Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2853/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2853

Ședința publică de la 07 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 3: Marin Panduru

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta, împotriva sentinței nr.6170 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții SC SA, FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE ȘI INDEPENDENTE -, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata pârâtă SC SA- MEMBRU GRUP, reprezentată de avocat cu delegație de substituire pentru avocat, lipsind recurenta reclamantă și intimatul pârât FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE ȘI INDEPENDENTE -.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru intimata pârâtă SC SA- MEMBRU GRUP, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 6170 din 11 noiembrie 2008 Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta - Membru Grup,

A respins excepțiile lipsei calității procesuale active și inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtele și Federația Sindicatelor Libere și Independente,

A admis excepția prematurității capătului de cerere privind acordarea cotei de participare la profit.

A respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtelor - Membru Grup și Federația Sindicatelor Libere și Independente, ca prematur introdusă.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta, instanța a considerat că este nefondată, și a respins-o, în speță fiind vorba de suplimentări drepturi salariale, astfel încât, termenul de prescripție este de trei ani conform dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. c Codul Muncii.

Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale active și inadmisibilității acțiunii invocate de pârâte instanța le-a respins, întrucât potrivit art. 1 alin.1 din Legea 130/1996, republicată " contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte și salariații, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă".

Salariații sunt reprezentați la nivel de unitate, în cazul, de sindicatul legal constituit, în speță. Sindicatul trebuie să îndeplinească anumite criterii de reprezentativitate pentru a angaja salariații într-un contract colectiv de muncă, conform Legii 130/1996.

Contractul colectiv de muncă este actul juridic bilateral în care părțile sunt legal reprezentate, astfel că dacă una din părți, respectiv sindicatul reprezentativ rămâne în pasivitate, salariații nu pot să acționeze individual, ci numai prin sindicatul reprezentativ ales.

De altfel, la negocierea și semnarea contractului colectiv de muncă participă, în numele salariaților, numai sindicatul reprezentativ, neexistând identitate de părți între reclamanți și titularul dreptului subiectiv din cadrul raportului juridic dedus judecății, și anume sindicatul.

În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii privind obligarea partenerilor de dialog social să negocieze și, ulterior, pe calea aceleiași acțiuni să acorde cu titlu gratuit un număr de 10000 acțiuni conform ar. 168 pct.6 din Contractul Colectiv de Muncă, instanța constată că petenții urmăresc ocrotirea unor drepturi subiective pe o altă cale decât cea recunoscută de lege.

În ceea ce privește excepția prematurității capătului de cerere privind acordarea cotei de participare la profit instanța a constatat că acțiunea prin care se tinde la obținerea unor drepturi patrimoniale este condiționată de existența negocierilor. Conform art.3 alin.5 și 6 din Legea nr. 130/1996 republicată, orice drepturi ale salariaților izvorând din contractul colectiv de muncă se vor stabili numai pe baza negocierilor purtate între patronat și sindicatul reprezentativ. Ori în lipsa negocierilor dintre părți, condiție prealabilă conform legii, reclamanta nu poate pretinde realizarea unor drepturi izvorând din CC

Referitor la fondul cauzei, instanța constată că la data de 10.10.2008 între și s-a încheiat protocolul nr. 814, în baza art. 168 alin. 5 din CCM/2008, prin care s-a negociat numărul de acțiuni gratuite acordate de salariaților săi

La art. I din acest protocol se prevede că " în aplicarea dispozițiilor art. 168 alin. 5 din CCM, va distribui, cu titlu gratuit, fiecărei persoane care beneficiază de acest drept, așa cum este determinat în art.II din prezenta, un număr de 100 acțiuni ordinare, nominative și dematerializate ale

Față de aceste considerente, instanța a respins capătul de cerere privind negocierea și acordarea cu titlu gratuit a acțiunilor, ca rămas fără obiect

În ceea ce privește capătul de cerere privind negocierea și acordarea cotei de participare la profit instanța a constatat potrivit art.139 din CCM cota de participare, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu. Așadar, condiția negocierii este primordială și trebuie îndeplinită anterior realizării dreptului, respectiv acordării cotei de participare la profit.

După cum am arătat, mai sus, părțile nu au purtat negocieri cu privire la acest articol din contractul colectiv de muncă, acest capăt de cerere a fost respins ca prematur introdus.

Împotriva aceste sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind nelegală, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care Tribunalul Gorj, în mod greșit a soluționat cauza pe excepție, reținând în mod eronat prematuritatea introducerii cererii având drept obiect "acordarea cotei de participare la profit și a fondului anual de premiere",

Prin motivele de recurs s- susținut că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, limitându-se la considerente că acțiunea este prematur introdusă întrucât nu au fost realizate negocieri între SC SA și, concluzionând că, condiția negocierii este primordială și trebuie îndeplinită anterior realizării dreptului, respective a cotei de participare la profit și constituirii fondului de premiere.

Astfel, s-a arătat că drepturile solicitate sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul a SC SA, contract încheiat în urma negocierilor realizate între patronat și sindicat, drepturile respective trebuind acordate, în condițiile în care sunt rezultatul negocierilor purtate între părți, iar dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 stipulează că, reprezintă legea părților, contractile colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin negocierea clauzelor contractuale, intimata - pârâtă s-a obligat să-și constituie fondul anual de premiere și să acorde salariaților o cotă de participare la profitul anual, astfel încât dreptul respective există, fiind născut prin negociere și devenind aplicabil de la data semnării contractului colectiv de muncă, urmând numai, ca ulterior, părțile contractante să stabilească numai cuantumul drepturilor câștigate prin negociere, criteriile de acordare și condițiile de diferențiere, iar pentru neîndeplinirea acord obligații de către sindicat și patronat există alte sancțiuni prevăzute de lege și nicidecum renunțarea salariaților la drepturile stabilite prin CCM:

S-a mai arătat și faptul că aceste drepturi (cota de participare la profit și fondul de premiere) au fost negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005 - 2008 (art. 139 și 140), precum și în prevederile art. 41 alin. 2 și art. 42 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006 și respective 2007 - 2010.

La data de 28 aprilie 2009, intimata SC SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 alin.6 Cod pr.civilă - în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Aceasta înseamnă că judecătorii sunt obligați să se pronunțe numai asupra cererilor ce fac obiectul judecății, dar în același timp și că sunt obligați să se pronunțe asupra tuturor cererilor formulate în cursul judecății.

Analizând dosarul instanței de fond se constată că la pagina 36 se găsește o precizare formulată de reclamantă prin care aceasta învederează instanței că petitele privind obligarea pârâtelor să negocieze numărul de acțiuni ce trebuiau acordate salariaților, precum și să acorde gratuit un număr de 10.000 de acțiuni au rămas fără obiect, și că solicită să fie obligată pârâta SC SA să distribuie cele 100 de acțiuni gratuite negociate prin Protocolul nr.814/10.10.2008, să plătească fiecărui reclamant pentru perioada ultimilor 3 ani dividendele corespunzătoare celor 100 de acțiuni acordate, obligarea acesteia la plata cotei de participare la profit pe anii 2005, 2006 și 2007, precum și la plata fondului de premiere pe aceeași perioadă.

Din analiza considerentelor sentinței atacate, cât și a dispozitivului acestuia reiese că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la această ultimă precizare și modificare a acțiunii reclamantului, pronunțând astfel o sentință fără a analiza în totalitate fondul cauzei, motiv pentru în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă și 312 Cod pr.civilă se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat reclamanta, împotriva sentinței nr.6170 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții SC SA, FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE ȘI INDEPENDENTE -.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

20.05.2009

Red.jud.-

3ex./AS

Președinte:Sorin Pascu
Judecători:Sorin Pascu, Cristina Raicea, Marin Panduru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2853/2009. Curtea de Apel Craiova