Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5136/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1006/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5136/
Ședința publică din data de 14 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției și Libertăților și de recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.441 din data de 12.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.7312/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, -, a, a, G, G, G, Ceort, T, a, a, a, a, a, escu, escu, a, a, a, a, Ta-icoleta, cu intimații-intervenienții în nume propriu, și cu intimata-pârâtă Direcția Națională Anticorupție - având ca obiect "drepturi bănești - spor 50%".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 07 iulie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și dispozițiile art. 260 alin.(1) Cod proc. civ. a amânat pronunțarea pentru azi, 14 iulie 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19.09.2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, reclamanții, G, -, a, a, G, G, G, Ceort, T, a, a, a, a, a, escu, escu, a, a, a, a, Ta-icoleta, au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților la plata sporului de stres în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna august 2004 și până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor și în continuare, actualizat cu indicele de inflație, în condițiile prevăzute de art.47din Legea nr.50/1996, republicată și modificată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești.
În speță, s-au formulat cereri de intervenție în nume propriu de către, și, intervenienții în nume propriu formulând aceleași pretenții ca și reclamanții.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 28.01.2008, reclamanții G și au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Direcției Național Anticorupție, având în vedere că în perioadele 27.10.2003 - 24.10.2005, respectiv 15.10.2002 - 24.10.2005, au ocupat funcția de procurori în cadrul respectivei instituții.
La data de 9.04.2008, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți și a Ministerului Justiției pentru pretențiile aferente perioadei februarie 2005 - aprilie 2007 și a Direcției Naționale Anticorupție pentru perioada mai 2007 - iunie 2007, arătând că în cadrul acestor instituții și-a desfășurat activitate în calitate de procuror detașat.
În cauză, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin încheierea din data de 30.06.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea către Curtea de APEL BUCUREȘTI, spre competentă soluționare, având în vedere dispozițiile art.I din OUG nr.75/2008, instanță pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 11.09.2008, sub nr- (7312/2008).
Prin sentința civilă nr.441/12.12.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților, T, a, a, a, a, a, escu, escu, a, a, a, Ta-icoleta; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, G, -, a, a, G, G, G, Ceort, a, și intervenienții în nume propriu, prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției și Direcția Națională Anticorupție; a bligat pârâții la plata către reclamanți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la îndemnizația sau salariul de bază brut lunar de încadrare, începând cu luna august 2004, la zi și în continuare, lunar, corespunzător perioadei lucrate efectiv în cadrul instituțiilor care au calitatea de pârâți, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a respins acțiunea formulată de reclamanți și intervenienți, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție și a obligat pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, să aloce sumele necesare plății drepturilor de mai sus.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, invocat drept temei juridic al acțiunii, personalul din organele autorității judecătorești beneficiază de un spor de 50% din indemnizația brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art.I pct.2 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
OG nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, preciza că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Ca atare, modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial. În acest fel, prin emiterea OG nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
Pentru considerentele arătate, instanța a reținut că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că norma de nivel inferior (art.I pct.42 din OG nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din OG nr.83/2000 prin care a fost abrogat art.231 din Legea nr.56/1996, modificată și completată), contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
Astfel s-a statuat și prin decizia nr.21/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.5/2008, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din Cod de procedură civilă, constatându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
De asemenea, în considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut că instanțele de judecată trebuie să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice, acest lucru presupunând că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă aceste texte de lege.
Instanța a reținut că, ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real suferit de reclamanți, ca urmare a neacordării unor drepturi de natură salarială la termenele stabilite.
Ori, devalorizarea monetară, survenită între data când sporul de 50%, din indemnizația de încadrare brută lunară ar fi trebuit acordate și data plății efective, constituie parte a prejudiciului suferit de reclamanți și intervenienți, este datorată de pârâți, în temeiul art.161 alin.4 din Codul muncii și art.1084 din Codul civil.
Cu privire la acțiunea formulată de reclamanții, aceasta a fost respinsă având în vedere faptul că aceștia au dobândit calitatea de personal conex prin OG nr.8/2007, însă decizia nr.21/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.5/2008, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, îi privește doar pe judecători, procurori, magistrați-asistenți și personalul auxiliar de specialitate.
Acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia, deoarece respectivul pârât nu are calitatea de angajator față de reclamanți și intervenienți.
În temeiul art.60-63.pr.civ. și art.19 din Legea nr.500/2002, potrivit căruia Ministerului Economiei și Finanțelor îi incumbă obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, s-a a admis cererea de chemare în garanție și a fost obligat pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății drepturilor de mai sus.
În temeiul art.246 pr.civ, s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților care au formulat cerere în acest sens.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs la data de 16.01.2009 Ministerul Justiției și Libertăților, la data de 21.01.2009 Ministerul Finanțelor Publice, iar la data de 26.01.2009 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 09.02.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Justiției și Libertăților s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, arătându-se că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Având în vedere calitatea de procurori și personal auxiliar de specialitate a reclamanților, recurentul a susținut că a fost greșit respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții.
A mai arătat recurentul că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor privind prescripția dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de 3 ani de la data introducerii acțiunii, astfel că drepturile solicitate pe perioada 01.08.2004-19.09.2008 sunt prescrise.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Finanțelor Publice s-au invocat prevederile art.304 pct.4, 9 și art.3041Cod pr.civilă, solicitându-se admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Precizează recurentul că dispoziția instanței de fond de obligare a Ministerului Finanțelor Publice să aloce fonduri către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau Ministerul Justiției și Libertăților,nesocotește Legea nr.500/2002 prin care este reglementată procedura bugetară, deoarece decizia finală privind conținutul bugetului nu aparține acestui minister.
În plus, între instituția recurentă și ceilalți ordonatori de credite nu există nici un fel de raporturi egale sau contractuale care să justifice chemarea în garanție, nefiind îndeplinite nici condițiile prevăzute de art.60 Cod pr.civilă.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 cu aplicarea art.3041Cod pr.civilă, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii intimaților-reclamanți personal auxiliar ca fiind neîntemeiată.
Precizează acest recurent că decizia în interesul legii nr.21/10.03.2008 trebuie interpretată că sporul în discuție se cuvine până la abrogarea expresă. Ori, abrogarea expresă a survenit prin OG nr.8/2007, astfel că pretențiile ulterioare datei de 03.02.2007 sunt neîntemeiate.
Printr-un al doilea motiv de recurs se precizează că o parte din reclamanți nu își mai desfășoară activitatea în cadrul Parchetului, fiind detașați în cadrul altor instituții. Este situația reclamanților, G,
De asemenea, printre reclamanți figurează și procurori și personal auxiliar de specialitate care anterior au îndeplinit funcția de procurori financiari la Curtea de Conturi a României, respectiv, și.
Reclamantul a fost suspendat din funcția de procuror începând cu 11.12.2007, împotriva sa fiind începută urmărirea penală.
În plus, reclamanții, T, a s-au pensionat iar recurentul nu are calitate procesuală după data ieșirii la pensie.
În fine, reclamanții care îndeplinesc funcția de conducători auto, și fac parte don categoria personalului conex, iar asimilarea lor cu personalul auxiliar de specialitate s-a făcut numai în baza art.3 al.3 din Legea nr.567/2004.
Mai critică recurentul-pârât faptul că drepturile acordate au fost actualizate cu rata inflației, însă Ministerul Public fiind instituție bugetară nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Neexistând credite bugetare anuale aprobate pentru această actualizare, în sarcina recurentului există o obligație imposibilă de plată.
În fine, ultima critică vizează acordarea drepturilor salariale și pentru viitor, instanța de fond adăugând la legea specială de salarizare a magistraților și personalului auxiliar de specialitate, deși numai legiuitorul are puterea legislativă și poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. În consecință, acest capăt de cerere este inadmisibil.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Curtea, în opinie majoritară, a considerat fondate criticile de recurs ale Ministerului Justiției și Libertăților și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, prima critică a recurentului Ministerul Justiției și Libertăților vizează lipsa calității sale procesual pasive în cauză, câtă vreme reclamanții au calitate de procurori și personal auxiliar de specialitate în parchete.
Susținerea acestui recurent este corectă în esență. În temeiul Legii nr.303/2004, instanțele judecătorești sunt finanțate de la bugetul de stat, Ministerul Justiției având calitatea de ordonator principal de credite pentru acestea., parchetele de pe lângă instanțe sunt finanțate tot de la bugetul de stat, însă ordonator principal de credite este Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În cauză, Ministerul Justiției și Libertăților a fost chemat în judecată numai de către un singur reclamant, respectiv, care, în perioada cuprinsă între februarie 2005 - aprilie 2007 a fost detașat în cadrul acestui recurent, conform mențiunilor din carnetul de muncă atașat la dosar.
Prin urmare, în considerarea acestei situații speciale a reclamantului procuror dar și a dispozițiilor art.47 raportat la art.45 Codul muncii, potrivit cărora drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților justifică calitatea procesuală pasivă cât privește cererea acestui reclamant, limitat la perioada detașării în această instituție, această perioadă incluzându-se în termenul general de prescripție de 3 ani.
Întrucât recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a fost obligat la plata drepturilor bănești alături de ceilalți pârâți, pentru toți reclamanții, după cum rezultă din dispozitivul hotărârii atacate, Curtea consideră că recursul acestuia este întemeiat, numai cât privește indicarea expresă a obligației de plată a ministerului către reclamantul detașat.
Celălalt motiv de recurs al Ministerului Justiției și Libertăților nu este însă fondat.
Se critică modul de soluționare al excepției prescripției dreptului material la acțiune cât privește momentul de început al acestui termen, arătându-se că acțiunea este introdusă la data de 19.09.2007, astfel că pretențiile anterioare datei de 19.09.2004 sunt supuse prescripției extinctive.
Este de menționat faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de19.09.2007, iar termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii se calculează începând cu data de 01.08.2007 în urmă, deoarece rin p. art.53 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice s-a statuat că salariile în sistemul bugetar se plătesc o dată pe lună, în perioada 5-15 fiecărei luni pentru luna precedentă. Așadar, la data formulării cererii reclamanții erau în drept a pretinde și sporul aferent salariului din luna august 2004.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de recurs a considerat că se impune a fi admis, de asemenea, în opinie majoritară.
O primă critică vizează aplicabilitatea în timp a normelor care consacră sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, republicată. În esență, se susține că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 21/2008 asupra aplicării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 trebuie limitată în timp până la intrarea în vigoare a OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, adică până la data de 03.02.2007.
Această argumentație va fi primită de Este de menționat faptul că dezlegarea dată de instanța supremă asupra aplicabilității normei care consacră sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete a fost analizată prin raportare la art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, concluzionându-se în sensul supraviețuirii normei față de neconstituționalitatea acestui din urmă text de lege emis de Guvernul României cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlament. Așadar, dreptul în discuție se aplică și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, fiind limitat în timp până la o eventuală ulterioară abrogare, cu respectarea normelor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Cum pentru categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, abrogarea expresă a Legii nr.50/1996 republicată s-a făcut prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în vigoare începând cu data de 03.02.2007, drepturile bănești cu acest titlu se cuvin până la această dată.
Cum o parte a intimaților-reclamanți au calitatea de personal auxiliar de specialitate, aceștia se găsesc în situația de a beneficia de sporul în discuție până la data de 03.02.2007, critica recurentului-pârât sub acest aspect fiind fondată. Sub acest aspect urmează a se admite recursul declarat de ordonatorul de credite și a se modifica în parte sentința atacată, considerându-se că s-a făcut o greșită aplicare a normelor precizate anterior. Cererea reclamanților care au calitatea de personal auxiliar de specialitate în parchete va fi așadar respinsă, însă numai ulterior datei de 03.02.2007.
Susținerile recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt fondate și în ceea ce privește situația particulară a procurorilor care au fost detașați la diverse instituții.
După cum s-a arătat anterior, urmare detașării, s-a schimbat temporar locul de muncă a acestor procurori din dispoziția ordonatorului principal de credite recurent la alți angajatori sau ordonatori de credite în scopul executării unor lucrări în interesul acestora din urmă. al măsurii detașării și cu aplicarea dispozițiilor art.47 raportat la art.45 Codul muncii, drepturile cuvenite salariatului detașat (salariatului fiindu-i asimilată și persoana care exercită atribuții în temeiul unui raport de serviciu) se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea.
Prin urmare, pentru procurorii menționați în cererea de recurs care au fost detașați din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Guvernul României, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Națională Anticorupție, etc. recurentul nu datorează plata drepturilor salariale și implicit a sporurilor după data detașării.
Cererea recurentului de a fi introduși în cauză acești angajatori sau ordonatori de credite, expusă în considerentele cererii de recurs, nu poate fi admisă, pe de o parte pentru că nu se poate modifica cadrul procesual în căile de atac, iar pe de altă parte, prin faptul că reclamanții sunt cei care stabilesc persoana cu care înțeleg să se judece, în virtutea principiului disponibilității.
Fondată este de asemenea și critica referitoare la procurorii care, anterior numirii în cadrul acestui parchet, au îndeplinit funcția de procuror financiar la Curtea de Conturi a României. Pârâtul chemat în judecată de către acești reclamanți poate fi ținut la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică limitat însă perioadei în care a îndeplinit funcția de ordonator principal de credite, adică ulterior datei în care aceștia au fost numiți în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În fine, argumentația este aplicabilă și situației acelor procurori care, la diverse momente de timp, au încetat raporturile de serviciu cu recurentul și au deschise drepturi de pensie. Pentru aceștia, plata sporului în discuție poate fi făcut de recurent numai pentru perioada în care au îndeplinit funcția de procuror, de la momentul nașterii dreptului la acțiune și până la data încetării calității prin decret prezidențial.
În concluzie, recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va fi admis în temeiul art.312 al.3 raportat la art.304 pct.9 Cod pr.civilă, iar hotărârea va fi modificată în sensul că acest pârât va fi obligat să plătească recurenților care au calitatea de procurori sporul solicitat începând cu august 2004, sau ulterior acestei date, de la data încadrării în instituție și până la data pronunțării deciziei sau până la data detașării în alte instituții pentru reclamanții care se găsesc în această situație.
Este fondată însă argumentația acestui recurent referitoare la inadmisibilitatea acordării drepturilor bănești pentru perioada viitoare.
În materia conflictelor de muncă, în patrimoniul unui salariat sau unei persoane asimilate acestuia (a unei persoane care nu prestează o activitate în temeiul unui contract de muncă, ci a unui act de numire, pentru care are dreptul la plata unui salariu sau a unei indemnizații) se poate constata un prejudiciu izvorât din neplata drepturilor salariale numai dacă acest prejudiciu îndeplinește condiția de a fi cert, lichid și exigibil la data pronunțării hotărârii. Pentru perioada de timp următoare acestui moment nu există temei pentru a fi acordate drepturi salariale, întemeiat pe prezumția că angajatorul nu-și va respecta obligația de plată.
Este de notat faptul că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri și reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat, conform art.154 Codul muncii. În plus, art.161 din Codul muncii prevede că salariul se plătește cel puțin o dată pe lună. Așadar, plata salariului reprezintă o prestație periodică în sarcina angajatorului, scadentă cel puțin o dată pe lună, dar succesivă, iar acordarea și valoarea acesteia sunt condiționate de menținerea reclamantei în funcția actuală, de exercitarea atribuțiilor funcției de magistrat, de păstrarea aceluiași regim salarial. În concluzie, obligația viitoare pretinsă de reclamantă nu este certă, iar prin natura ei nici exigibilă.
În măsura în care plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută de încadrare se consideră de către reclamanta magistrat că se cuvine a fi inclus în indemnizația lunară, aceasta are posibilitatea de a uza de procedura prevăzută de art. 36 din OUG nr.27/2006. Așadar, dacă partea intimată consideră că decizia în interesul legii nr.21/2008 are aplicabilitate și opozabilitate față de ordonatorul principal de credite, considerând că trebuie inclus în indemnizația lunară, poate formula contestație asupra modului în care este alcătuită indemnizația lunară.
Instanța investită cu un conflict de muncă, consideră în opinie majoritară că plata dreptului pretins nu poate fi dispusă pentru viitor dincolo de data pronunțării prezentei decizii, când condiția de a fi cert, lichid și exigibil este îndeplinită.
Ultima critică a recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vizează situația personalului conex.
Deși în cuprinsul cererii de recurs se face referire la toți reclamanții care au această calitate, este de observat că instanța de fond avut în vedere această situație în privința unei părți a celor careîndeplinesc funcția de personal conex, respectiv, și cererea acestora fiind respinsă.
Această măsură a primei instanțe va fi menținută deoarece sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică a fost consacrat de art.46 din Legea nr.50/1996 în beneficiul magistraților și personalului auxiliar de specialitate, cu excluderea personalului conex. acestui personal conex cu personalul auxiliar de specialitate s-a făcut însă numai prin OG nr.8/2007, însă perioada ulterioară datei de 03.02.2007 nu este relevantă.
În categoria personalului conex se include însă și numitul, față de care sunt valabile considerațiile anterioare, astfel încât hotărârea va fi modificată în privința acestuia, iar cererea respinsă ca nefondată.
Cât privește critica referitoare la plata drepturilor bănești cu aplicarea indicelui de inflație, Curtea constată că aceasta este nefondată, întrucât sporul pretins de intimații reclamanți are natura juridică a unui venit salarial care trebuie achitat lună de lună, reprezintă deci o prestație periodică iar prin neachitarea ei la termenele fixate de lege, se produce în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral, astfel cum prevede art.161 al.4 Codul muncii. Ori, această reparare a prejudiciului nu poate fi considerată suficientă numai prin plata drepturilor salariale pretinse, ci și a actualizării sumei cu indicele de inflație de la data chemării în judecată și până la achitarea integrală.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, opinia Curții este unanimă, în sensul respingerii acestuia ca nefondat.
Criticile formulate de Ministerul Finanțelor Publice împotriva hotărârii de fond vizează calitatea procesuală pasivă a acestei instituții, aspecte ce vor fi cercetate în conformitate cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că reclamanții au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice în calitate de pârât, solicitând ca acesta să fie obligat a aloca ordonatorilor de credite fondurile necesare plății drepturilor salariale pretinse.
În cauză Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, la rândul său, cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Prima instanță a admis această cerere de chemare în garanție și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății în raport de prevederile art.19 din Legea nr.500/2002, respectiv art.3 din OG nr.22/2002.
Susținerile recurentului-chemat în garanție în sensul că nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu ar avea raporturi de muncă nici cu reclamanții, nici cu pârâtul ordonator de credite, vor fi înlăturate de
În litigiile aparținând jurisdicției muncii, părți pot fi persoanele fizice și juridice nominalizate în art.282 Codul muncii, respectiv salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, precum și alte persoane fizice și juridice care au vocația de părți ale unui conflict de muncă în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă. În cazul de față, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice trebuie analizată prin raportare la această ultimă ipoteză. Ori, reclamanții, în calitate de procurori și personal auxiliar de specialitate, au formulat pretenții de natură salarială de la ordonatorul de credite, solicitând însă ca acestuia să-i fie alocate fonduri de către Ministerul Finanțelor Publice, instituție cu care nu se află în raporturi juridice. La rândul său, ordonatorul de credite, tot pe temeiul legilor în vigoare, a formulat cererea de chemare în garanție, susținând că, în conformitate cu art.60 Cod pr.civilă, dacă ar cădea în pretenții se poate îndrepta împotriva acelei persoane care ar putea fi opozabilă în executarea obligației dispusă în sarcina sa.
Ori, în temeiul Legii finanțelor publice nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are responsabilitatea întocmirii proiectului de buget, această atribuție implicând dimensionarea bugetului atribuit ordonatorului de credite, astfel încât acesta să dispună de fondurile necesare pentru executarea unei hotărâri judecătorești. Chiar dacă Ministerul Finanțelor Publice nu aprobă bugetul, în propunerea de întocmire a acestuia trebuie să țină seama de obligațiile la plata cărora ordonatorul de credite, în cazul de față Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este ținut printr-o hotărâre judecătorească a cărei nerespectare este sancționată de dispozițiile art.277 Codul muncii.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice ca nefondat, considerând că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a normelor care vizează chemarea în garanție a unei persoane.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate.
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.441 din data de 12.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.7312/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, -, a, a, G, G, G, Ceort, T, a, a, a, a, a, escu, escu, a, a, a, a, Ta-icoleta, cu intimații-intervenienții în nume propriu, și cu intimata-pârâtă Direcția Națională Anticorupție.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Înlătură obligația de plată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru personalul auxiliar de specialitate ulterior datei de 03.02.2007.
Obligă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamanților procurori sporul solicitat începând cu august 2004 sau ulterior acestei date, de la data încadrării în instituția pârâtă, și până la data pronunțării prezentei decizii sau până la data detașării în alte instituții.
Respinge cererea formulată de ca nefondată.
Obligă Ministerul Justiției și Libertăților să plătească reclamantului sporul solicitat pentru perioada detașării în această instituție cuprinsă între februarie 2005 - aprilie 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./03.09.2009
Jud.fond:;
Cu opinia separată a d-nei judecător - -în sensul respingerii, ca nefondate, a recursurilor declarate de recurenții-pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției și Libertăților.
Motivarea opiniei separate:
Modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
Totodată, instanța supremă a mai reținut că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României).
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, Curtea reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se constată că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, și având în vedere că intimații-reclamanți au avut și ulterior lunii august 2004 calitatea de procurori și, respectiv, de personal auxiliar de specialitate la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (astfel cum atestă copiile carnetelor de muncă), acestora li se cuvine sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicabil la indemnizația de încadrare brută lunară și după data susmenționată, lunar, la zi și în continuare.
Pentru aceste considerente, apar ca nefondate criticile recurenților-pârâți în sensul că drepturile pretinse de intimații-reclamanți nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007, astfel că hotărârea fondului este legală și temeinică, impunându-se menținerea acesteia.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, trebuiau respinse, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției și Libertăților.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
