Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 323/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 323/R-CM
Ședința publică din 09 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Veronica Șerbănoiu
Judecător: - --
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DGFP, cu sediul în P,-, județul și MINISTERUL PUBLIC PRIN PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.16/CM din 11 ianuarie 2008,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile procesuale, respectiv, recurenții-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Dgfp A, MINISTERUL PUBLIC prin Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, intimații-reclamanți, G, intimatul-intervenient în nume propriu și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recurenții-pârâți au solicitat judecarea în lipsă.
Având în vedere că este procedură îndeplinită și că s-a solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că la data de 15 octombrie 2007, reclamanții, și G, au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC prin Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție pentru a fi obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, în cele 3 etape: 5 % începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, 2 % începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din septembrie 2007, urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și obligarea pârâtului-chemat în garanție să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești.
S-a solicitat citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și obligarea chematului în garanție să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin acte normative succesive, respectiv OG nr.6, 8, 10 și 11/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii.
În acest fel s- creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat chiar prin acordarea creșterilor salariale în cauză și celor două categorii care au fost exceptate.
La data de 01.11.2007, intervenientul a formulat cerere de intervenție în interes propriu în contradictoriu cu aceiași pârâți, solicitând aceleași diferențe de drepturi salariale.
Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosar întâmpinare, prin care, pe cale de excepție, a fost invocată lipsa calității sale procesuale pasive (întemeiată pe faptul că această instituție răspunde doar de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, dar și pe faptul că și MINISTERUL PUBLIC este ordonator principal de credite, cum este și Ministerul Economiei și Finanțelor).
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat întâmpinare invocând excepția necompetenței materiale a instanței, competența urmând a se stabili în conformitate cu disp.art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, potrivit dreptului comun.
Pe fond a susținut că acțiunea este inadmisibilă, de vreme ce reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică la care ordonanțele de creșteri salariale fac trimitere.
Susținerea reclamanților în ceea ce privește tratamentul discriminatoriu este, în cauză nefiind aplicabile disp.art.2 din OG nr.137/2000.
Prin sentința civilă nr.16/CM din data de 11 ianuarie 2008, Tribunalul Argeșa admis acțiunea așa cum a fost precizată și a obligat pe pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, să plătească reclamanților și intervenientului diferențele de drepturi salariale reprezentând creșterile salariale după cum urmează: 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, toate aceste drepturi urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția de necompetență materială invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere existența raportului juridic de muncă atipic al reclamanților și intervenientului și faptul că aceștia nu au contestat modul de stabilire a creșterilor salariale în cauză, ci au solicitat acordarea acestor drepturi bănești, acțiunea lor întemeindu-se pe disp.art.1 alin.2 și art.281 Codul muncii, situație care atrage competența materială a soluționării cauzei de către tribunal.
Neîntemeiată s-a constatat a fi și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât potrivit art.10 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, propunând rectificările corespunzătoare.
Așa fiind, luând în considerare atribuțiile legale de rectificarea bugetului, instanța a constatat că această instituție are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește alocarea fondurilor necesare acoperirii sumelor revendicate de reclamanți și intervenient.
Tot neîntemeiată s-a reținut a fi și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de același pârât, având în vedere faptul că nu s-a solicitat de la acesta plata directă către reclamanți și intervenient a sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, ci s-a solicitat ca acesta să pună la dispoziția celorlalți pârâți cu care aceștia au raporturi de muncă, chiar dacă în formă atipică, sumele de bani ce li s-ar cuveni.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că art.155 din Legea nr.53/2003, act normativ aplicabil reclamanților și intervenientului, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de vigoare, sunt incluși reclamanții și intervenientul.
Salariul, indemnizația în speța dedusă judecății, se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, tribunalul a reținut că prin Ordonanța de Guvern nr.10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art.1, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și magistraților, motivându-se, printre altele și prin aceea că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Această apărare nu poate fi primită de vreme ce creșterile salariale prevăzute de Ordonanța nr.10/2007 se acordă și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, în această categorie intrând, după cum riguros se arată în întâmpinarea depusă de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prim Procurorului General și acestuia, menționate de anexa nr.II pct.11-13 din Legea nr.154/1998.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și C al nediscriminării, stipulat de disp.art.5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal (OG nr.10/2007), precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prev. de art.1 lit.a, b și c din nr.OG10/2007.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
La cele menționate anterior se adaugă și faptul că disp.art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar, în raport de art.20 din Legea fundamentală, art.23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, pe deplin aplicabile fiind și disp.art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a criticat sentința pentru este nelegalitate, susținând că a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Având în vedere că reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, competența soluționării cauzei revenea judecătoriei și nu tribunalului.
În mod nelegal tribunalul a dispus obligarea sa la plata drepturilor bănești reprezentând majorări în cuantum de 2%, 5% și 11% din salariul de bază, prevăzute de nr.OG10/2007, depășind atribuțiile puterii judecătorești, o asemenea acțiune fiind inadmisibilă.
Instanța de fond a acordat în mod nelegal aceste creșteri salariale prevăzute de art.1 alin.1 din nr.OG10/2007, în condițiile în care reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractant și nici din categoria personalului ce ocupă funcții de demnitate publică. Acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie discriminare deoarece nu reprezintă o deosebire, excludere efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, etc.
Prin urmare, nu poate fi apreciat ca discriminatoriu faptul că nu s-au acordat măriri salariale magistraților și personalului contractual.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu indicele de inflație, în măsura în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pentru anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr.486/27 decembrie 2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale, situație în care acordarea sumelor reprezentând indicele de inflație nu se justifică.
În recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În mod greșit prima instanță a apreciat că acest recurent are calitate procesuală pasivă, cu toate că între Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâți nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției - nu a acordat reclamanților drepturile salariale cuvenite, nu-i conferă acestuia din urmă nici o garanție legală din partea chematului în garanție.
Ambele ministere sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite, nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor sunt expres prevăzute de Legea finanțelor publice nr.500/2002, art.19-35.
Se mai arată că Legea bugetului de stat este o lege organică ce poate fi modificată numai în condițiile prevăzute de lege, recurentul neavând nici un fel de atribuții în acest sens. Ca atare, suplimentarea cheltuielilor stabilite prin Legea bugetului de stat, se poate face numai pe bază de lege, fiind o problemă de legiferare.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, se constată că primul motiv de recurs vizează încălcarea competenței altei instanțe, în sensul că acțiunea reclamanților trebuia soluționată de judecătorie în primă instanță.
Obiectul cererii de față îl formează obligarea pârâților la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007 în cele trei etape.
Referitor la aceasta, se constată că potrivit art.3 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, "conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, sunt conflicte de muncă".
Potrivit art.55 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind organizarea judiciară, completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie din doi judecători și doi asistenți judiciar.
În speță, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în limitele puterii conferite de art.124 și urm. din Constituție și Legea nr.304/2004 pentru organizarea judiciară, republicată și făcând o justă interpretare a dispozițiilor Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a nr.OG83/2000 și nr.OG10/2007.
Fiind vorba de drepturi salariale pe care angajatorul le datorează salariaților, chiar și în situația în care în cauză reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este vorba de un conflict de muncă ce se soluționează de tribunal în componența sus arătată.
C de-al doilea motiv de recurs se referă la nelegalitatea obligării pârâtului la plata drepturilor bănești reprezentând majorările de 2%, 5% și 11% din salariul de bază prevăzute de nr.OG10/31 ianuarie 2007.
Analizând aceasta, se constată că rin p. nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate și procurorilor, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din Declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit.e (i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
recurentul că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care Curtea, ca și tribunalul, nu o poate reține.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1 - personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2 - personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților.
Reclamanții se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anul acesta.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între aceștia.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Tribunalul a făcut o corectă aplicare și a dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, apreciind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamanților prin neplata salariului indexat, în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă noțiunea de actualizare, în speță, cu indicele de inflație.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Cu privire la recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, se constată că acesta are calitate procesuală pasivă ca și chemat în garanție.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. Față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Tribunalul Argeș nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea indexărilor doar pentru anumite categorii de salariați bugetari s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
De altfel, chiar ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr.VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați (sporul acordat numai judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu C al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea chematului în garanție, în sensul că instanța ar fi depășit atribuțiile judecătorești, intrând în sfera legislativului.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.16/CM din data de 11 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/17.04.2008.
Jud.fond:
.
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Constantina Duțescu, Veronica Șerbănoiu