Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 414/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 414
Ședința publică de la 27 februarie 2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanții, G, G, G, cu domiciliu ales în T, Bd. - C, B, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1933 din 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI, cu sediul în B,--24, Sector 1, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE DAMBOVITA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat de reclamanții, G, G, G, împotriva sentinței civile nr. 1933 din 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr- reclamanții au chemat în judecată Curtea de Conturi a României pentru a fi obligată la plata sporurilor de 75% similar personalului din cadrul autorității de audit de pe lângă Curtea de Conturi a României începând cu anul 2005 și până la achitarea acestuia; rectificarea corespunzătoare a carnetelor individuale de muncă; obligarea Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze Curții de Conturi fondurile necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii au arătat reclamanții că sunt controlori financiari la Camera de Conturi
Potrivit Legii 200/2005 de aprobare a OG22/2005 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a fost constituită Autoritatea de Audit pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD.
Potrivit art. 145alin.1 din acest act normativ salarizarea personalului se face în conformitate cu legislația privind salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi dar și cu prevederile Legii 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.
Întrucât controlorii financiari de la Autoritatea de Audit au aceleași studii ca și reclamanții nu se justifică plata unei indemnizații superioare astfel cum este prevăzută de art. 2 din Legea 490/2004 și art. 3 din HG170/2005.
Se susține de către reclamanți că ocupă aceleași funcții, desfășoară activitatea în aceeași instituție, realizează aceleași atribuțiuni cu cei din cadrul autorității de audit, iar în plus efectuează controlul pentru descărcarea de gestiune a entităților verificate care gestionează inclusiv fonduri externe.
În aceste condiții discriminarea este evidentă.
Prin art. 7 din Ordonanța privind creșterile salariale pe 2007 se explică funcția de controlor financiar care vizează și pe cei care își desfășoara activitatea în cadrul autorității de audit alături de reclamanți.
Prin art. 5 din Codul Muncii se instituie principiul egalității de tratament interzicând discriminarea de orice fel, iar prin alin. 2 salariaților le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
Se invocă art. 23 alin.2 din, art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 14 din Convenție și art. 4 din cartea Socială Europeană.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Dad epus întâmpinare prin care se invocă lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât acesta răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat și nu este ordonator principal de credite.
De asemenea, pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care se solicită să se învedereze reclamanților să precizeze cuantumul pretențiilor bănești solicitate și modul de calcul al acestora.
Pe fond se solicită respingerea acțiunii întrucât controlorii financiari sunt salarizați în baza OUG160/13.10.2000 care la art. 3 prevede că îndemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
Prin același act normativ dispozițiile din legea 50/1995 privind salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi.
Personalul care funcționează în cadrul Autorității de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României a fost încadrat în baza unei legislații speciale, respectiv OUG22/2005 pentru completarea Legii 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi modificată și aprobată prin Legea 200/2005, ținând seama că Autoritatea de Audit gestionează fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD și pentru fondurile ce sunt acordate în perioada post aderare, fiind un organism independent față de Curtea de Conturi cu atribuții și proceduri de lucru proprii.
Salarizarea personalului din cadrul Autorității de Audit se face pe baza legislației privind salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi și cu prevederile Legii 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.
Numita a depus la dosar cerere de intervenție în calitate de reclamantă prin care a solicitat drepturile salariale ce fac obiectul acțiunii. A precizat că a fost încadrată la Camera de Conturi până la 16 mai 2006 având aceeași situație cu cea a reclamanților. Din 15 mai 2006 a fost transferată la Autoritatea de Audit și beneficiază de drepturile salariale solicitate de reclamanți.
Curtea de Conturi a României a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice cu caracter subsidiar pentru ca în cazul în care va fi admisă acțiunea reclamanților Ministerul Finanțelor să fie obligat să asigure fondurile necesare privind plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița prin sentința sus-menționată a respins acțiunea reclamanților, a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în baza obligațiilor ce reveneau României până la 31.03.2005 și în conformitate cu recomandările raportului de audit pentru programul emis de Comisia Europeană la 11.11.2004 a fost stabilită necesitatea înființării unui organism asociat pe lângă Curtea de Conturi a României. În acest scop a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului 22/2005 pentru completarea Legii 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi aprobată prin legea 200/2005. Pe baza acestor prevederi legale a fost constituită autoritatea de audit pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada post aderare, organism fără personalitate juridică independent din punct de vedere operațional față de Curtea de Conturi, cu atribuții și proceduri de lucru proprii.
Legiuitorul prin dispozițiile art. 145alin. 1 din Legea 94/1992 și prin actele normative la care s-a făcut referire mai sus a stabilit ca salarizarea personalului din cadrul autorității de audit să se facă în conformitate cu legislația privind salarizarea personalului din cadrul Curții de conturi și cu prevederile Legii 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.
Potrivit dispozițiilor Legii 490/2004 salariile de bază pentru personalul din cadrul Autorității de Audit pot fi majorate cu minim 50% dar nu mai mult de 100% pentru funcțiile în care este încadrat personalul de specialitate contractul sau funcționari publici din cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României prin instrumentele de preaderare PHARE, și SAPARD prin fondurile, secțiunea garantare și prin fondurile structurale și de coeziune.
Arată tribunalul că deși este de acord cu faptul că prin acest mod de salarizare se realizează o discriminare a controlorilor financiari de la camera de conturi care au aceeași pregătire profesională și desfășoară activitate cu grad similar de dificultate, totuși apreciază că nu este competentă să soluționeze acest litigiu ținând seama că discriminarea se realizează prin dispozițiile legale în vigoare cărora instanțele de judecată le sunt subordonate față de principiul supremației legii în activitatea de jurisdicție.
Instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să modifice acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și nici nu le poate înlocui cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, fie ele și comunitare.
A proceda altfel ar însemna ca instanța de judecată să depășească limitele puterii judecătorești și să intre pe tărâm legislativ.
A reținut prima instanță că reclamanții au posibilitatea să invoce neconstituționalitatea legii în fața Curții Constituționale sau în fața Curții de la Luxemburg, ambele aceste instanțe având competența de a proceda la interpretarea legii și la impunerea unei norme în defavoarea alteia.
Actele normative internaționale la care fac trimitere reclamanții conțin norme cu valoare de principiu și nu texte speciale pentru personalul din cadrul Autorității de Audit, astfel că instanța nu putea înlătura incidența legii române fără hotărârea Curții Constituționale care să o constate neconstituțională sau a Curții de la Luxemburg care să impună aplicarea unei norme comunitare speciale, în domeniul care face obiectul judecății, în raport cu legea română contestată. În măsura în care în fața acestei instanțe s-ar fi invocat un document comunitar care conținea reglementări speciale cu privire la salarizarea controlorilor financiari cu siguranță instanța ar fi acordat prioritate normei comunitare, însă în speță nu a fost cazul.
Până la înființarea Curții Constituționale, în virtutea competenței de jurisdicție generală, instanțele judecătorești puteau verifica constituționalitatea legilor și acolo unde acestea veneau în contradicție cu dispoziții constituționale instanța de judecată fără a anula actul normativ putea să nu-l aplice.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat recurs criticând soluția în sensul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii referitoare la sporul care formează obiectul cauzei.
Învederează aceștia că instanța de fond în mod eronat a considerat că în speță sunt aplicabile Hotărârile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821/2008. Aceasta deoarece ceea ce s-a solicitat prin acțiuni este acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminarea care există între ei și controlorii din cadrul Autorității de Audit pentru fondurile acordate României de către Uniunea Europeană, deci nu s-a solicitat instanței să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Consideră aceștia că dreptul lor la acțiune în despăgubiri nu le poate fi îngrădit prin nici o decizie a Curții Constituționale.
Consideră recurenții că în mod evident sunt discriminați în raport cu persoanele anterior menționate, prin aceea că cei din urmă primesc sporul de 75% din indemnizație prev. de HG nr. 170/2005, în condițiile în care atribuțiile pe care le au sunt identice, acestea necesitând aceeași pregătire de specialitate, experiență, responsabilitate profesională. Apreciază că sunt încălcate atât condițiile prev. de art. 16 alin. 1 din Constituție, dispozițiile art. 5 și 6 alin. 2 din Codul Muncii, art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și art. 4 din Carta Socială Europeană, cât și prevederile art. 1 din nr.OG 137/2000.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 alin. 1 pct. 9 și 3041pr.civ. și art. 115 pr.civ.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Actul normativ care stabilește drepturile salariale ale reclamanților este constituit de OUG160/2000 modificată care în art. 1 prevede: "Controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi se remunerează cu indemnizație lunară, conform anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".
În conformitate cu prevederile art. 145alin. 1 din Legea nr. 200/2005 de aprobare a OUG 22/2005 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi se dispune: " Salarizarea personalului din cadrul Autorității de audit se face în conformitate cu legislația privind salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi și cu prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.". Art. 2 din acest din urmă act normativ dispune: " de bază corespunzătoare funcțiilor în care este încadrat personalul prevăzut la art. 1 pot fi majorate cu minimum 50% față de cele prevăzute de lege, dar nu mai mult de 100%.".
Acest din urmă act normativ este C care a generat în opinia recurenților discriminarea ce se impune a fi înlăturată.
Prin decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe de judecată din țară, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art. 2 alin.3 și ale art. 27 alin 1 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, dat fiind că în legislația ce reglementează drepturile salariale ale reclamanților nu e prevăzută posibilitatea acordării unor drepturi salariale suplimentare, în aplicarea susmenționatei decizii nu se poate reține existența vreunei forme de discriminare a acestora față de alte categorii de salariați pentru care prin lege specială de salarizare s-a prevăzut acordarea unui spor pentru situația invocată, instanța neavând îndrituirea de a crea norme juridice sau de a le înlocui cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Ca atare, în baza prevederilor art. 312 pr.civ. recursul formulat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, G, G, cu domiciliu ales în T, Bd. - C, B, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1933 din 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI, cu sediul în B,--24, Sector 1, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE DAMBOVITA, având ca obiect drepturi bănești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -
Grefier
Red.
2 ex./27.03.2009
f- - Tribunalul Dâmbovița
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
