Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5350/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5350
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
***************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții, împotriva sentinței nr. 168 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții reclamanți, reprezentați de avocat, intimata pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, cu delegație de substituire pentru avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenții reclamanți, a susținut motivele de recurs în raport de care a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Avocat pentru recurenta pârâtă SC SA, a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în măsura in care vor fi dovedite.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Tribunalul Olt prin sentința nr. 168 de la 12 februarie 2009 respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta SA B, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei până în cursului anului 2006 când i-a încetat contractul de muncă în temeiul art. 65 coroborat cu art. 66 Codul muncii.
La momentul concedierilor colective sau încetării contractelor de muncă prin acordul părților, pârâta a încheiat Planul social în conformitate cu dispozițiile art. 69 din Codul muncii, plan ce cuprinde măsurile sociale adoptate cu consultarea sindicatului.
Prin acesta s-au stabilit indemnizațiile de concediere ce se vor acorda în anul 2005, precum si criteriile de determinare a acestora pentru anii următori, până la data de 31.12.2010. Planul social încheiat la 21.04.2005 a fost completat cu câte un amendament în datele de 09.01.2006 și 13.09.2006, prin care părțile au convenit regula acordării și cuantumul salariilor compensatorii, respectiv în funcție de vechimea în a fiecărui salariat, cu raportare la salariul mediu brut pe societate în anul anterior luării măsurii.
Din compararea prevederilor art. 50 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă cu dispozițiile art. 4 din Planul social rezultă că aceste din urmă dispoziții sunt în favoarea salariaților. Astfel se apreciază că voința părților semnatare a Planului social a fost în sensul de a acorda persoanelor disponibilizate drepturi superioare celor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, acesta fiind modificat implicit prin prevederile din Planul social.
Un argument în acest sens este și faptul că reclamanții au cunoscut la momentul primirii deciziei de încetare a contractului individual de muncă valoarea indemnizației de concediere de care urma să beneficieze, sumă cu care a fost de acord, necontestând decizia de disponibilizare. Astfel în art. 6 din această decizie se precizează că indemnizația de concediere va fi acordată salariatului potrivit prevederilor art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă astfel cum au fost completate cu prevederile Planului social, situație în care se apreciază că este vorba despre o modificare a contractului colectiv și nu de o cumulare a celor două pachete financiare.
Față de această situație s-a apreciat că drepturile solicitate au fost achitate de pârâtă conform voinței părților la data încetării raporturilor de muncă, astfel încât cererea a fost respinsă ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs susține că instanța de fond greșit a respins acțiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părțile contractante prin amendamente, din care reiese că voința comună a părților a fost de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.
Susține, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM și pentru că: aceste drepturi au fost menținute în CCM și după apariția Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite, astfel încât tranșele stabilite se calculează la alin. 1 în funcție de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcție de vechimea în.
Examinând recursul, Curtea îl găsește nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art.50 din CCM, încheiat între SA și salariați, reprezentați de pentru anul 2005, la concedierile individuale din motivare care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestora indemnizație minimă de concediere: de la 0 - 3 ani - 1,5 salarii medii nete; 3 - 10 ani - 3 salarii medii nete; peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
În cazul concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă.
acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu.
4 al articolului arată că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează prevederile planului social însușit de părți, astfel reținându-se că acestea doar se completează și nu adaugă în plus la textul de lege vizat.
Față de considerentele arătate mai sus, se constată că prin inserarea acestui articol în CCM, s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile.
Fiind, însă, un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul aceleiași unități și ca urmare, și măsurile de protecție negociate privesc decât această activitate.
A interpreta că cele două noțiuni sunt distincte și privesc vechimea în muncă în general, conform art.50 din CCM, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
Un argument în plus în acest sens îl constituie faptul că, în Amendamentul la Planul Social din 09 ianuarie 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlul de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordată se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, aceleași părți înțelegând să lămurească același aspect și prin Amendamentul la Planul Social din 13 septembrie 2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Având în vedere aceste considerente în temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, recurent, împotriva sentinței nr. 168 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
06.11.2009
Red.jud.-
2 ex/IT
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Carmen Tomescu, Manuela Preda
