Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 317/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 317/
Ședința publică din 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 2871 din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar Had epus la dosar prin registratura instanței la data de 14 martie 2008 o cerere solicitând acordarea unui nou termen de judecată la o dată ulterioară soluționării recursului în interesul legii.
De asemenea se constată că reclamanții intimați au depus la dosar prin registratura instanței la data de 24 martie 2008 întâmpinare, atașând copia dispozitivului deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5/2008.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.2871 din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghitas -a respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP H; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, și HG, împotriva pârâților Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție obligând în solidar pârâții să plătească pe seama fiecărui reclamant sumele reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare lunară brută, pentru perioada mai 2004 - 23 mai 2007, după cum urmează: - 58.030 lei, - 49.042 lei, HG- 45.833 lei și - 26.935 lei; a obligat pârâții, în solidar, să plătească în continuare reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu data de 24 mai 2007.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, stabilind că acesta constă în plata unor drepturi de natură salarială, că textele legale care prevăd drepturile pretinse nu au fost legal abrogate, că dispozițiile legale prevăd obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a asigura resursele bugetare necesare efectuării plăților de către instituțiile publice a sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond, s-a stabilit că obligația de plată a sumelor solicitate de reclamanți au fost înscrise în art. 47 din Legea nr. 50/1996, că toate elementele avute în vedere la adoptarea acestui act normativ se mențin și în prezent, că dispozițiile art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, nu produc efecte juridice, fiind contrară prevederilor art. 41 alin. 2, art. 16 raportat la art. 15 alin. 1 și art. 53 din Constituție, raportate la Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a reținut și faptul că prin "abrogarea" textului indicat, reclamanților le-au fost încălcate drepturile referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, dreptul la tratament egal (dat fiind faptul că sporul amintit a fost menținut în cazul altor categorii profesionale). Afirmativa abrogare ar încălca și prevederile Directivei 2000(EC)78 privind tratamentul egal al forței de muncă, publicat în Comunității Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000.
S-a apreciat că sporul de 50% prevăzut de Legea nr. 50/1996 face parte din prevederile unei legi organice iar abrogarea acestuia prin ordonanță de guvern este inadmisibilă, situație în care dispozițiile OG nr. 83/2000, nu produc efecte juridice. În sprijinul acestei interpretări, instanța a invocat prevederi legale, practica Instanței Supreme și a Curții Constituționale, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția privind discriminarea în domeniul forței de muncă.
Împotriva sentinței civile menționate, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ Baî naintat în termen legal recurs solicitând casarea integrală a acesteia și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii reclamanților, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.4 și 9.pr.civ, cu aplicarea art.304 ind.1 pr.civ.
În opinia recurentului, instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dispunând în mod nelegal obligarea Ministerului Public la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, în condițiile în care actul normativ care prevedea acest spor a fost abrogat, prin OG nr.83/2000.
În ceea ce privește fondul cauzei, Ministerul Publica apreciat că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății, făcându-se referire specială la dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, abrogat prin ordonanța menționată.
În termen legal, s-a promovat recurs și de către DGFP H, în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitându-se modificarea hotărârii primei instanțe, rejudecarea pricinii, respingerea cererii de chemare în judecată precum și a cererii de chemare în garanție ca inadmisibile, ministerul neavând calitate procesual pasivă în cauză.
În drept, s-a invocat motivul prev. de art.304 pct.9 pr.civ. în sensul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu în limitele prev. de art.306 pr.civ. Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor:
Pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor susține că nu cade în obligația lor plata unor drepturi salariale. Cu toate aceste, Curtea constată că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume, pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general.
Instanța de fond nu a făcut altceva decât să oblige pârâtul să pună la dispoziția ordonatorului principal, secundar etc. a sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale în favoarea reclamanților.
Este adevărat că, potrivit nr.OG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul unor titluri executorii se realizează de ordonatorii principali de credite bugetare, însă aceste sume trebuie aprobate prin bugete ori cu privire la această obligație Ministerul Economiei și Finanțelor are în mod clar atribuții.
Trebuie de asemenea precizat că, potrivit art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele ca procesul să se finalizeze printr-o punere în executare într-o perioadă rezonabilă ( a se vedea în acest sens Immobiliare împotriva Italiei, Cererea nr. 22774/1993 sau împotriva României, Cererea 67289/2001) ori chemarea în judecată a pârâtului-recurent are menirea de a asigura punerea în executare în cel mai scurt timp a obligației ordonatorilor principali, secundar etc. de plată a drepturilor salariale
În ceea ce privește recursul Parchetului de pe lângă ÎCCJ:
Cu privire la motivul prev. de art.304 pct.4 din pr.civ. acesta are în vedere situația în care, prin hotărârea recurată, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, intrând în cele ale autorității legislative sau executive. Acest motiv de casare care este de ordine publică nu trebuie interpretat extensiv, însă se aplică și în situația în care hotărârea se bazează în drept pe un act normativ abrogat. Sub acest aspect, astfel cum se va releva ulterior în cuprinsul prezentei decizii, potrivit normelor de tehnică legislativă, prin ordonanțele de urgență emise de guvern, nu se pot preconiza abrogări totale sau parțiale unor acte normative care reglementează salarizarea magistraților prin lege organică, guvernul fiind abilitat a aduce doar modificări sau completări unor atare acte normative (legi organice).
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți prin acțiunea promovată, a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, guvernul a procedat prin OG nr. 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale indicate.
În conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Susținerea recurentului conform căreia abrogarea parțială a unui act normativ (cum s-a procedat prin OG nr. 83/2000) reprezintă o modificare a acestuia și deci se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000, este nefondată din moment ce art. 57, 58, 62 din Legea nr. 24/2000 definește fiecare din evenimentele enumerate, arătând și modalitatea în care trebuie să se exprime legiuitorul în fiecare caz. Prin OG nr. 83/2000, abrogarea art. 47 nu poate fi interpretată ca o modificare și rămâne o intervenție a guvernului, efectuată printr-un act normativ de nivel inferior, intervenție neautorizată prin Legea nr. 125/2000 amintită anterior, inaptă să producă efecte juridice.
Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ arătat, aceste persoane au fost lipsite, nejustificat de acest bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică, fără a se asigura o compensație corespunzătoare.
Sunt nefondate și susținerile conform cărora după abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin acte normative ulterioare s-au majorat salariile și indemnizațiile persoanelor vizate de Legea nr. 50/1996, astfel încât s-au inclus și sporurile de 50% solicitate, din moment ce din expunerea de motive și cuprinsul Legii nr. 334/2002, ale OG nr. 27/2006, s-au prevăzut majorări ale indemnizațiilor (salariilor) care constituie un proces firesc de adaptare a acestora la situația economică existentă, pentru acoperirea pierderilor suportate de salariați în general, prin scăderea puterii de cumpărare generată de rata inflației, pentru respectarea prevederilor Legii nr. 154/1999.
Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avuți în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv al reclamanților), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.
Prin sentința civilă pronunțată, instanța a efectuat o analiză amănunțită și pertinentă a susținerilor părților, a aplicat riguros prevederile legale în materie, a reținut o stare de fapt corespunzătoare.
De menționat este și faptul că Directiva nr. 89/391/CEE, implementată în sistemul legislativ românesc prin Legea nr. 319/2006, invocată și de prima instanță, prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Sintetizând considerentele detaliate anterior, instanța de control judiciar stabilește că recursurile formulate de pârâți sunt nefondate, deoarece:
- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;
- "abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din Legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.
Dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
În conformitate cu prevederile art. 124 din Constituție, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta (aplica) legea în cazul concret supus judecății, iar la pronunțarea sentinței recurate, instanța a procedat astfel, situație în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Cum starea de fapt rezumată anterior rezultă din cuprinsul probelor administrate, iar în raport de acesta, instanța a aplicat corespunzător prevederile legale, în cauză nu este incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Nu în ultimul rând trebuie menționat că prin decizia nr.21 din 10.03.2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, ÎCCJ - Secțiile unite a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a decis:
"În interpretarea și aplicară unitară a disp.art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculate la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001"
Neexistând motive de casare de ordine publică dintre cele prevăzute de art. 306 Cod procedură civilă, recursurile formulate de pârâți vor fi respinse, în consecință hotărârea criticată va fi menținută integral.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector. 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C,-, județul H,în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.2871 din 14 noiembrie 2007, Tribunalului Harghita.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
GREFIER
Red.
Tehnored.
10.04.2008
Jud.fond: -
Asist.jud. -
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
