Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 476/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția conflicte de muncă
și asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 476
Ședința publică din 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Mihail Decean
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta B, împotriva sentinței civile nr. 1493 din 13.12.2007 a Tribunalului Arad, dată în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
La apelul nominal se prezintă avocat, pentru pârâta recurentă și avocat, pentru reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar un pachet de 257 pagini cu înscrisuri, conținând practică judiciară și copii de acte extrajudiciare, în susținerea motivelor de recurs.
Reprezentantul reclamantului intimat depune împuternicire avocațială de substi-tuire, chitanța nr. -/14.03.2008 reprezentând onorariu avocat și concluzii scrise, apoi,
văzând că nu se formulează alte cereri, se trece la judecarea în fond a recur-sului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii reclamantului, pentru motivele expuse și dezvoltate în scris, în cererea de recurs.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menți-nerea hotărârea primei instanțe pentru motivele expuse în concluzii scrise, respectiv obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
CU RTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr.494 din 23.11.2007 a Tribunalului C-S s-a hotărât:
"Respinge excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a prematurității introducerii acțiunii invocate de pârâta
Admite acțiunea civilă formulată de către reclamantul domiciliat în A-. 1 județul A împotriva pârâtei cu sediul social în B, Calea nr.239, sector 1 și în consecință:
- obligă pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate reprezentând prime de C aferente anilor 2004-2005 și prime de Paști aferente anilor 2004-2006 în sumă de 6.610 lei și dobânda legală pentru neachitarea la termen a obligațiilor susmenționate în sumă de 1.619,49 lei.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie. "
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere conside-rentele care urmează:
"Din actele dosarului instanța reține în fapt următoarele:
Reclamantul este salariat al societății pârâte în perioada 1 august 1983 - 27 aprilie 2006 în cadrul Punctului de lucru
Art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 stabilește că "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SNP SA, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin alin.2 s-a menționat că "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază a fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu ".
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând modificare de conținut alin.2 în sensul consemnării că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Urmare acestor modificări ale aliniatului 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă societatea pârâtă nu a mai acordat reclamantei în cursul anilor 2004, 2005 și 2006 suplimentările salariale prevăzute de alin. 1 al art. 168 din contractul colectiv de muncă.
Coroborând dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2005 și 2006, instanța apreciază că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SNP SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin. 1 art. 168 din Contractul colectiv de muncă și în cursul anilor 2004, 2005 și 2006 respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
În cazul reclamantului, societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit dispozițiilor art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă și nu i-a plătit acesteia suplimentările salariale de C și de Paști pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
Pentru aceste considerente, instanța în temeiul art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii va respinge excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a prematurității introducerii acțiunii invocate de pârâtă și văzând dispozițiile art. 161 alin.4 din Codul Muncii va admite acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei și va obliga pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate reprezentând prime de C aferente anilor 2006-2006 în sumă de 6.610 lei și dobânda legală pentru neachitarea la termen a obligațiilor susmenționate în sumă de 1.619,49."
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru nele-galitate și netemeinicie, invocând cinci motive de recurs și anume:
1. privind drepturile salariale de C și de Paști s-a convenit cu Sindicatul să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce a căpătat o formă juridică obligatorie în art.168 alin.2 (anexa 1) din Contractul colectiv de muncă și pentru anii la care se referă acțiunea introductivă de instanță, ceea ce instanța greșit nu a luat în considerare;
2. s-a înființat o comisie paritară pentru rezolvarea amiabilă a "eventualelor diferende rezultate din interpretarea și aplicarea" Contractul colectiv de muncă, ale cărei decizii, de asemenea nu au fost avute în vedere de instanță, la rezolvarea litigiului prin sentința recurată;
3. instanța a respins în mod greșit "excepția prematurității acțiunii" fiind de principiu în opinia recurentei că salariații nu beneficiază din oficiu de plata drepturilor suplimentare salariale de C și de Paști, ci ca urmare a "negocierilor purtate";
4. fost respinsă greșit de instanță și excepția prescripției dreptului la acțiune, cu încălcarea dispozițiilor "art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii " și
5. au fost acordate greșit "sumele solicitate în condițiile în care calculul depus de către reclamant se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate", altul fiind nivelul "salariului mediu în perioada anilor 2004 - 2007", potrivit anexei depuse la dosar de pârâtă.
Recursul nu este fondat.
1. Este de principiu că numai convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, principiu care fiind consacrat expres în lege (art. 969 Cod civil), el este obligatoriu și la încheierea contractelor colective de muncă. Or, includerea în "salariul de bază al fiecărui salariat" a unor drepturi salariale distinct prevăzute în contractul colectiv de muncă, așa cum sunt acelea care formează obiectul pricinii de față, încalcă principiul enunțat și sub acest aspect hotărârea recurată nu este greșită.
Aceasta și pentru că, așa cum este reglementat expres și distinct în art. 155 din Codul Muncii, componentele salariului sunt: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, unde legea distinge expres nimănui nu i se poate permite să nu respecte astfel de prevederi, ele având un caracter imperativ; așa încât nici contractele individuale și nici contractele colective de muncă nu pot contraveni acestor dispoziții imperative, prin înserarea clauzelor de includere a indemnizațiilor, sporurilor și a oricăror adaosuri în salariul de bază;
un astfel de procedeu este nelegal, fiindcă tinde la o creștere salariului de bază, fiind îndeobște cunoscut că legea poate reglementa numai oac reșterii salariului de bază și nu și a celorlalte componente ale salariului, al căror cuantum se calculează luând ca bază de calcul salariul de bază; deci, statele de plată se întocmesc în mod obligatoriu cu menționarea distinctă a componentelor salariului;
respectarea textelor de lege mai sus citate la încheierea contractelor colective sau și individuale de muncă, atrage și respectarea interdicțiilor impuse de art. 38 din Codul Muncii, potrivit căruia: Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
2. În privința atribuțiilor comisiei paritare, deciziile acesteia nu pot avea caracterul pe care legea îl conferă numai hotărârilor instanțelor judecătorești, în fața cărora și prin care este administrată justiția, așa încât astfel de decizii cad sub cenzura instanțelor judecătorești.
Relativ la motivele de recurs de la punctele 3 și 4, instanța de fond a respins corect și just, cu motivarea pe care o conține și pe care instanța de recurs o validează, atât excepția prematurității introducerii acțiunii de către reclamant cât și excepția tardivității introducerii acțiunii; aceeași acțiune civilă nu poate fi în același timp și prematură și prescrisă, decât intr-o logică juridică absurdă; într-adevăr, drepturile salariale pretinse în acțiunea de față sunt actuale și nu premature, ele urmând același regim juridic precum salariul de bază, astfel prescripția dreptului la acțiune în privința lor este reglementată în art. 166 din Codul Muncii, fiind, deci, aceea de trei ani și nu de 6 luni, cum susține pârâta.
5. Modul de calcul al despăgubirilor pretinse de reclamant, admis de instanță și contestat de pârâtă în recurs, nu poate constitui un motiv de recurs și primit ca tare, câtă vreme pârâta însăși nu i-a opus modul său de calcul, ei incumbându-i sarcina probei, așa cum judicios a stabilit și instanța de fond.
Așadar, se apreciază că nu este prezent în cauză nici unul dintre motivele de recurs invocate de pârâtă, consecința fiind aceea a respingerii recursului, potrivit dispozițiilor art. 312 (1) din Codul procedură civilă.
Luând în considerare și cererea privind cheltuielile de judecată, cât și dispo-zițiile art. 274 (1) din același cod de legi,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă B, împotriva sentinței civile 1493 din 13.12.2007 a Tribunalului Arad, dată în dosar nr- și o obligă să plătească reclamantului intimat, 1200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - Dr. - -
GREFIER, - -
Red. /31.03.2008
Tehnored. 2 ex./02.04.2008
Prima instanță: și
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Mihail Decean, Carmen Pârvulescu
