Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4530/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(3051/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4530/
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și recurentul chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice C, împotriva sentinței civile nr.744 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Civilă, în dosarul nr-(630/C/2008), în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, și intimații pârâți CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, având ca obiect - drepturi bănești, spor de 15%.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții pârâți au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 744/16.04.2008 a Tribunalului Călărași - Secția Civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și alții, precum și de intervenienta.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism să plătească fiecărui reclamant și intervenientei drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară aferent perioadei cuprinsă între septembrie 2004 și până la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe, în valoare actualizată în funcție de rata inflației, calculate de la data scadenței lunare și până la plata efectivă.
Totodată, aceiași pârâți au fost obligați să plătească fiecăruia dintre reclamanți și intervenientei aceleași drepturi în continuarea perioadei sus vizate până la încetarea condițiilor.
S-au admis cererile de chemare în garanție și s-a dispus obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor sus admise.
S-au respins celelalte pretenții deduse judecății.
S-a respins acțiunea față de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ca fiind formulată contra unei persoane fără calitatea procesuală pasivă.
Au declarat recurs în cauză pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului pârâtului, s-au exprimat, în esență, următoarele critici:
1. Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe prevederile OG nr. 137/2000. Or, art. 27 din acest act normativ prevede că acțiunile de acest tip se exercită potrivit dreptului comun, ceea ce atrage competența judecătoriei ca primă instanță.
2. În mod nelegal s-a dispus plata pe viitor a sporului de confidențialitate de 15%, adăugându-se la legea specială de salarizare a magistraților și personalului auxiliar de specialitate. Doar legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele existente deja.
3. În mod nelegal s-a dispus obligarea pârâtului la plata sporului de confidențialitate, depășindu-se atribuțiile puterii judecătorești.
În acest fel s-a adăugat la legea specială de salarizare a magistraților și personalului auxiliar de specialitate, mai precis OG nr. 27/2006 și Legea nr. 567/2004.
discriminarea invocată de reclamanți și reținută de instanță în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputându-se reține existența unei discriminări decât în condițiile în care două persoane aflate în aceeași situație primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută cu argumente obiective. În speță, lipsește orice dispoziție imperativă în sensul acordării sporului de confidențialitate magistraților și personalului auxiliar de specialitate, în schimb există o diferențiere radicală între veniturile reclamanților și cele ale funcționarilor publici care beneficiază de sporul respectiv.
Reclamanții nu sunt nici funcționari publici cu statut special și nici militari, astfel că nu pot beneficia de sporul de confidențialitate recunoscut acestor categorii profesionale prin OG nr. 19/2006 și respectiv Legea nr. 444/2006.
4. Instanța a invocat în mod nelegal prevederile art. 269 din Codul Muncii, reținând că reclamanții au fost discriminați în muncă, având în vedere hotărârea pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării într-o cauză ce are ca obiect acordarea sporului de confidențialitate, respectiv Hotărârea nr. 437/2007.
Prin această hotărâre, organul abilitat de guvern să judece cauzele de discriminare (CNCD) nu a reținut aspecte care intră sub incidența art. 2 din OG nr. 137/2000, astfel că acțiunea reclamanților apare ca fiind inadmisibilă.
5. În mod nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC -Parchetul ICCJ ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru plata respectivă.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea nr. 388/2007, care nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata drepturilor salariale acordate de instanță.
Din analiza disp. art. 14, 29 și 47 ale Legii nr. 500/2002 reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță reprezintă stabilirea în sarcina acestor instituții a unei obligații imposibile.
MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând actualizarea cu rata inflației putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Aplicarea indicelui de inflație nu se justifică în speță, ea apărând ca un mijloc de constrângere, ce reprezintă pentru debitor o amenințare spre a îl determina să-și execute obligația. În cauză, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata actualizării fiind lipsită de cauză juridică.
În motivarea recursului Ministerului Finanțelor Publice, prin DGFP C, s-au arătat următoarele aspecte:
1. Instanța a încălcat dispozițiile art. 114/1 alineatul 2. proced. civ. Deși la termenul din 26.03.2008, s-a solicitat comunicarea unei copii de pe acțiunea introductivă și de pe înscrisurile care o însoțesc, acest lucru nu s-a întâmplat nici până la soluționarea cauzei în fond.
2. Cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC este inadmisibilă, neîntrunind cerințele prevăzute de art. 60-63. proced. civ. Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubiri care nu incumbă în speță MFP. Între MFP și MINISTERUL PUBLIC nu există nicio astfel de obligație.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alineatul 1 teza a II-a proced. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP C, iar în temeiul art. 312 alineatul 1 teza I, art. 304 pct. 9 și art. 304/1 proced. civ. va admite recursul pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și va modifica în parte sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, criticile expuse în motivarea recursului MFP apar ca neîntemeiate și urmează a fi înlăturate ca atare.
Cât privește primul dintre motivele de recurs, trebuie arătat că așa cum rezultă din analiza actelor și lucrărilor dosarului de fond, Tribunalul s-a conformat dispozițiilor 114/1 alineatul 2. proced. civ. și a comunicat Ministerului Finanțelor Publice atât copia acțiunii, cât și a cererii de chemare în garanție formulată în cauză. În acest sens a se vedea dovada și procesul-verbal privind îndeplinirea procedurii de citare aflate la fila 45 din dosarul de fond aferentă termenului din 16.04.2008, precum și mențiunile din încheierea de ședință din data de 26 martie 2008 (fila 37 din același dosar).
Nici cel de-al doilea motiv al recursului MFP nu poate fi primit, existența obligației de garanție a MFP decurgând din coroborarea conținutului dispozițiile legale ce vor fi prezentate mai jos.
Din acest punct de vedere este necesar a se preciza că în conformitate cu art. 131 din 303/2004, activitatea instanțelor și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, ceea ce presupune că tot de la bugetul de stat se asigură sumele de bani necesare plății drepturilor salariale, așa cum sunt cele pretinse prin acțiunea ce face obiectul prezentului proces.
În consecință, ținând seama și de prevederile art. 19 din 500/2002, din interpretarea cărora rezultă cu claritate că Ministerul Finanțelor Publice are rolul principal în elaborarea proiectelor legilor bugetare, în care trebuie să se prevadă sumele de bani necesare achitării drepturilor salariale ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, este evident că MFP trebuie să figureze ca parte într-un proces precum cel de față, fiind necesar ca hotărârea judecătorească să îi fie opozabilă. În acest fel Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea fondurilor financiare necesare plății drepturilor bănești pretinse prin acțiune, urmând să avizeze favorabil propunerile ce vor fi făcute în acest scop de ordonatorul principal de credite și să procedeze în mod corespunzător la elaborarea unui proiect de lege de rectificare bugetară.
În caz contrar, s-ar ajunge la situația în care drepturile pretinse prin cererea de chemare în judecată, recunoscute prin decizii ale ICCJ, obligatorii potrivit art. 329. proced. civ. nu ar putea fi realizate, căci nu ar exista fondurile financiare necesare, fonduri a căror obținere este asigurată de la bugetul de stat prin intermediul activității desfășurate de MFP, conform atribuțiilor și competențelor sale legale.
Nu are relevanță în cauză faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu este ordonator principal de credite pentru autorii acțiunii și nici împrejurarea că aceștia din urmă nu au fost salariații MFP și nu s-au aflat în raporturi juridice de muncă cu această instituție. Importantă este doar împrejurarea că MFP este implicat în procesul care se finalizează prin actul decizional în baza căruia se asigură finanțarea activității sistemului puterii judecătorești.
Referitor la motivele de recurs formulate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, se impune a preciza că este întemeiat doar cel de-al doilea dintre acestea, instanța de fond dispunând în mod nelegal acordarea sporului de confidențialitate în continuare, după data pronunțării sentinței atacate.
Nu există nici un text legal expres pe baza căruia să se poată dispună în sensul plății pe viitor a sporului amintit, iar din conținutul considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 48/15.12.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în Secții Unite (decizie prin care s-a recunoscut dreptul magistraților și personalului auxiliar de specialitate la plata sporului de confidențialitate) nu rezultă împrejurarea că instanțele judecătorești ar fi îndreptățite să acorde acest spor și după momentul pronunțării hotărârii judecătorești.
În aceste condiții, în speță sunt aplicabile considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 1325/04.12.2008 a Curții Constituționale - decizie obligatorie conform art. 31 din Legea nr. 47/1992 - prin care s-a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă că în lipsa unui text legal expres, instanțele judecătorești nu sunt îndreptățite să creeze noi norme pe cale judiciară ori să le înlocuiască pe cele existente cu prevederi cuprinse în alte acte normative, în scopul de a acorda anumite drepturi salariale (printre care și sporul de confidențialitate) acelor categorii profesionale care nu beneficiază de ele.
În raport de conținutul acestei decizii și de cel al precitatei decizii a ICCJ, instanțele judecătorești pot recunoaște dreptul la plata sporului de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției doar până la data pronunțării hotărârii prin care se dezînvestesc de soluționarea unei astfel de pricini.
Trebuie adăugat și faptul că orice spor este o componentă a salariului în sensul dat acestei noțiuni prin art. 154-155 din Codul Muncii. Or, plata salariului se face persoanei îndreptățite conform art. 161 alin. 1 din Codul Muncii, cel puțin o dată pe lună, însă numai în condițiile în care salariații sau cei asimilați lor și-au îndeplinit în prealabil obligațiile ce le revin.
Nu se poate dispune acordarea pe viitor a salariului sau a vreunui element component al acestuia, căci într-o asemenea situație nu se poate vorbi despre existența unui prejudiciu actual și cert, ci doar a unuia eventual (care nu îndeplinește cerințele necesare pentru a fi reparat, așa cum în mod constant se arată în jurisprudență și în doctrină).
În același sens, urmează a se ține seama de prevederile art. 161 alineatul 4 din Codul Muncii, din interpretarea cărora reiese că neplata salariului dă dreptul doar la despăgubiri, fără a se crea posibilitatea pentru salariați ori cei asimilați de a pretinde achitarea anticipată a salariului.
Cele ce preced justifică admiterea recursului pârâtului MINISTERUL PUBLIC în sensul modificării în parte a sentinței atacate și respingerii ca neîntemeiate a pretenției având ca obiect acordarea în continuare (pe viitor) a sporului de confidențialitate.
Celelalte motive ale aceluiași recurs urmează a fi înlăturate ca nefondate.
Primul dintre ele este neîntemeiat, deoarece acțiunile prin care se pretind plata unor drepturi salariale fac parte din categoria conflictelor de muncă, definită de art. 248 din Codul Muncii. Or, asemenea litigii sunt de competența în primă instanță a tribunalelor, conform art. 284 din Codul Muncii și art. 2 pct. 1 lit. c) proced. civ.
În același sens sunt considerentele diferitelor decizii pronunțate de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în Secții Unite cu prilejul soluționării recursurilor în interesul legii declarate de Procurorul General al României în materia drepturilor salariale ale personalului din justiție.
Al treilea și al patrulea motiv de recurs vor fi respinse, având în vedere că prin Decizia nr. 48/15.12.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că "magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar."
Cum această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești din România în lumina dispozițiilor art. 329. proced. civ. este evident că soluția primei instanțe de acordare a sporului de confidențialitate pentru intimații-persoane fizice este legală și temeinică, fiind la adăpost de orice critică.
În sfârșit, nici ultimul motiv de recurs al pârâtului MINISTERUL PUBLIC nu este întemeiat, instanța de fond procedând legal atunci când a dispus actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești acordate prin hotărâre.
Ținând seama de faptul că prin acțiune s-a solicitat acoperirea prejudiciului cauzat prin neplata unor drepturi salariale, în speță sunt întrutotul aplicabile disp. art. 154-156 din Codul Muncii, și mai ales cele ale art. 161 alin. ultim din același act normativ, potrivit cu care neachitarea salariului dă dreptul angajatului să solicite daune interese pentru repararea pagubei ce i-a fost pricinuită în acest mod. Or, doar prin actualizarea cu rata inflației a sumelor de bani cuvenite intimatei-reclamante cu titlu de drepturi salariale restante, se asigură realizarea exactă și întocmai a obligației în discuție, conform principiului prevăzut de art. 1073.civ. principiu care se aplică și în speța de față dat fiind caracterul de drept comun al dreptului civil față de ramura dreptului muncii, decurgând din prevederile art. 295 din Codul Muncii
Este adevărat că MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că el nu poate fi obligat la actualizarea cu rata inflației a sumelor de bani datorate intimaților-persoane fizice, câtă vreme există un text legal ce permite o astfel de măsură, fără a crea o situație de favoare pentru debitorii care au calitatea de instituții bugetare. Fără îndoială că la momentul punerii în executare a hotărârii recurate, MINISTERUL PUBLIC va fi în posesia fondurilor bănești necesare achitării sumelor de bani cuvenite intimaților-persoane fizice, fonduri pe care le va obține în urma unei operațiuni de rectificare bugetară.
Oricum, inexistența unor alte surse de finanțare nu putea conduce la respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fiind o problemă care nu ține de legalitatea și temeinicia sentinței atacate, ci de faza punerii în executare a acesteia.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP C, împotriva sentinței civile nr. 744/16.04.2008 a Tribunalului Călărași - Secția Civilă.
Admite recursul formulat contra aceleiași sentințe de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, a, și intimații pârâți Consiliul Superior al Magistraturii, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată pretenția privind acordarea în continuare (pe viitor) a sporului de confidențialitate.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./08.07.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
