Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 380/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 380/CM
Ședința publică din data de 23 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă "" - GRUP B, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1310 din 14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți G, domiciliat în M, b-dul -, - 17,. A,. 7, județul C, domiciliată în C,- A, județul C, domiciliat în comuna,-, județul C, domiciliat în comuna,-, județul C, G, domiciliat în Cernavodă,-, - 12,. A,. 14, județul C, domiciliul în C,-, județul C, domiciliat în,-, județul C, domiciliată în C,-, - 3,. A,. 13, județul C, domiciliată în C, b-dul 1 - 2. nr. 2 B, bloc I 3,. A,. 46, județul C, domiciliat în C, strada - cel nr. 30, județul C, domiciliat în Sud, strada - cel nr. 2,. B,. 16, județul C și, domiciliat în C,-, - 4 B,. C,. 35, județul și intimata intervenientă în interes propriu -, domiciliată în C,- A, județul C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat, în baza delegației de substituire din data de 27.04.2009 și pentru celelalte părți, se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 153/22.06.2009, pe care o depune la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebate fiind, părțile susțin că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acestora, în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea societății la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi rezultate între sumele calculate cu titlu de plăți compensatorii la nivelul salariului mediu brut pe majorat la data concedierii și cele efectiv achitate cu acest titlu, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală la data plății acestor drepturi. Arată că planul social a fost adoptat de angajator cu consultarea Sindicatului, la data de 21.04.2005, fiind completat la 9.01.2006, respectiv 13.09.2006 cu câte un care explica modul de calcul al salariului mediu brut pe, precum și modalitatea de aplicare a acestuia. Consideră că instanța de fond este în eroare când susține că planul social reprezintă o anexă la actul adițional nr. 2643/21.05.2005, înregistrat la. în timp ce amendamentele la planul social nu ar fi fost înregistrate legal, motiv pentru care recunoaște valabilitatea planului social și nu ia în considerare amendamentele ulterioare. Depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară.
Apărătorul intimaților reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că hotărârea recurată este excelent motivată. Învederează că planul social este o anexă și solicită acordarea drepturilor de la data concedierii.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
SC SA a declarat recurs la 11 februarie 2009 împotriva sentinței civile nr. 1605 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt;
Reclamanții G, G, și au chemat în judecată pe pârâta - membru, solicitând instanței ca pe baza probelor administrate să dispună obligarea societății pârâte la plata actualizată, neimpozitată și cu dobânda legală, pentru ultimii trei ani, a:
- diferențelor rezultate din calcularea indemnizațiilor de concediere, cu valoarea unui salariu mediu brut majorat cu procentele prevăzute de Contractul colectiv de muncă la data concedierii;
- indemnizațiilor prevăzute de art. 50 CCM.
S-a solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În considerente s-a arătat că reclamanții au fost salariații societății, fiind concediați în perioada 2005 - 2008, ca urmare a desființării posturilor ocupate, conform reorganizării Sucursalei.
Cu privire la pretențiile ce fac obiectul primului petit al acțiunii, reclamanții au arătat că pârâta le-a calculat indemnizațiile de concediere la nivelul salariului mediu brut pe anul precedent, când în mod corect era să se ia ca bază valoarea salariului mediu brut astfel cum era majorat la data concedierii.
S-a menționat că din Planul Social anexă la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate rezultă că salariații disponibilizați sunt îndreptățiți a beneficia în funcție de vechimea în unitate de indemnizații de concediere calculate la nivelul unui număr de salarii medii brute.
Din cuprinsul aceluiași plan social rezultă că salariul mediu brut trebuie stabilit cu luarea în considerare a aceluiași procentaj cu care se majorează salariile conform Contractului colectiv de muncă.
În ce privește petitul II, reclamanții au susținut că societatea pârâtă nu le-a acordat cu ocazia concedierii numărul de salarii medii nete prevăzut în art. 50 din, cu toate că motivul concedierii atrăgea incidența acestui text.
S-a arătat că obligația pârâtei de a plăti în cumul drepturile bănești ce fac obiectul celor două petite ale acțiunii rezultă din faptul că Planul social a fost adoptat ulterior art. 50 din și nu prevede excluderea aplicării acestui text în cazul incidenței normelor din Planul social.
Astfel, Planul social a fost înregistrat sub nr. 2643 din 11 februarie 2005, iar prevederile art. 50 din sunt valabile încă de la adoptarea primului contract colectiv de muncă la nivel de unitate.
De asemenea, textul art. 50 din pe anii 2005 - 2007 nu prevede, la rândul său, aplicarea alternativă a respectivelor indemnizații de concediere; abia în anul 2008 s-a introdus în cuprinsul acestui text alin. 5 în sensul că "acordarea unui pachet compensator conform Planului Social exclude acordarea sumelor prevăzute de prezentul articol" - ori, s-a arătat, această prevedere nu poate retroactiva.
La termenul din 17 octombrie 2008 fost depusă o cerere de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, prin care s-a solicitat plata actualizată, impozitată potrivit Codului fiscal și cu dobânda legală, în ultimii trei ani, a acelorași sume solicitate prin cererea inițială; cu cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei noi cereri au fost reiterate aspectele vizând implicațiile juridice ale prevederilor Planului Social, precum și cele cuprinse în art. 50.
La același termen a fost depusă o cerere de completare a petitului acțiunii reclamanților și a cererii de intervenție, în sensul că se solicită constatarea
modalității de impozitare a acestor sume, anume, că acestea sunt impozabile conform art. 55 alin. 4 lit. J Codul fiscal, anume, că din aceste salarii compensatorii brute se deduce doar impozitul către stat, societatea reținând însă cca. o treime din valoarea acestor drepturi.
Cererea de intervenție a fost admisă în principiu, conform art.49 și urm. prin încheierea interlocutorie din 14 noiembrie 2008.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.
S-a menționat, în apărare, că Planul Social a fost adoptat la data de 21 aprilie 2005, cu consultarea Sindicatului și prevede, printre alte măsuri sociale, indemnizațiile de concediere ce urmau a fi acordate pentru disponibilizările aferente anului 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru următorii ani; termenul de valabilitate al acestui Plan a fost stabilit ca fiind până la 31 decembrie 2010.
S-a susținut, totodată, că acest act a fost completat la data de 9 ianuarie 2006 și respectiv la 13 septembrie 2006 cu câte un care explica modul de calcul al salariului mediu brut pe unitate, precum și modalitatea aplicării Planului, comparativ cu normele cuprinse în art. 50 din
Pârâta a arătat că în raport de aceste acte rezultă neechivoc voința părților ca sumele fixe acordate drept indemnizație de concediere să se stabilească în funcție de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe pe anul anterior disponibilizării, iar nu pe anul în curs, fără a avea relevanță salariul la data concedierii.
S-a menționat că în urma reorganizării activității societății și concedierii reclamanților, aceștia au primit pachete financiare compensatorii astfel cum erau prevăzute în Planul Social, anexă la Contractul colectiv de muncă ( completat prin amendamente ).
S-a susținut că cele două categorii de măsuri nu pot fi cumulate, aceasta fiind în fapt și intenția părților semnatare ale Planului social, astfel cum rezultă de altfel și din amendamentul încheiat la 13.09.2006 - pct. 4, acordându-se în mod evident pachetul financiar cel mai avantajos.
Voința părților semnatare rezultă, totodată și din menționarea, la art. 50, alin. 5 din pe anul 2008, care statuează în sensul că acordarea unui pachet compensator conform Planului Social exclude acordarea sumelor prevăzute la alin. 1.
S-a contestat existența unei obligații de înregistrare a amendamentelor la Planul social conform art. 31 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, pe considerentul că acest plan, deși reprezintă o modificare a contractului colectiv de muncă, nu a fost el însuși înregistrat la Direcția de Muncă.
Pârâta a solicitat să se respingă pretențiile vizând plata actualizată a acestor pretenții în raport de rata inflației, precum și cu dobânda legală, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 1088 cod civil.
S-a solicitat respingerea și a capătului de cerere formulat prin cererea completatoare, referitor la modul de impozitare al sumelor acordate, față de baza de calcul a drepturilor acordate și de conținutul normei invocate.
Prin sentința civilă nr. 1310 din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul constanțaa fost admisă în parte acțiunea reclamanților și cererea de intervenție în interes propriu a doamnei.
A fost obligată pârâta la plata, către fiecare reclamant și intervenientului în interes propriu a diferențelor de drepturi rezultate între sumele calculate cu titlu de plăți compensatorii la nivelul salariului mediu brut pe majorat la data concedierii și cele efectiv achitate cu acest titlu, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală la data plății acestor diferențe.
A fost respinsă acțiunea și cererea de intervenție cât privește plata indemnizațiilor de concediere conform art. 50 din Contractul colectiv de muncă la nivel, precum și constatarea caracterului impozabil, în condițiile Codului fiscal, a sumelor acordate ca plăți compensatorii.
A fost obligată pârâta la plata, către reclamanți, a câte 300 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Asupra fondului;
La 21 aprilie 2005, între patronat și a fost convenit un Plan Social - ca anexă a Contractului colectiv de muncă al, valabil până la 31 decembrie 2010, care a stabilit prin acordul părților semnatare un program de atenuare a efectelor reorganizării activității, respectiv, a concedierilor impuse restructurarea companiei și de externalizarea anumitor entități ale acesteia.
La punctul 4 din Plan, părțile au convenit asupra acordării către salariații afectați a unui pachet financiar în cuantum de:
- 8 salarii pentru o vechime de 0,5 - 5 ani;
- 12 salarii pentru o vechime de 5 - 15 ani;
- 15 salarii pentru o vechime de peste 15 ani.
Același text a indicat că pentru anul 2005, la calculul acestor drepturi va fi luat ca bază salariul mediu brut pe pe anul 2004, iar în anii următori baza de calcul va include și majorările în același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Ulterior acestui moment au fost înregistrate sub nr. 2643 din 11 mai 2005 la. B modificările aduse Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, care în art. 50 stabilește că:
- alin. 1:,La concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, după cum urmează:
* de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net;
* de la 3 la 10 ani două salarii medii nete;
* de la 10 la 15 ani trei salarii medii nete;
* peste 15 ani patru salarii medii nete".
- alin. 2:,În cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă".
- alin. 3:, acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu ".
- alin. 4:,Prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți".
Textul art. 50 din și-a păstrat conținutul și pe parcursul anului 2006 și 2007, însă, în Contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2008 s-a inserat alin. 5, cu următorul text: "Acordarea unui pachet compensator conform Planului Social exclude acordarea sumelor prevăzute la alin. 1 al prezentului articol".
Ulterior semnării Planului, la 9 ianuarie 2006 se încheie un amendament care modifică pct. 4 în sensul că stabilește că baza de calcul o reprezintă salariul mediu brut pe, acesta fiind, la rândul său, media tuturor salariilor brute acordate de, salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Dispoziția a fost explicitată în sensul că, salariul mediu brut pe, luat în calcul la stabilirea indemnizațiilor de concediere acordate în cursul anului 2006, va fi calculat pe baza salariilor medii brute acordate de, salariaților săi în anul 2005 - filele 15-16.
La 13 septembrie 2006 se încheie un nou amendament la prevederile Planului Social, care completează pct. 4 în sensul că în redactarea acestui text, părțile confirmă voința comună de a se modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere reglementate prin art. 50 din, iar nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate prin Planul Social cu cele stabilite prin art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă.
Chestiunea ridicată în prezentul litigiu este legată, pe de o parte, de modalitatea de calcul a indemnizațiilor de concediere acordate reclamanților cu titlu de pachete financiare, iar pe de altă parte, de posibilitatea cumulării acestor drepturi rezultate din Planul Social cu cele ale art. 50 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
În legătură cu primul aspect, instanța de fond a reținut că, în speță, nu s-a contestat susținerea reclamanților, potrivit cu care indemnizațiile de concediere le-au fost calculate în raport de salariul mediu brut pe anul anterior concedierii, apreciindu-se de către societatea pârâtă că sumele au fost stabilite în conformitate cu amendamentele aduse Planului Social.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Articolul 31 din Legea nr. 130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului - ca act juridic bilateral. Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1996 cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt și din înscrisurile depuse, Planul Social a fost înregistrat ca o anexă la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004, iar nu ca un act adițional ulterior, nefiind așadar supus obligației de înregistrare la Direcția de Muncă.
Statutul său, de anexă la CCM, este afirmat la pct. 1 din Plan, părțile semnatare ale contractului urmărind nu o modificare a prevederilor cu titlu general ale CCM, ci o statuare asupra unor măsuri sociale mult mai favorabile pentru salariații supuși procedurii de concediere colectivă decât cele instituite prin art. 50 din CCM.
Prin antiteză cu Planul Social, amendamentele aduse de părți prevederilor pct. 4 au valoarea unor acte adiționale, supuse normelor sus-citate și procedurii de înregistrare.
Față de aceste considerente, constatându-se că în mod greșit s-au plătit reclamanților indemnizații calculate prin raportare la salariul mediu brut pe anul anterior celui în care s-a dispus concedierea și nu în raport de salariul mediu brut de la data când s-a luat această măsură, acțiunea reclamanților, ca și cererea de intervenție au fost admise pe acest capăt de cerere.
C de-al doilea aspect se referă la posibilitatea cumulării acestor drepturi rezultate din Planul Social cu cele ale art. 50 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, forma inițială a Planului social - cea care trebuie avută în vedere de instanță pentru motivele arătate - nu prevedea nicio interpretare de natură a interzice acest cumul.
Interdicția cumulului indemnizației de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2008.
Cu toate acestea, problema cumulului acestor două norme este exclusă prin prisma naturii juridice identice a celor două tipuri de plăți compensatorii.
Astfel, deși poartă o denumire diferită "indemnizație de concediere" (art. 50 Contract colectiv de muncă) respectiv "pachet financiar" (art. 4 Plan Social), în fapt, părțile sociale au convenit la o modalitate de compensare/ajutor financiar a persoanelor care au fost concediate pe motive care nu țin de persoana angajatului.
În ambele situații s-a stabilit o sumă prin raportare la vechimea salariatului.
În sfârșit, art. 50 din Contractul colectiv de muncă vorbește de o indemnizație minimă,al cărei cuantum urmează a fi stabilit prin negociere cu, făcându-se în această modalitate trimitere la acordul social.
Aceste considerații privind identitatea de natură juridică a drepturilor bănești prevăzute de cele două acte și caracterul minimal al drepturilor stabilite în Contractul colectiv de muncă duc la o singură concluzie: prevederile Contractului colectiv de muncă au aplicabilitate generală, iar cele ale Planului Social exclusiv pentru situația concedierilor colective generate de reorganizarea unității.
Concluzia - susținută și de principiul specialia generalibus derogant - împiedică cumulul celor două compensații financiare, fiind, în fapt, vorba despre un singur tip de indemnizație, dar în cuantum diferit, în funcție de încadrarea cauzei care o generează (Planul Social - la sumele prevăzute - pentru "reorganizarea și restructurarea companiei", art. 50. - la sumele stabilite - pentru orice alt motiv de concediere colectivă).
Pentru aceste considerente, a fost respinsă pretenția referitoare la compensarea celor două tipuri de indemnizații.
Sub aspectul capătului de cerere referitor la constatarea caracterului impozabil sau nu al acestor indemnizații, instanța constată că acesta este nefondat.
Această susținere nu poate fi analizată decât prin prisma unei acțiuni în realizare, în cadrul căreia, prin probele administrate, se poate deduce temeinica susținerilor reclamanților, anume, că nu le-au fost achitate integral drepturile corespunzătoare pachetului financiar ca urmare a unei greșite aplicări a legislației fiscale.
Mai mult decât atât, s-a reținut că prin art. 55 alin. 4 lit. a) - r) din Codul fiscal se enumeră limitativ sumele care nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, iar între acestea nu se regăsesc și plățile compensatorii obținute cu ocazia concedierii. Prin urmare, regimul lor fiscal este cel asimilat drepturilor de natură salarială.
Cum, indiferent de modalitatea de calcul - cea pretinsă de reclamanți sau cea acordată de pârâtă - sumele se stabileau prin raportare la un număr de salarii brute (adică la acele sume din care urmau a fi reținute contribuțiile datorate bugetelor de stat), a fost respinsă și această solicitare, ca neîntemeiată.
A fost respinsă susținerea pârâtei potrivit căreia aceste sume nu pot fi acordate cu actualizarea lor în raport de rata inflației, coroborat cu cele calculate în temeiul nr.OG 9/2000.
În literatura juridică s-a exprimat opinia potrivit căreia plata valorii actualizate a debitului în raport de rata inflației constituie o justă despăgubire generată de pierderea valorică a monedei în care se face plata, în timp ce dobânda legală se constituie ca daune-interese pentru neachitarea la termen a sumei.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
1. În mod eronat prima instanță a admis cererea reclamanților privind obligarea SC SA la plata actualizată cu indicii de inflație și cu dobânda legală a diferențelor rezultate din calcularea indemnizațiilor de concediere cu valoarea unui salariu mediu brut majorat cu procentele prevăzute de contractul colectiv de muncă la data concedierii.
Planul social despre care se face vorbire în acțiunea reclamanților a fost adoptat de angajator, cu consultarea Sindicatului, în conformitate cu dispozițiile art. 69 din Codul muncii (potrivit cărora, în cazul concedierilor colective angajatorului îi revine sarcina să întocmească un Plan de măsuri sociale, cu consultarea Sindicatului sau a reprezentanților salariaților).
Planul social adoptat în data de 21 aprilie 2005 fost completat la data de 9 ianuarie 2006, respectiv 13 septembrie 2006, cu câte un care explica (pentru anii 2006 și următorii ani în care Planul urma să rămână în vigoare) modul de calcul al salariului mediu brut pe, precum și modalitatea de aplicare a acestui Plan Social, în comparație cu prevederile generale ale art. 50 din contractul colectiv de muncă.
Prima instanță este în eroare când susține că planul social reprezintă o anexă la actul adițional nr. 2714 din 16 aprilie 2004, înregistrat la. în timp ce amendamentele la planul social nu ar fi fost înregistrate legal, motiv pentru care recunoaște valabilitatea planului social și nu ia în considerare amendamentele ulterioare.
În realitate, planul social, deși reprezintă o modificare a contractului colectiv de muncă la nivel, după cum se arată în cuprinsul punctului 1, intitulat "durata și obiect", nu a fost înregistrat la. a Municipiului B, așa cum nu au fost înregistrate nici addendumurile la planul social.
Se poate observa, de altfel, că actul adițional nr. 2714 fost înregistrat în data de 16 aprilie 2004, în timp ce Planul Social a fost adoptat de păți la data de 21 aprilie 2005, după un an de la înregistrarea actului adițional respectiv.
Prin urmare, în măsura în care s-ar putea invoca nevalabilitatea addendumurilor, ca urmare a lipsei înregistrării acestora, o astfel de sancțiunea este aplicabilă în egală măsură și Planului Social, care nu a fost, de asemenea, înregistrat la. a Municipiului
Într-o astfel de situație, singurele dispoziții aplicabile în mod valabil în ce privește concedierile colective ar fi prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă la nivel pe anii 2005-2008, care stabilesc un nivel al indemnizațiilor de concediere colectivă mult inferior celui fixat prin Planul Social.
Societatea pârâtă și-a respectat obligația de a calcula indemnizațiile de concediere colectivă în conformitate cu dispozițiile Planului Social, completat prin amendamentul din data de 9 ianuarie 2006, respectiv prin cel din data de 13 septembrie 2006 (aceste documente având rolul de a lămuri voința părților, în privința modalității de acordare a pachetului financiar la disponibilizare) și care au cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați, mai avantajoase față de cele prevăzute prin art. 50 din contractul colectiv de muncă.
În raport de probele depuse la dosarul cauzei este evident faptul că sumele acordate reclamanților au fost calculate în mod corect, raportându-se la salariul mediu brut pe stabilit ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere, în conformitate cu prevederile Planului Social.
2. Prima instanță a admis cererea reclamanților privind acordarea drepturilor solicitate, actualizate cu rata inflației, precum și cu dobânda legală corespunzătoare acestor sume. Hotărârea este nelegală, motiv pentru care
recurenta solicită modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamanților ca neîntemeiată, considerând că paguba suferită de reclamanți, ca urmare a neîncasării creanțelor la termenul scadent, este pe deplin acoperită prin acordarea dobânzii legale, fiind de neconceput că daunele acordate în temeiul art. 1088 cod civil să cuprindă și dobânda legală și actualizarea creanței cu rata inflației.
Conform art. 1088 Cod civil, "la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, fidejusiune și societate".
Prin urmare, dobânda legală cuprinde și rata inflației, deci și despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale, în perioada dintre data exigibilității creanței și data plății. Se dă, astfel, expresie principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat.
În aceste condiții, actualizarea creanței în funcție de rata inflației nu poate fi cumulată cu dobânda legală deoarece aceasta cuprinde și rata inflației.
În caz contrar, ar însemna să se repare de două ori același prejudiciu.
Recursul este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va admite cu consecința modificării în parte a sentinței pentru următoarele considerente:
1. Prin prevederile art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul SC SA în anul 2005 s-a stabilit că la concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, "angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, după cum urmează: de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net; de la 3 la 10 ani două salarii medii nete; de la 10 la 15 ani trei salarii medii nete; peste 15 ani patru salarii medii nete".
La alineatul 3 și 4 al aceluiași articol, însă, se stabilește că "valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu " precum și că "prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți".
Acest contract colectiv de muncă a fost înregistrat la. B cu nr. 2643 din 11 mai 2005.
Prevederile enunțate anterior au fost preluate ulterior și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2006 (înregistrat la. B cu nr. 1054 din 24 februarie 2006) și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2007 (înregistrat la. B cu nr. 923 din 23 februarie 2007).
Aceste contracte colective de muncă au fost semnate de ca reprezentant al angajaților.
Părțile nu contestă data încheierii Planului social, respectiv 21 aprilie 2005.
Planul social a fost încheiat cu o valabilitate începând de la data semnării până la 31 decembrie 2010. Încheierea Planului social s-a făcut în perspectiva reorganizării activității societății, în cadrul unui program de restructurare a societății considerată necesară pentru creșterea competitivității acesteia pe plan internațional și având în vedere și externalizarea unor activități.
Părțile semnatare, SC SA și, au condiționat efectele acestui Plan social de încheierea contractului colectiv de muncă și au stabilit ca Planul social să constituie o anexă a acestuia.
În acest Plan social, la punctul 4, s-a determinat conținutul "pachetelor financiare" constând în drepturi salariale pe care angajații urmau să le primească.
Aceste drepturi au fost stabilite în funcție de vechime, după cum urmează: pentru 0,5 - 5 ani vechime - 8 salarii, pentru 5-15 ani vechime - 12 salarii iar pentru mai mult de 15 ani vechime - 15 salarii. În nota care însoțește aceste prevederi se arată că termenul "salarii" înseamnă "pentru anul 2005 salariul mediu brut din pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)".
Prin amendamentul din 9 ianuarie 2006, aceleași părți au modificat punctul 4 din Planul social în sensul că s-a indicat în mod expres determinarea indemnizației de concediere prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societății și s-a stabilit că salariul mediu brut avut în vedere va fi cel determinat pentru anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, pentru anul 2006 raportarea făcându-se la salariul mediu brut din anul 2005.
În sfârșit, prin amendamentul la Planul social încheiat la 13 septembrie 2006, părțile au "confirmat" faptul că prin redactarea punctului 4 la Planul social voința lor comună a fost de a modifica indemnizațiile de concediere stabilite la art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă iar nu de a le cumula cu acestea.
Punctul 4 din Planul social a fost completat și cu prevederea că impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizația de concediere va fi suportat de acesta prin reținere din suma brută, în timp ce contribuțiile "sociale" urmau a fi suportate de angajator.
Este adevărat că exprimarea folosită în textele enunțate anterior, atât din contractul colectiv de muncă, cât și din Planul social, este una defectuoasă și neclară, fapt care de altfel a impus clarificările ulterioare.
Totuși, coroborând prevederile din contractul colectiv de muncă cu prevederile din Planul social și cu prevederile legale aplicabile, rezultă voința reală a părților, singura care trebuie avută în vedere.
Astfel, în cuprinsul art. 50 alin. 1 din contractele colective de muncă aplicabile în anii 2005, 2006 și 2007, s-au stabilit valori minime ale indemnizației de concediere. În consecință, părțile au convenit ca în concret, în cazul unor concedieri colective, să se stabilească nivelul indemnizației de concediere.
Aceste negocieri cu privire la nivelul indemnizației de concediere rezultă, însă, că au avut loc în aceeași perioadă cu negocierea contractului colectiv de muncă pentru anul 2005 (așa cum rezultă din datele indicate anterior) iar faptul că aplicarea planului social a fost condiționată de încheierea contractului colectiv de muncă conduce la concluzia că acest plan social a fost negociat și semnat ca o garanție oferită de angajator angajaților, în vederea semnării contractului colectiv de muncă.
Părțile au convenit ca acest plan social să constituie anexă la contractul colectiv de muncă, însă, actul fiind încheiat anterior contractului colectiv, nu putea constitui anexă la acesta. Rezultă, astfel, că această prevedere din Planul social a constituit doar un angajament al părților de a include acest plan ca anexă în contractul colectiv de muncă. Aceasta rezultă și din formularea folosită "acest plan va constitui o anexă". Totuși, în cuprinsul art. 50 din contractul colectiv de muncă, deși se face referire la un plan social, acesta nu este individualizat (prin data încheierii) și nu se indică faptul că Planul social semnat în 21 aprilie 2005 ar constitui anexă și parte integrantă din acest contract colectiv de muncă. Părțile nu au indicat niciun alt text din contractele colective de muncă cu un asemenea conținut.
A rezultat, astfel, că în mod formal, acest Plan social nu a constituit niciodată anexă la contractul colectiv de muncă.
În legătură cu aplicabilitatea sa, deși se indică faptul că este valabil de la data semnării, având în vedere că este condiționată de încheierea contractului colectiv de muncă, rezultă că Planul social s-a aplicat de la aceeași dată ca și contractul colectiv de muncă.
Având în vedere cele expuse anterior, inclusiv cu privire la data de la care devine aplicabil, acest Plan social nu poate fi considerat decât un rezultat al aplicării prevederilor art. 50 alin. 3 și 4 din contractul colectiv de muncă.
El cuprindea rezultatul negocierilor dintre părți cu privire la cuantumul indemnizațiilor de concediere la care salariații aveau dreptul în conformitate cu art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.
Faptul că negocierile au avut loc în același timp cu negocierile pentru încheierea contractului colectiv de muncă sau anterior încheierii acestuia, dar părțile au înțeles să îl aplice în continuare și în perioada de aplicabilitate a noilor contracte colective de muncă nu schimbă natura acestui act juridic, întrucât nu există nicio prevedere legală sau contractuală care să interzică o astfel de modalitate de negociere sau aplicarea în continuare a acestei înțelegeri, dacă părțile o consideră favorabilă.
Din cele expuse anterior rezultă că Planul social nu a acordat, prin stabilirea pachetelor financiare în caz de concediere, noi drepturi în favoarea angajaților ci a stabilit nivelul indemnizațiilor prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, în acord cu prevederile alin. 3 și 4 al aceluiași articol care impuneau negocierea acestor indemnizații, în condițiile în care alineatul 1 stabilea numai un nivel minim al indemnizației.
Ca urmare, aceste drepturi nu se pot în niciun caz cumula.
În contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, exprimarea din alin. 1 al art. 50 este defectuoasă și nu se indică perioada pentru care se determină salariul mediu.
Întrucât alin. 4 face însă trimitere la un plan social însușit de părți și unicul Plan social invocat de părți este cel din 21 aprilie 2005, aplicabil pentru motivele expuse anterior în perioada 2005 - 2007, rezultă că raportat la acesta trebuie stabilit modul de calcul al indemnizației de concediere.
În forma inițială a Planului social, se folosește, de asemenea, o exprimare defectuoasă, care nu respectă rigoarea unei formulări juridice, însă
rezultă totuși că pentru anul 2005 salariul mediu brut la nivel de unitate va fi determinat pe baza celor plătite în 2004.
În continuare, exprimarea din nota de la punctul 4 din Planul social referitoare la salariul mediu brut care va fi utilizat în anii următori (deci începând cu anul 2006) este lipsită de înțeles, însă, Curtea consideră că nu este cazul a lămuri această exprimare, întrucât prin amendamentul din 9 ianuarie 2006, aceleași părți au modificat punctul 4 din Planul social în sensul că s-a indicat în mod expres determinarea indemnizației de concediere prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societății și s-a stabilit că salariul mediu brut avut în vedere va fi cel determinat pentru anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, pentru anul 2006 raportarea făcându-se la salariul mediu brut din anul 2005.
Acest amendament a fost încheiat anterior notificării măsurilor de concediere colectivă (notificare înregistrată la. B sub nr. 27776 din 30 august 2006 și la sub nr. 1752 din 30 august 2006).
Referitor la aplicabilitatea acestui amendament, trebuie avut în vedere că, în realitate, Planul social nu a constituit niciodată o anexă, cu statut de parte integrantă, din contractele colective de muncă, aceasta fiind doar o intenție neconcretizată a părților.
De asemenea, acest Plan social a constituit numai un acord al părților cu privire la modul de punere în aplicare a prevederilor art. 50 din contractele colective de muncă.
În consecință, el nu a fost niciodată supus condiției înregistrării prevăzute de art. 25 din Legea nr. 130/1996 și nu a făcut obiectul unei astfel de înregistrări.
În consecință, actele adiționale prin care s-au clarificat sau modificat prevederi ale acestuia nu erau la rândul lor supuse condiției înregistrării, iar neîndeplinirea acestei condiții nu afectează valabilitatea și aplicabilitatea acestora.
2. Nu ne însușim punctul de vedere exprimat de recurentă prin cea de-a doua critică, însă, respingerea cererii de obligare la plata diferențelor pretinse atrage respingerea implicită și a dobânzii legale.
Finalitatea acordării inflației, respectiv a dobânzii este diferită.
Astfel, plata valorii actualizate a debitului în raport de inflație constituie o despăgubire generată de pierderea valorică a monedei în care se face plata.
Dobânda legală aplicată în temeiul nr.OG 4/2000 se constituie ca daune interese pentru neachitarea la termen a sumei.
Articolul 269 alin. 1 Codul muncii obligă angajatorul în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului.
Articolul 295 alin. 1 din Codul muncii dispune că prevederile prezentului cod se întregesc și cu dispozițiile legislației civile.
Iată, deci, că în Codul muncii se face trimitere expresă în ce privește despăgubirea salariatului în situația în care a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului la normele de drept comun din legislația civilă.
Repararea integrală a prejudiciilor are semnificația obligării atât la plata despăgubirii propriu-zise cât și la plata de daune-interese.
Daunele-interese sunt cuvenite de la momentul la care sumele erau datorate, nefiind necesară punerea în întârziere întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1079 alin. 3 Codul civil, știut fiind că în privința drepturilor salariale angajatorul este de drept în întârziere, obligația putând fi îndeplinită decât un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.
sub forma actualizării cu indicele de inflație are în vedere dispozițiile art. 1084 Cod civil numai în acest fel putând fi acoperit integral prejudiciul suferit de salariat.
Dispozițiile cuprinse în art. 1088 Codul civil nu au putut avea în vedere situația daunelor-interese în privința neexecutării obligațiilor din contractele de muncă întrucât legislația în domeniul muncii a evoluat din anul 1865 - momentul adoptării codului civil, ca urmare a transformărilor structurale a orânduirii economice și sociale în această perioadă de aproximativ 150 de ani.
Actualizarea sumelor acordate prin raportare la indicele de inflație, până la momentul plății efective, asigură o dezdăunare integrală a salariatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 269 alin. 1 Codul muncii, inflația fiind un fenomen economic dovedit statistic.
Pentru considerentele expuse, curtea a admis recursul, a modificat în parte sentința recurată în sensul că a respins cererea de plată a diferențelor rezultate din calcularea indemnizației de concediu și a menținut restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de pârâta"" - GRUP, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1310 din 14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliat în M, b-dul -, - 17,. A,. 7, județul C, domiciliată în C,- A, județul C, domiciliat în comuna,-, județul C, domiciliat în comuna,-, județul C, domiciliat în Cernavodă,-, - 12,. A,. 14, județul C, domiciliul în C,-, județul C, domiciliat în,-, județul C, domiciliată în C,-, - 3,. A,. 13, județul C, domiciliată în C, b-dul 1 - 2. nr. 2 B, bloc I 3,. A,. 46, județul C, domiciliat în C, strada - cel nr. 30, județul C, domiciliat în Sud, strada - cel nr. 2,. B,. 16, județul C și, domiciliat în C, strada
G - nr. 46, - 4 B,. C,. 35, județul și intimata intervenientă în interes propriu-, domiciliată în C,- A, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge cererea de plată a diferențelor rezultate din calcularea indemnizației de concediu.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.06.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu legal de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează.
Grefier șef secție,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. /6.07.2009
gref.
4 ex./8.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
