Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3213/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1578/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3213/
Ședința Publică din data de 12 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții-reclamanți, HG, -, (fostă ) și, împotriva sentinței civile nr.4327 din data de 22.05.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.9561/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de APEL BUCUREȘTI - având ca obiect "drepturi bănești - indemnizație 10%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns recurenții-reclamanți, HG, -, (fostă ) și și intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției, la data de 08.05.2009, de către intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenții-reclamanți, într-un singur exemplar.
De asemenea, se mai arată faptul că prin cererea de recurs formulată, recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, constatând faptul că în cauză recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4327/22.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea formulată împotriva acestui pârât față de lipsa calității procesuale pasive.
A respins pretențiile formulate de reclamanții (), HG, -, în contradictoriu cu ceilalți pârâți, Ministerul Justiție, Curtea de APEL BUCUREȘTI.
În considerente a reținut că în ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de personal auxiliar de specialitate prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996, respectiv grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, grefierii care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii și conducătorii de carte funciară, Tribunalul a reținut următoarele:
Conform art. 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice".
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, indemnizația prevăzută de art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 republicată de 10% din salariul brut nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr.50/1996 nu poate pretinde în mod fundamentat că depune o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini oricum diferite și suplimentare față de cei care nu le au stabilite în fișa postului nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar.
De asemenea, dispozițiile art. 19 din Legea nr.50/1996 nu contravin art.6 alin.2 din Codul muncii, invocat de reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr.50/1996, întrucât, față de specificul muncii (diferit) și de atribuțiile suplimentare ale grefierilor și personalului beneficiar al indemnizației, cele două categorii de personal auxiliar nu se află în aceeași situație.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a reclamanților constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru o parte din personalul din aceeași categorie profesională deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textul de lege considerat discriminator.
În plus, reclamanții nu arata criteriul sau criteriile prevăzute de lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Cu alte cuvinte, reclamanții nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
Tratamentul diferențiat invocat de reclamanți nu urmărește și nici nu are ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a altor drepturi recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, indemnizația prevăzută de art. 19 pct. 3 din legea nr. 50/1996 republicată de 10% din salariul brut nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională.
Tribunalul a mai reținut și împrejurarea că statul dispune de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate, iar tratamentul diferit instituit este justificat în cazul dat de criterii obiective și rezonabile, indemnizația în discuție fiind acordată în vederea sarcinilor diferite și suplimentare ale personalului care beneficiază de aceasta.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretenția reclamanților de a li se acorda sporul de 10% din salariul brut neprevăzut de lege în ceea ce-i privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare și a dreptului, 1 îngrădit sau înlăturat, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamanților, nu s-a încălcat principiul salarizării egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 4 pct. 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999 "Dreptul la o salarizare echitabilă".
În plus, prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 7/2008, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă a admis recursul în sensul solicitat și a dispus ca interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 să se facă în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri, expres si limitativ prevăzute de normele mai sus-menționate, astfel încât, în considerarea dispozițiilor art. 329 alin. 3 din codul d e procedure civilă, instanța este ținută de dezlegarea dată problemei de drept rezolvată de instanța supremă.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretenția reclamanților de a li se acorda sporul de 10% din salariul brut neprevăzut de lege în ceea ce-i privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamanților nu s-a încălcat principiul salarizării egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 4 pct. 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
Având în vedere cele mai sus reținute, Tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurenții, HG, -, (fostă ) și, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr- și apoi pe rolul acestei instanțe, sub același număr.
În susținerea recursului au arătat că prin acțiunea formulată, recurenți au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizație lunară de 10% din salariul brut de la data introducerii acțiunii, respectiv 06.03.2008 pe ultimii 3 ani, actualizată în raport cu rata inflației până la data plății efective a acestora și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor să includă aceste sume în bugetul de stat.
În mod greșit tribunalul a reținut inexistența discriminării între grefieri prin aplicarea sporului de 10% doar grefierilor care au ca atribuții efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei cetățenie și celor care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averilor și faptul că aceștia îndeplinesc sarcini diferite și suplimentare față de grefieri.
Recurenții au apreciat că funcția de grefier nu este diferențiată în raport de compartimentul unde își desfășoară activitatea, respectiv: grefier de ședință, de executări penale, compartiment tehnoredactare, compartiment citații etc. avându-se în vedere faptul că titulatura funcției stabilită prin art. 3 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 republicată, este de "grefier" (în această funcție fiind incluși și grefierii de la compartimentele prevăzute la art. 19 alin. 3 Legea nr. 50/1996). Prin același text - art. 3 din Legea nr. 567/2004 sunt specificați expres grefierii cu atribuții diferite de cele ale celorlalți grefieri, respectiv: grefier-statistician, grefier-documentarist, grefier-arhivar, grefier-registrator și grefier-informatician, neincluzându-se în aceste categorii grefierii care beneficiază de sporul de 10%.
Nu se poate reține nici faptul că grefierii, beneficiari ai sporului de 10% au sarcini suplimentare față de grefierii care participă la ședințele de judecată, întrucât, prin fișa postului au atribuite sarcini din cele prevăzute la art. 19 pct. 3 din Legea nr.50/1996, nu și alte sarcini.
Așa cum grefierul repartizat la compartimentul tehnoredactare și cel repartizat la biroul citații nu participa la ședințele de judecată și are atribuții specifice compartimentului la care este repartizat, fiind remunerat cu același salariu ca și al grefierului de ședință, nici grefierul de la compartimentele executări penale, civile, faliment, etc, nu este repartizat să participe la ședințele de judecată, având atribuții exclusiv legate de acel compartiment, dar are o remunerație mai mare cu 10% decât cea a grefierului care participă la ședințele de judecată, și, implicit, decât a celorlalți grefieri din diferitele compartimente.
Fiecare grefier execută atribuții legate strict de activitatea compartimentului la care este repartizat și în raport de specificul muncii în sistemul judiciar.
De altfel, Regulamentul de ordine interioară a instanțelor a stabilit pentru buna organizare, ca toate instanțele să aibă câte o grefă, o registratură, o arhivă, etc. (art. 37 alin,2), grefa, registratura și arhiva efectuând operațiuni privind primirea, înregistrarea și expedierea corespondenței, îndosarierea actelor, păstrarea registrelor precum și alte lucrări cu caracter auxiliar necesar bunei desfășurări a activității instanțelor art. 38 alin. 1.
2 al art. 38 din Regulament prevede că "personalul are repartizat pe secții și compartimente de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora" fiind deci "selectați" grefieri beneficiari ai sporului de 10% din rândul acelorași grefieri, nefiind necesară o pregătire suplimentară întrucât nu desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate. În caz contrar, ar rezulta că activitățile celorlalți grefieri ar
implica un grad redus de dificultate și responsabilitate, aspect ce încalcă principiul nediscriminării.
Art. 42 alin.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor stabilește că "atribuțiile personalului din compartimentele auxiliare sunt cuprinse în fișele postului", fiecărui grefier fiindu-i atribuite sarcini în raport de compartimentul la care este repartizat.
Mergând pe ideea că grefierul cu atribuții stabilite prin art. 19 alin. 3 din Legea nr.50/1996 trebuie să beneficieze de un spor de 10% în plus față de ceilalți grefieri, ar trebui ca și grefierii care participă la ședințele de judecată să fi beneficiat în continuare de sporul de 3% pentru fiecare ședință de judecată stabilit prin art. 19 alin. 2 cu referire la art. 9 din Legea nr. 50/1996 - în forma republicată în anul 1999, reținându-se că activitatea grefierului care participă la ședințele de judecată este diferită de cea a grefierului de la birourile de executări penale, civile, faliment,etc.
Cu toate acestea, legiuitorul a avut în vedere tocmai împrejurarea că prin menținerea acestui spor, s-ar fi creat o situație discriminatorie față de ceilalți grefieri, incluzând aici și grefierii ce primesc sporul de 10% și a abrogat acest text de lege prin OG nr. 83/2000.
Față de cele expuse, recurenții arată că instanța de fond a reținut greșit faptul că grefierii beneficiari ai sporului de 10% ar avea atribuții suplimentare și că ceilalți grefieri nu sunt îndreptățiți a primi acest spor. De altfel, grefierii care beneficiază în prezent de sporul de 10% nu participă la principala activitate a instanței, respectiv cea de judecata, iar faptul că reclamanții nu desfășoară activități din cele prevăzute de art. 19 alin. 3 din Legea nr.50/1996, nefiind în opinia instanței îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor, modalitatea de acordare a sporului de 10% reprezentând o practică discriminatorie.
Prin Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Codul muncii - art.6 alin. 2, s-a statuat principiul salarizării egale pentru o muncă de valoare egală.
Față de respingerea acțiunii, recurenții consideră că sunt discriminați, instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri a condus la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale.
Pe de altă parte, tribunalul în mod eronat a reținut că nu a fost arătat criteriul sau criteriile de discriminare pe care s-au întemeiat faptele pârâților.
Însă, prin invocarea textelor de lege încălcate, OG nr. 137/2000 republicată, care definește la art. 2 alin.1 criteriile de discriminare "rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială precum și orice alt criteriu", iar prin motivarea acțiunii s-a făcut referire la criteriul de discriminare - categoria profesională, ce a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat grefierilor.
De altfel, și punctul de vedere al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este că: "tratamentul diferențiat aplicat grefierilor constă în deosebirea ce s-a realizat între grefierii ce participă la ședințele de judecată și grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentelor, a actelor de executare penală sau civilă și care beneficiază de o indemnizație corespunzătoare timpului lucrat în aceste activități, existând un criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000republicată. Prin această măsură sunt încălcate prevederile art. 6 alin. 2 din OG nr. 137/200 din Codul muncii, ce consacră principiul - pentru muncă egală și pregătire profesională egală salariații trebuie să fie retribuiți în mod egal". Acest punct de vedere a fost transmis instanțelor în cauze similare. În plus, recurenții arată că atributul suprem al funcției de grefier, care face parte din personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, indiferent de compartimentul unde își desfășoară activitatea este de a constitui un sprijin pentru judecători, în realizarea unui cop unic, respectiv înfăptuirea actului justiție. În acest sens, a fost elaborat art. 1 din Legea nr. 567/2004 republicată privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea.
Recurenții solicită admiterea recursului, casarea sentinței, și pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâților la plata drepturilor precizate prin acțiune.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Într-adevăr la termenul de judecată din 22.05.2008 a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.11.2003- martie 2005 inclusiv, ca fiind formulate cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii și art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere că reclamanta nu are cu aceasta raporturi de serviciu de natură s-o îndreptățească să formuleze în contradictoriu cu el pretenții de natură salarială, cererea cu acest obiect, respectiv împotriva acestui pârât urmând a fi respinse în consecință.
Pe fondul pretențiilor, Curtea constată că art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, prevedea că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiei de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariu brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. În redactarea art.3 alin. 8 din OG nr. 8/2007, text abrogat prin Legea nr. 94/2008, indemnizația de 10% din salariul de bază a fost recunoscută în favoarea grefierilor care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și falimentului de executare penală și civilă.
Curtea constată că față de redactarea expresă a textului art. 19 alin. 3 respectiv art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007, acestea se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoria de personal prevăzută în ipotezele normelor, proporțional cu timpul efectiv lucrat în activitățile respective.
Rezultă așadar opțiunea legiuitorului de a acorda un spor la salariu exclusiv pentru grefierii care îndeplinesc activitățile menționate, cu consecința imposibilității judecătorului ordinar (ca, de altfel, și a celui constituțional) de a controla sau completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ; în caz contrar, instanța s-ar transforma într-un legiuitor pozitiv, suplinind insuficiențe sau pretinse inechități ale legii, ceea ce este de natura și rolul funcției exclusive a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a țării (art. 61 alin. 1 din Constituție).
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
Prin urmare, în condițiile în care nu s-a probat că reclamanții au lucrat în locurile menționate în textul de referință și nu au fost remunerați în conformitate cu aceștia, proporțional cu timpul efectiv lucrat, Curtea, constată că aceasta nu justifică vreun temei legal pentru dreptul pretins.
Nu pot fi invocate în sprijinul soluției contrare nici dispozițiile constituționale sau internaționale în materia dreptului omului.
Astfel, art. 20 alin. 1 din Constituție se referă la interpretarea dispozițiilor constituționale în spiritul celor internaționale, înțelegând prin aceasta situația în care cele dintâi sunt neclare sau insuficient precizate, or, în speță, este vorba despre un drept reglementat printr-o lege ordinară, astfel că art. 20 alin. 1 nu este incident; de asemenea, inaplicabil este și art. 53 din Constituție, care are în vedere situația în care dreptul există, fiind reglementat prin lege, dar temporar, și în considerarea unor situații deosebite, el nu poate fi exercitat, or, în speță, dreptul pretins nu există, nefiind recunoscut prin lege în favoarea categoriei pe care o reprezintă reclamanții.
Se reține totodată și că dreptul reclamat nu este de natură constituțională, neputând fi pretins și acordat direct în virtutea principiului fundamental al remunerării egale muncii prestate, pentru că acesta nu presupune identitate de tratament pentru situații obiectiv diferite, cum este în speță cazul grefierilor, cu atribuții diferite, pe de altă parte, pentru că instanța nu se poate substitui legiuitorului pentru a extinde aplicarea unor dispoziții legale și la alte categorii, neavute în vedere de ipotezele normelor invocate. Astfel, în aplicarea rolului său constituțional, instanța este ținută să aplice legea, iar nu s-o înlăture de la aplicare sau s- suplinească, pe motiv că este inechitabilă sau discriminatorie, în același sens fiind și prevederile, obligatorii, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separaților puterilor, în virtutea căruia, Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, întrucât nu există un text de lege care să întemeieze acțiunea reclamanților, iar instanța nu poate amenda opțiunile legiuitorului în materia politicii salariale, acțiunea formulată este nefondată.
Mai mult, prin decizia nr. 24 pronunțată în interesul legii în ședința din 12.05.2008, a stabilit că dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele amintite.
În consecință, față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, existența sporului de 10% pentru altă categorie de grefieri decât cele reglementate expres de dispozițiile menționate, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii, potrivit art. 329 alin. 3 pr. civ, în sensul anterior arătat.
În consecință, potrivit celor expuse, acțiunea formulată fiind nefondat, soluția primei instanțe este temeinică și legal, iar recursul neîntemeiat va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți, HG, -, (fostă ) și, împotriva sentinței civile nr.4327 din data de 22.05.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.9561/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored:
2 EX./16.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
