin. 1 teza II și art. 304 pct. 4 și 9.civ.Cod Penal toate recursurile declarate în cauză cu consecința modificării în tot a sentinței pronunțate și a respingerii acțiunii formulate de reclamanți, în totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE PENTRU SECȚIA PARCHETELOR MILITARE B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, împotriva sentinței nr.91/29.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în tot sentința civilă arătată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Tomescu - - | JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu - - - | JUDECĂTOR 3: Mariana - |
Grefier, |
Red. /3 ex.
/ și
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Tamara Carmen Bunoiu, Mariana
