Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4703/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2917/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4703/
Ședința publică de la 24 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți, (fostă ), (Fostă ), -, G și, împotriva sentinței civile nr.2854 din data de 20.12.2007, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (3593/C/2007), în contradictoriu cu intimații-pârâți Tribunalul Călărași, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert parte în domeniul discriminării, având ca obiect:"drepturi bănești - despăgubiri de 1700 RON".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenții-reclamanți, (fostă ), (Fostă ), -, G,și intimații-pârâțiTribunalul Călărași, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții-reclamanți prin cererea de recurs dedusă judecății au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2854 din data de 20.12.2007, pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă, s-a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, -, -, G și, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Călărași, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare unor categorii de personal al instanțelor judecătorești, fără ca printre aceștia să se regăsească și personalul auxiliar iar valoarea individuală medie a stimulentelor a fost diferențiată pe categorii de personal, respectiv 1700 lei pentru judecători cu vechime între 0-3 ani, 900 lei pentru funcționari publici și 500 lei pentru consilieri de reintegrare socială și pentru personalul contractual, urmând ca coordonatorul terțiar de credite să stabilească valoarea reală individuală a stimulentelor în funcție de aportul fiecărui angajat la îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu astfel că, dat fiind această ultimă cerință, și în situația în care în Ordinul Ministerului nr.1921/C/2005 ar fi fost prevăzut și personalul auxiliar, în realitate nu tot acest personal ar fi beneficiat de stimulente.
Pe de altă parte, s-a avut în vedere că pretenția reclamanților de a le fi acordate stimulente la nivelul celor stabilite pentru judecători nu are nici un suport legal, ei neîndeplinind o muncă egală cu judecătorii, ca de altfel și cu restul personalului enumerat în Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, iar pretinsa discriminare constatată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 se referea numai la diferite categorii de judecători.
S-a apreciat că ulterior pretinsei discriminări, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr.1793/C/2006 prin care a fost aprobată repartizarea unui fond destinat exclusiv personalului auxiliar de specialitate, motiv pentru care reclamanții nu mai pot invoca o diferență de tratament, cu consecința punerii lor într-o situație discriminatorie.
S-a constatat, în ceea ce privește pe pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât dacă în cuprinsul acțiunii s-a menționat citarea acestuia pentru opozabilitate, în temeiul art.27 pct.3 din OG137/2000, reclamanții i-au indicat calitatea de pârât, în virtutea căreia au solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanții, -, -, G și, criticând sentința pentru nelegalitate în esență pentru următoarele motive:
nstanța de fond a realizat o discriminare indirectă, fiind create premisele discriminării în continuare în cauza de față.
S-a susținut că instanța de fond trebuia să facă distincția între împrejurarea că prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost alocate sume de bani în mod global în baza dispozițiilor legale reprezentate de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru tuturor categoriilor profesionale care activează în cadrul sistemului judiciar și nu numai categoriei profesionale reprezentate de magistrații cu vechime între 0 si 3 ani, fiind evidentă discriminarea între recurenți și celelalte profesii, cel puțin din sistemul judiciar, ordinul fiind dat cu exces de putere și cu încălcarea esențială a legii, precum și a principiului non-discriminării, ridicat la de principiu fundamental prin art. 16 alin. (1) din Constituția României revizuită, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, combinat cu dispozițiile înscrise in art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului purtând titlul "interzicerea discriminării".
S-a arătat că n considerentele instanței de fond se retine în mod indirect caracterul discriminatoriu în privința personalului auxiliar și conex, fiindcă toți funcționarii publici, personalul contractual, consilierii de reintegrare și salariații din Ministerul Justiției au fost recompensați cu sume de bani reprezentând stimulente financiare, în dauna personalului auxiliar și conex, care, în acest fel, a rămas singura categorie socio-profesională care nu a beneficiat de acele sume de bani, deși sunt încadrați în unitățile aparținând sistemului judiciar din România, acestora fiindu-le aplicabile aceleași norme legislative.
S-au invocat dispozițiile art. 4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, norme ce au fost aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004, în care sunt enunțate principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor (rezultatele meritorii obținute în activitate; respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; calificative anuale de "bine" sau "foarte bine"; complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și lipsa sancțiunilor disciplinare), cât și hotărârea nr.15/2006 a referitoare la criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor, susținându-se că în cazul personalului auxiliar și conex se impunea cu prisosință acordarea stimulentului financiar și nu decăderea personalului auxiliar și conex din acest drept în mod nelegal și într-o modalitatea discriminatorie, având în vedere că în cazul celorlalte profesii nu s-a instituit condiția vechimii în funcție.
O asemenea reglementare este în concordanță cu principiul egalității, care, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, nu înseamnă aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalității nu presupune uniformitate, așa încât toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit
S-a motivat că orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, respectiv faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință sunt interzise.
S-au invocat în acest sens textele din Carta Națiunilor Unite (art. 1 paragraful 3), Declarația Universală (art. 2) și din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului (art. 14), Constituția Europene, Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, adoptata la 25 iunie 1958 in cadrul generale a Organizației Internaționale a, convocată la Geneva de către Consiliul de administrație al Biroului Internațional al, confirmata de România prin Decretul nr. 284 din 1973, susținându-se că tratatele sau acordurile internaționale, ratificate de România sau la care ea a aderat se aplică fără restricții pe teritoriul României.
S-a adăugat că devenită parte a dreptului intern, Convenția Europeană a Drepturilor Omului are aplicabilitate directă în sistemul român de drept, atât prin dispozițiile conținute de textul propriu-zis al acesteia și al Protocoalelor adiționale, cât, mai ales, prin practica judiciară dezvoltată de gardianul său principal, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind făcute referiri cauza Beian vs. România, prin care s-a constatat încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a articolului 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție combinat cu articolul 14.
S-a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile imperative ale art. 1 alin. (2) si art. 295 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora se instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale recurenților, precum și ale art. 5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
În ceea ce privește calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a menționat că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei si Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar, potrivit art. 3 alin. (1) pct. 2 din HG. nr. 208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, și proiectul legii de rectificare bugetară. S-a susținut că în lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea obiectivă de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de recurenți.
S-a considerat că sunt încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, art. 1 alin. (2) lit. c), pct. 1 din nr.OG 137/2000, art. 2 alin. (13), art. 29 pct. 2 din nr.OG 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii.
S-a arătat că potrivit Directivei 2000//78, privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea foiței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
S-a indicat că în cauza de fată, este de netăgăduit apartenența recurenților la personalul din unitățile de justiție, ca unități bugetare, motiv pentru care trebuie reținut că potrivit art. 2 din Ordinul ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005, stimulentele se acordă cu ocazia sărbătorilor de iarnă, reglementate legal, pentru salariații ministerului, personalul care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor potrivit art. 4 alin. (1) si (3) din Normele interne, care prevăd criteriile de acordare a stimulentelor.
S-a învederat că principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, deci tuturor persoanelor care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă, trebuie să li se recunoască pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: stimulentul financiar.
Or, în speță, de vreme ce recurenții se află într-o situație identică și nu doar comparabilă cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de muncă la fel ca și restul personalului din cadrul sistemului judiciar, rezultă că nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării stimulentului prevăzut de Ordinul nr. 192 l/C/15.12.2005.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii recurenților, deoarece criteriul acordării stimulentului este unul și același, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte, ca părți ale raportului de muncă desfășurat în cadrul sistemului juridic.
În concluzie, pe acest aspect s-a subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminații relevanță are doar criteriul justificativ generator al stimulentului financiar, și anume existenta normei juridice înscrise în Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite recurenților s-a solicitat acordarea, prin analogie, a sumei prevăzute prin ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, a stimulentului financiar în cuantum de 1.700 de lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în raport de indicele de inflație și dobânda legală până la data plătii efective și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
Prin întâmpinarea formulată intimatul Ministerul Justiției, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenți, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
rin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în cuantum de 1700 lei judecătorilor care aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani, fundamentarea măsurii de acordare a stimulentelor fiind bazată pe prevederile art. 4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1997, aprobate prin ordinul nr.2404/C/2004 potrivit cărora principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor sunt: rezultatele meritorii obținute în activitate; respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; calificative anuale de foarte bine și bine; complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, lipsa sancțiunilor disciplinare".
Reclamanții sunt încadrați ca personal auxiliar de specialitate, iar cadrul legislativ ce reglementează salarizarea a acestora este constituit de Ordonanța nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Stabilirea drepturilor salariale ale celor două categorii socio-profesionale - magistrații și personalul auxiliar de specialitate și contractul din cadrul autorității judecătorești - se face ținându-se seama de rolul și locul pe care îl ocupă fiecare din aceștia în desfășurarea activității de justiție, de răspunderea, atribuțiile și complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege, de nivelul studiilor, neputându-se pune semnul egalității între magistrați care poartă răspunderea înfăptuirii justiției și cei care ocupă de exemplu funcții precum grefier, aprod sau agent procedural.
În acest sens, în materie de salarizare actele normative incidente sunt nr.OG27/2006 în ceea ce privește salarizarea magistraților și OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în ceea ce privește salarizarea personalului auxiliar de specialitate, legiuitorul reglementând drepturi salariale similare pentru cele după categorii profesionale, dar și anumite drepturi specifice.
Curtea consideră că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, apreciind că pentru a putea fi reținut tratament diferențiat injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Curtea mai reține că nu există o situație comparabilă între acele categorii profesionale distincte - magistrații și personalul auxiliar de specialitate, față de conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților în raport de cele ale personalului auxiliar, precum și sistemele diferite de salarizare ale acestor categorii profesionale, legiuitorul având dreptul de a reglementa în mod diferențiat modul de acordare și repartizare a acestor stimulente diverselor categorii socio-profesionale din sistemul judiciar, în funcție de rolul acestora în sistem, complexitatea atribuțiilor îndeplinite, nivelul studiilor, răspunderea funcției - fără a se putea vorbi de o atingere adusă principiului egalității în fața legii sau a dreptului la salariu egal pentru muncă egală.
S-ar putea constata încălcarea principiului egalității și nediscriminării doar în cazul în care s-ar aplica un tratament juridic diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Or, în speță, instituirea unui regim juridic diferit, inclusiv în ceea ce privește stimularea unor categorii de personal distincte, se impune ca o justificare obiectivă și rezonabilă, pentru ca egalitatea în fața legii să nu creeze stări privilegiate sau discriminatorii.
În acest sens este și practica instanței de contencios european al drepturilor omului, dată în aplicarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, cât și a jurisprudența Curții Constituționale, care a reținut în mod constant că dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României vizează egalitatea în drepturi a cetățenilor în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni în comparație cu alta.
Cele susținute nu contravin documentelor internaționale privind drepturile omului, la care România este parte și care, potrivit prevederilor art. 11 și 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern, nefiind încălcat în cauză nici unul dintre criteriile nediscriminării, conținute de Carta socială europeană revizuită Partea a V-a - Nediscriminarea - art. E, adoptată la Strasbourg la 03.05.1996 și ratificată de România prin Legea nr. 74/1996.
De adăugat că Anexa la Carta socială europeană revizuită, intitulată "Câmpul de aplicare în privința persoanelor protejate", prevede că "o diferență de tratament pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată discriminatorie".
În consecință, Curtea consideră că stimularea categoriilor socio-profesionale invocate în cauză se face ținându-se seama de rolul și locul pe care îl ocupă fiecare din aceștia în desfășurarea activității de justiție, de răspunderea, atribuțiile și complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege, de nivelul studiilor, neputându-se pune semnul egalității între magistrați care poartă răspunderea înfăptuirii justiției și cei care personalul auxiliar de specialitate și contractual din cadrul autorității judecătorești.
Pentru considerentele arătate, văzând și dispozițiile art.312 din pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți, (fostă ), (Fostă ), -, G și, împotriva sentinței civile nr.2854 din data de 20.12.2007, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (3593/C/2007), în contradictoriu cu intimații-pârâți Tribunalul Călărași, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:,
Dact.: RF./2ex.
27.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
