Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3203/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1561/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 3203

Ședința publică de la 11 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat

JUDECĂTOR 2: Dragoș Alin Călin A -

Judecător - -

Grefier

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenții: MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE, MINISTERUL APĂRĂRII împotriva sentinței civile nr.4505/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, -, având ca obiect drepturi bănești valoarea de referință sectorială.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 04.05.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 11.05.2009, hotărând următoarele:

CURTEA

Deliberand asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. nr.4505/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, a fost amisa cererea actiunea formulata de reclamantii, -, in contradictoriu cu paratul MINISTERUL APĂRĂRII pentru DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE, dispunandu-se obligarea acestuia din urma la plata diferentelor rezultate din calcualrea gresita a valorii de referinta sectoriala pentru perioada 01.01.2003 - 05.05.2005, sume actualizate cu indicele de inflatie. A fost admisa cererea de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice care a fost obligat sa aloce paratului drepturile banesti pretinse de reclamanti.

Pentru a pronunta aceasta solutie a retinut prima instanta ca potrivit art. 1 din legea nr. 50/1996 modificata prin OUG nr. 83/2000, indemnizatiile pentru magistrati si salariile pentru celelalte categorii de personal din organele autoritatii judecatoresti se stabilesc pe baza valorii de referinta sectoriala prevazuta de lege pentru functiile de demnitate publica alese si numite din cadrul autoritatilor executive si legislativa. A mai retinut tribunalul ca valoarea de referinta sectoriala a fost majorata prin OUG nr. 187/2001, OUG nr. 123/2003 si OG nr. 23/2005 in raport de care reclamantele erau indreptatite sa le fie stbilite drepturile salariale.

Impotriva acestei hotarari au declarat recurs paratul MINISTERUL APĂRĂRII pentru DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE si chematul in garantie Ministerului Finantelor Publice.

In motivarea recursului sau intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct 9 Cpc, recurentul MINISTERUL APĂRĂRII pentru DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE solicita modificarea sentintei in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata.

Arata recurentul ca prin OUG nr. 177/2002 se stabileste o valoare de referinta sectoriala diferita pentru personalul auxiliar de specialitate juridica in raport cu magistratii, astfel incat, in lipsa unei prevederi exprese, actualizarile periodice ale valorii de referinta sectoriala se raportau la valorile rezultate in urma majorarilor aplicate prin OUG nr. 187/2001 si Legii nr. 216/2001. Prin legea nr. 100/2005, valoarea de referinta sectoriala pentru personalul auxiliar de specialitate a fost din nou asimilata celei stabilite pentru magistrati. Prin urmare, salarizarea s-a realizat in consecinta. Ordinul ministrului justitiei nr. 1388/C/2005 nu poate fi temeiul pentru uniformizarea acestei valori si nu poate fi aplicat.

Mai arata recurentul ca legea nr. 100/2005 nu poate opera retroactiv, cresterea de 45% a valorii de referinta sectoriala urmand a fi raportata la diferenta dintre valorile de referinta prev. de OG nr. 23/2005.

Prin recursul formulat, recurentul Ministerului Finantelor Publice solicita casarea sentintei recurate in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive si, pe cale de consecinta, respingerii cererii de chemare in garantie.

Arata recurentul ca potrivit art. 21 din legea nr. 500/2002 ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizeaza creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu si pentru bugetele institutiilor ierarhic inferioare. Ministerul Apararii este ordonator principal de credite. Legea nr. 500/2002 stabileste ca proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaboreaza de catre Guvern prin Ministerul Finantelor Publice, pe baza unor criterii expres prevazute. Prin urmare, precizeaza recurentul, este lipsit de relevanta faptul ca aceasta instituie elaboreaza proiectul de buget, atat timp cat aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite si a proiectelor bugetelor locale.

Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de criticile formulate si de temeiurile de drept invocate, Curtea retine urmatoarele:

Cat priveste motivul calitatea procesuala pasiva a paratului Ministerul Finantelor Publice, Curtea retine ca fata de atributiile ce revin acestei institutii, aceasta nu are legitimare procesuala pasiva, exceptia invocata fiind intemeiata. Pretentiile reclamantilor intimati decurg din raporturi juridice de dreptul muncii astfel incat nu pot fi indreptate decat impotriva angajatorilor. Potrivit art. 282 Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:

a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;

c) sindicatele și patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.

Or, Ministerul Finantelor Publice nu se incadreaza in vreuna din aceste categorii si nu exista nici o alta dispozitie legala speciala care sa ii confere aceasta calitate. Pe cale de consecinta, nu se justifica obligarea acestei institutii la plata drepturilor banesti pretinse de intimatii reclamanti.

Retinand caltiatea procesuala pasiva a Ministerului Finantelor Publice, prima instanta a facut o aplicare gresita a legii, fiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct 9 Cpc.

In ceea ce priveste recursul declarat de paratul Ministerul Apararii, Curtea retine ca acesta este nefondat. Legea nr. 50/1996 prevedea, in urma modificarii aduse prin OG nr. 83/2000, ca "ndemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi. Valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. (1) constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție".

Acest text nu a fost abrogat in privinta personalului auxiliar de specialitate de OUG nr. 177/2002 care a vizat salarizarea doar pentru magistrati.

In consecinta, in mod corect prima instanta a interpretat si aplicat prevederile legale aplicabile. De altfel, dreptul personalului auxiliar de specialitate la stabilirea salariilor cf. acestei valori sectoriale de referinta este recunoscut si prin Ordinul ministrului justitiei nr. 1388/C/2005, confirmand situatia juridica existenta.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul declarat de recurentul Ministerul Finantelor Publice, urmand sa modifice in parte sentinta recurata in sensul ca admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si respinge actiunea formulata impotriva acestuia. Va mentine restul dispozitiilor. Va respinge recursul declarat de recurentul Ministerul Apararii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.4505/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, -, .

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și în consecință respinge cererea formulată împotriva acestui parat, ca fiind introdusa impotriva unei pesoane fara calitate procesuala pasiva.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale - Direcția Instanțelor Militare ca nefondat.

Irevocabilă.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

25.06.2009./2ex

Jud. fond:, Dalina

Președinte:Silvia Georgiana Ignat
Judecători:Silvia Georgiana Ignat, Dragoș Alin Călin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3203/2009. Curtea de Apel Bucuresti