Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3509/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi 1199/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3509/
Ședința publică din data de 19 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți ,. și împotriva sentinței civile nr.326 din data de 21.11.2008 pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă Și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.4534/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești - diferență valoare sectorială".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurenții-reclamanți ,. și, intimații-pârâți Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării - în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 12.05.2009 de către intimata-pârâtă Direcția Națională Anticorupție, un înscris calificat ca fiind "note de ședință" într-un singur exemplar, iar la data de 13.05.2009, s-a depus de către intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenții-reclamanți, în cinci exemplare, pe această solicitând judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
De asemenea, se mai arată faptul că și recurenții-reclamanți prin motivele de recurs formulate în cauză, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, constatând că în cauză recurenții-reclamanți cât și intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.326/21.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei 01.10.2004-30.06.2005, și, în consecință, a respins acțiunea având ca obiect aceste pretenții, constatând intervenită prescripția extinctivă
A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții -, llinescu, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, și cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În considerente a reținut că reclamanții au invocat faptul că, prin stabilirea unei alte valori de referință sectorială decât cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă, magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt supuși unei discriminări directe.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt beneficiarii unor legi speciale de salarizare, OUG nr.27/2006, respectiv nr.OG8/2007, valoarea de referință sectorială prevăzută de aceste acte normative fiind elementul fix, care, prin înmulțirea cu coeficientul de multiplicare, conduce la stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare cuvenite.
Prin urmare, nu se poate aprecia că reclamanții se găsesc într-o situație analoagă cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă, astfel încât nu se poate reține existența unei discriminări, în sensul OUG nr.137/2000, în sensul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale sau în sensul celorlalte dispoziții legale privitoare la discriminare, pe care reclamanții le invocă.
Nu poate fi reținută nici susținerea reclamanților, în sensul că stabilirea prin nr.OUG27/2006 și nr.OG8/2007, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, ar fi în contradicție cu dispozițiile Codului muncii și ale art.74 din Legea nr.303/2004, potrivit cărora drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Dreptul reclamanților este acela de a nu le fi diminuate drepturile salariale, or reclamanții nu au dovedit că indemnizația lor de încadrare era mai mare anterior intrării în vigoare a actelor normative sus menționate, susținerea lor raportându-se, în mod nefondat, numai la unul din elementele pe baza cărora se ajunge la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv valoarea de referință sectorială
Nu poate fi reținută în cauză nici aplicabilitatea teoriei dreptului câștigat, întrucât nu există temei legal în a considera că legiuitorul nu poate stabili o anumită valoare de referință sectorială pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, dreptul câștigat al acestora privind doar imposibilitatea diminuării indemnizației de încadrare brută lunară,
Cu privire la același aspect, instanța are în vedere și faptul că, prin decizia nr.819/3.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 16.07.2008, Curtea Constituțională a constatat următoarele: "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea Constituțională a apreciat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, precum și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Având în vedere decizia sus menționată, caracterul său obligatoriu (art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992), și constatând că nu există nici un text legal care să stabilească în beneficiul reclamanților valoarea de referință sectorială pretinsă de aceștia, neputând fi reținută nici existența discriminării, Curtea a respins acțiunea având ca obiect pretențiile ulterioare datei de 30.06.2005, ca neîntemeiată.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurenți -, llinescu, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului arată că potrivit art. 3041Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă. Astfel, cu privire la obiectul cauzei recurenți au arătat că alte instanțe au admis acțiunile în obligarea părților după caz Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum în condițiile prevăzute de lege pentru determinarea și corectarea valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică precum și operarea în cartea de muncă.
În mod netemeinic, instanța i-a exclus de la beneficiul reglementărilor în domeniul salarial pentru personalul din justiție apreciind că nu ne găsim într-o situație analoagă cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică.
Reclamanți în calitate de personal auxiliar, fac parte din organuele puterii judecătorești și nu au beneficiat de creșterile valorii sectoriale prevăzute de G nr. 123/2003, nr.OUG 9/2005, OG. nr. 3/2006, OG nr. 10/2007.
Mai mult, în condițiile în care recurenții desfășoară activități specifice ca și celelalte persoane care desfășoară activități specifice unor funcții de demnitate publică în cadrul puterilor legislativă, executivă, este normal și firesc să aibă dreptul la o plată egală pentru muncă egală, ca și ceilalți salariați care îndeplinesc funcții de demnitate publică, plată care include cu titlu de drepturi salariale și creșterile valorii de referință sectorială.
De altfel, nu există nici o justificare obiectivă care să justifice vreun scop legitim pentru a se majora valoarea sectorială în favoarea unor salariați ce îndeplinesc anumite funcții de demnitate publică și nemajorarea valorii sectoriale a celorlalți salariați ce îndeplinesc aceleași funcții de demnitate publică, întrucât nr.OUG 123/2003, nr.OUG 9/2005, nr.OG 3/2006, nr.OG 10/2007 nu prevăd nici o justificare în acest sens și nici un scop anume care să justifice majorarea valorii sectoriale numai în cazul anumitor categorii de salariați ce îndeplinesc funcții de demnitate publică în detrimentul altor salariați, astfel încât se creează o discriminare în cadrul aceleiași categorii de salariați ce îndeplinesc funcții de demnitate publică, având drept scop înlăturarea dreptului reclamanților la plata egală pentru muncă egală.
Aspectele reținute de instanță că actele normative invocate de noi vizează alte categorii de salariați față de care nu există o situație discriminatorie sunt neîntemeiate deoarece pe de o parte, în speță pretențiile vizează printre altele, nr.OUG 123/2003, nr.OUG 9/2005, nr.OG 3/2006, nr.OG 10/2007, iar pe de altă parte tratamentul discriminatoriu se analizează și se verifică în raport de salariații care fac parte din aceeași categorie, respectiv care îndeplinesc funcții de demnitate publică.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine atât Constituției, Codului muncii cât și spiritului OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor, iar la litera i) se menționează și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Excluderea recurenților de la actualizarea valorii de referință sectorială contravine și Directivei 200/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă unde este definită discriminarea directă ca fiind un tratament diferențiat al unor persoane aflate în situații comparabile și nu similare, dar și art. 16 și 20 din Constituția României precum și din art. 14 Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la interzicerea discriminării prevăzută de art. 14, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminatorie în sensul articolului menționat, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fară ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În hotărârea dată în cauza THLIMMENOS vs. din 06 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat garantat de Convenție este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fară a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fară justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite necomparabile.
Că legiuitorul nu a înțeles niciodată să îi discrimineze față de magistrați, în stabilirea valori de referință sectorială, rezultă din faptul că în toate actele normative privind salarizarea personalului auxiliar din justiție a prevăzut aceeași valoare de referință sectorială - a se vedea anexele la nr.OUG 27/2006 și nr.OUG 8/2008.
Prin acțiunea recurenților înregistrată la data de 30.06.2008 la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție la plata diferențelor de salariu, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate prin adaos în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile prevăzute de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:
a)- pentru perioada 01.10.2004 - 30.12.2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform nr.OUG 123/2003;
b)- pentru perioada 01.01.2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OUG 9/2005;
c)- pentru perioada 01.02.2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OUG 3/2006;
d)- pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;
e)- pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;
f)- pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007 la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007;
g)- pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG 10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus și pe viitor.
De asemenea, recurenții au solicitat obligarea pârâților sus menționați la plata dobânzii legale, calculată conform legii, pentru sumele datorate, efectuarea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă ale reclamanților, precum și obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plăților.
În motivarea acțiunii au arătat că, potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1996 "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute în Constituție și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".
Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate public "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, se precizează că "prin legea bugetului de stat se stabilesc valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr. III din același act normativ.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din nr.OG 134/1999 "începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se concretizează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Potrivit art. 11din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.
Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Alineatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 51 la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din o mie în o mie de lei, în favoarea personalului".
OUG nr. 2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V-VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
OUG nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin. 1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.OG 9/2005, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit nr.OUG 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX".
Prin nr.OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 01.04.2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță".
Conform anexei 1 la nr.OUG 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei.
Prevederea din Anexa Ia O. nr. 27/2006, încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, privind Statutul magistraților, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit nr.OG3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar Ordonanța nr.27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respecta principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.
Conform art.3 alin.4 din Constituția României, în anul 2006 se prevede că "Statutul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".
Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar pune, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.
Ordonanța nr.27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Același lucru este prevăzut și în art.3 alin.1 din nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al
parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform nr.OG 10/2007.
Prevederile legislative din ordonanțele nr.27/2006 și nr.8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art.74 din Legea nr.303/2004, lege organică, în vigoare la data apariției ordonanțelor. Potrivit acestui act normativ, "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Stabilirea prin ordonanțe ale guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr.303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului muncii, cu privire la teoria dreptului câștigat.
Drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.
Ordonanțele nr.27/2006 și nr.8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.
De acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului muncii cât și spiritul nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art.l alin.2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit."i" se menționează și "dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".
Chiar dacă unele acte normative enumerate mai sus au fost între timp abrogate, total sau parțial, pe parcursul perioadelor care au reglementat salarizarea magistraților, au avut în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească.
Curtea de Conturi a României funcționează pe lângă parlament, iar salariații acesteia sunt retribuiți cu referință la valoarea sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese.
Recurenți au făcut referire și la faptul că plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 04.10.2007, în comun acord cu literatură de specialitate, și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, iar instanța a respins acțiunea recurenților ca neîntemeiată.
Ulterior pronunțării acestei hotărâri, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 104/20.01.2009 a constatat neconstituționale dispozițiile art. 1și 2 din nr.OUG 75/2008 prin care a stabilit competența materială în favoarea curților de apel.
Art. 304 pct. 3 din Codul d e procedură civilă prevede ca motiv de casare cazul când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.
Recurenții solicită casarea hotărârii, și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul București.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, cât privește motivele de recurs întemeiate pe competența materială a primei instanțe, se observă că hotărârea atacată a fost pronunțată la 21.11.2008, sub imperiul OUG nr. 75/2008, competența de primă instanță fiind reglementată în favoarea Curții de Apel, astfel că, față de declararea ulterioară a neconstituționalității acestei ordonanțe și aplicabilitatea pentru viitor a deciziilor Curții Constituționale, temeiul prevăzut de art. 304 pct. 3 pr. civ. un. este aplicabil.
Pe fondul motivelor de recurs, se constată că recurenții se lansează într-o veritabilă critică a legii, față de nerecunoașterea, în favoarea categoriei profesionale din care fac parte, a aceleiași valori de referință sectorială cu cele stabilite pentru funcțiile de demnitate publică.
Or, pe de o parte, nu există nici un temei de echivalare pe plan salarial a funcțiilor de demnitate publică cu cele îndeplinite de personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, pe de altă parte, opțiunea legiuitorului delegat și a Parlamentului nu poate fi controlată de judecătorul ordinar, ci numai de cel constituțional, care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, în virtutea căruia Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Se reține totodată și că în această chestiune nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organism independent și a cărui activitate nu poate fi îngrădită de nicio instituție, conform art. 17 din OG nr. 137/2000, care să fi constatat o situație discriminatorie între categoriile de personal prevăzute de ordonanțele menționate și alte categorii profesionale și care să poată, eventual, constitui temeiul acordării de despăgubiri la nivelul pretinselor creșteri salariale, instanța neputând sancționa, astfel cum s-a argumentat anterior, presupusele discriminări create prin lege.
În același sens, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă că toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, față de absența oricărui temei al pretențiilor formulate de reclamanți, de a beneficia de valoarea sectorială recunoscută pentru funcțiile de demnitate publică, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți ,. și împotriva sentinței civile nr.326 din data de 21.11.2008 pronunțate de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.4534/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./25.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
