Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3982/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1279/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3982/
Ședința publică de la 01 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor formulate de către recurenta și recurentul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI, împotriva sentinței civile nr.7721 din data de 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, având ca obiect "drepturi bănești".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25.05.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 01.06.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Cu privire la recursurile deduse judecății:
Prin sentința civila nr.7721/10.12.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a admis în parte acțiunea privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI, a obligat pârâtul la plata drepturilor bănești reprezentând spor de confidențialitate de 15% calculat asupra salariului de bază pentru perioada 01.07.2005-31.12.2006 și prime de concediu pentru anii 2005 și 2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație calculat de la data scadenței până la data plății efective. A respins celelalte cererii ca neîntemeiate si a obligat pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, începând cu data de 01.01.2007, reclamanta a trecut, prin protocol, la Ministerul Administrației și Internelor. Organizarea și funcționarea Corpului consilierilor de integrare, devenit ulterior Corpul consilierilor pentru afaceri europene, din care tace parte și reclamanta, este stabilită prin nr.OUG 19/2003, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 272/2003.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 3, din nr.OUG 19/2003 salariile de bază și celelalte drepturi salariate ale consilierilor de integrare sunt stabilite, potrivit legii, pentru funcția de consilier diplomatic.
Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 495/2004, salariul se compune dintr-o sumă fixă - salariul de bază și din una variabilă - sporuri, indemnizații, prime și alte drepturi. Art. 13 din Legea nr. 495/2004 prevede că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele informațiile și documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, membrii corpului diplomatic și consular al României primesc lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat asupra salariului de bază corespunzător funcției de încadrare. Întrucât salariile de bază și celelalte drepturi salariale ale consilierilor de integrare sunt stabilite, potrivit art. 3 din nr.OUG 19/2003, pentru funcția de consilier diplomatic, art. 13 din Legea 495/ 2004 este aplicabil consilierilor de integrare, acesta stabilind un spor aplicabil salariului de bază. Sporul de confidențialitate acordat consilierilor diplomatici fără nici o altă condiție se încadrează în categoria drepturilor salariale menționate de art. 3 din OUG nr. 19/2003, la care reclamanta este îndreptățită în calitate de consilier de integrare.
Art. 21 din Legea nr. 495/2004 stabilește că, la plecarea în concediul de odihnă, membrii Corpului diplomatic și consular ai României au dreptul în condițiile legii, pe lângă indemnizația de concediu de odihnă și la o primă egală cu salariul de bază în lei din luna anterioară plecării în concediu. întrucât este un drept salarial menționat de art. 3 din OUG nr. 19/2003, reclamantei i se cuvine prima de concediu pe perioada îndeplinirii funcției de consilier de integrare, prin raportare la drepturile salariale primite de consilierii diplomatici.
Cât privește sporul de 10% prevăzut de art. 14 din Legea nr. 495/2004, se reține că acesta este acordat membrilor Corpului diplomatic și consular al României care lucrează în centrala Ministerului afacerilor externe, care cunosc două limbi străine și le folosesc în exercitarea funcției diplomatice și consulare. Se observă că acordarea sporului pentru cunoașterea a două limbi străine este condiționată de locul unde își desfășoară activitatea membrii Corpului diplomatic și consular - centrala Ministerului Afacerilor Externe-precum și folosirea acestora în exercitarea funcției diplomatice. Rezultă că doar cunoașterea a două limbi străine nu este suficientă pentru acordarea sporului, de care beneficiază anumiți membri ai Corpului Diplomatic și Consular, astfel că, în lipsa îndeplinirii celorlalte condiții, reclamanta, în calitate de consilier de integrare, nu este îndreptățită să-l primească.
Sporul pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase este acordat consilierilor diplomatici proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții, conform art. 25 alin.1 din Legea nr. 495/2004, alineatul 2 al aceluiași articol prevăzând că locurile de muncă deosebite, cu condiții grele, vătămătoare și periculoase, categoriile de persoane și condițiile de acordare a sporului se stabilesc conform legii și se aprobă în același mod. In cauză, stabilirea existenței condițiilor vătămătoare și a categoriei de persoane expuse a avut loc la data de 01.06.2006, prin Ordinul nr. 393/17.05.2006 al Ministrului Integrării Europene, dată de la care s-a și acordat. Anterior acestui moment, sporul nu poate fi acordat, întrucât nu au fost determinate condițiile vătămătoare de muncă, iar după data de 01.06.2006 sporul s-a plătit, în anexa la ordinul menționat fiind cuprinsă și reclamanta, astfel că acest capăt de cerere a fost respins, de prima instanța, ca neîntemeiat.
Nu poate fi reținută precizarea făcută oral de reclamanți, prin avocat, în ședința publică din 05.12.2008, în sensul că sporul pentru condiții deosebite este diferit de sporul pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, intenția legiuitorului nefiind de a reglementa două sporuri diferite. Din modul de redactare a art. 25 din Legea nr. 495/2004 rezultă că în categoria condițiilor deosebite de muncă sunt incluse condițiile grele, periculoase și vătămătoare, practic fiind definită noțiunea de condiții deosebite de muncă.
Întrucât salariile de bază și celelalte drepturi salariale ale consilierilor de integrare se stabilesc pentru funcția de consilier diplomatic, se reține că cererea de acordare a concediului de odihnă de 30 de zile și compensarea în bani a cestuia este neîntemeiată. Acordarea concediului de odihnă nu intră în categoria drepturilor salariale, astfel că acest drept nu se stabilește prin raportare la dispozițiile care îl prevăd pentru consilierii diplomatici.
Art. 3 alin. 1 din nr.OUG 19/2003 stipulează: "consilierii de integrare sunt salariați cu contract individual de muncă. de bază și celelalte drepturi salariale sunt cele stabilite, potrivit legii, pentru funcția de consilier diplomatic. de bază pot fi majorate cu până la 50% pe baza unor criterii aprobate prin hotărâre a Guvernului" iar la alin. 2 al aceluiași articol se precizează: "cuantumul drepturilor salariale ale persoanelor încadrate în Corpul consilierilor de integrare prevăzut la art. 1 se stabilește prin ordin al ministrului integrării europene, fără a depăși nivelul salariului de bază prevăzut de lege pentru secretarul general din minister."
Sintagma "salariile pot fi majorate" din art.3 alin. 1 din OUG nr. 19/2003 a permis angajatorului să decidă cu privire la oportunitatea acordării sau neacordării acestor sporuri.
Art. 2 din nr.HG 4/2004 stipulează ca "majorarea cu până la 50% a salariului de bază pentru consilierii de integrare se poate face, în condițiile stabilite prin nr.OUG 19/2003 privind organizarea și funcționarea Corpului consilierilor de integrare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 272/2003, în funcție de criteriile și cotele procentuale stabilite potrivit anexei nr. 2.
Chiar dacă criteriile și cotele de majorare au fost prevăzute prin anexa la din nr.HG 4/2004, majorarea rămâne la aprecierea angajatorului, căci art. 3 alin. 1 din nr.OUG 19/2003 are caracter dispozitiv, stabilind că salariile de bază pot fi majorate, acordul ministrului integrării europene fiind necesar. Mai mult, textul enunțat limitează salariul de bază al consilierului de integrare la salariul de bază prevăzut de lege pentru secretarul general din minister, ceea ce înseamnă că majorările nu pot fi acordate în orice condiții, cererea reclamantei în acest sens fiind respinsă, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 142 din Codul muncii, salariații care lucrează în condiții grele, periculoase și vătămătoare beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin trei zile lucrătoare. Compensarea concediului de odihnă nu este permisă decât la încetarea raporturilor de muncă, conform art. 141 alin. 4 din Codul muncii. Cum reclamanta nu se află în situația încetării raporturilor de muncă cu Ministerul Integrării Europene, fiind preluată de Ministerul Afacerilor și Internelor, conform OUG nr. 106/2006 și HG nr. 1811/ 2006, ceea ce înseamnă că drepturile și obligațiile decurgând din contractul de muncă au fost transmise acestui din urmă minister, compensarea concediului de odihnă suplimentar, de trei zile, prevăzut de Codul muncii pentru salariații ce lucrează în condiții grele, periculoase și vătămătoare a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva aceste sentințe, în termenul legal, au formulat recursuri motivate reclamanta și pârâtul care, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr. civilă, au criticat sentința, ca fiind netemeinică și nelegală
Recurenta reclamantă, prin recursul formulat a susținut că, potrivit art. 3 din OUG nr. 19/2003, salariul și celelalte drepturi salariale ale corpului consilierilor de integrare sunt aceleași ca cele ale consilierilor diplomatici, iar sporul de 10% reprezintă un drept salarial. Așa cum rezultă din fișa postului, atât cerința postului deținut de reclamanta impune cunoașterea a două limbi străine, cât și sarcinile de serviciu impuneau folosirea acestor două limbi străine, în exercitarea acestora. Mai mult, la angajare, cunoașterea a două limbi străine (engleza și germana) a fost condiție obligatorie. De asemenea, cele doua limbi străine menționate sunt folosite zilnic in infogramele si documentele primite de la Reprezentanța Permanentă a României la, precum și de la alte state membre ale UE.
Prima instanță a reținut în considerentele hotărârii recurate că reclamanta fi beneficiat de sporul pentru condiții vătămătoare de 10%, dar aceasta a solicitat acordarea sporului de 15% pentru condiții deosebite, așa cum este acesta prevăzut în art. 25 din Legea nr. 495/2004. Sporul de 10%, pe care prima instanță l-a considerat a fi fost acordat, reprezintă un alt spor, ce se acordă tuturor persoanelor ce-și desfășoară activitatea în sediul intimatei pârâte. Ca atare, instanța a făcut o confuzie între aceste sporuri, care sunt diferite și se acordă pentru rațiuni și motive diferite.
De asemenea, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și nefondată și în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind durata concediului de odihnă, întrucât acest drept este expres recunoscut de lege.
Instanța a omis că salarizarea reclamantei se face potrivit Legii nr. 495/2004, iar aceste sporuri și drepturi prevăzute în acest act normativ constituie un drept legal. Consilierii de integrare nu sunt membri corpului diplomatic, numai că din punct de vedere stric al salarizării și a altor drepturi, aceștia se raportează la salariile și alte drepturi prevăzute de Legea nr. 494/2004, pentru membrii corpului diplomatic.
In ceea ce privește acordarea sporurilor prevăzute de HG nr. 4/2004, prima instanță, prin respingerea acordării acestora, a pronunțat o hotărâre nelegală.
Considerentul pentru care instanța de fond a motivat neacordarea acestora, duce la concluzia că aplicarea legilor, inclusiv a hotărârilor guvernului, este facultativă, fiind atributul exclusiv al ministrului. Și de la principiul constituțional al supremației legii, așa cum este acesta consacrat în art. 1 alin. 5 din Constituție, în opinia primei instanțe, ar exista derogări, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod greșit că în cauză se discută oportunitatea și nu legalitatea acordării acestor sporuri, oportunitate ce ar fi exclusiv la latitudinea angajatorului.
De asemenea, instanța a apreciat, fără a exista și probe în acest sens, că la nivelul autorității pârâte ar fi existat constrângeri bugetare care au dus la neacordarea acestor drepturi.
Mai mult chiar, prima instanță a apreciat în mod eronat că subsemnata nu aș fi îndeplinit condiția privind experiența de doi specializare, or așa cum rezultă din carnetul de muncă, reclamanta a îndeplinit această condiție la data de 01.03.2006, la trecerea a doi ani de la ocuparea funcției de consilier de integrare.
Procedând astfel, instanța de fond practic, nu a soluționat acțiunea noastră.
S-a încălcat astfel dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6, pct. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, potrivit căruia " orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță independentă care va hotărî asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil".
Nu se poate susține că ministrul are dreptul de a acorda sau nu drepturile bănești prevăzute de lege, ori că respectarea normelor juridice cu valoare de este facultativă și că instanța nu poate hotărî asupra drepturilor cu caracter civil.
In concluzie, față de dispozițiile legale invocate, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și nefondată în ceea ce privește cererea de de majorare a salariului cu 30% pentru îndeplinirea criteriilor prevăzute de nr.HG 4/2004, în Anexa 2, pct. 1, pct. 4-5 și pct. 7.
De asemenea, pe lângă aceste drepturi bănești prevăzute în Legea nr. 495/2004 și nr.HG 4/2004, reclamanta arata ca are dreptul și la un concediu suplimentar de odihnă de minim 3 zile, în condițiile prevăzute de art. 142 din Codul muncii. Asupra acestui capăt de cerere, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică, întrucât a apreciat că reclamanta ar mai avea raporturi juridice cu pârâta, ceea ce în fapt nu corespunde realității.
In concluzie, exercițiul unor drepturi nu poate fi restrâns decât în anumite condiții, limitativ și expres prevăzute în art. 53 din Constituție, precum: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Prin neacordarea acestor drepturi bănești, nu a fost respectat principiul încrederii în statul de drept, care implica asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive.
La rândul său, recurentul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței (succesor în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, în temeiul art. 6 și art. 21 din OUG nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale) a susținut că sentința recurată este netemeinică și nelegală.
Acordarea sporului de confidențialitate este netemeinică din următoarele motive: a) stabilirea sporului de confidențialitate s-a făcut potrivit art.13 din OG nr. 3/2006. Astfel, potrivit articolului mai sus menționat, "sporul de confidențialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene în cuantum de până la 15%, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor. (2) Categoriile de personal contractual, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat".
Prin urmare, din moment ce prin acest act normativ, ulterior Legii nr. 495/2004, s-a stabilit expres modul de acordare al sporului de confidențialitate pentru personalul contractual din aparatul de lucru al Ministerului Integrării Europene (reclamanta fiind încadrată în cadrul ministerului). OG nr.3/2006 reprezintă legea specială aplicabilă în speță și în temeiul căreia s-a acordat sporul de confidențialitate.
b) chiar dacă în speță ar fi aplicabile dispozițiile nr. Legii 495/2004, acordarea sporului este neîntemeiată față de prevederile art. 13 conform căruia "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, membrii Corpului diplomatic și consular ai României primesc lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat asupra salariului de bază corespunzător funcției de încadrare.
Membrii Corpului diplomatic și consular beneficiază de sporul prevăzut la alin. (1) de la data acordării autorizației de acces la informații clasificate, eliberată în condițiile legii.
Având în vedere articolul mai sus menționat, este evident că reclamanta nu respectă condițiile prevăzute pentru acordarea sporului de confidențialitate. Astfel reclamanta nu face parte din corpul diplomatic și consular; nu s-a făcut dovada existenței autorizației de acces la informații clasificate, această autorizație fiind o condițiesine qua nona acordării sporului de confidențialitate.
Obligarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței la plata primelor de concediu este neîntemeiată, din moment ce acestea au fost achitate în tranșe, conform nr.OUG 146/2007, ultima tranșă fiind achitată în octombrie 2008.
Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, Curtea constata următoarele:
Obligarea la plata primelor de concediu este neîntemeiată. Astfel, recurentul-intimat a făcut dovada că a achitat, ulterior introducerii acțiunii, primele de vacanță cuvenite reclamantei pe anii 2005 și 2006, conform ordinului de plată nr. 1646 din 27.10.2008, emis în baza OG nr. 146/2007.
Potrivit dispozițiilor art.3 alin. 1 din OUG nr.19/2003, "consilierii de integrare sunt salariați cu contract individual de muncă. de bază și celelalte drepturi salariale sunt cele stabilite, potrivit legii, pentru funcția de consilier diplomatic. de bază pot fi majorate cu până la 50% pe baza unor criterii aprobate prin hotărâre a Guvernului iar potrivit alin. 2 al aceluiași act normativ cuantumul drepturilor salariale ale persoanelor încadrate în Corpul consilierilor de integrare se stabilește prin ordin al ministrului integrării europene, fără a depăși nivelul salariului de bază prevăzut de lege pentru secretarul general din minister".
Sporul de confidențialitate este prevăzut de dispozițiile art. 13 ale Legii nr.495/2004 astfel: pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele informațiile și documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, membrii corpului diplomatic și consular al României primesc lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat asupra salariului de bază corespunzător funcției de încadrare.
Întrucât salariile de bază și celelalte drepturi salariale ale consilierilor de integrare sunt stabilite, potrivit art. 3 din nr.OUG 19/2003, pentru funcția de consilier diplomatic, art. 13 din Legea nr. 495/2004 este aplicabil consilierilor de integrare, acesta stabilind un spor aplicabil salariului de bază. Sporul de confidențialitate acordat consilierilor diplomatici fără nici o altă condiție se încadrează în categoria drepturilor salariale menționate de art. 3 din OUG nr. 19/2003, la care reclamanta este îndreptățită în calitate de consilier de integrare.
Prin OUG nr. 204/2005, art. 13 din Legea nr.495/2004 a fost completat, in sensul acordarii sporului de confidentialitate numai pentru cei ce poseda autorizatii de acces la informatiile clasificate.
Ca atare, de la data intrarii in vigoare a acestui act normativ, 29.12.2005, reclamanta nu mai beneficiaza de sporul de confidentialitate.
Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea privind acordarea sporului pentru cunoașterea a două limbi străine în condițiile în care acest criteriu reprezintă o cerință a postului iar reclamantei nu i se pot aplica prin analogie dispozițiile Legii nr. 495/2004 care menționează expres că sporul respectiv revine în exclusivitate membrilor corpului diplomatic și consular care folosesc aceste cunoștințe în exercitarea funcției diplomatice sau consulare. Prin urmare legea nu condiționează acordarea acestui spor numai de funcția deținută ci și de exercitarea unei atribuții expres prevăzute de lege. Reclamanta nu a îndeplinit o funcție diplomatică sau consulară motiv pentru care, deși este asimilată personalului consular în privința drepturilor salariale, nu îndeplinește cea dea doua cerință, aceea a funcției efectiv exercitate. Chiar dacă reclamanta a utilizat cele două limbi străine în activitatea exercitată, ea nu a îndeplinit o funcție pentru care legea recunoaște expres acest spor.
De asemenea, instanța de fond a stabilit în mod corect că acordarea majorărilor prevăzute de HG nr. 4/2004 constituie o atribuție exclusivă a conducătorului instituției, respectiv a ministrului, care beneficiază de anumite criterii de apreciere și selecție a personalului și o limită maximă în interiorul căreia, în funcție de performanțele individuale ale salariatului poate acorda aceste sporuri.
Nu se poate aprecia că atribuția de selectare a personalului încalcă art. 6 pct.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum a susținut recurenta, că reprezintă o aplicare facultativă a legii sau împiedică instanța a hotărî asupra drepturilor sale în condițiile în care legea nu instituie o obligație ci doar o facultate în acordarea sporurilor, angajatorul reclamantei nefiind obligat să stabilească majorări salariale în limita maximă prevăzută de lege pentru toți salariații.
În ceea ce privește compensarea concediului de odihnă, instanța de fond a apreciat că corect această instituție este aplicabilă doar în cazul încetării raporturilor juridice de muncă conform art. 141 alin. 4 din Codul muncii și pentru ultimul an lucrat, condiții pe care reclamanta nu le-a îndeplinit.
De asemenea, Curtea reține că reclamanta nu era îndreptățită nici la un concediu suplimentar de 3 zile pentru condiții vătămătoare de muncă, întrucât acesteia nu i se aplică art. 142 Codul muncii ci normele unei legi speciale care instituie pentru categoria profesională căreia îi aparține un cuantum determinat al concediului de odihnă, iar în această situație norma specială se aplică cu prioritate față de norma generală.
De asemenea, cu privire la respingerea cererii de majorare a salariului pentru îndeplinirea criteriilor prevăzute de nr.HG 4/2004, în Anexa 2, pct. 1, pct. 2, pct. 4 și pct. 7, Curtea apreciază că prima instanță a procedat la o corectă interpretare gramaticală a dispozițiilor menționate, care prevăd doar posibilitatea acordării acestei majorări și permite angajatorului să decidă cu privire la oportunitatea acordării sau neacordării acestor sporuri; mai mult, instanța fondului a corelat aceste dispoziții cu cele ale art.3 alin 2 din OUG nr. 19/2003, potrivit cărora "cuantumul drepturilor salariale ale consilierilor de integrare se stabilește prin ordin al Ministerului Integrării Europene, fără a depăși nivelul salariului de bază prevăzut de lege pentru secretarul general din minister", reținându-se și faptul că, la momentul angajării, salariile de bază ale consilierilor de integrare/aderare au fost stabilite în funcție de vechimea în specialitate, studiile absolvite, stagii de pregătire, specializări postuniversitare, titluri științifice, grade didactice.
Nefondate sunt și criticile referitoare la faptul că ordonatorul principal de credite, care și-a exercitat obligația legală de a stabili anumite criterii și condiții de acordare a drepturilor bănești, ar fi restrâns exercițiul unor drepturi ale recurentului, în sensul dispozițiilor art. 53 din Constituție, și că prin neacordarea acestor drepturi bănești nu a fost respectat principiul încrederii în statul de drept, deoarece o parte din sporurile pretinse nu se cuvin recurentului, iar celelalte au fost reglementate doar ca o posibilitate, iar nu ca drepturi, după cum a susținut aceasta.
Sporul pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase este acordat consilierilor diplomatici proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții, conform art. 25 alin.1 din Legea nr. 495/2004, alineatul 2 al aceluiași articol prevăzând că locurile de muncă deosebite, cu condiții grele, vătămătoare și periculoase, categoriile de persoane și condițiile de acordare a sporului se stabilesc conform legii și se aprobă în același mod. In cauză, stabilirea existenței condițiilor vătămătoare și a categoriei de persoane expuse a avut loc la data de 01.06.2006, prin Ordinul nr. 393/17.05.2006 al Ministrului Integrării Europene, dată de la care s-a și acordat. Anterior acestui moment, sporul nu poate fi acordat, întrucât nu au fost determinate condițiile vătămătoare de muncă, iar după data de 01.06.2006 sporul s-a plătit, în anexa la ordinul menționat fiind cuprinsă și reclamanta, astfel că si acest capăt de cerere a fost respins, temeinic de prima instanța, ca neîntemeiat.
Din modul de redactare a art. 25 din Legea nr. 495/2004 rezultă că în categoria condițiilor deosebite de muncă sunt incluse condițiile grele, periculoase și vătămătoare, practic fiind definită noțiunea de condiții deosebite de muncă.
Reclamanta a beneficiat de sporul pentru condiții vătămătoare de 10%, dar aceasta a solicitat acordarea sporului de 15% pentru condiții deosebite, așa cum este acesta prevăzut în art. 25 din Legea nr. 495/2004. Sporul de 10%, pe care prima instanță l-a considerat a fi fost acordat, reprezintă un același spor, practic avem o subcategorie a condițiilor deosebite de munca.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 din Codul d e procedura civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă și va constata ca este fondat recursul formulat de recurentul pârât MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI, si, admițându-l ca atare, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei reprezentând spor de confidențialitate de 15%, calculat asupra salariului de bază pentru perioada 01.07.2005-29.12.2005.
Va respinge cerea de plată a primelor de vacanță pentru perioada 2005-2006, ca rămasă fără obiect.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI, împotriva sentinței civile nr.7721 din data de 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamanta .
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei reprezentând spor de confidențialitate de 15%, calculat asupra salariului de bază pentru perioada 01.07.2005-29.12.2005.
Respinge cerea de plată a primelor de vacanță pentru perioada 2005-2006, ca rămasă fără obiect.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 7721 din data de 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
tehnored.G
2.ex./30.06.2009
Jud. fond: Dalina
Președinte:Ignat Silvia GeorgianaJudecători:Ignat Silvia Georgiana, Călin Dragoș Alin
