Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Sentința 47/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 47/2008
Ședința publică din 20.10.2008
PREȘEDINTE: Lazăr Ioan
JUDECĂTOR 2: Galeș Maria Bălănean Lidia
Asistenți judiciari:- -
- -
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul -cu.ales la Judecătoria Oradea, P-cul, nr. 10, județul B, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, ambii cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR, ambii cu sediul în O, P-cul, nr. 10, județul B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezenta acțiune este scutită de la plata taxei de timbru, s-au depus la dosar întâmpinări formulate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțate asupra acesteia.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Constată că prin cererea înregistrată la Curtea de APEL ORADEA la data de 02.07.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR, ca prin hotărâre judecătorească:
- să fie obligați pârâții la acordarea creșterilor salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului României nr. 10/2007, art. 1 alin. 1 în cele trei etape astfel: cu 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din lunii septembrie 2007 și să fie obligați pârâții la calcularea și la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că printr-o serie de acte normative, respectiv, OG nr. 10/2007, OG nr. 11/2007, OG nr. 16/2007, OG nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, OG nr. 8/2007, OG nr. 20/2007, OG nr. 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat ca în fiecare an de majorările salariale anuale pentru 2007 sub forma adausurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Arată că prin toate aceste acte normative prin care s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, prin excluderea judecătorilor de la creșterile salariale acordate, s-a creat un caz de discriminare, în acest sens fiind și practica judiciară în materie.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, invocând în primul rând, Decizia nr. 819/03.07.2008 a Curții Constituționale care a statuat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, iar adaosul salarial solicitat nu este stabilit prin lege și prin neacordarea majorărilor salariale anuale magistraților nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat. De asemenea, s-a mai arătat că majorările anuale au fost acordate reclamanților prin Legea nr. 45/2007, iar majorările acordate celorlalte categorii bugetare se justifică prin faptul că acestea au venituri salariale mai reduse decât magistrații.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive făcând trimitere la prevederile art. 28 lit. d și e din Legea nr. 500/2002 și arătând că în speță raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamant și Ministerul Justiției, ca atare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata unor sporuri solicitate de angajații altor instituții. A invocat și excepția de inadmisibilitate a unei eventuale cereri de chemare în garanție îndreptată împotriva acestuia.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele și excepțiile invocate, instanța apreciază ca întemeiată acțiunea dedusă judecății, pentru considerentele prezentate în continuare.
În primul rând referitor la excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B se constată caracterul nefondat al acestei excepții, care urmează a fi respinsă, având în vedere că pârâtul are atribuții privind coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor bugetare anuale ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului anual de execuție, conform art. 19 lit a din legea nr. 500/2002, iar art. 19 lit g din aceeași lege prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor, relevant fiind și art. 28 din lege care statuează că acesta elaborează proiectele legilor bugetare anuale, ținând seama și de propunerile ordonatorilor principali de credite, precum și art. 14 din Legea menționată care interzice orice cheltuială din fondurile publice dacă nu are prevederi bugetare.
Conform art. 131 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, prin urmare fără alocarea fondurilor necesare de către Ministerul Economiei și Finanțelor, plata drepturilor salariale acordate prin hotărârea pendinte nu s-ar putea executa, or neexecutarea hotărârii nu ar asigura finalitatea procesului civil, iar reclamanții ar fi lipsiți de un bun, respectiv dreptul de creanță recunoscut prin hotărâre, asemenea situație constituind o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, astfel că pârâtului, fără îndoială, că îi aparține calitatea procesuală pasivă în litigiul dedus judecății.
În ce privește apărările invocate de pârâtul Ministerul Justiției, instanța apreciază că susținerile acestuia sunt nefondate în condițiile în care acestuia îi aparține culpa pentru neinițierea măsurilor care să aibă ca finalitate eliminarea discriminărilor invocate de reclamant, aspecte care urmează a fi detaliate odată cu analizarea pe fond a drepturilor bănești pretinse prin acțiune.
Trebuie precizat că discriminarea invocată de reclamant nu trebuie analizată doar în contextul OG nr. 137/2000 ci și în contextul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care a stabilit că discriminarea constă în tratarea în manieră diferită, fără justificări obiective și rezonabile a persoanelor aflate în situații comparabile, astfel încât, neacordarea tuturor magistraților a creșterilor salariale respectiv a indexărilor care au fost acordate celorlalte categorii de salariați din sistemul bugetar, reprezintă o încălcare a art. 14 din Convenția Europeană de Drepturilor Omului combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 ( cauza Driha / României - 21.02.2008) în acest sens fiind și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Potrivit Legii nr.500/2002, a G nr.208/2005 și a G nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că reclamantul face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, fiind judecător la Judecătoria Oradea (unitate bugetară, care este finanțată de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestuia fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantului, prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamantul în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantului la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare).
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamantul, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003).
Deci, reclamantul se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr.10/2007; G nr.11/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.1 din G nr.10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.1 din G Nr.10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art.19 din G nr.10/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din G nr.10/2007); personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.1 din G nr.11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.1 din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art.1 din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamantului ca și altor magistrați (personal salarizat prin G nr.27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, judecătorii nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că, prin Legea nr.45/2007, indemnizațiile reclamantului ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților. Ori, este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamantul se află într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamantul care face parte din categoria magistraților, nu poate fi tratat diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii magistraților, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamantul este în mod evident și grav discriminat, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, secția a VII-a, Decizia civilă nr.2814/R/2006, în Al., "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
De altfel existența discriminării directe a reclamantului rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art.154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Trebuie precizat că acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 cod civil (, "Teoria generală a obligațiilor", 1998, p. 385 - 392).
În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor este solidară cu cea a celorlalți pârâți mai sus menționați, deoarece în temeiul art.47 din Legea nr.507/2003, art.42 din Legea nr.511/2004, art.26 din Legea nr.379/2005, art.21 din Legea nr.486/2006 raportat la art.3 din HG nr.208/2005 și art.3 din G nr.386/2007, respectiv a Hotărârii din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr.1048/2005), acest pârât are și obligația suplimentară de a acoperi suma solicitată de reclamanți, având poziția unui garant legal
Reclamantul a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța o găsește întemeiată, urmând a proceda la admiterea sa.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din G nr.386/2007.
Față de cele reținute în contextul considerentelor ce preced, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamantului pentru obligarea pârâților la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr. 10/2007, urmând a proceda la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Admite acțiunea formulată de reclamantul cu. ales la Judecătoria Oradea, P-cul, nr. 10, județul B, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, ambii cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR, ambii cu sediul în O, P-cul, nr. 10, județul B și în consecință:
Obligă pârâții la plata în favoarea reclamantului creșterilor salariale prevăzute de OG nr. 10/2007 la art. 1 alin. 1 astfel: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data efectuării plății.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2008.
Președinte Judecător Asistenți judiciari Grefier
- - - - - -
- -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 03.11.2008
- dact. gref. - 03.11.2008 - 7 ex.
- emis la 03.11.2008 - 5 comunicări cu STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR
Președinte:Lazăr IoanJudecători:Lazăr Ioan, Galeș Maria Bălănean Lidia
