Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 497/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 497/
Ședința publică din 23 Aprilie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în Târgu-M,-,.18, județul M, și de pârâta SC SA, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.239, împotriva sentinței civile nr.1887/11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat pentru reclamantul recurent lipsă, av., pentru pârâta SC SA av.A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termen legal fiind scutite de plata taxei de timbru, după care;
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar concluzii scrise.
Neformulându-se cereri, instanțe acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantului recurent susține recursul așa cum este motivat în scris, solicită admiterea lui, modificarea sentinței atacate în sensul obligării pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale reprezentând suplimentările salariale cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C pe perioada 2004-2007, cu aplicarea reactualizării în funcție de inflație, în contul cabinetului său de avocatură, cu obligarea și la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat. Susține recursul pârâtei, cere admiterea lui, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii. Invocând prescripția dreptului la acțiune, conform prevederilor art.283 lit.e Codul muncii, în 6 luni de la data nașterii dreptului. Declară că, începând din anul 2003, s-a inclus sumele suplimentare în salariul de bază, ca atare au fost plătite toate drepturile salariale cuvenite. Subliniază faptul că instanța de fond prin hotărârea pronunțată nu a precizat dacă suma acordată este o valoarea brută, sau urmează a fi impozitată.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1887 din 11 decembrie 2007, Tribunalul Mureșa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și excepția prematurității introducerii acțiunii, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu și, drept consecință:
- a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a diferențelor de drepturi salariale reprezentând un salariu de bază mediu pe pe anul 2004;
- a dispus că la sumele mai sus menționate se va adăuga actualizarea în funcție de rata inflației calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale în parte și până la data introducerii acțiunii;
- a respins restul pretențiilor;
- a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate, următoarele:
Este neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece conform prevederilor art. 165-166 din Codul muncii, acțiunea în plata diferențelor de natură salarială se poate introduce în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Este neîntemeiată și excepția prematurității introducerii acțiunii, întrucât nu există nicio prevedere legală care să instituie vreo procedură prealabilă sesizării instanței, potrivit art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere, în esență, considerentele relevate în continuare:
În perioada aflată în litigiu, la nivelul unității a existat un contract colectiv de muncă, acesta fiind actul juridic cu valoare normativă ( potrivit art. 1 alin. 1 raportat la art. 11 alin. 1 lit. b din Legea nr.130/1996) care reglementează salarizarea, cu modificările sale anuale, rezultate ca urmare a negocierilor anuale obligatorii în materie de salarizare ( potrivit art. 3 alin. 1, alin. 2 și alin. 4 din Legea nr.130/1996 ).
Potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul de unitate (alineat care nu a suferit modificări în perioada 2003 - 2007): "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
În perioada anilor 2003 - 2004, art. 168 alin. 2 din același contract a avut următorul cuprins: "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
În perioada anilor 2005 - 2006, în urma modificării, art. 168 alin. 2 primit următorul conținut: "În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Pe de altă parte, în baza negocierilor anuale obligatorii (prevăzute de art.3 alin.1, alin. 2 și alin. 4 din Legea nr.130/1996), în perioada 2004 - 2007 fost modificat și articolul 128 alin.5 și alin.6 din Contractul colectiv la nivel de unitate, acordându-se majorări salariale în fiecare an, prin mărirea salariului de bază minim pe unitate la care se aplică coeficienții de salarizare, ceea ce a atras majorări ( creșteri ) ale salariilor de bază într-un procent general (în medie) cuprins între 10 - 13%, diferențiat pe ani.
În interpretarea salariatului, suplimentările salariale de Paști și C pot fi considerate ca introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai exclusiv pentru anul 2003, iar pentru perioada ulterioară, acestea trebuie acordate în mod separat de salariul de bază, în mod distinct de majorările salariale incluse în salariul de bază, în fiecare an, potrivit art.128 alin.5 și alin.6 din contractul colectiv.
Dimpotrivă, în interpretarea unității angajatoare pârâte, suplimentările salariale în discuție trebuie considerate ca și incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, ca efect al creșterilor salariale ale salariului de bază acordate, în fiecare an, în baza art.128 alin.5 și alin.6 din contractul colectiv.
Ca atare, având în vedere și că, în dreptul muncii, contractul colectiv de muncă are valoare de act normativ, instanța a constatat că, în speță, conflictul judiciar se reduce la interpretarea divergentă a unor dispoziții normative, deci la tranșarea unei probleme de drept pe calea unei interpretări judiciare obligatorii pentru părți.
soluționată o problemă de drept, în cauză este inadmisibilă administrarea unei expertize, potrivit art. 201 Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced, instanța a apreciat că interpretarea legală este cea potrivit căreia art.168 alin.1 și alin.2 din Contractul colectiv reprezintă un izvor normativ pentru plata, în mod distinct, a suplimentărilor salariale litigioase numai pentru anul 2004, pentru motivele prezentate în continuare.
În primul rând, din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 168 alin. 2 din contract, rezultă că s-au utilizat prepozițiile "pentru", care potrivit Explicativ al Române, este o prepoziție care exprimă un raport temporal concretizat exclusiv la complementul circumstanțial de timp pe care acesta îl introduce (în cazul nostru, exclusiv la "anul 2003", iar nu alte perioade de timp).
Însă, locuțiunea restrictivă "pentru anul 2003", coroborată cu verbul la viitor "vor fi incluse", a fost în mod expres modificată, fiind înlocuită, începând cu anul 2005, cu locuțiunea "în anul 2003" raportată la verbul la timpul trecut " au fost incluse". Ori, rațiunea acestei modificări a prevederilor contractuale a fost tocmai faptul că s-a observat caracterul restrictiv al exprimării anterioare, prin folosirea prepoziției "pentru".
Această modificare normativă a intrat în vigoare doar în anul 2005 și nu retroactivează, deci pretențiile deduse judecății sunt întemeiate numai pentru anul 2004.
În legătură cu cuantumul suplimentărilor solicitate prin acțiune, instanța a reținut că acestea nu pot fi decât cele stabilite determinabil, prin raportare la "salariul de bază mediu" pe unitate, așa cum stipulează art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, iar nu prin raportare la "salariul mediu brut", așa cum greșit s-a procedat prin motivarea acțiunii. Valoarea anuală a "salariului de bază mediu" este una foarte ușor determinabilă, prin programele informatice de calculare a salariilor de care dispune pârâta, ca medie aritmetică a salariilor de bază pe unitate (adică a salariilor de bază stabilite pentru angajații unității prin contractul colectiv, pentru anul în cursul căruia se datorau suplimentările de Paști și de C).
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a admis în parte acțiunea, respingând pretențiile pentru perioada ulterioară anului 2004 și a obligat pârâta la cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii anterior descrise au declarat recurs ambele părți litigante, pârâta solicitând respingerea integrală a acțiunii, iar reclamantul - admiterea pretențiilor formulate și pentru perioada ulterioară anului 2004.
Prin memoriul de recurs, pârâta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, susținând, cu prioritate, excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe considerentul greșitei rețineri de către instanța de fond a incidenței prevederilor art. 283 lit. c) din Codul muncii, în realitate drepturile pretinse prin acțiune fiind afectate de termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 lit. e).
În argumentarea acestei susțineri, pârâta a invocat prevederile Contractului colectiv de muncă, arătând că ajutoarele de Paști și de C își găsesc izvorul obligației în capitolul VI, intitulat "Protecția socială a salariaților și alte drepturi", iar nu în capitolul V - "Salarizarea". Prin urmare, nefiind drepturi salariale, pretențiile care formează obiectul judecății se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, iar nu în termen de 3 ani, cum s-a reținut de către prima instanță.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a susținut că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, deoarece începând cu anul 2003, părțile au prevăzut în mod expres includerea drepturilor suplimentare de Paști și de C în salariul de bază, fapt ce rezultă din prevederile art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă și actele adiționale ulterioare, care nu ar mai fi justificat menținerea aceluiași conținut al textului dacă acesta ar fi avut o aplicabilitate temporară, respectiv doar pentru anul 2003.
Pârâta a mai arătat că, potrivit art. 9 din contractul colectiv de muncă, interpretarea clauzelor acestuia se face prin consens, astfel că, prin Deciziile nr. 3793/18 iunie 2007 și 5140/31 august 2007, comisia paritară constituită conform prevederilor art. 10, confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost ca, începând cu anul 2003, suplimentările prevăzute în art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al fiecărui salariat și că, începând cu aceeași dată, părțile au înțeles că art.168 alin.1 a rămas fără obiect.
În fine, hotărârea primei instanțe a fost criticată și pentru faptul că aceasta nu a lămurit dacă sumele acordate sunt nete sau brute, în primul caz societatea pârâtă urmând să achite aceste sume și tot ea să suporte și impozitele datorate de salariat, iar în cel de-al doilea caz - să rețină impozitul și doar ceea ce rămâne să achite salariatului.
La rândul său, reclamantul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, susținând că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond faptul că art. 168 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă reprezintă un izvor normativ pentru plata, în mod distinct, a suplimentărilor salariale litigioase, numai pentru anul 2004, în condițiile în care aceste drepturi salariale au fost permanentizate prin neabrogare.
În opinia reclamantului, hotărârea instanței de fond este nemotivată sub acest aspect, iar argumentele invocate au un caracter lapidar și confuz, în contextul în care, potrivit dispozițiilor art. 236 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea prevederilor legale, constituie legea părților.
S-a mai arătat că dispozițiile art. 1 alin.1, raportat la art. 11 alin.1 lit. b) din Legea nr. 130/1996 conferă putere obligatorie prevederilor contractuale care stau la baza dreptului la suplimentările salariale de Paști și de C pentru întreaga perioadă 2004 - 2007, iar prin interpretarea și aplicarea greșită a acestor norme legale, instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 982 Cod civil, care instituie obligativitatea interpretării sistematice și unitare a clauzelor contractului colectiv de muncă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate prin cele două recursuri deduse judecății și în raport de prevederile art. 304/1 și art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă prin raportare la prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, instanța de recurs apreciază că aceasta nu este întemeiată, deoarece chiar dacă drepturile pretinse prin acțiune sunt prevăzute în capitolul VI din contractul colectiv de muncă, intitulat "Protecția socială a salariaților și alte drepturi", iar nu în capitolul V - "Salarizarea", acestea izvorăsc din raporturi de muncă și se înscriu în componenta salarială, astfel cum aceasta este definită de art.155 din Codul muncii - "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
De altfel, o atare caracteristică rezultă și din conținutul art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care utilizează sintagma "suplimentare a drepturilor salariale", "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C".
În acest context, este evident că drepturile pretinse prin acțiune reprezintă un "adaos" salarial, în sensul prevederilor art. 155 din Codul muncii, astfel că, sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune operează termenul de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, termen prevăzut de art. 166 alin.1 și art. 283 alin.1 lit. c) din Codul muncii, iar nu termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin.1 lit. e), invocat de către pârâtă și aplicabil în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Cum obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale, în mod corect a respins prima instanță excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește fondul cauzei, curtea constată că rezolvarea dată litigiului dedus judecății, de către prima instanță, este doar în parte corectă, deoarece prevederile art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu au suferit modificări de conținut în perioada 2003 - 2007, prevăzând în mod inechivoc: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe A".
Precizarea din cuprinsul alin. 2 al aceluiași articol, conform căreia, "în anul 2003, suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", nu poate fi interpretată în sensul pretins de către pârâtă, și anume că respectivele suplimentări au fost introduse în salariul de bază "începând cu anul 2003", ceea ce ar exclude acordarea acestora în perioada 2004 - 2007.
De asemenea, este greșită și soluția dată acestei probleme de către prima instanță, deoarece textul art. 168 alin. 2 este inechivoc, în sensul că se referă strict la anul 2003, și a fost reiterat cu același conținut și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007. În plus, pentru aceeași perioadă a fost menținut și alin. 1 al art. 168, prin care dreptul A în litigiu a fost instituit.
Prin urmare, în mod eronat s-a concluzionat că voința reală a părților, la negocierea contractului colectiv de muncă, ar fi fost includerea adaosului de Paști și C în salariul de bază, începând cu anul 2005, deoarece printr-o atare interpretare este eliminat însuși dreptul instituit prin art.168 alin.1, ceea ce ar fi impus, în mod logic, radierea definitivă a respectivei prevederi din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, iar nu reiterarea repetată a acesteia.
Or, nefiind desființat dreptul prevăzut de art. 168 alin. 1, din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, acesta subzistă și după anul 2003, respectiv și pentru perioada 2004 - 2007, în mod eronat apreciindu-se de către prima instanță că suplimentările salariale pretinse prin acțiune sunt datorate doar pentru anul 2004.
Nu prezintă relevanță majorarea ulterioară a salariilor la nivel de unitate, deoarece aceasta a avut la bază prevederile art. 128 alin. 5 și 6 din contractul colectiv de muncă, respectiv negocierea anuală a salariului de bază minim, potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 - 2 și 4 din Legea nr. 130/1996, ceea ce a atras, în mod evident, prin aplicarea coeficienților de salarizare, creșterea generală succesivă a nivelului salariilor de bază din cadrul
Prin urmare, salariul de bază mediu, la care face trimitere art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă diferă de la an la an, considerent pentru care, de asemenea nu se poate susține cu succes ideea includerii suplimentărilor pentru Paști și C în salariul de bază, începând cu anul 2005. De altfel, însuși termenul de "suplimentare" presupune, în mod inerent, adăugirea unei sume la câștigul pe care salariatul l-ar fi obținut în mod curent, dacă nu ar fi intervenit evenimentul pentru care adaosul salarial a fost prevăzut. (Paști și C).
Cu alte cuvinte, o eventuală dovadă a includerii respectivelor suplimentări în salariul de bază ar fi putut să vizeze strict perioada sărbătorilor de Paști și C, în concret, câștigul din lunile martie - aprilie, (în funcție de confesiunea religioasă a fiecărui salariat), și decembrie, iar nu perioada întregului an, cum a susținut pârâta.
În ceea ce privește invocarea - în sprijinul interpretării date de către pârâtă prevederilor art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă - a notelor nr. 3793/18 iunie 2007 și 5140/31 august 2007, emise de comisia paritară constituită la nivelul, Curtea constată că acestea nu sunt opozabile salariaților, deoarece nu au fost respectate cerințele imperativ impuse prin dispozițiile art. 31, raportat la art. 25 din Legea nr. 130/1996.
Cum interpretarea dată, prin notele menționate, prevederilor art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, reprezintă, în realitate, o modificare a contractului, prin eliminarea unei clauze stabilite în favoarea angajaților, aceasta trebuia să se concretizeze într-un act adițional înregistrat la direcția generală de muncă și protecție socială, urmând a-și produce efecte de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, stabilită prin convenția părților.
Nefiind îndeplinite aceste condiții, interpretarea comisiei paritare nu poate fi primită.
În ceea ce privește critica formulată de pârâtă privind neprecizarea de către prima instanță a caracterului net sau brut al sumelor acordate, curtea reține că acest aspect vizează executarea hotărârii pronunțate, nefiind un motiv de nelegalitate care să poată fi invocat pe calea recursului.
Pentru considerentele arătate instanța de recurs reține că hotărârea atacată a fost parțial dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale incidente anterior examinate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de reclamant și va modifica în parte sentința atacată în sensul obligării pârâtei la plata integrală a diferențelor de drepturi salariale solicitate prin acțiune, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În ceea ce privește calea de atac declarată de pârâtă, constatând că în cauză nu se regăsesc motivele de nelegalitate invocate de pârâtă prin cererea de recurs, recursul declarat de aceasta va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului (onorariu avocațial).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1887 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de reclamantul.
Modifică în parte hotărârea atacată.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului și a diferențelor de drepturi salariale reprezentând:
- 2 salarii de bază medii pe SA, pe anul 2005.
- 1 salariu de bază mediu pe SA, pe anul 2006.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-5.06.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
