Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 429/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 429/R-CM
Ședința publică din 21 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Veronica Șerbănoiu
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24, împotriva sentinței civile nr.205 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant, după strigarea cauzei s-a prezentat avocat pentru intimații-reclamanți, G, G, G, lipsă fiind recurenta-pârâtă Casa de Conturi a României.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului și constatarea legalității și temeiniciei Tribunalului Vâlcea.
Recurenta-pârâtă a fost obligată la plata primelor de concediu cu actualizarea cu indicele de inflație.
Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a recunoscut că dispozițiile legale au suspendat acordarea efectivă a primelor de concediu până la data de 1 ianuarie 2007, fiind realizate astfel condițiile privind întreruperea prescripției.
Precizează că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.77/5 noiembrie 2007, stabilit că dispozițiile art.34 alin.2 (devenit art.35 alin.2) din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, se interpretează în sensul că "prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal".
De asemenea, arată că recurenta-pârâtă nu ține cont de prevederile legale invocate de intimații-reclamanți prin cererea de chemare în judecată și mai ales nu a luat în seamă prevederile art.35 alin.2 și 114 din Legea nr.118/1999, republicată, care stipulează că dispozițiile legii se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, deci inclusiv controlorilor financiari în calitate de angajați ai Curții de Conturi.
Potrivit art.1(2) din Legea nr.94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlamentul României, fiind autoritate administrativă și își desfășoară activitatea în mod independent, respectiv, autonom în conformitate cu dispozițiile prevăzute de Constituție și în legile țării.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Constată că, rin p. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea reclamanții, G, G, G, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Rm.V,- județul V în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, cu sediul în B,--24, sector 1, au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata primelor de vacanță pentru perioada 2001-2007, așa cum rezultă din anexele care fac parte integrantă din cererea de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflație până la data de 31.12.2007.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței că au calitatea de personal contractual cu angajatorul Curtea de Conturi a României. In vederea aplicării principiului egalității de tratament, personalul contractual trebuie să beneficieze de prima de concediu pentru anii 2001-2007 actualizată cu indicele de inflație la data plății efective potrivit dispozițiilor art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999.
Asupra acestui aspect s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile nr.XXII/12 decembrie 2005 și nr.XII/5 februarie 2007, care a statuat că prima de concediu reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal.
Prin sentința civilă nr.205 din 10 martie 2008, Tribunalul Vâlceaa admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta să plătească reclamanților prima de vacanță pentru perioada 2001-2007, actualizate cu indicele de inflație până la data de 31.12.2007.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de angajați în cadrul Curții de Conturi a României urmare a încheierii unui contract individual de muncă pe perioada nedeterminată și solicită acordarea primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2007.
O serie de acte normative succesive au dispus suspendarea aplicării acestei prevederi legale prin art. 3 alin. 1 din nr.OUG33/2001, art.12 alin. 4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 pct.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004, art.5 alin.1 din Legea nr.380/2005 privind bugetele de stat anuale.
Potrivit art.1 alin.1 din nr.OUG146/19.12.2007, prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006. Personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în trei tranșe.
Potrivit prevederilor art.1 din nr.OUG33/2001, prima de vacanță a fost suspendată pe termen de un an, iar pentru anii următori prin legile bugetului de stat nr.743/2001, 632/2002, 507/2003 și 511/2004. În art.18 din Codul muncii, în redactarea în vigoare la data acordării dreptului, suspendării și abrogării acestuia se prevede expres că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțării sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încătușări a manifestărilor de subiectivism abuz sau arbitrariu. Ca atare, conform acestei dispoziții legale, un drept derivând din raportul juridic de muncă câștigat nu mai poate fi anulat.
Asupra acestui aspect s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.LXXVII/05.11.2007 prin care s-a reținut că "Dispozițiile art.34 alin.2, devenit art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, se interpretează în sensul că: prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal".
Totodată, în art.49 din Convenția din 1991 se reglementa restrângerea unor drepturi și a unor libertăți "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege, numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale ori a unui sinistru deosebit de grav." Restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății și nu se poate realiza oricum și în orice condiții, ci numai prin lege și numai atunci când se impune pentru apărarea securității naționale și numai dacă este necesar într-o societate democratică.
În concluzie, prin neacordarea primei de vacanță, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează drept salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial neprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare, Al. "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Existența acestei discriminări directe a reclamanților rezultă din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv, Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările), art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999)care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.e și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminare, restrângeri sau limitări), art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse ca acordarea unor drepturi doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamanților, urmând a proceda la admiterea acesteia, și va obliga pârâta să plătească reclamanților prima de vacanță pentru perioada 2001 - 2007, actualizată cu indicele de inflație până la data de 31.12.2007.
În ceea ce privește acordarea sumelor reactualizate, cererea reclamanților este întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art.161 pct.4 din Codul Muncii potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Reactualizarea conform indicelui de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciul real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o ca nelegală pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și cu raportare la art.3041Cod procedură civilă, pentru aceea că în mod greșit prima instanță ar fi interpretat prevederile Legii nr.50/1996 (art.411), ale nr.OUG33/2001 și ale nr.OUG177/2002 și a obligat pe pârâtă la plata primei de concediu pentru o perioadă pentru care dreptul la acțiune al reclamanților era și prescris.
Intimații-reclamanți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea dispozițiilor sentinței recurate.
Analizând sentința prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a art.3041Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit art.411alin.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin art.I pct.38 din nr.OG83/2000, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate pe baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor art.411alin.1 din Legea nr.50/1996 a fost suspendată prin art.III alin.2 din nr.OUG33/2001, iar prin art.12 alin.4 din Legea bugetului de stat pe anul 2002, termenele au fost prelungite până la 31 decembrie 2002 și în continuare, până la data de 31 decembrie 2003, prin art.10 alin.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003.
Prin nr.OUG177/2002, în vigoare de la data de 1.01.2003, au fost abrogate art.11și celelalte dispoziții referitoare la salariu și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
Prin urmare, la data intrării în vigoare a nr.OUG177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art.411alin.1 din Legea nr.50/1996, astfel că, drepturile magistraților și a celorlalte categorii de personal salarizate, referitoare la prima de vacanță, au încetat să mai existe, ele cuvenindu-se, în raport cu principiul neretroactivității legii civile prevăzut de art.15 din Constituție și art.1 Cod civil, numai în perioada anilor 2001-2002.
Curtea reține că, în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia XXIII din data de 12.12.2005, asupra recursului în interesul legii, cu care a fost sesizată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (47-53), statuând că prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002.
Nu poate fi reținută, în speță, excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamanților pentru prima de concediu aferentă anilor 2001-2002, întrucât prin suspendarea aplicării prevederilor art.411alin.1 din Legea nr.50/1996 (potrivit art.III alin.2 din nr.OUG33/2001 și prelungirea ulterioară a termenului de suspendare (conform art.12 alin.4 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 și art.10 alin.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003) s-a întrerupt cursul prescripției pentru beneficiarii prevederii legale sus-menționate, cu consecința soluționării pretențiilor și pentru anii 2001-2002.
Prin urmare, față de cele enunțate mai sus și având în vedere dispozițiile art.329 alin.3 teza a II-a Cod procedură civilă, criticile recurentei-pârâte Curtea de Conturi a României, vizând greșita acordare de către instanța de fond a drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță pentru perioada 2001-2002, vor fi privite ca nefondate și în baza art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, recursul va fi respins. Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI,împotriva sentinței civile nr.205 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, G, G, G,.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimaților reclamanți suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2008, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./6.06.2008
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Constantina Duțescu, Veronica Șerbănoiu
