Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 278/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 278
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
************
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 595/ 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimați reclamanți, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimați reclamanți,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr-, Tribunalul O l t, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților; Curtea de APEL CRAIOVA; Tribunalul O l t, precum și cu pârâta Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, (pentru opozabilitate), și în consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul O l t, să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu data de 01.10.2007 pentru,; începând cu data de 17.09.2007 pentru; începând cu 01.09.2006 pentru, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, în cuantum actualizat cu indicii de inflație de la data nașterii drepturilor și până la data executării efective.
A fost obligată Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Olt să efectueze cuvenitele mențiunii în carnetul de muncă al fiecărei reclamante.
S-a respins pretențiile pentru viitor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.13 din OG57/2000, privind salarizarea salariaților pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul consiliului primește spor de confidențialitate de până la 20 % calculat din salariul de bază brut.
OG 137/2000, în art. 30 alin. 3 prevede că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției,personalul primește lunar un spor de confidențialitate de 15 % calculat la salariul de bază brut, iar art. 13 din OG123/2003, stipulează că sporul de confidențialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15 %, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
În același sens sunt și prevederile art. 13 din OG10/2007.
Față de reglementările legale menționate și de obligația de confidențialitate impusă prin lege și reclamanților de față, în calitate de judecători, această obligație legală trebuie să fie însoțită și de dreptul la sporul de confidențialitate.
Potrivit art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 4 alin. 1din Legea 302/2004, raportat la art. 15 din Codul deontologic al magistraților, precum și art. 78 alin. 1 și Legea 567/2004, art. 9 din Codul deontologic și art. 2 din Legea 677/2001, precum și art. 18 lit. c din Legea 108/1999 reclamanților li se impune obligația profesională imperativă de confidențialitate.
Reclamanții fac parte din categoria personalului bugetar ca toate celelalte categorii socioprofesionale enumerate anterior, cărora li s-a stabilit prin lege obligația de confidențialitate dar și dreptul corelativ constând în acordarea sporului de confidențialitate.
Pentru a nu exista o diferențiere cu caracter discriminator este necesară acordarea sporului de confidențialitate generată de obligația de confidențialitate.
Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât este interzisă orice discriminare, potrivit dispoz. art. 6 alin. 3 Codul muncii, potrivit cărora pentru muncă egală există și dreptul la un salariu egal iar potrivit art. 6 și 16 din Constituția României,se reglementează egalitatea între cetăți prin excluderea discriminării, principii ce guvernează materia drepturilor omului conform
În același sens există și dispozițiile Directivei Consiliului Europei 2000/78/CE/21.11.2000 pentru crearea unui gardul general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, interzicând orice fel de discriminare inclusiv în materia salarizării.
Atâta timp cât există obligația de confidențialitate, reclamanții sunt afectați de tratamentul mai puțin favorabil și discriminatoriu în condițiile în care acestora nu li se acordă dreptul ce însoțește obligația principală.
Instanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții Tribunalul O l t, Curtea de APEL CRAIOVA și Ministerul Justiției la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu 01.10.2007, pentru,; începând cu data de 17.09.2007 pentru; începând cu 01.09.2006 pentru, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, în cuantum actualizat cu indicii de inflație de la data nașterii drepturilor și până la data executării efective.
Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Olt au fost obligate să efectueze cuvenitele mențiunii în carnetul de muncă al fiecărei reclamante.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice având în vedere că acesta are atribuții privind finanțarea tuturor ministerelor și a obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, considerând-o nelegală și netemeinică.
În acest sens, critică sentința prin primul motiv de recurs în temeiul art.304 pct.4 Cod procedură civilă și solicită casarea sentinței pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești,iar sporul de confidențialitate acordat de 15 % constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești prin lege, fiind o problemă de legiferare.
Instanța a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului din sistemul justiției, astfel că invocat deciziile nr.818,819,820,821/03.07.2008 și nr.1325/04.12.2008 ale Curții Constituționale, prin care aceasta a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.
Nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor,ordonanțelor,indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare.
Hotărârea este nelegală potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, având în vedere că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații, iar categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de sporul de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege.
A solicitat admiterea recursului,casarea sentinței și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Cu privire la aceste motive nu s-a depus întâmpinare.
Recursul se respinge.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, dar și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat și se respinge, avându-se în vedere următoarele considerente:
Astfel, noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat prin deciziile amintite ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurentul Ministerul Justiției Și Libertăților.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamanții.
Ori, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor ce funcționează în cadrul autorității judecătorești din România rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere,sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin OUG nr. 27/ 2006, aceasta nu înseamnă că reclamanții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate personalului din justiție rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
Nu în ultimul rând Curtea are în vedere considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. 3 pr.civilă.
În aceste condiții nu se poate reține, nici că instanța a făcut o interpretare sau aplicare greșită a legii pentru că aceasta a făcut aplicarea în cauză a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în interesul legii și care este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Cu atât mai mult,principiul nediscriminării,ca principiul general al dreptului comunitar,este obligatoriu nu numai pentru statul membru și,în anumite circumstanțe, persoanele fizice sau juridice, ci și pentru instituțiile comunitare,care nu pot adopta în politicile sau legislația lor,criterii ce ar încălca acest principiu.
Aceasta a fost și rațiunea pentru care a fost recunoscut acest drept prin Legea-cadru nr.330/5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, reglementări specifice personalului din sistemul justiției,art.4,care reglementează sporul de confidențialitate pentru acest personal.
Nici restul criticilor invocate de recurentul pârât nu sunt de natură a atrage casarea sau modificarea sentinței, neputându-se încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod procedură civilă și nici nu se constată existența unor motive de ordine publică, care în temeiul art.306 alin.2 Cod procedură civilă pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu.
Ca atare, în temeiul dispoz. art.312 alin.1 teza II pr.civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției Și Libertăților și va menține sentința ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 595/ 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimați reclamanți,.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. Jud. Grefier,
2 ex. /25.01.2010. - -
Jud. fond..
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Bodri, Marian Lungu
