Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4560/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(510/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4560/
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul reclamant și recurenta pârâtă SC SA, împotriva sentinței civile nr.5778 din 18 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 28580/3/LM/2007, având ca obiect - drepturi bănești.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 18.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 5778/18.09.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul, dispunându-se obligarea pârâtei SC SA la plata către reclamant a sumei de 10894 Euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând comision aferent contractului dintre pârâtă și.
Totodată, s-a admis cererea reconvențională a pârâtei, dispunându-se obligarea reclamantului la plata sumei de 3905,11 Euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând sumă nedatorată.
S-au respins celelalte pretenții deduse judecății.
În final, pârâta a fost obligată la 3350 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Reclamantul și pârâta au declarat recurs împotriva sentinței precitate.
În motivarea recursului reclamantului, s-au exprimat, în esență, următoarele critici:
1. Atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea reconvențională au fost soluționate prin calculul realizat de către expertul financiar-contabil numit în cauză, însă concluziile expertizei, deoarece nu sunt extrem de clare, au indus în eroare instanța.
Referitor la aspectul privitor la contractul cu Bank, în expertiză se arată că valoarea totală a comisionului este de 27.034,92 Euro calculat la valoarea serviciilor pentru -uri contractate și de 19.802,64 calculat la valoarea serviciilor pentru -uri contractate și instalate. Diferența de 7232, 28 Euro reprezintă comisionul aferent -urilor contractate, dar pentru care beneficiarul de contract nu a solicitat conectarea până la data efectuării expertizei contabile.
Expertul nu putea să cunoască dacă aceste -uri au fost sau nu facturate, deoarece nu s-a deplasat la sediul pentru a cerceta acest aspect, ci pur și simplu și-a însușit în mod eronat opinia reprezentanților pârâtei.
Aceste -uri au fost instalate și facturate, însă pentru a ascunde acest lucru, pârâta a trecut în aplicațiile suport numele unui alt reprezentant de vânzări.
Chiar și dacă clientul nu ar fi solicitat instalarea acestor -uri, conform contractului (actul adițional nr. 9), avea obligația de a le factura începând cu 31.12.2007.
Tot în cazul contractului cu Bank, expertul utilizează pentru suplimentul la raportul de expertiză contabilă varianta de traducere a în ce privește Memorandumul nr. 205/01/576 din 18 ianuarie 2006, varianta care nu respectă originalul și modifică sintagma "2,75% of total contract" în "2,75% din valoarea abonamentelor", pentru a ajuta în mod vădit.
Chiar și așa, dacă se analizează acest contract, se observă în anexa 1, pct. 2 - coloana 5 că există sintagma " lunar fiecare router (Euro)", fiind vorba deci despre abonament și chirie, așa cum greșit susține expertul.
Aceste echipamente fac parte din serviciul, iar împărțirea abonamentului în două coloane "e lunare (Euro/port)" și " lunar fiecare router (Euro)" nu este decât un instrument de marketing, menit să facă aparent mai mic prețul plătit de client.
Deci, comisionul cuvenit pentru contractul cu Bank, este în sumă de 29.594,62 Euro, sumă din care pârâta a plătit doar 23.707, 75, rămânând neachitată suma de 5886,87 Euro.
2. În cazul contractului cu Unita, instanța reține că împrejurarea că reclamantul ar fi convenit cu colega sa asupra unui procent mai mare de comision nu poate fi opozabilă angajatorului, de vreme ce din susținerile părților nu rezultă că societatea ar fi avut vreo implicare. Acest lucru este total neadevărat.
Din documentul "memo 25.1/-" aflat la dosarul cauzei, semnat de cei doi reprezentanți de vânzări, de șefii ierarhici superiori și de conducerea implicată în procesul de vânzare, rezultă că s-a luat cunoștință de faptul că la semnarea contractelor Unita și au conlucrat reclamantul și colega sa,.
O dovadă în același sens este și "Memorandumul 204/05/871" adresat Directorului General al de către Directorul Diviziei Juridic, în care se afirmă "în cazul în care acesta va acționa în justiție, considerăm că are șanse de a obține cel puțin 77,5% din comisionul pentru contractul Unita, cu toate acesta recomandăm distribuirea comisionului între cei doi angajați în procente egale (50%) pentru a nu crea un precedent negativ în procesul de comisionare". Prin acest document, pârâta a urmărit să nedreptățească un angajat doar pentru a nu crea un precedent negativ.
De asemenea, reprezentanții au folosit expresia "de a obține cel puțin 77,5%", întrucât cunosc foarte bine faptul că reclamantul și-a adus în totalitate contribuția la semnarea acestui contract, singurul "merit" al doamnei fiind acela că pe hârtie, clientul figura în portofoliul ei.
Pârâta și-a întemeiat în drept recursul pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9. proc. civ. arătând următoarele aspecte în motivarea recursului său:
1. În cadrul, pentru motivarea personalului din cadrul forței de vânzări, a creșterii vânzărilor și recompensării acestor performanțe, s-a stabilit prin Memorandumul nr. 205/01/576 din 18 ianuarie 2006, aprobat de Directorul Executiv Resurse Umane, Directorul Executiv Comercial și Directorul Executiv de Operațiuni, o politică de recompensare a reprezentanților de vânzări, prin acordarea unui comision calculat procentual în funcție de anumite elemente determinate. Prin acest document s-a aprobat acordarea unui comision în funcție de vânzări, respectiv un procent de 2,75% din valoarea contractului, raportată la contravaloarea abonamentului și la perioada de valabilitate a contractului încheiat prin reprezentantul de vânzări, după ce serviciile aflate în portofoliul acestui reprezentantsunt implementate, iar serviciile prestate clientului sunt facturate.
Rezultă că reprezentantului de vânzări i se cuvin comisioane numai pentru contractele care s-au și implementat, adică numai pentru serviciile efectiv prestate clientului, acestea trebuind să fie facturate. Simpla încheiere a unui contract nu dă dreptul reprezentatului de vânzări la comision. De altfel, motivul (cauza) plății unui asemenea comision este acela că societatea a încasat venituri din contractele încheiate și implementate.
Cele precizate mai sus sunt susținute și de scopul politicii de comisionare, așa cum este descris în cuprinsul Memorandumului nr. 205/01/576 din 18 ianuarie 2008, respectiv sporirea vânzărilor, motivarea personalului din vânzări și remunerarea performanțelor, precum și de unul dintre avantajele acordării comisioanelor de vânzări - "nu există limită de stimulare, cu cât vând mai mult cu atât primesc mai mulți bani". Deci, acordarea comisioanelor se află în strânsă legătură cu vânzarea serviciilor, respectiv obținerea de profit.
În plus, atât practica la nivelul, cât și cea de pe piața de vânzări, este în concordanță cu politica de acordare a comisioanelor agreată la nivelul, și anume acordarea de comisioane doar pentru contracte implementate și facturate, iar nu pentru orice promisiune de vânzare/înscris semnat de reprezentanții de vânzări.
2. Trebuie observat faptul că acordul/contractul încheiat între și, chiar dacă a fost semnat la 12.10.2006, nu a fost implementat nici până în prezent, sens în care sunt mențiunile cuprinse în adresa nr. 214/2008 emisă de.
Implementarea contractului se realizează numai la solicitarea beneficiarului, ca urmare a cererii ferme a acestuia (art. 3.1.1 din contract). Față de faptul că o asemenea solicitare nu există, salariatul nu are dreptul la plata comisioanelor aferente contractului amintit, întrucât potrivit politicii de comisionare aplicabilă în cadrul societății, interpretată în ansamblul său, contractul nefiind implementat, nu a adus nici un venit.
Contractul cu a fost încheiat sub condiție suspensivă, putându-se aprecia că intrarea sa în vigoare va avea loc numai după solicitarea de implementare a contractului de către. În aceste condiții este evident că plata comisionului către reclamant nu devine o obligație scadentă și certă decât la momentul implementării contractului ca urmare a cererii clientului pentru instalarea -urilor aferente.
3. Aprecierea instanței potrivit căreia "comisionul pentru încheierea contractului cu este datorat reclamantului, potrivit sumei stabilită prin expertiză" este neîntemeiată din punct de vedere legal, fiind condiționată de implementarea contractului la cererea clientului.
Practic, instanța a reținut că simpla încheiere a unui contract produce un profit angajatorului, ceea ce este total eronat.
De asemenea, instanța a interpretat greșit Memorandumul nr. 205/01/576 din 18.01.2006, cât și întreaga politică de comisionare a, reținând că "dreptul la comision se naște, în lipsa unei stipulații exprese, la momentul semnării contractului de prestări servicii, potrivit memorandumului intern comisionul fiind acordat pentru încheierea unui contract." Însă, așa cum s-a arătat mai sus, acordarea comisionului este condiționată de implementarea și facturarea serviciilor, aspect ce rezultă din însuși actul intern al care stabilește politica de comisionare în cadrul companiei.
Greșit s-a reținut și că "data implementării este ulterioară încheierii contractului și nu depinde de activitatea profesională a reclamantului, nefiind imputabilă acestuia data când contractul începe să producă profit", în condițiile în care inclusiv atitudinea/comportamentul reprezentantului de vânzări, chiar și ulterior semnării unui contract, este importantă pentru ca un contract să fie implementat și în final să aducă profit companiei.
Dacă s-ar adopta interpretarea dată de instanță, s-ar ajunge la un abuz și o practică neprincipială, întrucât reprezentanții de vânzări ar putea să încheie oricâte contracte/înscrisuri doresc, numai pentru obținerea unor comisioane ilegale, iar ulterior să se renunțe la contracte, fără să se solicite implementarea acestora.
4. În sprijinul afirmației că instanța a interpretat greșit înscrisul ce stă la baza acordării comisioanelor de vânzare sunt și concluziile raportului de expertiză contabilă atât pentru contractul încheiat cu, cât și în cazul contractelor încheiate cu Unita SA și Bank, pentru acestea din urmă concluziile fiind omologate de instanță.
Aceste concluzii nu conduc la o opinie contrară celei exprimată de pârâtă prin apărările sale, având în vedere că expertul a efectuat calculele pe care le-a prezentat, potrivit obiectivelor stabilite de instanță.
Pentru contractul cu Bank s-a plătit reclamantului suma totală de 23.707,95 Euro, cu 3905,11 Euro mai mult decât i se cuvenea, ceea ce a reținut și instanța, pe baza concluziilor expertizei contabile și actelor de la dosar.
O altă dovadă a bunei credințe a pârâtei și a faptului că a venit în întâmpinarea salariaților săi din cadrul forței de vânzări prin recompensarea acestora în mod justificat, constă în faptul că într-o singură lună reclamantul a primit cu titlu de comisioane de vânzări rezultate din contracte semnate, implementate și facturate, nu mai puțin de 79.984 lei, aproximativ 800.000.000 lei vechi la nivelul lunii iunie 2006, sens în care sunt mențiunile înscrisului de la fila 151 dosar.
5. Față de considerentele prezentate mai sus și având în vedere întregul material probator administrat, pretențiile reclamantului apar ca neîntemeiate, nelegale și nedovedite, urmând ca acesta să suporte în temeiul art. 274. proc. civ. întreaga sumă reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză.
Recurentul-persoană fizică și recurenta-persoană juridică au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului promovat de adversarul procesual.
Nu s-au administrat noi dovezi.
În baza art. 312 alin. 1 teza a II- proc. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei, iar în temeiul art. 312 alineatul 1 teza I, art. 304 pct. 9 și art. 304/1 proc. civ. va admite recursul reclamantului și va modifica sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în motivarea recursului pârâtei nu pot fi primite. Astfel, sub acest aspect trebuie arătat că sunt nefondate susținerile recurentei-pârâte în sensul că "reprezentantului de vânzări i se cuvin comisioane numai pentru contractele care s-au și implementat, adică numai pentru serviciile efectiv prestate clientului, acestea trebuind să fie facturate" și că "simpla încheiere a unui contract nu dă dreptul reprezentatului de vânzări la comision".
În cuprinsul înscrisului intitulat "Memorandum", emis de recurenta-persoană juridică sub nr. 205/01/576 din 18.01.2006, nu există nicio dispoziție ori prevedere expresă potrivit căreia reprezentantul de vânzări (în speță recurentul-reclamant) ar fi îndreptățit la încasarea unui comision doar dacă contractele pe care le-a încheiat au fost implementate.
Memorandumul în discuție stipulează că comisionul privind volumul de vânzări este dat de procentul pe care îl va primi reprezentantul de vânzări la valoarea contractului și că acest comision este de 2,75% din valoarea totală a contractului, calculat potrivit prețului normal al abonamentului.
Nicăieri în cuprinsul său nu se face referire la noțiunea de "implementare a contractului" și nu se dă vreo definiție acesteia. De asemenea, în acest document nu se face vorbire despre "servicii efectiv prestate clientului", în sensul că acestea să fie efectiv facturate, plătite de client.
Ca natură juridică memorandumul respectiv este un act unilateral cu caracter obligatoriu pentru cel de la care emană, adică pentru recurenta-pârâtă, având caracteristici juridice similare cu cele ale unei oferte. Recurentul-reclamant a acceptat această ofertă (ceea ce înseamnă că ea nu mai poate fi revocată, consecința fiind aceea că între părțile în proces s-au născut raporturi juridice specifice unui contract de mandat remunerat) și a încheiat diverse contracte de "vânzări", în realitate de prestări servicii, cu diferite persoane juridice ( SA, Unita SA, Bank). În aceste condiții, el avea dreptul să încaseze comisionul ce i se cuvenea din aceste vânzări în strictă conformitate cu cele stabilite de SA prin Memorandumul nr. 205/01/576 din 18.01.2006, adică în cuantum de 2,75% din valoarea totală a contractului, calculat potrivit prețului normal al abonamentului.
Împrejurarea că respectivele contracte au fost sau nu implementate în sensul plății efective de către clienți a serviciilor prestate (sub forma "facturării" acestora) nu are nici un fel de relevanță juridică în cauză, câtă vreme în memorandum nu există nici o dispoziție în acest sens și nu se instituie o astfel de condiționalitate.
Contractele încheiate cu diverse firme de către reprezentanții de vânzări ai SC SA, precum cele perfectate de către recurentul-reclamant, sunt contracte de prestări servicii care îndeplinesc cerințele de a fi considerate "vânzări" în sensul dat acestei noțiuni de documentul denumit "Memorandum"și de legea civilă.
În realitate, aceste convenții fac parte din categoria contractelor nenumite, astfel că în cazul lor sunt aplicabile întrutotul dispozițiile art. 969 alineatul 1 cod civil potrivit cu care "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" și cele ale art. 970 alineatul 1 din același cod, conform cărora "convențiile trebuie executate cu bună credință". Deci, de la momentul încheierii lor, ele devin obligatorii pentru părți întocmai ca și o lege și trebuie executate întocmai.
Părți în aceste contracte sunt și firmele cu care a negociat recurentul-reclamant în calitate de reprezentant de vânzări. Aceste convenții produc efecte față de și respectivele firme, reprezentantul de vânzări fiind doar un mandatar în sensul art. 1539 și urm. Cod Civil, adică un intermediar între mandantul și terții beneficiari.
Fiind vorba de acte bilaterale cu caracter obligatoriu pentru părțile între care s-au perfectat, ele trebuie aduse la îndeplinire întocmai. De altfel, în cuprinsul lor există clauza potrivit căreia ele intră în vigoare la data semnării de către ambele părți.
În acest context, faptul că ele conțin și o clauză în sensul că este necesară o "cerere fermă din partea beneficiarului" pentru ca serviciile contractate să fie implementate de furnizorul, nu are nici o semnificație și nu schimbă natura contractelor respective. Ele rămân tot contracte nenumite de prestări servicii, asimilate unor "vânzări" în sensul Memorandumului nr. 205/01/576 din 18.01.2006 și al legii civile, așa cum se va preciza mai jos.
Fiind în vigoare, mai devreme sau mai târziu ele vor trebui executate de părți, ceea ce înseamnă că beneficiarul va fi obligat să formuleze "cererea fermă" de furnizare a serviciilor de către, moment în care va avea loc și "implementarea" lor, cu consecința plății contravalorii serviciilor furnizate. În cazul în care terțul beneficiar nu depune "cererea fermă", întrucât contractul are valoare de lege între părți, va putea cere executarea lui întocmai ori despăgubiri pe calea unei acțiuni în justiție.
Oricum, neimplementarea sau neexecutarea întocmai a clauzelor lor nu este și nu poate fi imputabilă recurentului-reclamant, iar acestuia nu i se poate opune o astfel de împrejurare pentru a nu i se plăti comisionul la care era îndreptățit în calitate de reprezentant de vânzări al recurentei-persoană juridică.
De altfel, în condițiile în care recurentul era încadrat în muncă la ca "reprezentant de vânzări", el nu putea perfecta decât "vânzări", și nu alte acte juridice, ceea ce constituie un argument în plus că este în drept să i se achite comision pentru toate contractele încheiate.
În plus, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să statueze prin memorandum că prin vânzare se înțelege inclusiv implementarea contractului și facturarea serviciilor prestate. Întrucât nu a procedat în acest fel, urmează a fi avute în vedere prevederile din Codul Civil referitoare la contractul de vânzare. Or, potrivit art. 1295 alineatul 1 ultima teză Cod Civil, vinderea este perfectă între părți, deîndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și prețului, chiar dacă bunul nu s-a predat și prețul nu s-a plătit.
Rezultă de aici că vânzare există și în ipoteza neplății prețului, ceea ce în speță se asimilează cu situația neimplementării contractului și nefacturării serviciilor la care face trimitere în motivarea recursului său. Deci, împrejurarea neimplementării contractelor nu înseamnă că recurentul-persoană fizică nu ar fi încheiat "vânzări" și nu schimbă cu nimic datele problemei în cauză, autorul acțiunii principale fiind îndreptățit să i se achite comision potrivit obligației asumate benevol de către angajatorul său,.
Toate cele ce preced demonstrează netemeinicia motivelor de recurs formulate de pârâta-persoană juridică și determină înlăturarea acestora ca atare.
În același timp, ele justifică admiterea recursului reclamantului și modificarea parțială a sentinței atacate în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, cu precizările ce vor fi făcute mai jos.
Așa cum s-a arătat anterior, Memorandumul nr. 205/01/576 din 18.01.2006 statuează că comisionul privind volumul de vânzări este dat de procentul pe care îl va primi reprezentantul de vânzări la valoarea contractului și că acest comision este de 2,75% din valoarea totală a contractului (în cazul vânzărilor directe), calculat potrivit prețului normal al abonamentului.
Făcând aplicațiunea acestor prevederi la situația contractului perfectat, prin intermediul recurentului-persoană fizică, între și Bank, ținând seama de cele stabilite prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cursul judecății în fond de expertul, reiese că numitul ar fi trebuit să încaseze în total 27.034,92 Euro cu titlu de comision, calculat la valoarea serviciilor pentru -uri contractate (va fi exclusă valoarea stabilită de expert pentru -uri contractate și instalate, întrucât s-a demonstrat anterior că neimplementarea contractului și nefacturarea serviciilor prestate nu au nicio relevanță juridică în cauză).
Așa cum recunoaște în motivarea recursului său, reclamantul a încasat din această sumă un total de 23.707,75 Euro. Scăzând această sumă din valoarea evidențiată mai sus, concluzia care se impune este aceea că pentru contractul cu Bank, el mai are de primit cu titlu de despăgubiri (contravaloare comision) suma de 3327 Euro, obținută prin rotunjire, adică fără a ține seama de zecimalele care nu depășesc 0,50 Euro.
Faptul că așa trebuie să fie poate fi argumentat și dintr-o altă perspectivă. Prin sentința recurată s-a admis cererea reconvențională formulată în cauză și s-a dispus ca reclamantul să achite pârâtei suma de 3905,11 Euro, plătită în plus pentru același contract (această dispoziție n-a fost criticată în recurs de niciuna dintre părți, așa încât urmează a fi luată în considerare întocmai, întrucât are caracter irevocabil și a intrat în puterea lucrului judecat). Scăzând această sumă din valoarea de 7232 Euro - calculată de expertul contabil ca fiind comisionul aferent -urilor contractate, dar pentru care beneficiarul de contract nu a solicitat conectarea acestora - rezultă același rest de plată de 3327 Euro, obținut tot prin rotunjire.
Doar aceste argumente justifică admiterea recursului reclamantului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtei în baza art. 269 din Codul Muncii la plata către reclamant a sumei de 3327 Euro în echivalent lei la data plății, cu titlu de despăgubiri constând din contravaloarea comisionului aferent contractului dintre pârâtă și Bank, comision cuvenit reclamantului pentru încheierea acestui contract.
Însă, toate celelalte critici formulate de recurentul-reclamant vor fi respinse ca nefondate, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii supusă recursului.
Așadar, recurentului-reclamant nu i se cuvine ca diferență de comision pentru contractul cu Bank decât suma reținută de instanța de recurs și nu cea de 5886,87 Euro pe care o pretinde. Aceasta deoarece în Memorandum este prevăzut că comisionul privind volumul de vânzări este dat de procentul pe care îl va primi reprezentantul de vânzări la valoarea contractului și că acest comision este de 2,75% din valoarea totală a contractului (în cazul vânzărilor directe), calculat potrivit prețului normal al abonamentului. Or, sintagma "calculat potrivit prețului normal al abonamentului" a fost corect valorificată de expert atunci când a stabilit suma totală cuvenită cu titlu de comision ca fiind de doar 27.034,92 Euro, și nu de 29.594,62 Euro cum solicită recurentul-persoană fizică. Această ultimă sumă de bani nu este susținută de nicio probă administrată în cauză, nici măcar de suplimentul la raportul de expertiză de la filele 277-278 dosar fond, așa încât nu poate fi luată în considerare ca fiind reală.
Cât privește al doilea motiv al recursului reclamantului, este necesar a releva faptul că înțelegerea perfectată între numiții și cu referire la contractul încheiat cu Unita SA constituie un act juridic inopozabil recurentei-pârâte și neproducător de efecte juridice față de aceasta, întrucât nu și-a dat acordul și nu a participat în vreun fel la încheierea acestei înțelegeri. Or, potrivit art. 973 Cod Civil, convențiile nu au efect decât între părțile contractante.
Fiind vorba de un act perfectat între alții ("res alios acta") evident că recurenta-pârâtă nu era obligată să țină seama de el, ceea ce înseamnă că recurentul-persoană fizică nu este îndreptățit să mai obțină vreo sumă de bani în plus cu titlu de comision pentru contractul cu Unita SA.
Chiar dacă persoane din conducerea au avut cunoștință despre documentul respectiv, această situație nu schimbă cu nimic datele problemei, deoarece faptul de a avea cunoștință despre o anumită situație nu înseamnă și aprobarea ei, cu posibilitatea de a i se conferi consecințe juridice față de cel ce ia cunoștință de ea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva sentinței civile nr. 5778/18.09.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Admite recursul exercitat contra aceleiași sentințe de către recurentul-reclamant.
Modifică în parte sentința atacată.
Admite în parte capătul de cerere privitor la plata comisionului aferent contractului dintre pârâtă și Bank și, în consecință, obligă pârâta să achite reclamantului suma de 3327 Euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând diferență contravaloare comision cuvenit pentru încheierea contractului sus menționat.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./22.07.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
