Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3902/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 878/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3902R
Ședința publică de la 29 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții, -, G, C, -, împotriva sentinței civile nr.385 din data de 28.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, având ca obiect-drepturi bănești valoarea de referință sectorială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, ce depune delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a depus la dosar întâmpinare, iar recurenta șad epus practică judiciară.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.385 din data de 28.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, și, în consecință, a fost respinsă, acțiunea formulată împotriva acestuia pentru lipsa calității procesuale pasivă, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, aferent perioadei ianuarie 2005 - aprilie 2005, cu privire la cererile de intervenție, și, în consecință, au fost respinse pretențiile intervenienților pentru perioada de mai sus constatând intervenită prescripția extinctivă.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca neîntemeiată, în rest acțiunea formulată de reclamanții, G, C, ~, și intervenienții în interes propriu, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și cu citarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, u privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, că între reclamanți și acest pârât nu există nici un fel de raporturi de muncă, prin care să se justifice chemarea în judecată a acestei instituții.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune aferent perioadei ianuarie 2005 - aprilie 2005, în ceea ce privește cererile de intervenție, instanța de fond a constatat intervenită prescripția extinctivă, pentru perioada ianuarie 2005 - aprilie 2005, având în vedere dispozițiile cuprinse în art.1 alin.1 coroborat cu cele ale art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv de 3 ani, precum și data formulării cererilor de intervenție, respectiv 5.06.2008.
Pe fond, s-a avut în vedere faptul că ispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, pe care sunt întemeiate pretențiile părților, au fost declarate neconstitutionale, astfel cum rezultă din Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale, pronunțată la 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008.
S-a apreciat că, prin admiterea acțiunii, instanța de judecată ar ajunge în situația să prevadă o altă modalitate de stabilire a salariului decât cea prevăzută de lege, ceea ce este în contradicție cu Decizia Curții Constituționale mai sus amintită.
Curtea Constituțională a reținut că art.1 din OG nr.137/2000 "nu instituie privilegii sau discriminării între cetățeni, nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățeni aflați în situații identice."
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale OG nr.137/2000 și anume prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1, lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative implicabile în cauzele deduse judecății.
Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate, a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se deprinde înțelesul instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanții și intervenineții în interes propriu -, G, C, -,.
În motivarea recursului, s-a arătat că ârâtul p. Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, calitatea de pârât a Statului Român fiind justificată de faptul că entitatea care le-a produs vătămarea, prin discriminare, nu poate fi alta decât Statul Român.
Pe fond, recurenții au susținut că motivarea Curții de Apel nu acoperă în totalitate cererea dedusă judecății, care a fost întemeiată nu numai pe prevederile OG nr.137/2000, ci și pe alte acte normative, îndeosebi pe dispozițiile OUG nr.134/1999, aprobată prin Legea nr.714/2001 - acte normative în vigoare.
Acest ultim act normativ stabilea în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorități judecătorești, cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, iar potrivit art.74 alin.2 din Legea nr.303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Recurenții au mai arătat că, potrivit preambulului la OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, s-a urmărit prin acest act normativ, printre altele, armonizarea grilei de salarizare: a acestora cu dispozițiile Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor " prin care au fost admise modificări substanțiale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării.
De asemenea, potrivit art.2 din OUG nr.27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc ținându-se seama "de locul și rolul instanței în statul de drept, de răspunderea complexitatea și riscurile funcție, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal" reglementările transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
În pofida acestor dispoziții prin anexa nr.1 din OUG nr.27/2006 s-a prevăzut o valoare de referință sectorială mai mică decât cea înscrisă pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților.
Recurenții au făcut referire și la prevederile art.5 din Legea nr.154/1998 și art.1 din OUG nr.134/1999, arătând că pentru perioadele 01.01.2005-30.09.2005 și 01.10.2005-31.01.2006, deși OUG nr.134/1999, aprobată prin Legea nr.714/2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică), reclamanților nu le-au fost acordate creșterile salariale prevăzute de OG nr.9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
Prin întâmpinarea formulată intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
În mod corect a fost admisă de prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în condițiile în care litigiul dedus judecății este un litigiu de muncă, în care legitimare procesuală au numai părțile raportului juridic de muncă, respectiv angajatorul și angajatul.
Trecând la examinarea criticilor care vizează fondul cererii deduse judecății, Curtea reține că recurenții-reclamanți au invocat faptul că, prin stabilirea unei alte valori de referință sectorială decât cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă, magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt supuși unei discriminări directe și se încalcă prevederile OUG nr.134/1999, aprobată prin Legea nr.714/2001, și art.74 din Legea nr.303/2004.
Sub acest aspect, Curtea constată că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt beneficiarii unor legi speciale de salarizare, OUG nr.27/2006, respectiv nr.OG8/2007,valoarea de referință sectorială prevăzută de aceste acte normative fiind elementul fix, care, prin înmulțirea cu coeficientul de multiplicare, conduce la stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare cuvenită.
Nu se poate aprecia că reclamanții se găsesc într-o situație analoagă cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă, astfel încât nu se poate reține existența unei discriminări, în sensul OUG nr.137/2000, în sensul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale sau în sensul celorlalte dispoziții legale privitoare la discriminare.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurenților, referitoare la faptul că stabilirea prin nr.OUG27/2006 și nr.OG8/2007, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, ar fi în contradicție cu dispozițiile art.74 din Legea nr.303/2004, potrivit cărora drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Dreptul recurenților este acela de a nu le fi diminuate drepturile salariale, or aceștia nu au dovedit că indemnizația lor de încadrare era mai mare anterior intrării în vigoare a actelor normative sus menționate, susținerea lor raportându-se, în mod nefondat, numai la unul din elementele pe baza cărora se ajunge la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv valoarea de referință sectorială.
Cu privire la același aspect, în mod corect s-a avut în vedere de către prima instanță faptul că, prin decizia nr.819/3.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 16.07.2008, Curtea Constituțională a constatat următoarele: "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea Constituțională a apreciat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, precum și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Având în vedere decizia sus menționată, caracterul său obligatoriu (art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992) și constatând că nu există nici un text legal care să stabilească în beneficiul recurenților-reclamanți valoarea de referință sectorială pretinsă de aceștia, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, în baza art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții -, G, C, -, împotriva sentinței civile nr.385 din data de 28.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
16.06.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Enache Daniela Georgeta
