Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 417/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 417/R-CM
Ședința publică din 04 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTITIEI, împotriva sentinței civile nr. 82/F-CM din 8 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lui, pronunțându-se următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că, prin acțiunea formulată la data de 5 februarie 2008 și înregistrată la data de 7 februarie 2008 la Tribunalul Argeș, reclamanții a, -, resteanu, -, judecători în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 B, judecători în cadrul Tribunalului București, -, G, -, -, B, (), -, a, -ta, -, a-, ta, -, C, ta, G, membri ai personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 B, precum și, I-, --, -, foști membri ai personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 B, în prezent aceștia desfășurându-și activitatea în cadrul Curții de Apel București și ta, grefier în cadrul Tribunalului București - Secția a V-a, pensionată la data de 01.07.2007, toți prin reprezentan, au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul București și Curtea de Apel București, solicitând să se dispună: obligarea acestora la recunoașterea pentru reclamanți a sporului de 50 % din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu luna ianuarie 2005 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată; obligarea lor la plata drepturilor salariale rezultând din acordarea de 50 % salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu luna ianuarie 2005 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și a dobânzii legale aferente debitului principal, până la data achitării efective, urmând ca sumele să fie calculate printr-o expertiză de specialitate; obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii se arată că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiau de spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost însă abrogat prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
nr.OG83/2000 este o ordonanță ordinară, emisă cu încălcarea dispozițiilor art.144 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, reglementând domenii ce nu pot face decât obiectul legilor organice.
Prin raportare la dispozițiile Legii nr.24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma legală ordinară - ordonanța - nu poate modifica dispozițiile unui act normativ de nivel superior, respectiv legea.
La data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art.155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit.d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
În Uniunea Europeană, stresul în muncă reprezintă o problemă de sănătate legată de activitatea profesională. Acesta afectează 28% dintre angajații în muncă poate fi cauzat de riscuri psihosociale cum sunt proiectarea activităților, organizarea muncii și management, de exemplu: solicitări profesionale deosebite și posibilități reduse de control asupra propriei activități sau probleme cum ar fi violența și hărțuirea la locul de muncă. Unele riscuri fizice cum sunt zgomotul și temperatura din mediul de muncă pot, de asemenea, să cauzeze stresul în muncă. Prevenirea stresului în muncă constituie unul din obiectivele formulate în Comunicatul Comisiei Europene privind noua strategie în domeniul securității și sănătății în muncă.
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor. Directiva cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această directivă în legislația proprie, iar unele dintre acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
La data de 2 aprilie 2008, numitele și, judecători în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 B, au formulat cerere de intervenție în nume propriu, prin care au solicitat, fiecare, obligarea acelorași pârâți la recunoașterea și plata acelorași drepturi, ca și reclamanții, începând cu luna aprilie a anului 2005, pentru și cu luna septembrie, 2004, pentru -, precum și în continuare, în viitor invocându-se aceleași temeiuri de fapt și de drept, invocate de reclamanți în acțiunea principală (111 și 113).
La data de 2 aprilie 2008, reclamanții -, G, -, -, B, -, (), -, a, ta, a, ta, C, ta, G, -, și ta au solicitat instanței să ia act de renunțarea lor la judecată, sens în care, prin încheierea din data de 2 aprilie 2008, dipunându-se conceptarea, în cauză, în calitate de interveniente în interes propriu și, și,
La temenul din aceeași dată, reclamanții, (fostă ), o, a, (fostă ), - și au precizat obiectul acțiunii, în sensul că ca perioada pentru care instanța să ia în cercetare pretențiile formulate prin acțiunea introductivă de instanță să fie cea începând cu data formulării acesteia și, în continuare, în viitor.
Ministerul Justiției, prin întâmpinarea formulată la data de 28 martie 2008, pentru termenul din 2 aprilie, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioadele anterioare intervalului de trei ani până la data introducerii acțiunii.
Totodată, s-a invocat lipsa de temeinicie a pretențiilor reclamanților, în considerarea faptului că abrogarea dreptului la acest spor reprezintă o problemă de legiferare, dispariția textului ce îl prevedea survenind în urma adoptării unui act normativ, de aceea, instanțele judecătorești sunt oprite a interfera cu procesul de adoptare a actelor normative.
Ministerul Economiei și Finanțelor, la rândul său, a formulat întâmpinare invocând, pe de o parte, lipsa calității sale procesual active, în susținerea căreia a arătat că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002 - art.19-35.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are Ministerul Justiției, iar potrivit art.7 din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, ministrul justiției este ordonator principal de credite.
Pe de altă parte, s-a invocat inadmisibilitatea, în condițiile în care Ministerului Economiei și Finanțelor îi revine obligația de a se încadra cu cheltuielile stabilite de legiuitor, plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică din anul 2007 și pe viitor apare ca fiind nelegală și imposibil de efectuat întrucât în legea bugetului de stat nu au fost și nu sunt prevăzute sumele necesare plății acestora.
Suplimentarea cheltuielilor stabilite prin lege a bugetului de stat este o problemă de legiferare.
Mai mult, admițând acțiunea instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, singura în măsură să stabilească astfel de drepturi fiind puterea legislativă.
Curtea de Apel Pitești, prin sentința nr.82/F-CM/08.10.2008, a admis acțiunea reclamanților și cererile de intervenție în nume propriu, în contradictoriu cu pârâții, pe care i-a obligat la plata către reclamanți a drepturilor bănești decurgând din aplicarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută lunară, conform modificărilor privind includerea altor sporuri, începând cu luna ianuarie a anului 2005, respectiv, aprilie 2005, pentru intervenienta și septembrie 2004, pentru intervenienta - și în continuare, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație, la data plății efective, în raport de scadența fiecărei sume.
Prin aceeași sentință, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să vireze fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Pentru a pronunța această sentință curtea a reținut următoarele:
Examinând excepția de inadmisibilitate întemeiată pe încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești, Curtea a considerat că este atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice, în executarea raporturilor juridice de muncă este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor nu s-a constatat a fi întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, enumerate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, etc.
În baza acestor atribuții legate de execuția bugetară, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, curtea a reținut următoarele:
Conform art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art.3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Pe de altă parte, conform art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Întrucât salariul este o prestație periodică, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se stinge printr-o prescripție distinctă.
Prin acțiunea de față, reclamanții au solicitat drepturi salariale pentru perioada începând cu luna ianuarie 2005, respectiv aprilie 2006, intervenienta și septembrie 2004, intervenienta.
La o primă vedere, termenul prevăzut de textele de mai sus, ar fi încheiat la data promovării prezentei acțiuni, pentru cea mai mare perioadă așa cum pretinde intimatul Ministerul Justiției.
Ceea ce însă se discută în cauză este un drept negat prin însuși un act emanând de la una din puterile Statului Român, respectiv, cea executivă, cu depășirea abilitărilor sale legislative, dar sub o puternică aparență de legalitate.
Această instituție a dreptului procesual constituie o modalitate de protecție a securității juridice, venind să sancționeze pe titularul dreptului neglijent în a și-l exercita într-un anumit interval de timp.
O asemenea neglijență conține, evident, o deplină libertate de acțiune din partea titularului dreptului. În situația, însă, în care, acest exercițiu este împiedicat printr-un act normativ care se bucură de prezumția de legalitate, nu se poate vorbi despre neglijența titularului de a-și urmări protecția dreptului.
În cauză, art.47 din Legea nr.50/1996, apărea destinatarilor săi abrogat prin survenirea nr.OUG83/2000, acțiunea și, deci, dreptul la sporul prevăzut anterior fiind declarat inexistent.
Că este așa, nu numai pentru orice cetățean al statului, dar chiar și pentru organele statale învestite cu puterea de a asigura protecția drepturilor încălcate, puterea judecătorească, rezultă din faptul că multe dintre acțiunile inițiate în fața instanțelor, în apărarea drepturilor salariale nelegal înlăturate, au fost, în mod irevocabil, respinse, în acest fel ajungându-se la necesitatea promovării și soluționării unui recurs în interesul legii în cadrul căruia s-a cercetat legalitatea adoptării actului.
Or, câtă vreme, însăși puterea jurisdicțională din stat a avut, uneori, convingerea serioasă că dreptul nu mai există în patrimoniul persoanelor din aceeași categorie căreia îi aparțin reclamanții și intervenientele, acestora nu le poate fi imputată pasivitatea cu privire la perioada anterioară pronunțării deciziei în interesul legii, care a statuat asupra nelegalității adoptării actului de abrogare a dreptului și asupra subzistenței, în toată această perioadă, a acestui drept.
Pentru ca protecția lui să poată fi solicitată instanțelor, el trebuia să se fondeze pe o puternică aparență de existență, or, dimpotrivă, actul normativ nelegal adoptat, cu încălcarea dispozițiilor legii de abilitare a Guvernului de legiferare, respectiv a limitei transferului de legiferare de către Parlament, a creat, în toată această perioadă, convingerea inexistenței dreptului.
Statul, prin organul său executiv, respectiv Guvernul, poartă culpa acestei lipse de previzibilitate a posibilității apărării dreptului, de aceea el nu poate invoca propria turpitudine și a împiedica, încă odată, realizarea lui.
Reclamanții și intervenientele nu puteau prevedea, în timp, pronunțarea unei instanțe judecătorești în favoarea lor și în contra normei care crea aparența lipsei dreptului lor, până la declararea nelegalității acestei norme, legea, în acest caz, neîndeplinind condiția de previzibilitate care să le acorde informațiile suficiente asupra normei juridice aplicabile în cazul dat și să fie capabil să prevadă într-o măsură rezonabilă consecințele ce pot apărea din actul determinat. Ca atare, norma nu întrunea cerința de previzibilitate în mod constant impusă tuturor statelor semnatare prin soluții pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ori de câte ori a cercetat încălcarea drepturilor prevăzute de Cartă prin acte normative interne.
Pe fond, din examinarea susținerilor părților și a înscrisurilor depuse la dosar, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
Reclamanții și intervenienții au calitatea de judecători.
Dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Abrogarea s-a făcut cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
În soluționarea recursului în interesul legii, s-a reținut, cu privire la aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție că, în Legea nr.56/1996, modificată și completată prin nr.OG55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr.126/2000, se prevede la art.231sporul de 50% din salariul de bază al judecătorilor și magistraților-asistenți pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr.125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996, modificată și completată, prin art.IX alin.(2) paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din această lege. Au fost depășite astfel limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și au fost încălcate dispozițiile art.108 alin.(3), cu referire la art.73 alin.(1) din Constituția României.
În sensul celor de mai sus s-a observat că Legea nr.92/1992 pentru organizare judecătorească, modificată prin Legea nr.142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii nr.OG83/2000, prevedea în art.81 că magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior-art.I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.(2) paragraful 1 din nr.OG83/2000 prin care a fost abrogat art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
Ca urmare a celor reținute mai sus, instanța supremă a decis, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Văzând și dispozițiile art.329 alin.(3), teza finală Cod procedură civilă, instanța a admis acțiunea și a obligat pe pârâți la plata către reclamanți a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioadele solicitate, la zi, cât și pentru viitor.
Daunele produse prin întârzierea în plată se vor repara prin actualizarea cu indicele de inflație, în baza art.161 pct.4 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termen legal, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Ministerul Justiției.
Prin recursul său Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința pentru nelegalitate sub motivele prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și respectiv art.3041Cod procedură civilă, arătând următoarele:
- în mod greșit a respins prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului și a admis acțiunea împotriva acestuia, obligându-l să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate de reclamanți în condițiile în care acesta poate fi citat în justiție doar ca reprezentant al statului ca subiect de drepturi și obligații, precum și în alte situații când participă nemijlocit;
- este greșită concluzia instanței privind introducerea în cauză ca pârât a Ministerului Finanțelor față de rolul acestuia de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat și de faptul că ambele ministere din cauză sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare aprobate unui ordonator principal nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite;
- obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la majorarea creditelor bugetare aprobate prin lege este inadmisibilă deoarece legea bugetului este lege organică, putând fi modificată doar conform legii, sarcina recurentului este de a monitoriza respectarea legii de către ordonatorii principali de credite, iar admițând acțiunea instanța de fond a adăugat la lege, pentru că doar puterea legislativă poate stabili astfel de drepturi.
Prin recursul său, Ministerul Justiției a criticat sentința pentru nelegalitate sub motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că, față de dispozițiile art.3 și 12 din Decretul nr.167/1958 și cele ale art.283 al.1 lit.c din Codul Muncii, și având în vedere data formulării cererii, dreptul la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada anterioară datei de 05.02.2005, respectiv 3 ani înainte de data introducerii acțiunii.
S-a mai arătat că față de Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, rezultă că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a nr.OG83/2000.
Recursul formulat de Ministerul Justiției este fondat, iar recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Recursul formulat de Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, este fondat pentru că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.3 și 12 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă și a dispozițiilor art.283 al.1 lit.c din Codul muncii.
Potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar potrivit art.12 din același decret, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Același termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune este reglementat și de dispozițiile art.283 al.1 lit.c din Legea nr.53/2003.
Potrivit Deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, dreptul la acțiune privind sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a nr.OG83/2000.
Față de dispozițiile legale susmenționate și de data introducerii acțiunii, respectiv 07.02.2008, rezultă că dreptul la acțiune privind sporul în litigiu este prescris pentru perioada anterioară datei de 07.02.2005, impunându-se modificarea sentinței recurate în sensul acordării drepturilor bănești decurgând din aplicarea sporului în litigiu începând cu data de 07.02.2005.
Recursul formulat de către Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței recurate, acțiunea reclamanților și cererile de intervenție în nume propriu au fost admise în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Față de dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererile având ca obiect alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite salariaților altui minister, în mod corect a reținut prima instanță, fără a se adăuga la lege, calitatea procesuală pasivă a recurentului.
Ca atare, critica privind soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului este nefondată.
Și critica privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești este nefondată deoarece, astfel cum s-a stabilit și prin Decizia nr.VI/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin normele internaționale.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de către Ministerul Justiției și va modifica în parte sentința în sensul că va acorda reclamanților drepturile bănești începând cu data de 07.02.2005, cât și intervenientei, menținând în rest sentința recurată.
În temeiul art.312 al.1 Cod procedură civilă, recursul formulat de către Ministerul Economiei și Finanțelor va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței nr.82/F-CM din 08.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, -, (fostă ) -, (fostă ), A, IA, B, intervenientele, - și pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Modifică în parte sentința în sensul că acordă reclamanților drepturile bănești începând cu 7 februarie 2005, cât și intervenientei.
Menține în rest sentința.
Respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, împotriva sentinței nr.82/F-CM din 08.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Pl.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/13.03.2009.
Jud.fond:.
-.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan
