Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 370/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Cod operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.370
Ședința publică din data de 24 februarie 2009
PREȘEDINTE: Mihail Decean
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Compania Națională de Ferate CFR SA împotriva Sentinței Civile nr.3830/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș in Dosarul nr-,in contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație împotriva unei decizii de sancționare disciplinară.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentă consilier juridic,lipsă fiind reclamantul intimat,reprezentat de avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care reprezentanții părților depun la dosar delegații de reprezentare și chitanță avocațială. Reprezentanta intimatului depune concluzii scrise. Părțile învederează că nu mai au alte cereri de formulat, motiv pentru care Curtea acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, in principal casarea sentinței supusă reformării și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș,iar in subsidiar,in cazul in care se va aprecia că nu există motive de casare, modificarea acesteia, in sensul respingerii contestației reclamantului,ca neîntemeiată. Reiterează pe scurt motivele și argumentele din cererea de recurs.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca neîntemeiat,cu cheltuieli de judecată, conform concluziilor scrise depuse astăzi la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin Sentința Civilă nr. 3830/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș in Dosarul nr-, a fost admisă cererea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Ferate CFR SA și-n consecință s-a constatat nulitatea absolută a deciziei de sancționare disciplinară nr- din 16 octombrie 2008 și a fost obligată pârâta să plătească autorului acțiunii suma de 2.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut in esență că reclamantul a fost sancționat disciplinar de către intimată cu diminuarea salariului cu 5% pe 1 lună, în temeiul art. 264 lit. d Codul Muncii, prin decizia de sancționare nr-/16 octombrie 2008.
Instanța de fond a apreciat că decizia contestată nu îndeplinește toate exigențele art. 268 al. 2 Codul Muncii, in sensul că nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care în condițiile prevăzute la art. 267 al. 3 nu a fost efectuată cercetarea.
De asemenea,judecătorii fondului au mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 267 al. 1 Codului Muncii sub sancțiunea nulității absolute nici o măsură cu excepția celei prevăzute de art. 264 al. 1 lit. a nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În aliniatul 2 al aceluiași text de lege,parte a procedurii de desfășurare a cercetării disciplinare, se prevede în mod clar, fără echivoc, că în vederea desfășurării cercetării disciplinare, prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Ori,nici aceste dispoziții nu au fost respectate de intimată, întrucât din înscrisul intitulat convocator emis de aceasta către contestator, purtând data de 09.09.2008, nu se menționează obiectul cercetării, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute a deciziei în temeiul dispozițiilor art. 267 al.1 Codul Muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâta Compania Națională de Ferate CFR SA, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 02.02.2009, solicitând in principal casarea sentinței supusă reformării și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș,iar in subsidiar,in cazul in care se va aprecia că nu există motive de casare, modificarea acesteia, in sensul respingerii contestației reclamantului,ca neîntemeiată.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei, Curtea reține că acestea s-au referit in esență la aprecierea greșită de către judecătorii fondului asupra încălcării art. 267 alin.2 din Codul Muncii, in contextul in care prin cercetarea disciplinară finalizată cu emiterea deciziei de sancționare nr-/2008 i s-a asigurat reclamantului posibilitatea de a-și formula o apărare adecvată și aplicarea unei sancțiuni in conformitate cu gradul de vinovăție și gravitatea faptei, fără a i se aduce vreun prejudiciu contestatorului,care a recunoscut existența vinovăției,constând in mici carențe in activitatea din domeniul securității și sănătății in muncă.
Recurenta susține că prima instanță nu a ținut seama de împrejurarea că prevederile art. 268 alin.2 din Codul Muncii nu au putut fi încălcate,de vreme ce nu au existat motive pentru care angajatorul să fi înlăturat apărările formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare, contestatorul recunoscând faptele stabilite in sarcina sa.
În fine recurenta a adăugat ca motiv de modificare a sentinței atacate,faptul că reclamantul se face vinovat de faptele reținute in sarcina sa prin decizia contestată,fiindcă nu a urmărit activitatea inspectorului de specialitate cu atribuții in domeniul securității și sănătății in muncă și nu a luat măsuri de coordonare corespunzătoare,încălcând astfel prevederile art. 30 lit.d) și r) din Decretul nr. 360/1976.
In susținerea motivelor de recurs,pârâta s-a prevalat de dispozițiile art. 299 și 304 ind.1/pr.civ.
Reclamantul intimat nu și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinare,cu toate că a fost citat cu această mențiune in cursul procesului.
Analizând recursul pârâtei,prin prisma motivelor invocate,a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin1, 3, 5 și art. 304 ind. 1 /pr.civ.,Curtea constată că acesta este întemeiat,cu următoarele argumente.
Intr-adevăr,prevederile art. 267 alin.2 din Codul Muncii obligă angajatorul ca,in vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile,să convoace salariatul printr-o notificare scrisă in care să precizeze obiectul,data,ora și locul întrevederii,importanța acestei comunicări fiind aceea de a da posibilitate angajatului să-și exercite dreptul de a formula și susține toate apărările in favoarea sa. Chiar dacă Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii nu prevede in mod expres sancțiunea care intervine pentru lipsa acestei formalități,ori pentru omisiunea angajatorului de a menționa in cuprinsul notificării scrise unul din elementele prevăzute la art. 267 pct.2 din actul normativ, ea este nulitatea,însă numai in situația in care persoana ale cărei drepturi nu au fost respectate dovedește existența unei vătămări prin neîndeplinirea exigențelor legale. Spre exemplu, dacă in lipsa convocării scrise,salariatul nu se prezintă la cercetarea disciplinară, întreaga procedură disciplinară este lovită de nulitate, deoarece vătămarea produsă salariatului constând in încălcarea dreptului său la apărare este evidentă.
Curtea observă totuși că in cazul concret al speței supusă astăzi analizei, reclamantului i-a fost comunicat, sub semnătură proprie,convocatorul depus la dosarul instanței de fond la fila 17,in care se menționează căangajatul este convocat pentru cercetare la sediul Diviziei Linii,in data de 10.09.2008, ora 8.00. Convocatorul in discuție conține in esență toate mențiunile prevăzute de lege. In plus,chiar dacă in privința obiectului convocării unitatea angajatoare s-a limitat in a consemna că reclamantul este convocatpentru cercetare,fără a se preciza in concret fapta care i se reproșează,această omisiune nu a fost de natură a produce vreun prejudiciu reclamantului, care să nu poată fi înlăturat decât prin lipsirea de efecte a întregii proceduri. Se observă că innota de relații( filele 19-22 din dosarul de fond ), reclamantul recunoaște,pe de-o parte, că in timpul unui control asupra activității persoanei direct responsabile in domeniul securității și sănătății in muncă, dl.,s-au găsit o serie de nereguli pe care le enumără,iar,pe de altă parte,că potrivit unei dispoziții a conducerii societății persoana in cauză se află in subordinea sa.
Ori,in aceste circumstanțe,Curtea apreciază că in mod greșit judecătorii fondului au constatat că lipsa unor detalii privind cercetarea disciplinară a reclamantului din convocatorul depus la dosar ar determina lipsirea de efecte a întregii proceduri și nulitatea absolută a deciziei de sancționare contestată, pentru că angajatul cunoștea in detaliu împrejurările de fapt pentru care era cercetat.
În mod asemănător, Tribunalul a conchis eronat asupra ignorării de către angajator a prevederilor art. 268 alin.2 lit c) din Codul Muncii,in condițiile in care reclamantul nu a formulat nici un fel de apărări in favoarea sa in cursul cercetării,ci dimpotrivă, prin raportare la exprimările autorului cererii din aceeașinotă de constatare, ar rezulta că acesta recunoaște implicit fapta reținută in sarcina sa.
Este adevărat că pretinsele vicii de formă ale procedurii disciplinare analizate au fost invocate impropriu pe calea "excepției nulității absolute a deciziei contestată " deoarece excepția este în esență un mijloc de apărare pus la îndemâna părții în contradictoriu cu care se pretinde valorificarea unui drept subiectiv ori a unui interes, iar reclamantul nu poate invoca excepții in procesul civil în susținerea propriilor pretenții, ci numai motive de anulare/nulitate ce țin de fondul litigiului dintre părți, chiar dacă ele se referă la nerespectarea exigențelor de formă ale actului juridic contestat. Cu toate acestea, preocuparea inutilă și exclusivă a instanței de fond asupra viciilor de formă ale procedurii, precum și omisiunea de a cerceta temeinicia constatării faptei și aplicării sancțiunii disciplinare, determină incidența in cauză motivului de casare la care se referă art.312 alin5/pr.civ.
Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus expuse, fără a mai analiza celelalte motive de recurs, Curtea va face aplicarea art. 304 ind.1 și 312 alin.1,3 și 5 /pr.civ., sens in care va admite recursul pârâtei,va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș, instanță care,in acord cu normele imperative ale art. 315 alin.1 /pr.civ. se va preocupa de cercetarea temeiniciei procedurii disciplinare atacată de contestator.
Ca o consecința firească a soluției pronunțată in recurs,Curtea va lasa nesoluționată cererea accesorie a reclamantului privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată,culpa procesuală la care se referă art. 274/pr civ. neputând fi deocamdată stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Compania Națională de Ferate CFR SA împotriva Sentinței Civile nr.3830/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș in Dosarul nr-,in contradictoriu cu intimatul.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red../30.03.2009
Tehnored.:/ 2 ex./ 30.03.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Jud., jud.
Președinte:Mihail DeceanJudecători:Mihail Decean, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu
