Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5031/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5031
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Dorina Stoichin Vicepreședinte Instanță
-- --Președinte Secție
-- -- JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
Grefier-
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G, împotriva sentinței civile nr. 190/15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și intimații reclamanți LA DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G, LA DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G, LA DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G, LA DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G și LA DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea răspunsului la adresă și întâmpinarea depusă de către pârât, după care,
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față
Prin acțiunea formulată de petentii, și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr- au solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați intimații Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G la acordarea drepturilor bănești reprezentând sporul pentru condiții de stres în cuantum de 15% din salariul de bază, în perioada 09.12.2006-31.03.2008 și în continuare, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
În motivarea acțiunii, petenții au arătat că sunt salariații la Laboratorul Sanitar de Stat G din structura Direcției Sanitare Veterinare G și pentru Siguranța Alimentelor și au solicitat aceste drepturi în baza Legii nr.435/ 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar.
În dovedirea acțiunii, petenții au depus la dosar, în copie, practică judiciară, extras din Legea nr.435/2006.
Intimata Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca netemeinică.
Prin sentința civilă nr. 190 de la 15 ianuarie 2009 Tribunalul Gorja admis acțiunea formulată de reclamanții, și a obligat pârâții să plătească sporul de 15% din salariul de bază pentru condiții de stress sau condiții deosebite și risc de îmbolnăvire sau accidentare pe perioada 9.12.2006-31.03.2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului de condiții grele și condițiile de acordare se stabilesc de către ministere, celelalte instituții centrale și locale ale administrației publice, cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor.
Conform art. 14 alin. 1 lit. a și b din Legea 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar se acordă un spor de până la 30% din salariul de bază pentru condiții periculoase și vătămătoare corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective și a unui spor de 15 % din salariul de bază pentru activități desfășurate în condiții de stress, începând cu 1.12.2006.
Tribunalul a considerat că reclamanții se încadrează în categoria celor care beneficiază de plata sporului de 15%, fiind îndeplinite cerințele prevederilor Legii 435/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că prima instanță a soluționat acțiunea reclamanții pornind numai de la argumente de text (art. 14 din Legea 435/2006) fără a cerceta dacă toate cerințele legii au fost în concret realizate și dacă au existat resurse financiare alocate în acest scop.
Recursul este fondat.
Așa cum se observă din cuprinsul hotărârii atacate, tribunalul a expus numai elemente teoretice raportate la textele legii 435/2006, fără a analiza pe baza unor probe concludente justificarea acordării sporului de 15% pentru perioada 9.12.2006 -31.03.2008.
Nu se face referire la locurile de muncă, funcția și data de când reclamanții își desfășoară activitatea pentru a exista un minim probator care să îndreptățească la plata acestui spor. Deopotrivă cerințele privitoare la buletinele de expertizare a locurilor de muncă și la alocarea fondurilor bugetare necesare plății acestui spor nu sunt examinate de instanță.
În acest context, hotărârea primei instanțe nu s-a întemeiat pe o cercetare a fondului litigiului cu care a fost investit și ca atare este afectată de nulitate.
Așa fiind, în conformitate cu art. 312 cod procedură civilă Curtea va admite recursul, va casa sentința tribunalului și va trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, în raport de aspectele expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G, împotriva sentinței civile nr. 190/15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și intimații reclamanți LA DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G, LA DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G, LA DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G, LA DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G și LA DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G, având ca obiect drepturi bănești.
Casează sentința nr. 190/15.01.2009, trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehn. Red. 3 ex. /13.10.2009
Jud. /
Președinte:Mihaela Cotora Dorina StoichinJudecători:Mihaela Cotora Dorina Stoichin, Ioana Bodri