Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 506/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.506/

Ședința publică din 11 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 3: Alina Savin

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții CONSILIUL LOCAL G, MUNICIPIUL G, PRIMARUL MUN. G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.175/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata - pârâtă ȘCOALA NR. 2, cu sediul în G,- G, și intimații - reclamanți, G, prin reprezentant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G, cu sediul în G,-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reprezentantul reclamanților SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G consilier juridic în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurenții și intimata - pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea invocă excepția inadmisibilității recursului promovat de Municipiul G prin reprezentant și Primarul municipiului G, aceste două instituții nefiind părți în dosarul de fond.

Reprezentantul reclamanților cu privire la excepția invocată arată că este întemeiată și solicită admiterea. Cu privire la recursul declarat de pârâtul Consiliul Local G, arată că această instituție are calitate procesuală pasivă, fiind implicată direct în finanțarea cheltuielilor din învățământ. Solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea formulată la 10.12.2008 Sindicatul Învățământului Preuniversitar G, ca reprezentant al reclamanților a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Local G și Școala nr. 2 obligarea pârâtelor la acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 și 2 Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, privind Statutul Personalului Didactic.

S-a solicitat obligarea pârâților pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii la plata diferențelor de drepturi salariale actualizate cu rata inflației, în favoarea membrilor de sindicat reclamanți, diferențe rezultate ca urmare a neacordării tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat următoarele:

Potrivit art. 50 (al.1) "personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ".

(2) Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Din prevederile legale invocate rezultă în mod clar faptul că, raportat la prevederile art. 50 alin.1 și 2 din Statutul personalului didactic, salariații din învățământ - personal didactic, trebuie să beneficieze de cele 3 tranșe suplimentare de vechime care se acordă la 30. 35 și 40 de ani de activitate în învățământ, iar pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime trebuie să li se acorde o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime. Mai mult Legea nr.128/1997 nu prevede ca cele trei tranșe suplimentare se includ în coeficienții de salarizare prevăzuți în actele normative ce reglementează salarizarea; în consecință, conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, ei trebuie adăugați celorlalți coeficienți conform dispozițiilor legii speciale.

Practic, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit - prin art. 50 alin.1 și 2 din Statutul personalului didactic - în drept suplimentar (trei tranșe suplimentare), însoțit de o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, în favoarea personalului didactic cu activitate în învățământ de 30, 35 și 40 de ani.

În drept a invocat disp. art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997.

Pârâții nu au depus întâmpinare.

Sentința civilă nr.175 din 30.01.2009 a Tribunalului Galați

Prin sentința civilă nr.175 din 30.01.2009 Tribunalul Galația admis acțiunea având ca obiect "drepturi bănești" formulată de reclamanții, G, reprezentați prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar G, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local G și Școala nr. 2

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamanți, a diferențelor de drepturi salariale neacordate, actualizate cu rata inflației la data plății, reprezentând tranșele suplimentare de vechime, pentru 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ, calculate începând cu 10.12.2005, corespunzător perioadei lucrate de către fiecare reclamant.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții, membri ai Sindicatului Învățământului Preuniversitar G, sunt angajați ai unității de învățământ pârâte și au o vechime în învățământ de peste 30 de ani, așa cum rezultă din adeverințele depuse la filele 14-19 dosar.

Salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se stabilește diferențiat, conform dispozițiilor art. 48 și 49 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, în raport cu funcția și norma didactică îndeplinită, cu nivelul studiilor, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative și locul și condițiile specifice de desfășurare a activității, la salariul de bază adăugându-se sporurile și drepturile suplimentare. Salariul de bază este constituit din coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexele la Statutul personalului didactic, acești coeficienți fiind diferiți în funcție de vechimea în învățământ.

În afară de acești coeficienți, art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 prevede că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, modalitatea de acordare a acestor tranșe suplimentare fiind reglementată de alineatul 2 al aceluiași articol care prevede că "pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime".

Dispozițiile legale menționate sunt imperative și au caracter special ce derogă de la norma generală care prevede modalitatea de stabilire a salariului, unitatea de învățământ în care sunt încadrați reclamanții având obligația să acorde creșterea coeficientului de ierarhizare raportat la vechimea în învățământ a salariatului.

Art. 287 Codul muncii și art. 75 din Legea nr. 168/1999 consacră obligația angajatorului ca, până la prima zi de înfățișare să depună dovezile în apărarea sa, în conflictele de drepturi sarcina probei fiind răsturnată, întrucât angajatorul este cel care deține documentele și toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului și pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor părților raportului juridic de muncă. Nerespectarea acestei norme imperative conferă instanței de judecată prerogativa de a sancționa angajatorul pentru întârzierea nejustificată în administrarea probațiunii, trecând la soluționarea cauzei.

În speță, având în vedere că dovada acordării acestor tranșe suplimentare de vechime nu putea fi făcută decât prin intermediul statelor de plată, Tribunalul a constatat că angajatorul nu a făcut dovada că ar fi respectat dispozițiile articolului nr. 50 din Statutul personalului didactic și ar fi acordat drepturile cuvenite salariaților.

Având în vedere că, potrivit disp. art. 161 pct. 4 Codul muncii, "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului", iar neacordarea tranșelor suplimentare de vechime echivalează cu o neplată parțială a drepturilor salariale, Tribunalul a admis și cererea de actualizare a acestor sume cu rata inflației la data plății, cu atât mai mult cu cât principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.

Recursul declarat de Consiliul Local G, Municipiul G și Primarul Mun.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Consiliul Local G, Municipiul G prin reprezentant ing., Primarul Municipiului G aducând următoarele critici soluției instanței de fond:

Consiliul Local G, Municipiul G, Primarul municipiului G și Primăria municipiului nu au și nici nu pot avea calitate procesuală pasivă, invocând în prezenta cauză lipsa calității procesuale pasive în acest litigiu deoarece, într-un litigiu de muncă - cum este și prezentul - pârât nu poate fi decât unitatea care utilizează munca prestată de salariați (art. 1 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă).

În fapt, prin acțiunea introductivă de judecată, reclamanții, prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar G au chemat în judecată Consiliul Local G solicitând obligarea pârâților la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 al.1 și 2 din Legea nr.28/1997 pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată cu indicele de inflație.

Sentința civilă nr. 175/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- este neîntemeiată și nelegală pentru următoarele motive.

Au menționat că prin bugetul local se aprobă bugetele unităților de învățământ structurate pe centre financiare, în baza propunerilor fundamentate ale acestora. Execuția acestor bugete, în speță capitolul de cheltuieli de personal, revine în totalitate, din punct de vedere al legalității și oportunității, centrelor financiare. Cheltuielile de personal ale unităților de învățământ de stat se suportă din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, alocate către bugetul local prin Legea bugetului de stat. Prin urmare, culpa neîndeplinirii procedurii instituite de lege aparține, în exclusivitate, reclamanților.

Între Consiliul Local G și personalul didactic, didactic auxiliar și administrativ nu există raporturi de muncă, așa cum rezultă din organigrama recurentei. Această categorie de personal nu prestează muncă pentru Consiliul Local G, și în consecință, nu este remunerată de către recurentă pentru a se putea justifica o presupusă culpă în privința calculului salariilor. Atât cadrele didactice cât și personalul didactic auxiliar și administrativ sunt angajații instituțiilor de învățământ care au personalitate juridică. În conformitate cu art. 154 și urm. din Codul muncii obligația de plată a drepturilor salariale incumbă angajatorului, adică unității de învățământ.

În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice locale - în speță Consiliul Local G sau Primarul municipiului G - pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.

Unitățile de învățământ sunt subordonate Ministerului Educației, Cercetării și T prin intermediul Inspectoratului Școlar al Județului Acest aspect reiese cu claritate din disp. art. 141 și 142 din Legea învățământului nr. 84/1005. Inspectoratele școlare sunt organe descentralizate de specialitate, subordonate Ministerului Educației, cercetării și T, având în principal, următoarele atribuții:

a) urmăresc modul de organizare și de funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar, în conformitate cu politica educațională la nivel național.

b) coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic.

De asemenea, Hotărârea Guvernului nr.741/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și T stabilesc atribuțiile acestui minister, iar printre aceste atribuții se numără și aceea de a asigura și monitoriza modul de formare și utilizare a resurselor umane, materiale și financiare necesare desfășurării procesului de învățământ și educație (art.2 alin.1 lit.s).

Considerentele deciziei pronunțată de instanța de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma art. 304 Cod procedură civilă și art. 306 Cod procedură civilă, în limita motivelor de recurs invocate de recurentă constată următoarele:

La fond au avut calitatea de parte reclamanții prin Sindicat și pârâtele, Consiliul Local G și Școala nr. 2 Ca utilitate juridică Consiliul local nu e aceeași persoană cu Municipiul G sau cu Primarul Municipiului

Astfel, constatăm că împotriva sentinței Tribunalului au declarat recurs persoane ce nu au figurat în proces cu vreo calitate, fiind străine de prorces. Aceste recursuri declarate apar ca inadmisibile, nefiind posibilă atacarea hotărârilor judecătorești de către terți.

Față de recursul declarat de Consiliul Local G, acesta vizează doar calitatea procesuală pasivă a Consiliului local în acest proces pe considerentul că în raportul de muncă dintre reclamanți și angajator, unitatea de învățământ este cea care trebuie să-l plătească pe angajat și nu Consiliul Local.

Curtea apreciază că recurentul Consiliul Local G are calitate procesuală pasivă pentru următoarele considerente:

Potrivit OUG nr.23/2001, începând cu anul 2001,finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

În baza HG nr. 538/2001, dată în aplicarea OUG nr. 32/2001, au fost aprobate Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat care au prevăzut că bugetele instituției de învățământ preuniversitar se aprobă de către consiliul local, conform art. 16 din HG nr. 538/2001 și OUG nr. 45/2003.

De asemenea, potrivit aceleiași hotărâri de guvern, execuția bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, respectiv deschiderea creditelor bugetare pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face de către ordonatorul principal de credite, care este primarul unității administrativ teritoriale, căreia îi este arondată instituția de învățământ preuniversitar.

Este adevărat, că, după aprobarea legilor bugetului de stat, unele din venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unităților administrativ teritoriale sunt repartizate de Consiliul județean, dar în final, derularea tuturor fondurilor pentru cheltuielile pentru salarii ale unităților de învățământ preuniversitar se face prin pârâții Consiliul local și Primar.

De altfel, prin Protocolul anexă la contractul colectiv de muncă pentru anii 2003-2004 la nivel județean, ramură de învățământ, semnat de consiliul local, acesta și-a asumat responsabilitatea asigurării tuturor drepturilor salariale care se cuvin personalului din învățământ conform legislației în vigoare și contractului colectiv de muncă la nivel de ramură iar comisia care urmărește modul de finanțare al unităților de învățământ este condusă de primar în calitate de președinte.

Deci, având în vedere actele normative mai sus menționate, instanța apreciază că recurenta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât aceasta are rolul de a asigura fondurile necesare plății salariului reclamantelor.

Hotărârea primei instanțe este argumentată cu privire la calitatea procesuală a pârâtului iar hotărârea este legală și temeinică.

În consecință, în baza disp. art. 312 alin.1 pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local G.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții PRIMARUL MUNICIPIULUI G și MUNICIPIUL

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL G, împotriva sentinței civile nr.175/30.01.2009 Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 11 Mai 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /29.05.2009

:DC/2 ex/03.06.2009

Fond:/

Asistenți judiciari: /

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 506/2009. Curtea de Apel Galati