Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 438/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 438/
Ședința publică de la 09 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE Coinacel
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții DIRECTIA NAȚIONALA ANTICORUPȚIE, cu sediul în B,- - 81, sector 1 și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 125/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, cu domiciliul ales la. - Serviciul teritorial Anticorupție G,-, intimații - pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr. 1, sector 1, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1 și intimatul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurenții-pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că recurenții- pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 125/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile necompetenței materiale, inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a Guvernului României.
A fost respinsă acțiunea față de acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție ca nefondată.
A fost admisă acțiunea formulată reclamanții-procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Anticorupție G cu sediul în str. - nr. 31, respectiv -, - și în contradictoriu cu pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților indexările corespunzătoare anului 2007, respectiv 5 % începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, 2 % începând cu luna martie 2007 față de nivelul din luna februarie 2007, 11 % începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare, actualizate cu rata inflației la data plății.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată cu nr. 8020/121/28.11.2007, reclamanții-procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Anticorupție G respectiv, și au solicitat obligarea paraților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României și Direcția Națională Anticorupție la plata drepturilor salariale reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 conform art. 1 alin. 1 din nr.OG 10/2007 în 3 etape:
- cu 5% începând cu data de 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
- cu 2% începând cu luna aprilie 2007 față de nivelul din luna februarie 2007;
- cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și în continuare până la încetarea discriminării.
În cauză a fost citat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Au solicitat reclamanții ca aceste drepturi salariale sa fie actualizate funcție de indicele de inflație până la data achitării integrale a sumelor datorate.
În motivarea acțiunii, privind acordarea de creșteri salariale reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și în continuare până la încetarea discriminării, reclamanții au arătat următoarele:
Drepturile de salarizare ale magistraților au fost reglementate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/18.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, acest act normativ fiind abrogat prin Ordonanța de Urgență nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Atât în legea precedentă, prin art. 41, cât în cea în vigoare, prin art. 35, prevăzut în mod expres că drepturile de salarizare prevăzute vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
În anul 2007 Guvernul României a acordat următoarele indexări:
- Ordonanța nr. 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2007 personalului salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 241/2000;
- Ordonanța nr. 61/24.01.2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici;
- Ordonanța nr. 81/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din alte unități din justiție;
- Ordonanța nr. 111/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ;
- Ordonanța nr. 16/31.10.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr. 95/2004;
- Ordonanța nr. 27/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi;
- Legea nr. 232/16.07.2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 61/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcționarilor publici.
Aceste acte normative prevăd creșteri salariale cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2 % începând cu 01.04.2007 și 11% de la 01.10.2007 (în 3 tranșe) pentru întreg personalul din sectorul judiciar, cu excepția judecătorilor și procurorilor de la curțile de apel, tribunale, judecătorii și de la parchetele de pe lângă acesta.
Prin urmare, prin excluderea acestei categorii de la creșterile salariale mai sus menționate s-a creat un caz de discriminare iar discriminarea astfel creată se constituie în prejudiciu creat, actual și viitor pentru procurori și în încălcarea dispozițiilor legale imperative din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar.
Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute in alin. 1, față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Decizia Curții Constituționale nr. 1/08.02.1994 a stabilit că tratamentul diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să justifice rațional; în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
Decizia Curții Constituționale nr. 135/05.11.1996 a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Codul muncii - Legea nr. 53/2003 - art. 5 - principiul nediscriminării: În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat este interzisă. Constituie discriminare directă și actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiată pe unul sau mai multe criterii, care au ca scop sau efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate aparent pe alte criterii decât cele prevăzute în alin. 2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Art. 154 alin. 3 - la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art. 295 - Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă întemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
În art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
Acest drept este considerat prin Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul forței de muncă și profesiei, adoptată în anul 1958 de Generală a dar și prin legislația internă, Legea nr. 53/2003 stabilind în art. 6 alin. 2 dispoziție de principiu conform căreia "tuturor salariaților le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală."
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -DNA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivându-și în esența opinia pe următoarele:
- A invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului G, având în vedere disp. art. 27 din nr.OG 137/2000 care la art. 27 arată că persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Tot în acest sens invocă și inadmisibilitatea acțiunii.
- nu pot fi acordate, consideră pârâtul Ministerul Public întrucât aceasta categorie profesională a beneficiat de creșteri salariale substanțiale atât în anul 2006 cât și în anul 2007, iar reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.
- Potrivit dispozițiilor nr.OG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, valoarea de referință sectorială este indexată periodic.
Pârâtul Ministerul Publica formulat cerere de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice, motivat de faptul că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive având în vedere inexistența unui raport juridic de muncă între reclamanți și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Analizând cererile reclamanții si susținerile paraților din întâmpinări precum și actele dosarului Tribunalul a reținut următoarele:
În prezenta cauză, reclamanții procurori își desfășoară activitatea în cadrul pârâtei Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție și sunt salarizați pentru munca prestată de către acesta, în calitate de angajator.
Raporturile de munca și caracterul salarial al pretențiilor solicitate impun și competența materială a Tribunalului G potrivit art. 2 lit. c din Cod procedură civilă precum și art. 284 din Codul muncii.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Ministerul Finanțelor Publice, instanța a admis-o motivat de faptul că între reclamanți și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, nu exista raporturi juridice de muncă de natură a atrage obligarea acestuia la plata sumelor solicitate de către reclamanți. Pentru aceste motive instanța a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuală pasivă.
Cererea reclamanților este formulată în baza nr.OG 137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu și nu în baza unor texte legale în vigoare la acest moment. Reclamanții au susținut că au fost discriminați de legiuitor prin diferite reglementari legale.
Se impune, în prealabil, a se stabili dacă instanța de judecata are puterea și competența de a constata sau măcar de a verifica dacă un text de lege este sau nu discriminatoriu, mai exact, dacă se poate supune controlului judecătoresc opțiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept și de a nu acorda altor categorii profesionale acest drept.
S-a considerat că instanța poate verifica daca există sau nu discriminare în textele de lege invocate în urma căreia reclamanții solicită despăgubiri civile și asta deoarece art. 2 din nr.OG 137/2000 atunci când definește noțiunea de discriminare arată că: "Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, etc.. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniu politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Prin urmare, dacă analizăm acest text rezultă că poți fi discriminat într-un drept recunoscut de lege, dar poți fi discriminat și în alte drepturi. Aceasta rezultă din exprimarea "care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii. a drepturilor omului. sau drepturilor recunoscute de lege în toate domeniile". Prin urmare nu este obligatoriu ca dreptul să fie clar recunoscut de lege deci poate fi orice alt drept. Aici reclamanții au invocat că sunt discriminați de legiuitor atunci când a dat una sau mai multe legi.
Discriminarea poate izvorî chiar și din lege.
OG nr. 137/2000 apăra pe toți cetățenii de orice fel de discriminare în modul de exercitare a drepturilor lor (recunoscute de lege sau drepturile fundamentale) dar și de discriminările rezultate din lege fără o rațiune firească, logică, rațională și de bun simț.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 2 alin. 1 unde se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere etc.. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect înlăturarea recunoașterii, folosinței, exercitării..". Prin urmare, discriminarea poate rezulta din orice chiar și din lege! La art. 18 alin. 1 din nr.OG 137/2000 se prevede că unul din rolurile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este și acela de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării și pot fi verificate prin această perspectivă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sau de instanțe pe cale incidentală.
Având în vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum și dispoziția legală menționată, s-a apreciat că prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentală că o anumită lege reglementează în mod discriminatoriu anumite drepturi și poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Toate cererile reclamanților vizează acordarea de drepturi bănești în mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefirească și fără o explicație logică a magistraților.
Pentru a analiza dacă există sau nu o discriminare adusă magistraților judecători, categoria din care fac parte reclamanții, trebuie găsit criteriul și rațiunea legiferării, scopul legii. Odată găsit acest criteriu putem determina sfera persoanelor cărora li se aplică respectiva reglementare și găsind sfera persoanelor putem constata mai apoi dacă anumite persoane sau categorii profesionale/sociale etc. sunt sau nu justificat excluse și dacă sunt excluse trebuie analizată în final cauza excluderii și utilitatea acestei excluderi.
În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:
Printr-o o serie de acte normative (de exemplu: nr.OG 10/2007; nr.OG 11/2007; nr.OG 16/2007; nr.OG 27/2007; Legea nr. 232/2007; nr.OG 8/2007; nr.OG 20/2007; nr.OG 23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din nr.OG 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din nr.OG 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din nr.OG 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din nr.OG 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din nr.OG 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din nr.OG 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din nr.OG 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din nr.OG 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din nr.OG 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din nr.OG 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
În nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr.27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007. Nu corespunde adevărului faptul că, prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților. Ori, este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și, anume, existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din nr.OUG 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din nr.OG137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art. 2 al. 1 nr.OG 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. 3 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Or, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale, pentru contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art. 1 din nr.OG 10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art. 295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art. 1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art. 295 din Codul muncii raportat la art. 1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Or, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art. 1041 Cod civil. În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art. 44, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 304/2004, raportate la cele ale nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care o solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată.
În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din nr.OG 137/2000, art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din nr.OG 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamanților, urmând a proceda la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art. 269, art. 165 și art. 292 din Codul muncii.
drepturilor salariale este aplicabilă la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege și în baza căreia se stabilește cuantumul salariilor de baza a pretențiilor.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a respins-o, motivat de faptul că potrivit disp. nr.HG 736/2003, art. 131 pct. (1) din Legea nr. 304/2004 și art. 19 din Legea nr. 500/2002, acesta are atribuții privind finanțarea, coordonarea, aprobarea și rectificarea bugetelor pârâților în cauză, nu și de plata către reclamanți a drepturilor solicitate de către aceștia.
Față de aceste considerente instanța a respins excepțiile necompetenței materiale, inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a Guvernului României, a respins acțiunea față de acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins cererea de chemare în garanție ca nefondată, a admis acțiunea formulată și a obligat pe pârâți să plătească reclamanților indexările corespunzătoare anului 2007, respectiv 5 % începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, 2 % începând cu luna martie 2007 față de nivelul din luna februarie 2007, 11 % începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare, actualizate cu rata inflației la data plății.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție.
Pârâta Direcția Națională Anticorupție a considerat hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Majorările solicitate prevăzute în nr.OG10/2007, nr.OG 16/2007 și nr.OG 27/2007 vizează alte categorii de salariați decât magistrații iar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a constatat prevederea unei asemenea discriminări, astfel încât cererea este lipsită de temei juridic.
Referitor la cererea de chemare în garanție, în mod greșit a fost respinsă, rezultând din lege necesitatea virării de credite bugetare care se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar.
În aceste condiții, Ministerul Economiei și Finanțelor este obligat să vireze către ordonatorii principali de credite sumele necesare executării hotărârilor judecătorești.
A invocat prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și ale nr.OG 22/2002, art. 60-63 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
1. - Hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
A invocat prevederile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, potrivit cărora acțiunea reclamanților ar fi o acțiune în pretenții, de competența Judecătoriei Galați.
2. - Hotărârea judecătorească cuprinde motive contradictorii, rezultând din respingerea excepției de necompetență materială cât și reținerea situației de discriminare în cadrul raporturilor de muncă, fapt ce ar atrage, în mod logic, admiterea excepției.
3. - Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât, prin pronunțarea dată, schimbă sistemul de salarizare al magistraților.
A arătat că nu poate fi apreciat ca discriminatoriu faptul că nu s-au acordat creșteri salariale magistraților și s-au acordat funcționarilor publici, atributul de modificare a sistemului de salarizare revenind în exclusivitate legiuitorului.
4. - Pe fondul cauzei a considerat hotărârea ca fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
A arătat că prevederile nr.OG 46/2007 reținute de prima instanță se referă la categoria funcționarilor publici, iar acordarea criteriilor salariale către aceștia nu constituie o discriminare în sensul prevederilor nr.OG 137/2000 și art. 154 alin. 3 Codul muncii.
Salarizarea magistraților se realizează pe baza coeficienților de multiplicare și a valorii de referință salarială indexată periodic potrivit nr.OUG 27/2006, act normativ special privind salarizarea, nefiind posibilă echivalarea sistemului de salarizare pentru categorii diferite de personal.
5. - Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, ca instituție bugetară nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În Legea bugetului de stat nr. 486/2006 nu a fost prevăzut un asemenea capital distinct că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată, deci nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, aflându-se în situația unei obligații cu neputință de efectuat în lipsa altor surse de finanțare.
Obligarea la plata sumelor actualizate conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, fiind lipsită de o cauză juridică.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 4, 7 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului considerând motivele invocate de către recurentul-pârât ca neavând suport legal, cu menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Examinând recursul astfel declarat, potrivit motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente în materie, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Avându-se în vedere obiectul cererii vizând drepturile salariale cuvenite urmare a desfășurării raporturilor juridice de muncă dintre părți, este evident faptul că litigiul astfel intervenit are caracterul de conflict de muncă și atrage competența de soluționare în primă instanță a tribunalului, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. c Cod procedură civilă.
O asemenea concluzie rezultă și din faptul că raporturile juridice de muncă ce-i privesc pe magistrați sunt considerate forme tipice ale raporturilor juridice de muncă, implicând actul de voință al părților, iar judecarea conflictelor de muncă apărute ca urmare tocmai a desfășurării unor asemenea raporturi este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă (art. 284 alin. 1 Codul muncii ).
Nici motivul de recurs privind încălcarea de către instanța de fond a atribuțiilor ce revin puterii judecătorești nu poate fi primit.
În conformitate cu prevederile art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000 este recunoscut dreptul persoanei care se consideră discriminată de a se adresa cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare în fața instanței de judecată potrivit dreptului comun.
Așadar, competența instanței de judecată de a analiza existența unei discriminări și de a înlătura consecințele unei asemenea situații prin acordarea de despăgubiri, restabilirea situației anterioare sau anularea situației creată prin discriminare este în mod expres prevăzută de lege iar contestarea unor asemenea prerogative este de natură să afecteze însuși principiul liberului acces la justiție recunoscut tuturor persoanelor, deopotrivă.
Drept urmare, nu pot fi primite motivele de recurs vizând necompetența materială a tribunalului și cel incident privind existența unor motive contradictorii reținute de prima instanță cu privire la acest aspect.
Pe fondul cauzei, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Discriminarea are la bază deosebiri, excluderi, restricții sau preferințe pe bază de criterii care au ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic fiscal, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
În speță, recurenții - reclamanți solicită recunoașterea dreptului la indexarea salariilor pentru anul 2007, ca urmare a devalorizării monedei naționale prin efectul inflației și al consecințelor produse astfel veniturilor reale realizate de aceștia.
Un asemenea drept le-a fost recunoscut inițial prin dispozițiile art. 35 din OUG nr. 27/2006 care au fost ulterior abrogate prin dispozițiile art. 1 pct. 17 din Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Nu se poate pretinde că odată cu abrogarea acestor dispoziții au încetat efectele cauzate de inflație veniturilor astfel obținute, pentru corectarea cărora a fost prevăzută măsura aplicării indexărilor salariale.
Dimpotrivă, o astfel de măsură a fost recunoscută și aplicată pentru salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar potrivit OUG nr. 24/2000, persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică salarizate potrivit anexelor II și III la Legea nr. 154/1998, personalul didactic din învățământ, personalul din administrația centrală și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și instituțiile centrale românești din străinătate, controlorii financiari, etc.
În acest sens au fost emise o serie de acte normative precum OG nr. 10/2007, OG nr. 11/2007, OG nr. 16/2007, OG nr. 27/2007,
de motive ale unor asemenea acte normative susțin, în esență, necesitatea indexărilor și negocierilor salariale urmare a devalorizării datorată creșterii inflației și a asigurării unui tratament egal între diferitele categorii de personal bugetar.
Rezultă astfel pentru recurenții-reclamanți crearea unor situații de discriminare în raport cu celelalte categorii de personal bugetar, efectele inflației fiind resimțite de toți, deopotrivă.
Recurenții - reclamanți s-au aflat într-o situație analoagă cu aceste categorii profesionale, din punct de vedere al erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și al inflației și, ca atare, trebuie să li se recunoască și acestora dreptul la indexarea salariilor și condiția egalității de tratament.
Justificări precum nivelul veniturilor realizate prin mărirea coeficienților de salarizare, introducerea unor sporuri și drepturi salariale nu constituie, față de pretențiile concrete al recurenților-reclamanți, criterii sau practici justificate obiectiv pentru a conduce la concluzia inexistenței unei discriminări, bazată pe metode adecvate și necesare.
Evocarea criteriului categoriei profesionale recurenților-reclamanți nu poate constitui o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea dintr-un drept garantat de lege, dreptul la o contraprestație salarială neatinsă de devalorizare.
Salarizarea magistraților și a personalului asimilat acestora are la bază o serie de criterii specifice, ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Însă, ceea ce se pune în discuție nu o reprezintă modalitatea de salarizare a recurenților-reclamanți, ci modul în care au fost excluși de la beneficiul indexărilor salariale acordate ca efect al devalorizării față de celelalte categorii de personal bugetar enumerate, rezultând un tratament inegal și discriminatoriu.
Dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare este unul dintre drepturile garantate prin excluderea privilegiilor și discriminării, potrivit principiului egalității între cetățeni.
De asemenea, existența discriminării rezultă și prin raportare la art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecția egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă și egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție, art. 14 din Convenția europeană privind apărările drepturilor omului și libertăților fundamentale privind discriminarea, art. 4 din Carta Socială europeană, care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Constatarea discriminării atrage, în condițiile art. 27 din OG nr. 137/2000 acordarea de despăgubiri în scopul restabilirii situației anterioare discriminării ori anulării situației creată prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor s-au avut în vedere, prin analogie, procentele de majorare prevăzute în art. 1 din OG nr. 10/2007, în scopul reparării juste și integrale prejudiciului cauzat recurenților-reclamanți.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului cauzat s-a avut în vedere, în scopul reparării sale integrale și actualizarea sumelor datorate în raport de rata inflației, la data plății efective.
O atare soluție este în măsură să asigure o reală despăgubire recurenților- reclamanți și în același timp nu contravine legii, fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze (art.161 al. 4 Codul muncii ).
Astfel, în ceea ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, se arată că, potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans).
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele-interese, ce sunt debite creditorului, cuprind, în genere, pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și, astfel, riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
Acordând suma actualizată instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită.
În consecință, Codul muncii prin dispozițiile art. 161 alin. 4 nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune-interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu: Decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Nici motivul de recurs privind pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi primit.
Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 prevăd atribuțiile ce revin Ministerului Finanțelor Publice cu referire la coordonarea activităților care sunt în responsabilitatea Guvernului privind sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Numai că, elaborarea bugetelor prin proiectele de legi se face pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite, cât și a propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, așa cum este și recurentul-pârât Ministerul Justiției.
Ca atare, nu subzistă în orice condiții obligațiile de garanție ori despăgubire în sarcina Ministerului Finanțelor Publice care să fie determinate în mod direct și nemijlocit de admiterea acțiunii principale, fiind necesare pentru elaborarea proiectelor de legi care să cuprindă asemenea cheltuieli, politici și strategii sectoriale ori propuneri cheltuieli detaliate avansate de ordonatorii principali de credite.
În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâții Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 125/28.01.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile declarate de pârâții DIRECTIA NAȚIONALA ANTICORUPȚIE, cu sediul în B,--81, sector 1 și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 125/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2008.
Pt. Președinte, pt. Judecător, pt. JUDECĂTOR 1: Marioara Coinacel
judecător
aflat în cf. art. 261 al.2 aflat în cf. art. 261 al.2 aflat în cf. art. 261
Cod procedură civilă, Cod procedură civilă, al. 2 Cod pr. civilă,
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE, PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
Dr. Dr. Dr.
Pt. grefier,
aflat în, cf. art. 261 al. 2.
Grefier șef secție,
-
: - -
: 2 ex.//01 August 2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /C-tin
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
