Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4805/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1597/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4805R
Ședința publică de la 26 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.1753 din 19.11.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.40/2009, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1753 din 19.11.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei SC SA, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești în cuantum de două salarii de bază avute în luna pensionării, respectiv suma de 4394 lei, conform Contractului colectiv de muncă pe anul 2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că este neîntemeiată susținerea reclamantei, potrivit căreia dreptul la plata a două salarii de bază avute în luna pensionării, se cuvine salariaților care ies la pensie pentru limită de vârstă, anticipat, anticipat parțial, a existat în contractele colective de muncă anterioare anului 2008, iar modificarea intervenită în anul 2008, respectiv, la ieșirea la pensie pentru limită de vârstă, contravine prevederilor art.8 (1) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 și a art.238 (1) din Codul Muncii.
Astfel, potrivit art.50 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 "Salariați care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o îndemnizație egală cu cel puțin două salarii avute în luna pensionării".
Această dispoziție a fost preluată în Contractul Colectiv de Muncă al SC SA valabil pentru anul 2008, prin art.95 lit.C, fără nici o altă condiție decât cea a "pensionării la limită de vârstă" și fără reducerea dreptului respectiv (două salarii de bază avute în luna pensionării).
Prin urmare, s-a considerat că prin dispozițiile art.95 lit.c din Contractul Colectiv de Muncă al SC SA valabil pentru anul 2008 nu au fost încălcate prevederile art.8 (1) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 și a art.238 (1) din Codul Muncii.
Potrivit art.95 lit.c din Contractul Colectiv de Muncă al SC SA C valabil pentru anul 2008, salariații care ies la pensie pentru limită de vârstă beneficiază la data pensionării de plata unei îndemnizații egală cu două salarii de bază avute în luna pensionării.
În raport de prevederile mai sus menționate, s-a apreciat că acțiunea reclamantei nu este întemeiată, deoarece prin decizia nr.- din data de 23.05.2008, acesteia i s-a acordat o pensie anticipată parțială.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantei.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurenta a arătat că hotărârea este data cu aplicarea greșită a legii, în sensul ca nu au fost luate în considerare susținerile orale făcute în faza de dezbateri care au fost consemnate în caietul grefierului-referitoare la aplicarea dispozițiilor art.5 din Legea nr.53/2003, Codul Muncii și art.8 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.
Potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.53/2003, este interzisă orice discriminare directă sau indirectă fata de un salariat bazata pe criterii printre care exista si cel de vârsta, iar alin 3 definește discriminarea directa ca fiind acele acte si fapte de excludere, restricție întemeiate pe unul dintre criteriile de la alin.1, care are ca scop sau efect neacordarea unor drepturi prevăzute de legislația muncii.
Au fost invocate și prevederile art.7 si 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, principiul nediscriminării - la salariu egal pentru muncă egală - regăsindu-se și în prevederile art.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale adoptata la 4.11.2000, ratificată de România prin Legea nr.103/2006, art.4 din Cartea sociala europeana revizuita adoptata la Strasbourg la 3.05.1996, ratificata de România prin Legea nr.74/1999.
Conform art.20 alin.1 din Constituția României "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor" vor fi interpretate și aplicate și concordanta cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate în care România este parte.
Astfel, s-a susținut că, în momentul în care o reglementare internă este în contradicție cu o reglementare internațională privind drepturile și libertățile cetățenilor, se vor aplica principiile prevăzute in tratatele si pactele la care România este parte, mai sus citate. Modificarea CCM încheiat la nivel de unitate pe anul 2008, în sensul că numai salariații care ies la pensie pentru limită de vârstă au beneficiul acestui drept, nu reprezintă o adaptare a contractului, așa cum a considerat instanța de fond, ci este o încălcare a dispozițiilor art.8 Contractul colectiv de muncă unic la nivel național. Potrivit acestui articol, drepturile salariaților care au fost recunoscute și prevăzute în contracte colective de muncă încheiate la nivel de unitate anterior anului 2007, nu pot fi reduse prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național pentru 2007-2010.
Recurenta a arătat că, fiind vorba de drepturi câștigate, acestea nu pot fi reduse sau anulate, chiar dacă ele apar prin contracte colective de muncă la nivel de unitate, sens în care în faza de dezbateri s-a solicitat înfățișarea unor înscrisuri relevante sub acest aspect.
Instanța de fond, în baza art.129 alin 5 pr.civ. trebuia să își exercite rolul activ și să pună în discuția părților orice fapte și împrejurări lămuritore pentru soluționarea cauzei.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Susținerile recurentei-reclamante, referitoare la încălcarea prevederilor legale privitoare la principiul nediscriminării, nu sunt cuprinse în cererea de acțiunea dedusă judecății primei instanțe, fiind temeiuri noi, invocate pentru prima dată în recurs.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată este un drept fundamental, care nu poate fi restrâns salariatului, iar nu și ajutorul, compensația acordată la pensionare, angajatorul fiind în drept să acorde acest beneficiu numai salariaților care se pensionează pentru limită de vârstă, fără ca această practică să poată fi considerată discriminatorie, cu singura condiție ca prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate să fie concordante cu dispozițiile Contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Aceasta este și practica Curții Constituționale, care a reținut că beneficiul unor drepturi bănești suplimentare, cum este și cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul (în speță angajatorul), este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
De altfel, plata indemnizației pe care recurenta o solicită este cuprinsă la Capitolul "Ajutoare materiale, financiare și acțiuni sociale", fiind evident că nu este vorba despre un drept de natură salarială.
De asemenea, Curtea apreciază că înscrisurile la care recurenta-reclamantă face referire nu erau utile soluționării pricinii și că instanța de fond nu a încălcat rolul activ la care este obligată prin dispozițiile art.129 alin.5 pr.civ. din probele administrate în cauză, respectiv Contractul colectiv de muncă al SC SA, valabil pe anul 2008, rezultând că sunt îndreptățiți la plata unei indemnizații egală cu două salarii de bază avute în luna pensionării numai salariații care ies la pensie pentru limită de vârstă, iar nu și cei care se pensionează anticipat sau anticipat parțial.
Această dispoziție nu încalcă prevederile art.8 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național și, prin urmare, pretențiile recurentei-reclamante sunt lipsite de temei.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.1753 din 19.11.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
07.07.2009
Jud. fond:; G
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
