Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2992/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2992
Ședința publică din data de 13 Mai 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.6272/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă I -.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat, lipsind intimata reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței Tribunalului Gorj, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.6272/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fst respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată.
S-a admis acțiunea formulată de petenta -, împotriva intimatei S SC SA
A fost obligată intimata să plătească petentei drepturile bănești reprezentând contravaloarea a 4 salarii medii nete pe unitate cuvenite și neacordate la încetarea contractului individual de muncă, sume ce vor fi reactualizate la data plății efective.
A fost obligată intimata la plata către petentă a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, instanta a inlaturat apararea intimatei, apreciind ca sub aspectul acordarii drepturilor salariale de orice natura ( rezultate din contractele colective sau individuale de munca) sunt incidente prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii, actiunea fiind supusa prescriptiei extinctive de trei ani si nu aceleia invocata de catre intimata si prevazuta la art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a constatat că atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2006" La concediere, din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere " în cazul petentului -peste 15 ani vechime- 4 salarii medii nete. Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică și acestea.
În raport de prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menționează că prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea, rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2006.
Intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentei cele 4 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă, aplicabil la data concedierii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie:
Precizează astfel, că obiectul cauzei nu constă în solicitarea unor drepturi salariale ci în plata compensației aferente concedierii ce cade sub incidența art.283 alin.lit.a Întrucut decizia de concediere cuprinde expres cuantumul indemnizației,și nu a fost contestată în termen de 30 zile,înțelege să invoce prescripția dreptului material la acțiune.
În măsura în care se va considera neântemeiată această excepție,se impune admiterea excepției raportatt la art.283 alin.1 lit.e CM.pretențiile reclamantei derivând ditr-o clauză a CCM.
Pe fondul cauzei, precizează că atât Planul Social cât și amendamentele la acesta nu reprezintă acte individuale distincte de CCM de natură a da naștere la un alt drept de creanță.
Planul Social anexă la CCM a fost completat 13 sept. 2006 cu un amendament și s-a stabilit explicit faptul că voința părților semnatare a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite la art.50 din CCM și nu de a cumula indemnizațiile acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art.50.
Prin Planul social s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face începând cu anul 2005 și criteriile de determinare a cuantumului acestora.
Din acestea rezultă, fără echivoc regula acordării salariilor compensatorii și suma acordată fiecărui salariat luându-se în calcul salariul mediu brut pe pe anul anterior disponibilizării și nu pe anul în curs.
Suma acordată reclamantului în conformitate cu Planul Social a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase față de cele prevăzute la art.50 din CCM.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate, intenția părților semnatare fiind aceea de a nu se cumula Pachetul financiar prevăzut în Planul Social cu cel cuprins în art. 50 din CCM.
Intimata formulează întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată a fi fondate doar criticile vizând modul de soluționare al acțiunii pe fond, pentru următoarele considerente.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel de la litera a de 30 de zile care curge de la data comunicării deciziei de concediere referitoare la încheierea,executarea,modificarea,suspendarea sau încetarea;de la litera c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din aceste termene de prescripție, trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Este adevărat că drepturile bănești reprezentând indemnizația de concediere solicitată de reclamant au fost stabilite prin decizia de concediere,însă pentru a fi aplicabil termenul de prescripție de 30 de zile, conflictul de muncă trebuie să aibă ca obiect contestarea deciziei de concediere referitoare la încheierea,executarea.modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
În raport de petitul cererii de chemare în judecată,este evident că reclamantul nu a înțeles să conteste decizia de concediere și nu invocă aspecte legate nerspectarea contractul individual de muncă.
Împrejurarea că această indemnizație a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens,disp.art.39 alin.1 litera j din CM recunosc dreptul salariaților la protecție în caz de concediere iar dispozițiile art. 67 din CM instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua astfel de măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 alin.1lit. b coroborat cu disp.alin.2 lit.f din Codul muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariați concediați din motive care nu țin de persoana lor, rezultă că drepturile bănești solicitate de reclamanți au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata acestor despăgubiri, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.
Criticile vizând modul de soluționare al acțiunii pe fond sunt întemeiate pentru următoarele argumente:
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere..
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința în parte, în sensul că va respinge pe fond acțiunea.
Se vor menținne restul dispozițiilor sentinței,referitoare la modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.6272/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă I -.
Modifică în parte sentința.
Respinge acțiunea pe fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 Mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/15.06.2009
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu
