Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Sentința 51/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 51

Ședința publică de la 30 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi Daniel

Asistent Judiciar - -

Asistent Judiciar

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind acțiunea formulată de către reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL IAȘI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare de către pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, întâmpinare comunicată recurentului, precizări de către pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, note de concluzii scrise și practică judiciară de către reclamanți și o copie a încheierii prin care s-au admis cererile de abținere formulate de către asistenții judiciari, și. S-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată acțiunea în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr.1597/99/08.04.2008 pe rolul Tribunalului Iași, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata, în favoarea fiecărui reclamant, a despăgubirilor echivalente sporului de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din indemnizația de bază brută lunară, începând cu luna iulie 2000 și în continuare, pe viitor, actualizate cu indicele de inflație până la data achitării integrale sumelor datorate, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.

În motivarea acțiunii s-au arătat următoarele:

Reclamanții au ori au avut calitatea de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Iași.

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar fost reglementat prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care în art. 47 stabilea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la data de 10.03.2008 în dosarul nr. 5/2008, ca urmare recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României s- constatat îndreptățirea magistraților la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de bază brută lunară și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.

Reclamanții mai arată că, deși au fost remunerați în permanență în raport cu coeficientul de ierarhizare, respectiv indemnizația brută a magistraților, în mod discriminatoriu nu au beneficiat și de sporul de risc și solicitare neuropsihică acordat de Legea nr. 50/1996 judecătorilor.

Se mai arată că îndreptățirea lor la despăgubiri pentru neplata acestui spor rezultă și din faptul că acest spor a fost plătit și personalului auxiliar de specialitate.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul Ministerul Justiției formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Se arată în acest sens că asistenții judiciari nu au fost niciodată beneficiarii sporului de risc și solicitare neuropsihică.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. III din OUG nr.179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească: "Art. III-(1) Asistenții judiciari sunt remunerați lunar cu coeficientul de ierarhizare salariului de bază pentru judecătorul stagiar anul I-II în raport cu timpul efectiv lucrat. Perioada în care o persoana desfășoară activitate de asistent judiciar constituie vechime în muncă și vechime în specialitate."

Aceeași situație se regăsește și în OUG nr.27/2006, act normativ ce abrogat nr.OUG177/2002, prevăzând că: "Art. 16- (1) Asistenții judiciari numiți în condițiile<LLNK 12004 304 11 201 0 18>Legii nr. 304/2004privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ulterioare, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare brută lunară potrivit coeficienților de multiplicare prevăzuți, după caz, la lit. A din anexa, nr. crt. 28-31, în raport cu vechimea în funcții juridice."

Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și decizia nr. XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției susține că asistenții judiciari nu fac parte din categoriile de personal cărora li se aplică disp.art.47 din Legea nr.50/1996.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin DGFP I - formulat întâmpinare, prin care invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Precizează pârâtul că reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ ( nr.HG 386/2007).

În cazul de față, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.

CNCD și-a exprimat un punct de vedere asupra acțiunii formulate.

La data de 25.06.2008, având în vedere dispozițiile art. II pct.2 din OUG 75/11.06.2008, Tribunalul a trimis cauza spre soluționare Curții de APEL IAȘI, unde a fost înregistrată sub nr-.

Pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, în raport de prevederile art.1,3,7 și 8 din Decretul 167/1958 și ale art.283 din Codul muncii.

Reclamantele au depus practică judiciară.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform dispozițiilor art.137 Cod proc. civ. Curtea reține următoarele:

Nu se poate pune problema prescripției dreptului material la acțiune în condițiile dreptului comun, atât timp cât dreptul subiectiv a fost abrogat prin OG 83/2000, aprobată prin Legea 334/2001; ori, exercitarea dreptului la acțiune în sens procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv. În cazul de față, titularii dreptului subiectiv au fost într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.

Așadar, instituția prescripției extinctive nu poate fi incidentă în ipoteza în care titularul dreptului subiectiv este privat de acesta ca urmare a abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv. Abia de la declararea neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv începe să curgă termenul de prescripție prevăzut de Decretul 167/1958 și Codul muncii.

În speță, prin Decizia 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat neconstituționalitatea normei de abrogare a art.47 din Legea 50/1996( reținându-se că, prin depășirea limitelor legii speciale de abilitare, au fost încălcate dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin 1 din Constituția României), conform art.329 Cod proc. civ. fiind obligatorie pentru toate instanțele de judecată. În raport de aceasta, termenul de prescripție a fost respectat.

Ca atare, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției va fi respinsă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța o va respinge, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.

Analizând fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Reclamanții, ce au calitatea de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Iași, au formulat acțiune privind obligarea pârâților la despăgubiri reprezentând diferențele de drepturi bănești cuvenite cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.

Prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.

Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".

De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".

Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."

În temeiul disp.art.329 Cod proc. civ. decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe, sub aspectul constatării supraviețuirii normei ce reglementa sporul de risc și după apariția nr.OG83/2000, însă, având în vedere că hotărârile judecătorești în privința cărora a fost sesizată instanța supremă nu se refereau la salarizarea asistenților judiciari, nu se poate reține că prin această decizie s-ar fi stabilit sfera persoanelor îndreptățite la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică doar la cele numite în funcția de magistrați, magistrați-asistenți și personal auxiliar de specialitate.

În ceea ce privește salarizarea asistenților judiciari, se reține că aceasta a fost reglementată prin următoarele dispoziții legale:

Spre deosebire de celelalte categorii de personal din sistemul justiției, drepturile salariale ale asistenților judiciari (magistraților consultanți) au fost reglementate în primă fază chiar în cuprinsul Legii nr.92/1992 privind organizarea judecătorească.

În conformitate cu dispozițiile art. III din OUG nr.179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească: "Art. III-(1) Asistenții judiciari sunt remunerați lunar cu coeficientul de ierarhizare salariului de bază pentru judecătorul stagiar anul I-II în raport cu timpul efectiv lucrat. Perioada în care o persoana desfășoară activitate de asistent judiciar constituie vechime în muncă și vechime în specialitate.

Ulterior, prin dispozițiile art. II din OUG nr.20/2002 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească s- stabilit că:

"Art. II-(1) Magistrații consultanți beneficiază, în raport cu vechimea în specialitate juridică, de drepturile de salarizare prevăzute pentru judecătorii de la judecătorii de <LLNK 11996 50 11 201 0 17>Legea nr. 50/1996privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Magistrații consultanți care nu îndeplinesc condiția de vechime în specialitate prevăzută la art. 69^1 alin. 1 sunt menținuți în funcție, fiind salarizați cu indemnizația prevăzută de lege pentru magistrații stagiari, în raport cu vechimea în specialitate juridică pe care o poseda, pana la împlinirea vechimii stabilite de lege.

Prin art.17 ind.1 din Legea nr.50/1996, articol introdus prin nr.OG83 din 2000, s- stabilit că: " Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr.92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt remunerați cu indemnizația lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare prevăzut la nr.crt.29 din cap. al anexei nr.1."

Începând cu data de 01.01.2003, drepturile salariale cuvenite asistenților judiciari au fost stabilite prin OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Astfel, printr-un capitol separat al nr.OUG177 din 2002, și anume Capitolul III- " Salarizarea și alte drepturi ale magistraților consultanți" au fost reglementate toate drepturile salariale ale acestei categorii profesionale, nr.OUG177/2002 fiind, similar magistraților, singurul act normativ incident în materia salarizării acestei categorii profesionale.

Prin acest act normativ s- stabilit că:

"Art.15 -(1) Magistrații consultanți numiți în condițiile <LLNK 11992 92 11 201 0 17>Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt remunerați cu indemnizația corespunzătoare nivelurilor de salarizare prevăzute, după caz, la nr. crt. 28-32 din cap. A al anexei nr. 1, în raport cu vechimea în funcții juridice.

(2) Magistrații consultanți beneficiază de drepturile prevăzute la art. 5, 21, art. 25 alin. (1), art. 27, 28 și 30.

Prin nr.OUG27/2006, act normativ care abrogat nr.OUG177/2002, salarizarea asistenților judiciari, fost stabilită după cum urmează:

Art. 16- (1) Asistenții judiciari numiți în condițiile<LLNK 12004 304 11 201 0 18>Legii nr. 304/2004privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ulterioare, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare brută lunară potrivit coeficienților de multiplicare prevăzuți, după caz, la lit. A din anexa, nr. crt. 28-31, în raport cu vechimea în funcții juridice.

(2) Asistenții judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 5, 7, 18, 24 și 25.

Legea nr. 45 din 6 martie 2007pentru aprobarea <LLNK 12006 27180 301 0 46>Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006privind salarizarea si alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, modificat articolul 16, alineatul (2) în sensul că:

"Asistenții judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 4 ind. 1, 5, 7, 18, 24 și 25."

Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.

Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, act normativ aplicabil și reclamanților, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.

Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.

Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.

Potrivit art.171din Legea nr.50/1996, asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr.92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, erau remunerați cu indemnizația lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare prevăzut la nr.crt.29 din cap. al anexei nr.1 pentru magistrați și, astfel cum a constatat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XXI/2008, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute în nr.OG83/2000, normele art.47 din Legea nr.50/1996 ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personal auxiliar de specialitate, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Se mai reține că, potrivit disp.art.55 din Legea nr.304/2004, asistenții judiciari constituie, împreună cu judecătorii, completele ce soluționează cauzele privind conflictele de muncă, participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile, opinia acestora consemnându-se în sentință, având și obligația motivării opiniei lor separate.

De asemenea, conform art.111-113 din Legea nr.304/2004, asistenții judiciari se supun numai legii, aplicându-li-se toate dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile, abaterile și sancțiunile disciplinare, precum și motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru judecători și procurori.

Avându-se în vedere toate aceste dispoziții legale, se reține că, deși asistenții judiciari au fost în permanență remunerați cu indemnizația unei anumite categorii din corpul magistraților, aceștia participă la activitatea de judecată, la pronunțarea și motivarea hotărârilor în cauze în care legiuitorul, urmând exemplul jurisdicțiilor de dreptul muncii și securității sociale din alte state, a considerat imperios necesară opinia acestora la pronunțarea soluțiilor, respectiv în conflictele de muncă și în litigiile de asigurări sociale; astfel, se constată că, prin excluderea de la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică, aceștia au suferit un prejudiciu cauzat prin discriminare directă, pentru care, potrivit disp.art.269 și 295 din Codul muncii, sunt îndreptățiți la plata unei despăgubiri.

Astfel, se reține că, pentru o justă și integrală despăgubire, urmează să se admită acțiunea formulată de reclamanți, primii trei pârâți fiind obligați să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 01 noiembrie 2000( data intrării în vigoare a OG 83/2000, ce a abrogat dispozițiile art.47 din Legea 50/1996) și în continuare, ori în raport cu perioada desfășurată la TRIBUNALUL IAȘI în calitate de asistenți judiciari, așa cum rezultă din adresa nr.4515/A/24.09.2008 a Curții de APEL IAȘI, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.

Pe cale de consecință, vor fi respinse cererile reclamanților privind acordarea drepturilor solicitate începând cu data de 1 iulie 2000 și până la momentele la care au început activitatea de asistent judiciar, reținute prin dispozitivul hotărârii.

În temeiul HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, urmează să se admită și cererea de obligare pârâtului să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Admite, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Obligă Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI la plata actualizată în favoarea fiecărui reclamant a sumelor de bani reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare psihică în procent de 50% calculat din salariul de bază brut lunar, după cum urmează:

-pentru reclamanta începând cu 01 noiembrie 2000 și până la data de 30.09.2008 și în continuare;

-pentru reclamanta pentru perioada 01 noiembrie 2000 -28 mai 2001;

-pentru reclamanta începând cu 01 iulie 2004 până la data de 30.09.2008 și în continuare;

-pentru reclamanta pentru perioada 01 iulie 2001 -01 iulie 2005 și începând cu 12 2005 până la data de 30.09.2008 și în continuare;

-pentru reclamanta începând cu 23 iunie 2003 până la data de 30.09.2008 și în continuare;

-pentru reclamanta pentru perioada 01 noiembrie 2000 -30.09.2008 și în continuare;

-pentru reclamanta pentru perioada 15 iulie 2001 -01 octombrie 2002;

-pentru reclamantul pentru perioada 01 noiembrie 2000 -30 iunie 2004;

-pentru reclamanta pentru perioada 01 noiembrie 2000 până la data de 30.09.2008 și în continuare;

-pentru reclamanta pentru perioada 01 noiembrie 2000 -03 aprilie 2003.

Respinge cererile reclamanților privind acordarea drepturilor solicitate începând cu data de 1 iulie 2000 și până la momentele reținute prin prezenta hotărâre.

Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.

Prezenta hotărâre este opozabilă expertului CNCD.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

Asistenți judiciari

Cu opinie în sensul prezentei

hotărâri Grefier

Red.

Tehnored./

16.10.2008 - 2 ex.

Președinte:Daniela Pruteanu
Judecători:Daniela Pruteanu, Nelida Cristina Moruzi Daniel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Sentința 51/2008. Curtea de Apel Iasi