Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4117/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4117
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Sorina Petria Mitran
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Mihaela că
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 7902/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat ales, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat pentru recurenta-pârâtă pune concluzii de admitere a recursului și modificare a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii pentru motivele arătate în scris.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 7902 din 11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimata
S-a admis acțiunea formulată de petent, în contradictoriu cu intimata
A fost obligată intimata la plata către petentă drepturilor bănești reprezentând contravaloarea a 3 salarii medii nete pe unitate, cuvenite și neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă conform art. 50 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă valabil, precum și a drepturilor bănești reprezentând diferența de plăți compensatorii dintre cele încasate conform Planului Social și cele cuvenite și neacordate în raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data încetării contractului individual de muncă, sumă actualizată la data plății efective.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a înlăturat apărarea intimatei, apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de trei ani și nu aceleia invocată de către intimată și prevăzută la art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii.
Petentul a fost concediat în temeiul art. 65 si art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activității Zonei G, conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al A din anul 2008.
În conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății, înregistrat sub nr. 2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare", angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere calculate conform art. 50 din CCM.
Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2006 al (fila 14), " la concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere.
S-a menționat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
De asemenea, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 7 și 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților".
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
Potrivit art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Nu poate fi reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părți, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin. 4 din CCM/2006, prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuși de părți.
Atât planul social cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008 "la concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere ", în cazul petentului - peste 10 ani vechime - 5 salarii medii nete. Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică și acestuia.
În raport de prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora " salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menționează că prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea, rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2008.
Cum intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 4 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă, aplicabil la data concedierii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SA - Membru Grup.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispozițiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale planului social și ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
Curtea constată a fi fondat recursul declarat de recurentă numai cu privire la critica vizând modul de soluționare al acțiunii pe fond, fiind nefondată critica referitoare la modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariați, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 7902/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - -că |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/IE/08.07.2009
fond:
Președinte:Sorina Petria MitranJudecători:Sorina Petria Mitran, Marin Covei, Mihaela
