Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 540/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 540/
Ședința publică din 24 aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, jud. H, împotriva sentinței civile nr.223 din 13 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
In lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din 10 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când s-a amânat pronunțarea la data de 17 aprilie 2009, iar apoi pe data de azi, când în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.223 din 13 februarie 2008, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de MEF prin DGFP H; a admis excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP H, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării;a obligat în solidar pârâții la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi de natură salarială, începând cu data de 01.04.2006 și pentru viitor până la încetarea stării de discriminare, calculate după cum urmează: - pentru, diferența dintre drepturile de natură salarială cuvenite reclamantei calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 19, și respectiv drepturi de natură salarială primite efectiv de reclamantă calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 15; - pentru diferența dintre drepturile de natură salarială cuvenite reclamantei calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 23, și respectiv drepturi de natură salarială primite efectiv de reclamantă calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 17; - pentru, diferența dintre drepturile de natură salarială cuvenite reclamantei calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 21,500, și respectiv drepturi de natură salarială primite efectiv de reclamantă calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 16; - pentru și, diferența dintre drepturile de natură salarială cuvenite reclamanților calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 19, și respectiv drepturi de natură salarială primite efectiv de reclamanți calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 13,500: sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculate de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe de natură salarială neacordate și până la data executării efective a hotărârii; a obligat pârâtul Tribunalul Harghita să efectueze mențiunile cuvenite în carnetele de muncă ale reclamanților; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor menționate; fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii integrale a acțiunii.
În motivarea recursului, pârâtul a invocat prevederile art. 304 pct.9 pr.civ. coroborat cu art.304 ind.1 pr.civ. în sensul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății. S-a relevat că ministerul nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât rolul acestuia este de a elabora proiectul bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite. Pe de altă parte între minister și reclamanți nu există nici un raport juridic de muncă, atare relații fiind reglementate prin legi speciale monitorizate de Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite.
Pe fondul cauzei, Ministerul Finanțelor Publice a arătat că salarizarea judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți este reglementată prin OUG nr.27/2006, iar a procurorilor din cadrul DNA și DIICOT prin Legea nr.508/2004, fiind vorba de două acte normative distincte. După cum se poate observa, legea specială de salarizare a magistraților nu face referire, în mod expres, la procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul DNA și DIICOT.
În termen legal s-a declarat recurs și de către Ministerul Justiției și Libertăților, solicitându-se modificarea integrale a hotărârii primei instanțe, rejudecarea pricinii și respingerea ca nefondată a acțiunii promovată de reclamanți, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.4, 9.pr.civ. În opinia Ministerului Justiției hotărârea recurată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății, și, totodată, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
S-a arătat că, în contextul în care reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța trebuia să facă aplicațiunea deciziei nr.821/03.07.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că disp.art.2,11 și 27 din acest act normativ sunt neconstituționale.
De asemenea, s-a invocat greșita actualizare în raport cu indicele de inflație a drepturilor bănești stabilite prin hotărâre, precum și inadmisibilitatea acordării acestora pentru viitor, în contextul în care numai legiuitorul are atribuții în domeniul salarizării.
Cât privește pe asistenții judiciari (reclamanții și ), dispozițiile legale privind activitățile desfășurate de procurori și judecători în lupta anticorupție, nu au nicio legătură cu atribuțiile asistenților judiciari reglementate prin art.55 alin.1 și 2 din Legea nr.304/2004.
În concluzie, Ministerul Justiției susține că legiuitorul este abilitat a stabili nivelurile de salarizare în funcție de diferite segmente suprastructurale care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, orice intervenție a instanțelor de judecată constituind o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice M sunt fondate.
În susținerea cererilor de chemare în judecată reclamanții au invocat în primul rând faptul că sunt discriminați față de procurorii încadrați la DNA și DIICOT, precum și față de personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestor două instituții.
Ca temei de drept, reclamanții au invocat prevederile dispozițiilor art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000. Așa cum corect au subliniat pârâții, aceste dispoziții legale cuprinse în art. 27 alin.1 dar și prevederile art. 1 și 2 din aceeași ordonanță, au fost declarate neconstituționale, prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, dar și prin decizia nr. 818/2008 ale Curții Constituționale, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile date în verificarea constituționalității actelor normative sunt general obligatorii. Acesta înseamnă că de la data declarării neconstituționale, dispozițiile art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, nu mai pot fi aplicabile.
Cu toate acestea, instanța de fond ignorând caracterul obligatoriu a deciziei Curții Constituționale a admis cererea reclamanților, ceea ce face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal.
Ca urmare, fără a mai fi necesar verificarea și celorlalte motive de nelegalitate invocate de pârâți, Curtea, în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod penal, va admite recursurile și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii integrale a cererii reclamanților.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate privitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, aspect analizat detaliat prin hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de H cu sediul în M C,-, județul H, în numele Ministerului Finanțelor Publice, și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.223 din 13 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Harghita.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamanților, și, toți cu domiciliul ales în M C, str.-.- nr.6, camera 111, județul H, pentru plata drepturilor bănești.
Menține restul dispozițiilor hotărârii.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTOR 1: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
27.05.2009
Jud.fond: -
Asist.jud.-
OPINIE SEPARATĂ
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice H, în numele Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.223/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita.
Judecător,
Motivarea Opiniei separate:
În ceea ce privește fondul cauzei, într-adevăr, potrivit prev. art.11 din OUG nr.27/2006, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș sunt salariați potrivit crt.6-13 de la lit.A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau care sunt asimilați potrivit legii.
La nr.crt.6-13 de la lit.A din anexa la OUG nr.27/2006 sunt prevăzut coeficienții de multiplicare pentru procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și până la procurorul simplu din cadrul aceleiași instituții, coeficienții de multiplicare fiind cuprinși între 23 și 19.
Art.75 din Legea nr.304/2004 prevede că pentru a fi numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o pregătire de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător, și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.
Aceeași este situația și în cazul procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Rezultă în mod evident faptul că salarizarea procurorilor din Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate - urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată și nu nivelul instanțelor sau parchetelor.
Deci criteriul în baza căruia s-a făcut această distincție - natura cauzelor soluționate, nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece atribuțiile de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești necesită aceeași pregătire de specialitate, responsabilitate profesională și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial doar apartenența la anumite categorii profesionale de realizare a justiției nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi variabile și riscuri profesionale accentuate în orice situație.
Deci suntem în prezenta unui tratament mai puțin favorabil, o situație comparabilă și identică și existența unei legături directe și strânse între tratamentul mai puțin favorabil și temeiurile de nediscriminare.
Prin urmare acest tratament discriminatoriu ignoră prev. OUG nr.137/2000 modificată, art.4 și 16, 20 din Constituția României, Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27.11.2000, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul nr.12 la Convenție.
Referitor la dispoziția primei instanțe, vizând actualizarea cu indicii de inflație, la data plății, a sumelor acordate prin hotărârea pronunțată, Curtea de apel relevă, de asemenea, justețea unei astfel de soluții, dată fiind lipsirea reclamantei de beneficiul utilizării respectivelor drepturi bănești la momentul la care acestea ar fi trebuit să-i fie acordate și având în vedere efectele devalorizării în timp a monedei naționale.
Temeiul legal al acordării acestor sume îl constituie prev.art.1082, 1084 cod civil și art.161 alin.4 Codul muncii.
Fiind întrunite cerințele prevăzute de aceste texte de lege rezultă că respectiva cheltuială are la bază legală, după cum are bază legală, potrivit celor arătate mai sus și acordarea drepturilor bănești solicitate, dreptul reclamantului neputând fi condiționat de sumele alocate pârâtei prin Legea bugetului de stat.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.21 alin.1 din OG nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul nr.1/2001 - 23-30).
In acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii în raporturile de muncă ale reclamantului), precum și ale art.5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
În ceea ce privește recursul declarat de H, în nume propriu și în numele Ministerul Economiei și Finanțelor, susținerile recurentului că nu are calitate procesuală în cauză, sunt nefondate.
Sub acest aspect trebuie precizat că în virtutea prev.art. 42 alin.1 din Legea nr.511/2004 și a art.26 alin.1 din Legea nr.379/2005, potrivit cărora, cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației privind creanțele fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrare fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Agenția națională de Administrare fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești..se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
In aceeași ordine de idei, Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea 500/2002 rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, nu se rezumă la controlul execuției bugetare, ci are în vedere o serie de alte atribuții, respectiv de a analiza propunerile de buget și etapele de elaborare a bugetului de către ordonatorii de credite; de a asigura monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care, constată abateri ale veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situației etc.
De asemenea, ministerul în virtutea dispozițiilor art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
Recurentul a fost obligat să aloce fondurile necesare plății diferențelor de drepturi salariale nu în virtutea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce revin ministerului, atribuții ce decurg din legea sa de organizare și funcționare. Una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare, care nu au venituri proprii, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
Prin urmare, în mod nejustificat se susține că Ministerul Economiei și Finanțelor, nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.
In acest sens, trebuie avut în vedere și faptul că prin art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele, ca procesul să se finalizeze printr-o punere în executare într-o perioadă rezonabilă, or cererea de chemare în judecată a Ministerul Economiei și Finanțelor, are menirea de a asigura punerea în executare în cel mai scurt timp, a obligației de plată a drepturilor bănești, stabilită în sarcina ordonatorilor de credite.
OG75/2008 prevede eșalonarea plății sumelor prevăzute în titluri executorii, ceea ce contravine art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum s-a arătat mai sus, deoarece statul are obligația de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil hotărârile judecătorești pronunțate împotriva sa și de a crea un remediu efectiv în caz contrar (Burdov vs.Rusia - nr.33509/04).
Acțiunea dedusă judecății este admisibilă și prin prisma deciziilor Curții Constituționale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 și nr. 821/2008, deoarece prin această acțiune s-a solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii ( art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție. Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Judecător
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
07.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
