Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 9.01.2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
GREFIER-- -
-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul, domiciliat în F,-, -.12, împotriva sentinței civile nr.642/7.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata AGENȚIA PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ V, cu sediul în F,-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimată consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei depune la dosar întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea nu consideră necesară comunicarea întâmpinării având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul intimatei arată că deși potrivit legii 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, salariații au dreptul la o alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, acestea se acordă în limita prevederilor bugetului de stat.
Ori, în perioada 2004-2007 nu au fost aprobate sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu au fost prevăzute sume cu această destinație.
Solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 642/07.10.2008 a Tribunalului Vrancea, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înreg.la nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Agenția pentru ocuparea forței de muncă V pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată să-i plătească drepturile bănești reprezentând contravaloarea tichetelor de masă ce i s-au cuvenit și nu i s-au acordat în perioada 24.05.2005 la zi și în continuare atât timp cât este angajatul acestei instituții.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată avându-se în vedere în perioada la care face referire reclamantul nu au fost alocate fonduri pentru acordarea tichetelor de masă.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut:
Potrivit alin.2 al art.1 din Legea nr.142/1998, pentru unitățile din sistemul bugetar, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, ale bugetului local.
In speță, conform art. 40 din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, art. 24 din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, art. 18 din Legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2007 nr. 487/2006, nu s-au aprobat sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Cum nici în bugetul pentru anul 2008 nu au fost alocate fonduri cu această destinație, acțiunea este privită ca neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Astfel, conform disp. art. 1 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar.
Reglementarea art. 1 din Legea nr. 142/1998 are caracter imperativ și nu dispozitiv, după cum este modul de formulare a textului.
De asemenea, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu este un venit salarial ci o manifestare concretă a unei forme de protecție socială a salariatului, mai mulți salariați beneficiind de acest drept.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, a întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct. 9.pr. civilă și art. 304 indice 1.pr. civilă.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu dispozițiile legale invocate și de reclamantul recurent, respectiv Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă "salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
Aceste tichete de masă se pot acorda la limita prevederilor bugetului de stat, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din același act normativ, în conformitate cu care "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 4 din Legea nr. 631/2002, legea bugetului de stat pe anul 2003, " în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților de pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație". Aceleași considerente sunt reiterate de legiuitor și în dispozițiile art. 46 alin. 4 din legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, art. 40 din legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, art. 24 din legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006.
În această situație, instanța nu poate reține afirmația recurentului deoarece, în speță, legiuitorul nu a prevăzut o obligație în sarcina angajatorului ci o facultate.
În aceste condiții, se consideră că această facultate a angajatorului de a acorda tichete de masă se transformă în obligație doar în momentul în care în buget erau prevăzute fonduri pentru acordarea acestor drepturi iar angajatorul refuza să le achite.
De altfel, principiile egalității în fața legii și egalității de tratament, nu exclud, ci dimpotrivă, presupun un tratament juridic identic în situații egale, iar situațiile în mod obiectiv diferite justifică chiar și din punct de vedere constituțional tratament juridic diferit.
Deși condiționând existența acestui drept de posibilitățile financiare ale angajatorului se creează premisa unor situații juridice diferite care implică un tratament diferențiat între salariați, nu se încalcă principiul egalității de tratament invocat, deoarece acesta se impune ca principiu numai în cazul celor aflați în aceeași situație juridică.
Pe de altă parte, prevederile din tratatele internaționale interzic discriminările care au la bază considerente arbitrare, însă nu impun uniformitatea de tratament, oferind posibilitatea legiuitorului național de a reglementa în mod diferențiat situațiile juridice diferite"( - decizia 102/11.03.2003).
În speță este vorba de o situație juridică diferită și nu de o aplicare discriminatorie a textului de lege, acesta izvorând din faptul că Legea 142/1998 condiționează acordarea tichetelor de masă în sistemul bugetar de alocarea de fonduri cu această destinație în bugetul de stat, contrar celor afirmate de recurent.
În ceea ce privește interpretarea art. 1 din legea 142/1998, instanța de fond a analizat corect textul, acesta necesitând a fi interpretat în sensul că reiese cu claritate faptul că nu se stabilește în sarcina autorității publice o obligație, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu în funcție de dispozițiile Legii privind bugetul de stat.
Intenția legiuitorului ce rezultă din interpretarea gramaticală a textului legal, prin folosirea verbului "pot", induce concluzia că este vorba de o normă dispozitivă și nu imperativă.
Deoarece nu au fost prevăzute fonduri în legile bugetelor de stat pentru anii anteriori în vederea acordării tichetelor de masă, angajatorul nu poate fi obligați la acordarea lor.
Chiar și disp. art. 42 alin. 2 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 nr. 2895/2006 prevede că tichetele de masă se acordă potrivit prevederilor legale și înțelegerii părților.
Este evident că tichetele de masă pot fi acordate doar dacă angajatorul are posibilități financiare, acest drept fiind negociat cu salariații și nu indiferent de posibilități, simpla calitate de salariat neducând la acordarea automată a acestora.
Față de toate considerentele expuse mai sus, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică din toate punctele de vedere și în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul, domiciliat în F,-, -.12, împotriva sentinței civile nr.642/7.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/26.01.2009
FOND: -
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Benone Fuică, Virginia Filipescu