Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 441/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 441
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florența Carmen Cojocaru
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de împotriva deciziei nr.3561 din 29 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC Internațional SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns revizuientul și intimata SC Internațional SA prin avocat
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, constatându-se cauza în stare de soluționare s-a acordat cuvântul părților.
Revizuientul solicită admiterea cererii de revizuire conform motivelor invocate în cerere.
Intimata SC Internațional SA prin avocat G solicită respingerea cererii de revizuire.
CURTEA:
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin decizia civilă nr.3561 din 29 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC Internațional SA.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5216 lei netă reprezentând diferența indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă recalculată pentru perioada 23 septembrie 2006- 31 ianuarie 2007 și suma netă de 1557 lei, reprezentând orele suplimentare efectuate în străinătate și în timpul de repaus săptămânal.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1250 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Între reclamant și pârâta SC INTERNAȚIONAL SA s-a încheiat contractul individual de muncă nr.21/11.01.2006, reclamantul îndeplinind funcția de electrician iar la data de 09.01.2006 s-a încheiat între aceleași părți contractul de lucru în străinătate Tip D și actul adițional la acesta( filele 4-10 dosar fond), prin care reclamantul a fost detașat temporar la firma din, pentru a presta activitatea de electrician pe o perioadă de 12 luni având un salariu de 330 lei lunar și o diurnă în cuantum de 770 USD pentru un program normal de muncă de 260 ore /lună până la data de 01.06.2006 și o diurnă de 850 USD pentru perioada 1 iunie - 8 octombrie 2006.
Reclamantul a suferit un accident cerebro-vascular la data de 23 septembrie 2006 și a fost internat la Spitalul fiind încadrat în gradul II de invaliditate prin decizia nr. 205 din 26.01.2007.
Prin cererea introductivă s-a solicitat plata diferenței de 12.259,2 USD dintre salariul primit efectiv de reclamant în perioada 09.01.2006 - 23.09.2006 și salariul ce trebuia să îi fie acordat în raport de salariul primit de un electrician angajat al utilizatorului din.
Pentru a se putea beneficia de salarizarea prevăzută de art. 95 Codul muncii, respectiv pe toată durata misiunii salariatul temporar beneficiază de salariul plătit de agentul de muncă temporară, trebuie să se rețină existența unui contract de muncă temporară.
Potrivit art. 93 Codul muncii contractul de muncă temporară este un contract de muncă ce se încheia în scris între agentul de muncă temporară și salariatul temporar, de regulă pe durata unei misiuni.
Chiar dacă între din și SC INTERNAȚIONAL s-a încheiat contractul de furnizare forță de muncă aflat la filele 17-26 dosar, contractul de muncă încheiat între reclamantul și pârâtă nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 87 și următ. Codul muncii referitoare la munca prin agent de muncă temporară. Astfel, nu sunt trecute în mod expres clauzele prevăzute de lege, respectiv cele ale art. 90 Codul muncii.
Așa fiind, reclamantul a fost salarizat conform salariului negociat și menționat în contractul individual de muncă, salariul cu care acesta a fost de acord prin semnarea acestuia(filele 64-65 dosar fond).
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata concediului medical pe perioada 17 mai - 23 mai 2006 și a diferenței dintre indemnizația de concediu medical pe perioada 23 septembrie 2006 - 30 ianuarie 2007 primită în raport de salariul minim din țară și indemnizația ce s-ar fi cuvenit legal în funcție de salariul de la nivelul din, se reține că pârâta a acordat indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă luând în calcul doar salariul înscris în de 330 lei/lună, respectiv 370 lei/lună.
În primul raport de expertiză s-au calculat drepturile reprezentând indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă cu luarea în considerare a diurnei menționată în contractul de lucru în străinătate rezultând suma netă de 5.216 lei.
Potrivit art. 55 alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal republicată, cu modificările și completările ulterioare, diurna - indemnizațiile primite pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate nu sunt incluse în venituri și nu sunt impozabile.
Reiese că această diurnă nu poate fi avută în vedere la calculul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, însă se reține că instanța de recurs soluționând cauza nu poate crea situație mai grea pentru partea care a declarat recurs.
Principiul neagravării situației în propriul recurs se aplică atât la judecata recursului, cât și cu prilejul rejudecării în fond după casare, deoarece rejudecarea intervine ca urmare a inițiativei părții de a declanșa controlul judiciar.
Față de cele menționate mai sus a fost omologat primul raport de expertiză efectuat în cauză de către expert și obligată pârâta să plătească reclamantului suma netă de 5.216 lei reprezentând diferență indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 23.09.2006 - 31.01.2007.
Referitor la capătul de cerere privind plata orelor suplimentare peste programul normal de lucru, precum și în zilele de repaus săptămânal se reține că deși, potrivit clauzelor contractului de muncă reclamantul avea stabilit salariul pentru un program de 8 ore/zi a efectuat la locul de muncă din conform foilor colective de prezență ore suplimentare.
Art. 117 din Codul muncii arată că munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, respectiv, 40 ore/săptămână este considerată muncă suplimentară, iar art. 132 Codul muncii prevede că repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
Reținându-se că reclamantul a prestat muncă peste programul normal, cât și în zilele de repaus săptămânal a fost admis și capătul de cerere referitor la plata orelor suplimentare.
A fost respins și capătul de cerere referitor la cheltuielile pentru îngrijirile medicale și medicamente întrucât reclamantul nu a făcut dovada că ar fi suportat personal aceste cheltuieli câtă vreme în baza contractului de asigurare, acesta a beneficiat de spitalizare tratamente, analize și medicamente.
Cu privire la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de despăgubire pentru neîndeplinirea obligației contractuale de asigurare, s-a reținut că la dosarul cauzei se găsește în copie polița de asigurare de viață de grup, încheiată cu societatea de asigurări - Asigurări, poliță ce are acoperite ca și condiții specifice asigurarea angajaților pentru deces din accident și invaliditate din accident(felele 73-82 dosar fond), astfel că cererea reclamantului referitoare la aceste despăgubiri este nefondată.
Este nefondat și capătul de cerere referitor la daunele morale întrucât nu s-a dovedit că a fost produs reclamantului un prejudiciu moral, de natură a-l împiedica pe acesta să aibă o viață socială normală.
Întrucât acțiunea a fost admisă în parte, în baza art.276 pr.civ. a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1250 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, susținând că instanța de recurs nu a ținut seama de probele administrate în această fază, pronunțând aceiași soluție ca și instanța de fond, copiind practic minuta/dispozitivul sentinței casate.
Că, în rejudecare instanța nu a finalizat cercetarea fondului, iar expertiza nu a răspuns la obiectivele stabilite de instanță.
Instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu au legătură cu obiectul cauzei și că, deși au fost administrate probe noi prin care s-a făcut dovada că a prestat activitate în baza unui contract de muncă încheiat pe perioadă determinată, cât și dovada nivelului salariilor orare de care trebuia să beneficieze la utilizatorul din, instanța nu a analizat și înțeles situația de fapt și de drept dedusă judecății.
În drept revizuientul a invocat dispozițiile art. 322 alin. 1 punct. 2 din Codul d e procedură civilă.
Cererea de revizuire este neîntemeiată și urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente.
Revizuirea este o cale de atac de retractare, deoarece se adresează aceleiași instanțe care a soluționat pricina în fond, cerându-i-se să revină asupra hotărârii atacate, în baza noilor împrejurări invocate, care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.
Rezultă de aici că, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța la data pronunțării. Deci, în cadrul revizuirii, nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizată cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere.
Or, în cauză, revizuientul solicită desființarea hotărârii pentru că nu au fost analizate în mod corespunzător probele administrate și nu s-a făcut cercetarea fondului pentru a se stabili stare de fapt corespunzătoare acestora în raport de care se impunea pronunțarea unei soluții temeinice și legale.
Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. 1 pct. 2 din Codul d e procedură civilă, temei legal invocat de revizuient în cerere, revizuirea unei hotărâri rămase definitive atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
În cauză, din considerentele hotărârii a cărei revizuire se cere, rezultă că instanța a analizat toate capetele de cerere cu care a fost investită, iar în raport de probele administrate, cât și acelor două expertize efectuate, a apreciat că numai în parte sunt întemeiate pretențiile reclamantului, stabilind că parte din acestea au fost achitate de unitatea pârâtă.
Față de cele prezentate, Cutea constată neîntemeiat cererea de revizuire și o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de împotriva deciziei nr.3561 din 29 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC Internațional SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud. -/16.02.2010.
Jud.fond //
Președinte:Florența Carmen CojocaruJudecători:Florența Carmen Cojocaru, Marin Covei, Lucian
