Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5144/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5144
Ședința publică din data de 30 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice G pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.287/14.01.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, A, A, și intimații pârâți Tribunalul O l t, Curtea de APEL CRAIOVA și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 287/14.01.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost admisă in parte acțiunea formulată de petenții, A, stegăroiu, cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Gorj, cu sediul in Tg-J,-, judetul G, in contradictoriu cu intimații Statul R reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Justitiei, Curtea de APEL CRAIOVA si Tribunalul Gorj.
Au fost obligați intimații la plata către petenți majorarilor salariale reprezentand 5% incepand cu data de 01.01.2007 in raport cu nivelul salariului din luna decembrie 2006, 2% incepand cu data de 01 aprilie 2007 fata de nivelul salariului din luna martie 2007 si cu 11% incepand cu data de 1 octombrie 2007 fata de nivelul salariului din luna 2007, indexate in raport indicele de inflatie la data platii efective.
Au fost obligați intimatii sa efectueze mentiunile corespunzatoare majorarilor salariale in carnetul de munca al petentilor.
A fost respins capatul de cerere privind obligarea intimatilor la plata dobanzilor legale pentru sumele datorate.
Pentru a se pronunța astfel,prima instanța a reținut:
Petenții îndeplinesc funcția de judecatori în cadrul Tribunalului Gorj.
Potrivit art.1 din nr.OG 10/2007 " În anul 2007, salariile de baza ale personalului contractual din sectorul bugetar avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel:
a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, fata de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, fata de nivelul din luna martie 2007;
c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, fata de nivelul din luna 2007.
Petentilor nu le-au fost acordate aceste majorari salariale, mai mult decat atat, categoria magistratilor a fost exceptata de fiecare data, producandu-se astfel o discriminare vadita fata de celelalte categorii de personal, avand in vedere ca prin acelasi act normativ (art.1-4) judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Curtii Constitutionale, Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie si adjunctii au beneficiat de aceste majorari salariale succesive.
Conform art.1 din nr.OG137/2000 privind sanctionarea tuturor formelor de discriminare "Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminarii sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: drepturile economice, sociale și culturale, în special dreptul la munca, la libera alegere a ocupației, la condiții de munca echitabile și satisfăcătoare, la protecția impotriva somajului, la un salariu egal pentru munca egala, la o remunerație echitabila și satisfăcătoare"
De altfel si Protocolul nr.2 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dar si prevederile Constitutiei Romaniei reglementeaza egalitatea in drepturi, egalitatea de tratament si nediscriminarea.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind plata de catre intimati a dobanzilor legale pentru sumele datorate, instanta l-a respins intrucat potrivit art.1 si 2 din OG9/2000 "Părțile sunt libere sa stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plati dobanda legală."
Or, intre parti nu exista o conventie cu privirea la acordarea acestor obligatii, astfel ca actul normativ invocat nu isi gaseste aplicabilitatea in speta.
De altfel, petenții au solicitat si actualizarea sumelor prin aplicarea indicelui de inflatie pentru acoperirea integrala a prejudiciului suferit ca urmare a neachitarii drepturilor banesti la scadenta, corespunzător art.161 din Codul muncii, respectiv prejudiciul efectiv si beneficiul nerealizat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice G pentru Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului formulat de Ministerul Justiției s-au arătat următoarele:
Prin hotărârea pronunțată prin care s-au acordat reclamanților drepturi neprevăzute de lege prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare,imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autoritățiii legiuitoare,ceea ce atrage incidența motivului de casare prev.la art.304 pct.4 pr.civilă.
Obligarea la plata despăgubirilor reprezentând pierderea la salariu ca urmare a neindexării salariilor reclamanților pe anul 2007,constituie o adăugare la textul de lege,o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Un alt motiv de recurs este cel prevăzut la pct. 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de fond a reținut în esență că atâta vreme cât judecătorii Înaltei Curții de Casație și Justiție, Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, precum și adjuncții acestuia au beneficiat de majorări salariale prevăzute de OG 10/2007 care făcea referire la anexele II și III din Lg. 154/1998, diferența de tratament constituie discriminare.
În mod greșit a reținut prima instanță că judecătorii ÎCCJ precum și procurorul general al Parchetului de pe lângă instanța supremă împreună cu adjuncții săi ar fi beneficiat de creșteri salariale în anul 2007, bazându-se pe faptul că OG 10/2007 face referire la anexele II Nr.11-13 din Lg. nr.154/1998, întrucât aceste categorii de funcții nu se mai regăsesc în anexa II la Legea nr. 154/1998.
În privința Procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a adjuncților acestuia se observă că încă de la adoptarea OG 83/2000 au fost abrogate din anexa II pozițiile care se refereau la aceste funcții.
Cu privire la situația judecătorilor de la ÎCCJ, prin efectul art. 41 lit.c din OUG 27/2006 au fost abrogate expres dispozițiile privind salarizarea magistraților de la instanța supremă cuprinse în Lg. 154/1998.
Pe de altă parte, începând cu data de 1 aprilie 2006, salarizarea judecătorilor de la Înalta curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, este reglementată unitar de OUG 27/2006, anexa II la legea nr. 154/1990 nemaifăcând referire la aceste funcții, astfel că prima instanță nu avea nici un temei pentru a constat o discriminare în acest sens.
În motivarea recursului formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice G, în numele și pentru Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor,s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a acestuia, arătându-se că rolul MEF este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale, cu respectarea procedurii reglementate de art. 21-27 din legea finanțelor publice nr. 72/1996, respectiv art. 26-31 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Pe de altă parte, ministrul economiei și finanțelor este ordonator principal de credite doar pentru instituțiile din subordine, neexistând raporturi de muncă între reclamanți și recurent.
Curtea reține ca fiind nefondate ambele recursuri, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților, obligând pârâții la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale în procent de 5%, începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, în procent de 2% începând cu 01 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007, în procent de 11% începând cu 01 oct. 2007 în raport cu luna sept. 2007, sume reactualizate cu rata indicelui de inflație până la data plății efective, pe considerentul că reclamanții nu numai că au fost discriminați față de alte categorii de salariați bugetari care au beneficiat de aceste majorări, dar prin devalorizarea monedei naționale au suferit un real prejudiciu datorită reducerii puterii de cumpărare și deci a diminuării salariului real.
Așadar, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci a constatat existența unei discriminări în conformitate cu dispoz. OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Chiar dacă este adevărat că prin OUG 27/2006, art. 41 lit. c, au fost abrogate dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor ÎCCJ, cuprinse în nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, astfel că majorările salariale prevăzute de OG 10/2007 nu îi mai vizau pe aceștia iar salarizarea acestora urma să se facă în conformitate cu OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, Curtea constată că există discriminare în raport cu celelalte categorii profesionale din sectorul bugetar.
Astfel, prin Ordonanțele Guvernului nr. 6/2007,8/2007, 10/2007 și 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și ale parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, personalului salarizat potrivit OUG 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariului de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor II și III la Legea 154/1998 privind sistemul de stabilirea salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și pentru personalul didactic din învățământul salarizat, potrivit Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Prin aceste acte normative s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, cu excepția procurorilor și judecătorilor.
Rezultă că, prin excluderea judecătorilor și procurorilor de la creșterile salariale acordate celorlalte categorii de personal din cadrul sectorului bugetar, s-a creat un caz de discriminare.
Prin OG 16/2007 s-au prevăzut aceleași majorări salariale pentru personalul din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, iar prin OG 27/2007 pentru controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi.
Legea nr. 232/2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a Legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, modificând art. 39 din ordonanță, a prevăzut acordarea de majorări salariale în cotă de 7% începând cu data de 01.08.2007, aplicabile la salariul din 2006 și în cotă de 11% începând cu 01.oct. 2007 față de nivelul din luna sept. 2005, pentru toți funcționarii publici.
Excluderea reclamanților de la acordarea majorărilor salariale mai sus-arătate, constituie discriminare în sensul art. 2 din OG 137/2000.
Curtea reține că potrivit art. 35 din OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, drepturile de salarizare prevăzute de prezenta Ordonanță de Urgență sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
Prin art. 39 din OUG 27/2006, așa cum a fost modificat prin Lg. 45/2007 se arată că valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 2,4 și 5 la Lg. nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată cu modificările și completările ulterioare, cu majorările și indexările ulterioare, se majorează cu 4% începând cu data de 01 aprilie 2006, față de nivelul din luna martie 2006, și cu 5% începând cu data de 01.09.2006, față de nivelul din luna aug. 2006.
Prin OG 3/2006, începând cu data de 01.02.2006, salariile de bază din sectorul bugetar s-au majorat în 2 etape cu 5% din 01.02.2006 și cu 6% din sept. 2006.
nr.OG 10/2007 a prevăzut creșteri salariale de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar stabilite potrivit OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Lg.nr. 383/2001 cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică stabilite potrivit anexelor II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Majorările s-au prevăzut în 3 etape astfel: cu 5% începând cu data de 01 ian. 2007, față de nivelul din luna dec. 2006; cu 2% începând cu data de 01 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 01.oct. 2007, față de nivelul din luna sept. 2007.
Curtea reține că prin art.17 al Legii 45/2007 a fost abrogat art. 35 din OUG 27/2006 care se referea la indexarea drepturilor salariale al judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Legea 45/2007 a intrat în vigoare la 12 martie 2007, rezultă deci că până la acest moment există temei legal pentru acordarea indexării indemnizațiilor reclamanților.
Prin excluderea ulterioară a intimaților-reclamanți de la acordarea majorărilor salariale mai sus-arătate s-a produs o discriminare în sensul art. 2 din OG 137/2000 constând în lipsirea de veniturile corespunzătoare majorărilor salariale acordate celorlalte categorii salariale, aceste ordonanțe de guvern având drept finalitate majorarea - indexarea - salariilor corespunzător inflației existente, inflație ce afectează toate categoriile de salariați, fără deosebire.
Se mai reține că, reclamanții - judecători, având un statut special primesc, pentru activitatea pe care o desfășoară, un salariu nominal. Baza acestui salariu o reprezintă valoarea forței de muncă, complexitatea și importanța activității pe care o desfășoară, precum și nivelul îngrădirilor care sunt impuse acestora de reglementările legale.
Salariul real constă în cantitatea de bunuri și servicii pe care le pot obține reclamanții cu salariul nominal.
Raportul dintre salariul nominal și salariul real trebuie să fie același, adică în perioade diferite, cu aceeași sumă de bani primită, să se poată cumpăra aceeași cantitate de bunuri și servicii.
Tocmai în acest sens, intervine statul anual și indexează salariile pentru salariații bugetari pentru a acoperi nivelul prognozat al creșterii prețurilor de consum.
În acest sens, s-a procedat la majorarea salariilor conform art. 1 din OG 10/2007, majorare de la care au fost excluși reclamanții, astfel că în cauză sunt incidente prev. art. 2 din OG 137/2000.
Art. 16 din Constituția României arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație.
Art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul fără nici o discriminare la salarii egale pentru muncă egală iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevăd asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din Codul muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art.2 alin.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Discriminarea categoriei profesionale a magistraților rezultă și din dispoz. art. 1 din Protocolul 12 la CEDO, potrivit căruia dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avuție, naștere sau orice alte situații. Nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe oricare din motivele menționate mai sus din partea nici unei autorități publice.
Aplicarea, interpretarea și respectarea normelor legale interne, trebuie făcute în condițiile armonizării cu normele comunitare incidente, aceasta implicând o salarizare justă, corectă, legală și echitabilă a reclamanților, cu determinarea evidentă a asigurării garanțiilor de independență, inclusiv materială și imparțialitate.
Sunt avute în vedere de către instanță și obligațiile internaționale asumate de țara noastră cu necesitatea respectării prevederilor imperative cuprinse în art. 292 din Lg. 53/2003, care arată că potrivit obligațiilor internaționale asumate de România, legislația muncii va fi armonizată permanent cu normele Uniunii Europene, cu convențiile și recomandările Organizației Internaționale a, Normele dreptului internațional al muncii, în sensul că raporturile de serviciu ale reclamanților și sub aspectul salarizării acestora trebuie supus convențiilor și recomandărilor OIM, dar și Cartei Sociale Europene revizuită și ratificată prin Lg. 74/1999, care la art. 4 prevede că, există obligația garantării unei salarizări suficiente pentru asigurarea unui trai decent.
Recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice G, în numele și pentru Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat pentru următoarele considerente:
Chiar dacă nu are calitatea de ordonator principal de credite,în raport de atribuțiile stabilite de art.19 din nr.500/2002 și în conformitate cu disp.art.35 din aceeași lege care stabileșe în sarcina acestuia obligația de a întocmi proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor,Curtea reține că acest recurent are calitate procesuală pasivă în alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamanți.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 cod procedură civilă,va espinge ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice G pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.287/14.01.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, A, A, și intimații pârâți Tribunalul O l t, Curtea de APEL CRAIOVA și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 30.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/26.10.2009
/ și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Marin Panduru