Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4880/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (Număr în format vechi 2512/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.4880/
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
Judecător - - -
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenți: MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.209/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: -, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, având ca obiect - drepturi bănești creșteri salariale de 6%,5%,2% și 11%.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.06.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 29.06.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin cererea introdusă la Tribunalul la data de 14.12.2007 și înregistrată sub nr- (4198/C/2007) reclamanții -, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, în calitate de chemat în garanție; CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata pentru reclamanți a drepturilor bănești reprezentând creșterile salariale de 6% începând cu 01.09.2006, față de nivelul din luna august 2006, de 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007, de11% începând cu data de 1 octombrie2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata lor efectivă, iar chematul în garanție să fie obligat să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi salariale.
Prin sentinta civila nr. 209/23.01.2008 Tribunalul C a dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării invocată din oficiu; admis acțiunea formulată de reclamanții -, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI și a chematului în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând creșterile salariale cu 6% începând cu 01.09.2006 față de nivelul lunii august 2006, 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul lunii decembrie 2006, 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007.
A obligat aceiași pârâți să actualizeze drepturile salariale de mai sus cu indicele de inflație de la data nașterii fiecărui drept și până la plata lor efectivă.
Prin aceeasi sentinta a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării drepturilor salariale acordate reclamanților si a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca În cursul anului 2007, reclamantele care sunt judecători la Tribunalul Călărași, nu au beneficiat de creșteri salariale, ci prin Legea nr. 45/2007 le-a fost acordat sporul de vechime, precizându-se în expunerea de motive a acestei legi că acordarea sporului respectiv este determinată în principal de obligarea pârâților prin hotărâri judecătorești la plata acestui spor, ce se acordă tuturor categoriilor profesionale în raport cu care s-a invocat discriminarea, și nu din considerentul privind creșterile salariale.
Din actele normative invocate de reclamante în motivarea acțiunii lor, și în special OG nr.10/2007 în raport de care s-a solicitat a fi stabilite despăgubirile, rezultă că funcționarii publici, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și din alte unități din sistemul justiției, personalul contractual din sectorul bugetar, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, personalul didactic din învățământ, cu alte cuvinte aproape toate categoriile de personal din sectorul bugetar, au beneficiat de creșteri salariale în cursul anului 2007, în aceeași manieră legislativă în care au fost acordate creșterile salariale și în cursul anului 2006, prin aplicarea unor procente de creștere a salariului de bază de 2 ori în cursul unui an.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantelor prin neacordarea creșterilor salariale în cursul anului 2007 tribunalul a avut în vedere considerentele pentru care au fost acordate acestor categorii profesionale creșterile salariale și anume: acoperirea inflației anului 2007 și menținerea nivelului de trai corespunzător statutului acestora în societate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă și existența unei justificări obiective și rezonabile pentru excluderea unora de la acordarea drepturilor.
Astfel, în raport de aceste aspecte, este evident că motivele care au determinat creșterile salariale ale categoriilor socio-profesionale indicate în acțiunea reclamantelor, categorii pentru care salarizarea se stabilește tot prin legi speciale, respectiv menținerea nivelului unei retribuții corespunzătoare muncii prestate ca urmare a inflației pe anul 2007 și a nivelului de trai corespunzător statutului acestor categorii în societate în același an, sunt considerente care justifică acordarea acelorași creșteri salariale și magistraților, discriminarea acestora fiind nejustificată în raport de aceste obiective ce au fost considerate temeinice pentru celelalte categorii de salariați bugetari.
Argumentele invocate de pârâtul Ministerul Justiției pentru a motiva excluderea magistraților de la creșterile salariale acordate celorlalți salariați din sectorul bugetar au fost considerate de prima instanta ca fiind nefondate.
Astfel, în ceea ce privește susținerea faptului că în cursul anului 2007 s-a acordat sporul de vechime magistraților și că acesta reprezintă o creștere salarială, tribunalul reținut că motivele acordării acestui spor nu sunt cele avute în vedere pentru creșterile salariale acordate celorlalte categorii profesionale în 2007, sporul de vechime fiind acordat întrucât se pronunțaseră hotărâri judecătorești în acest sens tot pe motivul discriminării, iar de acest spor beneficiau toate categoriile de bugetari în raport de care se invocă discriminarea.
Cu privire la faptul că magistraților li se acordaseră creșteri salariale în 2006 și astfel se justifică neacordarea unor creșteri salariale și în 2007, instanța de fond a reținut că este neintemeiat și acest motiv de excludere întrucât și alte categorii de salariați bugetari în raport cu care s-a invocat discriminarea prin acțiune au beneficiat ca și magistrații în anul 2006 atât de creșteri ale salariului de bază, cât și de creșteri în cote procentuale în anul 2006 (ex. personalul contractual din sectorul bugetar prin art.1 și 2 din OG nr.3/2006 și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică prin art.2 din OG nr. 3/2006 și Lg. nr. 331/15.11.2005) și totuși acestora li s-au acordat creșteri la salariile din anul 2007 (ptr exemplul dat:prin OG nr. 10/2007).
Ca atare prima instanța a reținut că simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (în speță a judecătorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acesteia din drepturi recunoscute altor persoane aflate în situații similare.
Conform prevederilor OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 OG nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practice sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Se arata in considerentele sentintei ca singurul criteriu după care s-a făcut distincția pentru creșterile salariale în 2007 în sectorul bugetar este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust, fiind absurd și de neconceput a se accepta că inflația și creșterea nivelului prețurilor de consum afectează numai anumite categorii socio-profesionale, iar pe altele nu.
În raport de toate aceste considerente, prima instanța a considerat că, în cadrul categoriilor de salariați din sectorul bugetar, magistraților li s-a aplicat un tratament diferit în ceea ce privește creșterile salariale în anul 2007, în mod arbitrar și discriminatoriu, tratament bazat numai pe locul de muncă al acestora, respectiv categoria socio-profesională din care fac parte.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au formulat recurs motivat recurentii-pârâti Ministerul Justiției si Ministerul Finantelor Publice, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Ministerul Justitiei si Libertatilor:
Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului și nu se poate reține tratamentul diferențiat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
Consideră recurentul că prin sentința atacată au fost acordate alte drepturi decât cele stabilite prin lege, prin încălcarea flagrantă a principiului separației puterilor în stat.
II. Al doilea motiv de recurs invocat de este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere modificarea unei hotărâri în situația în care instanța a realizat o interpretare greșită a legii.
Recurentul invoca in primul rand lipsa calitatii sale procesuale oasive, de dispozitiile art. 1 din HG nr. 83/2005, aratand ca nu are atributii in domeniul stabilirii politicii salariale si, cu atat mai putin, in domeniul corelarii cresterilor salariale solicitate de reclamanti.
In al doilea rand, recurentul invedereaza ca, potrivit G nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art. 1 alin. 3, "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi" - art. 1 alin. (2), "exercitarea drepturilor enunțate" - art.1 alin. (3), "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art.2 alin.(1), "comportament discriminatoriu", persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc.
In mod evident, considera recurentul, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. In afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit "față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
In măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competenta instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstitutionalitate a acelor prevederi legale.
Jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat constant în sensul că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația reclamantilor și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care, în temeiul nr.OG 10/2007, beneficiază de majorări salarale.
Reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale; drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea lor specială de salarizare.
Chiar acceptând teza potrivit căreia creșterile salariale acordate prin nr.OG 10/2007 anumitor categorii de salariați din sistemul bugetar au avut scopul de a acoperi parțial nivelul inflației, subliniaza recurentul că magistratii au beneficiat de creșteri salariale în cursul anilor 2006 si 2007.
Aflându-se între categoriile profesionale care au beneficiat de majorări salariale, decizia luată la nivelul Guvernului de a nu mai acorda și alte majorări în cursul anului, prin creșterea valorii de referință sectoriala, decât celorlalte categorii din sectorul bugetar care nu au beneficiat de alte creșteri, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistratilor într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Nu orice diferență de tratament face a se reține starea de discriminare, ci numai acea diferență care se constată între persoane aflate în situații analoage, fără o justificare rezonabilă și fără să fie necesară într-o societate democratică.
III. Observând procentele în care instanța obligă la indexări, în plus față de faptul că Tribunalul ignoră rolul sau de a exercita atribuții specifice doar autorității judecătorești, iar nu pe ale altei puteri constituită în stat, nu rezultă din "motivarea" instanței de fond care sunt considerentele pentru care intimații reclamanții sunt mai îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile nr.OG 10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care acordă indexări salariale. Din acest punct de vedere, recurentul solicita instanței de recurs să constate că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 proc. civ.
La rândul său, recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin recursul formulat invocă lipsa calității sale procesuale pasive, susținând că instanța de fond, prin admiterea acțiunii și în contradictoriu cu aceasta instituție, deși reclamanții nu au justificat calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a nesocotit dispozițiile Legii nr. 500/2002.
Faptul că Ministerul Finanțelor Publice gestionează bugetul de stat, nu îi conferă acesteia dreptul de a încălca legea finanțelor publice, prin efectuare de plăți din diverse capitole bugetare, pentru persoane cu care nu are raport de muncă sau de serviciu. Aceasta este și rațiunea pentru care la art. 5 alin. 1 lit. f din HG nr. 386/2006 se prevede că "în îndeplini rea atribuțiilor sale Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare.
Or, tocmai pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la alocarea fondurilor necesare pentru plata titlurilor executorii, ar duce la nesocotirea Legii nr.500/2002, prin care este reglementată procedura bugetară și totodată ar pune Ministerul Finanțelor Publice in imposibilitatea executării acestei hotărâri.
Potrivit art.6 din Legea nr.500/2002, "legile bugetare anuale pot fi modificate in cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu pana la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca și legilor anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar. Responsabilitatea Ministerului Finanțelor Publice se limitează la faza de proiect bugetar.
În altă ordine de idei, între reclamanți si Ministerul Finanțelor Publice nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea in judecată a acestei instituții în calitate de pârâta.
Raporturile de muncă sunt între reclamanți pe de o parte și instituțiile în care își desfășoară activitatea pe de alta parte, Ministerul Justitiei fiind ordonatorul principal de credite pentru aceștia, care singur își elaborează propriul proiect de buget.
Pretențiile reclamanților solicitate prin cererea de chemare in judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator. Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite (principal, secundar și terțiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.
Or, în condițiile in care instanța dispune obligarea la plata drepturilor de personal către reclamanți, pârâtul care urmează să facă plata trebuie să rețină și să vireze contribuțiile obligatorii către bugetul de stat.
Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca recursurile sunt fondate.
In ceea ce priveștecalitatea procesuala pasiva a Ministerului Finanțelor Publice, potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plata ale instanțelor si parchetelor in temeiul unui titlu executoriu (inclusiv hotărârea judecătoreasca) se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora - fara nici o legătura cu competentele Ministerului Finanțelor Publice in materie bugetara.
Reclamanții intimați nu se află în raporturi juridice de muncă cu Ministerul Finanțelor Publice. Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, așa cum este el definit de art. 281 din Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.
Ca atare, Curtea va dmite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Finanțelor Publice si, in consecința, va respinge cererea formulata împotriva acestui parat, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
In ceea ce priveste recursul declarat de Ministerul Justitiei si Libertatilor, Curtea retine urmatoarele:
Reclamanții au solicitat să se constate că OG nr. 10/2007, care are domeniu de aplicare stabilit de legiuitor în privința salarizării unor categorii profesionale bine definite (personal bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 și personal salarizat în baza Legii nr.154/1998, precum și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică) li se aplică și lor, pe motiv că s-a creat o nejustificată și disproporționată discriminare între categorii profesionale aflate în situații identice.
Art. 1 din OG nr. 10/2007 prevede ca "in anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape"
Or, argumentația propusă de reclamanți este greșită, câtă vreme fiecare dintre categoriile profesionale menționate sunt salarizate în baza unei legi speciale, în baza unui statut propriu.
Fiecare dintre aceste categorii profesionale este salarizată din aceeași sursă, dar diferit, pornindu-se de la importanța muncii prestate, de la răspunderea și complexitatea activității, de la interdicțiile stabilite prin lege, legiuitorul avand prerogativa constitutionala de a stabili modul de salarizare pentru fiecăre categorie socio-profesionala in parte. În atare situație, indexările acordate la nivelul anului 2007 diferitelor categorii de bugetari, mai puțin magistratilor, sunt justificate în fiecare caz în parte și nu pot fi extinse prin analogie situației acestei categorii profesionale.
Deși reclamanții au invocat discriminarea, în speță existența vreunei discriminări între intimații reclamanți și alte categorii de salariați bugetari nu poate fi reținută, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.2 din OG nr.137/2000 republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Simpla apartenență a magistratilor la categoria socială a salariaților bugetari nu constituie o situație premisă pentru a se constata că se găsesc în situație comparabilă cu cei care au recunoscute prin legile de salarizare speciale drepturi bănești suplimentare, iar nu fundamentale, constând în indexări față de indicele de inflație.
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada pentru care le acordă.
Mai retinem ca recurentii nu pot invoca discriminarea decat prin raportare la o categorie de salariati care se afla in situatii comparabile. Or, acestia se raporteaza la persoane care beneficiaza de un alt statut, presupunand alte drepturi si obligatii. Nu se poate pretinde aplicarea unui drept prevazut de legiuitor in favoarea unei categorii salariale, atat timp cat in privinta altor aspecte situatia este diferita.
Curtea constata ca nu este incident niciunul dintre criteriile de discriminare stabilite de lege, iar un alt criteriu nu poate fi identificat.
Mai mult decat atat, pretinsa discriminare intre reclamanti, pe de o parte, si alte categorii socio-profesionale, pe de alta parte, nu poate constitui un temei pentru acordarea acestor indexari, Curtea fiind tinuta sa respecte Decizia nr. 818/03.07.2008 a Curtii Constitutionale a Romaniei, prin care s-a statuat ca instanțele judecătorești nu au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
de considerentele de fapt si de drept expuse, in temeiul art. 312 proc.civi, raportat la art. 304 pct. 9 proc.civ. Curtea va admite recursul, va modifica in tot sentinta atacata si va respinge actiunea formulata impotriva celorlalti parati, ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite recursurile formulate de recurenții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.209/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: -, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI.
Modifica in tot sentinta recurata, in sensul ca:
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE si, in consecinta, respinge actiunea formulata impotriva acestui parat, pentru lipsa calitatii procesuale paisve.
Respinge actiunea formulata impotriva paratului MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, ca neintemeiata.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
2 ex.
14.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Călin Dragoș Alin
