Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3129/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 978/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3129R
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comsa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenții prin Moștenitor, escu, escu, -, a, Prin Moștenitor, a, G, prin moștenitor, împotriva sentinței civile nr.7740 din 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.24419/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimații, Curtea De Conturi A României, Ministerul Finanțelor Publice, expert Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării având ca obiect-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții prin avocat ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenții, prin avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea sentinței civile, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7740/27.06.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale,a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile in ceea ce privește prima de vacanta aferenta anilor 2001-2005 si, in consecința, respinge acțiunea pentru aceasta perioada ca prescrisa.
A respins acțiunea in ceea ce privește prima de vacanta aferenta anilor 2006-2007 formulată de reclamanții, -, -, A, -, -, G, - reprezentați prin, împotriva pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI si in contradictoriu cu CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca neîntemeiată.
A respins excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție ca neîntemeiata.
A respins cererea de chemare in garanție formulata de parata Curtea de Conturi împotriva Ministerului Economiei si Finanțelor, ca rămasa fara obiect.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de controlori financiari in cadrul Curții de Conturi a României.
In legătura cu excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut ca reclamanții pretind recunoașterea si acordarea unor drepturi bănești care, in sens larg, se includ in noțiunea de drept salarial, incepand cu anul 2001. Or, având in vedere atat art. 283 alin 1 lit c Codul muncii cat si art. 1 din Decretul nr. 167/1958, raportat la data nașterii dreptului la acțiune si data introducerii acțiunii, si anume i 08.02.2008, pentru perioada 201-2005, pretențiile sunt prescrise.
Sistemul de salarizare al acestei categorii de personal este reglementat de OUG nr. 160/2000, care, in art. 1, ca forma de salarizare este indemnizația lunara.
Totodată, se prevede ca "indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial".
Prin urmare, controlorii financiari beneficiază de o lege speciala de salarizare, care nu prevede niciunul din sporurile pretinse de reclamanți, si anume sporul de stabilitate si sporul pentru risc si suprasolicitare neuropsihica.
In prezent, singurul act normativ cu caracter general privind salarizarea controlorilor financiari este OUG nr. 160/2000. Or, cum aceasta nu prevede prima in discuție, reclamanții nu pot beneficia de ele.Referirea la situația altor categorii de personal nu este relevanta deoarece fiecare dintre aceste categorii are un regim special de salarizare, neaplicabil celorlalte.
Legea nr. 188/1999 reglementează numai situația funcționarilor publici, or, reclamanții fac parte din categoria personalului contractual.
Pentru a se putea invoca discriminarea este necesar, in primul rand, ca persoanele sa se găsească in situații similare, or, in speța, din punct de vedere al sistemului de salarizare prevăzut de lege, situația lor este diferita.
Atat timp cat legea nu stabilește dreptul reclamanților de a beneficia de cele doua sporuri, nici judecătorul nu le poate institui, aceasta echivalând cu asumarea unei puteri de a legifera, pe care, potrivit legii, nu o deține.
In cauza nu se poate retine existenta vreunui criteriu de discriminare prevăzut de OG nr. 137/2000 si nici ca scopul acestei reglementari ar fi acela de a restrânge, înlătura recunoașterea, folosința sau exercitarea, in condiții de egalitate, a drepturilor omului si libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
de acestea, cererea nu este întemeiata,având caracter accesoriu, apare ca neintemeiata si cererea privind actualizarea cu indicele de inflație.
Cat privește excepția inadmisibilitații invocate de Ministerul Economiei si Finanțelor, aceasta nu este întemeiata, inexistenta unor raporturi juridice intre parti fiind o problema de fond, cu atât mai mult cu cat aceasta instituție are atribuții in legătura cu fondurile bugetare.
Având in vedere ca cererea principala a fost considerata neintemeiata, s-a respins cererea de chemare in garanție ca rămasa fără obiect.
Pentru aceste considerente, s-a respins acțiunea ca neîntemeiata, iar cererea de chemare in garanție ca rămasa fără obiect.
Împotriva aceste sentințe, în termenul legal au formulat recurs motivat reclamanții care,întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții reclamanți susțin că instanța nu a ținut cont de faptul că s-a solicitat recunoașterea dreptului de a beneficia de primă de vacanță pentru perioada 2001-2007.
Ori pentru recunoașterea unui drept nu există termen de prescripție.
2.In conformitate cu prevederile art.8 din Decretul nr. 167/1958 prescrierea dreptului la acțiune în repararea pagubei curge de la data când cel în cauză a cunoscut paguba.
In cauză paguba va fi cunoscută numai după recunoașterea dreptului de a beneficia de a beneficia de primă de vacanță pentru perioada 2001-2007 adică după soluționarea prezentei cauze, deci termenul de prescripție a solicitării drepturilor în bani ce se cuvin va curge de la data rămânerii definitive a hotărârii din acest dosar.
3.Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata primei de concediu în cuantumul unui salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, prevăzuta la art. 35 (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, neacordată pentru concediile de odihnă efectuate în anii 2001 - 2008 și actualizarea acesteia cu indicele de inflație de la data la care trebuiau acordate până la data executării hotărârii judecătorești.
4. prerogative de putere publică, potrivit Legii nr. 94/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi,recurenți în opinia acestora sunt supuși acelorași incompatibilități prevăzute de lege pentru funcționarii publici.
Potrivit art. 115 alin. 2 din Legea nr. 94/1992, republicată,privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi (în vigoare în perioada 2001- 24.10.2008), " la care este supus personalul deconducere și de specialitate sunt cele prevăzute în Statutul funcționarilor publici și în Codul etic al profesiei"
Chiar dacă recurenți nu sunt funcționari publici, ei fac parte din categoria personalului de specialitate al Curții de Conturi și sunt supuși acelorași incompatibilități prevăzute de lege pentru funcționarii publici, exercitând prerogative de putere publică rezultate din Constituția României republicată, art. 140 și din Legea de organizare și funcționare a Curții de Conturi.
Având în vedere și dispozițiile art. 114 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată care stipulează ca dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, pârâta nu putea refuza plata primei de concediu prevăzută de lege.
5.Printre categoriile de salariați pentru care nu se aplică Statutul funcționarilor publici nu se regăsește personalul de specialitate al Curții de Conturi, dintre care recurenți fac parte.
Categoriile de salariați pentru care nu se aplică statutul funcționarilor publici sunt prevăzute limitativ la art. 6, din această lege: "Prevederile prezentei legi nu se aplică: a)personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat,administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire,pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică.b)personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale,la cabinetul demnitarului;corpului magistraților;cadrelor didactice;persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică. "
6.Dreptul Ia acțiune pentru plata primei de concediu aferentă anilor 2001-2007 s-a născut la data de 1 ianuarie 2007, când a încetat orice cauză de suspendare a prevederilor art. 33 din Legea nr. 188/1999(art. 35 după republicare).
Pentru perioada anterioară datei de 01.01.2007, chiar dacă s-a dispus, prin art. 3 alin. 1 din OUG nr. 33/2001, suspendarea până la data de 01.01.2002 a aplicării prevederilor din Legea nr. 188/1999 referitoare la acordarea primei de concediu, iar prin Legile bugetare pe anii 2002-2006 s-a prelungit, succesiv, aplicarea prevederilor care se referă la suspendarea primei de concediu, nu se poate considera totuși că acel drept nu ar fi existat, cât timp nu a intervenit abrogarea textului de lege care îl prevedea.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la primă de concediu al recurenților a fost introdus prin art. 33 din Legea nr. 188/1999, publicată inițial în nr. 600 din 8 decembrie 1999 (art. 35 după republicare).
Or, dispozițiile art. 33 din Legea nr. 188/1999, prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003, nu s-a constatat că ar fi neconstitutionale.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 3 alin. (1) din OUG nr. 33/2001, prin care s-a suspendat până la data de 01.01.2002 aplicarea prevederilor art. 33 din Legea nr. 188/1999, ca și cele din Legile bugetare pe anii 2002-2006, prin care s-a prelungit până la 31.12.2006 suspendarea aplicării prevederilor privind prima de concediu, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării acestui drept, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2001-2007.
Nu poate fi înlăturată existența acestui drept în perioada în care a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 33 din Legea nr. 188/1999 pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă de concediu, iar aplicarea prevederilor legii s-a suspendat o perioadă de 6 ani, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 6 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
In atare situație, s-a solicitat ca instanța să constate că dreptul la acțiune pentru plata primei de concediu aferentă anilor 2001-2006 s-a născut la data de 1 ianuarie 2007, când a încetat orice cauză de suspendare a aplicării prevederilor art. 33 din Legea nr. 188/1999 (art. 35 după republicare).
Reiese deci că se impune a se considera că dispozițiile OUG nr. 33/2001, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 386/2001, precum și cele ale Legilor bugetare pe anii 2002-2006 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii primelor de concediu, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare de austeritate.
(Aceeași soluție a fost pronunțată prin Decizia nr. XXIII/2005
ÎCCJ) datorită suspendării până la data de 3T.12.2006 a aplicării prevederilor art. 33 din Legea nr. 188/2999, dreptul la acțiune privind prima de concediu s-a născut la această dată și se află în interiorul termenului general de prescripție prevăzut la art. 3 (1) din Decretul nr. 167/1958.
Art. 64 din Legea nr. 24/2000, republicată la data de 25.08.2004, privind normele de tehnică legislativă, prevede:"(1) In cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. In această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
(2) La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
Prin expirarea duratei suspendării aplicării prevederilor art. 33 din Legea nr. 188/2999, acesta reintră de drept în vigoare, nefiind abrogat în mod expres sau implicit.
8.Prin măsurile întreprinse, pârâta recunoaște că drepturile solicitate sunt legale,cu scrisoarea nr. 93/17.10.2008 transmisă de Curtea de Conturi a României, se solicită comunicarea numărului și datei sentințelor civile pronunțate pentru prime de vacanță și alte drepturi salariale, precum și "Situația nominală a persoanelor care urmează să beneficieze de aceste drepturi separat pe capete de cerere și suma netă actualizată pe fiecare persoană în parte ".
Faptul că pârâta a solicitat la rectificarea bugetară fondurile necesare pentru plata drepturilor ce fac obiectul acțiunilor în instanță,este și acesta o recunoaștere din partea pârâtei ca drepturile cerute în instanță sunt legale și se cuvin recurenților.
De asemenea, faptul că s-au solicitat aceste date de la toate camerele de conturi județene, este o dovadă în plus că există sentințe civile cu privire la acțiunea în cauză care sunt favorabile, unele dintre ele fiind depuse la dosar spre exemplificare.
9. Au mai arătat recurenți că solicită instanței tratament egal cu al colegilor lor in instanțelor judecătorești, drept prevăzut de art. 1, alin. 2, lit. a), din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată: principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: dreptul la un tratament egal în fața instanțelor judecătorești și a oricărui alt organ jurisdicțional", motivat de faptul că instanțele fond, dar și cele de recurs, au pronunțat sentințe prin care au obligat Curtea de Conturi să achite colegilor noștri din alte județe prima de concediu aferentă perioadei 2001-2007, respingând excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă pentru perioada 2001-2004.
Spre exemplificare, s-a invocat practica judiciară majoritară:Sentința civilă nr. 205 din 10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr- rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 429/31.05.2008 a Curții de Apel Pitești (anexată in copie da dosar), prin care pârâta a fost obligată la plata către reclamanți, controlori financiari la Camera de Conturi V, a primei de vacanță pentru perioada 2001-2007.
De asemenea, Tribunalul Argeș în dosarul nr. 834/2008 (irevocabilă prin nerecurarea capătului de cerere privind prima de concediu), Tribunalul C - S în dosarul nr. 474/2008 (irevocabilă la data de 23.09.2008 prin Decizia Curții de Apel Timișoara ), Tribunalul Galați în dosarul nr. 1849/2008 și Tribunalul Alba în dosarul nr. 1572/2008 s-au pronunțat în sensul obligării Curții de Conturi la plata primei de concediu pentru perioada 2001-2007 către angajații cu funcția de controlori financiari cu domiciliul în județele aflate în jurisdicțiile acestora, (conform portalului instanțelor de judecată) în acest caz nu sunt aplicabile Deciziile nr. 818-821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale.
Prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, sau să le înlocuiască cu norme create pe le judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. S-a arătat că până la data depunerii prezentei acțiuni toți reclamanții au efectuat concediul de odihna pe anul 2008, drept pentru care s-a solicitat si acordarea primei de concediu pe anul 2008.
12.1nvederăm faptul că, acțiunea a fost formulată numai împotriva unei singure pârâte: Curtea de Conturi a României,în mod eronat,și de neînțeles, Tribunalul București, a mai menționat, ca pârât și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,instituție care nu se face vinovată de faptul că pârâta Curtea de Conturi a României nu a acordat pentru perioada 2000-2008,drepturile cuvenite privind prima de vacanță.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în privința criticilor referitoare la modul de soluționare de către instanța fondului al excepției prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile recurenților constând în prima de vacanță, aferentă perioadei 2001-2005, în mod corect a stabilit instanța fondului că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată ce îl constituia plata unor despăgubiri de către intimatul pârât pentru neacordarea primei de vacanță salariaților erau aplicabile dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, precum și cele ale art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Curtea apreciază că instanța fondului a calificat corect obiectul cererii introductive ca fiind reprezentat de o acțiune în restituire a unor pretinse drepturi de natură salarială în raport de dispozițiile art. 84 și art. 129 alin.6 Cod pr.civilă, instanța având posibilitatea de a califica acțiunea în raport de motivele de fapt și de drept ale cererii și de scopul urmărit de parte, în cauză acesta fiind reprezentat de obligarea angajatorului la plata drepturilor bănești solicitate, în acest fel acestea fiindu-le recunoscute recurenților.
Mai mult, în cauză, scopul urmărit de părți, constând în restituirea unor drepturi bănești pretins cuvenite, erau aplicabile dispozițiile art. 283 al.1 lit.c din Codul muncii referitoare la acțiunea în răspundere patrimonială, iar nu dispozițiile art. 8 din decretul nr.167/1958, referitoare la obligația de despăgubire pentru prejudiciile cauzate prin fapta ilicită delictuală; or potrivit dispoz.art. 269 al.1 din Codul muncii, răspunderea patrimonială a angajatorului este o răspundere contractuală iar nu una de natură delictuală.
În raport de aceste considerente, dreptul la acțiune al recurenților s-a născut la dat când acestora nu li s-au achitat de către angajator drepturile bănești pretinse și s-a împlinit corespunzător fiecărei rate de creanță în ianuarie 2008 pentru pretențiile aferente anilor 2001-2005, acesta fiind prescris la 8.02.2008 când a fost introdusă acțiunea.
Nici împrejurările emiterii scrisorii nr. 93/17.10.2008 de către Curtea de Conturi a României și nici solicitarea de către intimată pârâtă a rectificării bugetare pentru plata drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești nu semnifică o recunoaștere a dreptului pretins de către intimata pârâtă, în sensul dispoz.art.13 din Decretul nr.167/1958 și nu întrerupe cursul prescripției, câtă vreme solicitarea de rectificare bugetară și comunicarea cuantumului drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești au intervenit ulterior împlinirii termenului de prescripției și nu reprezintă o recunoaștere expresă și directă a drepturilor pretinse prin acțiune și în consecință nu produce efect întreruptiv de prescripție, contrar susținerilor recurenților ce apar ca nefondate.
Mai mult, în cauză în privința dreptului la acțiune referitor la drepturile pretinse de recurenți și care nu este prevăzut de vreo dispoziție normativă, după cum se va reține mai jos, nu a intervenit vreo cauză de suspendare a aplicabilității acestui drept și sub acest aspect fiind nefondate susținerile recurenților, câtă vreme actele normative prin care s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 188/1999, se refereau la funcționarii publici, în această categorie nefiind cuprinși recurenții.
De altfel, prin decizia nr. 23/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Secții Unite au fost interpretate dispozițiile art. 411din Legea nr. 50/1996, referitoare la personalul din organele autorității judecătorești, recurenții nefăcând parte nici din această categorie de salariați.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea apreciază că în mod corect instanța fondului a reținut că recurenților nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 114 din Legea nr. 188/1999 ce se referă la funcționarii publici, acesta neputând fi interpretat în sensul propus de către recurenți, că altminteri instanța ar adăuga la lege, ceea ce nu poate fi primit.
Chiar dacă controlorii financiari - categorie de personal cu statut aparte potrivit dispoz.art. 51 din Legea nr. 94/1992, republicată - nu se află printre categoriile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 188/1999, ce conțin o enumerare exemplificativă iar nu limitativă, aceasta nu înseamnă că această categorie de personal, denumită în prezent, auditori publici externi, ar reprezenta personal ce exercită funcții de demnitate publică ori sunt funcționari publici, prin urmare, acestora nefiindu-le aplicabile dispoz.art. 114 din Legea nr. 188/1999.
Nici faptul că prin hotărâri judecătorești ale Curții de Apel Pitești, Tribunalului Argeș, Tribunalului Galați și Tribunalului Albas -au acordat controlorilor financiari dreptul la primă de vacanță, nu poate conduce la concluzia temeiniciei pretențiilor recurenților din prezenta cauză, câtă vreme în sistemul dreptului procesual civil român practica judiciară nu constituie izvor de drept.
În fine, va fi respinsă ca nefondată și susținerea recurenților referitoare la greșita citare a Consiliului Național de Combatere a Discriminării de către instanța fondului, câtă vreme în raport de invocarea în cauză a aplicabilității dispozițiilor OUG nr.137/2000, republicată, erau aplicabile și dispozițiile art. 27 al.3 al acestui act normativ ce prevăd că în cauzele în care se invocă discriminarea citarea CNCD este obligatorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții PRIN, -, -, A, -, -, PRIN, G, -, împotriva sentinței civile nr.7740 din 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.24419/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimații, -, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2ex/29.05.2009
Jud.fond -
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comsa Carmen Georgiana
