Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 545/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 545/2009
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta
- - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 62/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă pentru reclamanta recurentă soțul acesteia, mandatarul, lipsă fiind pârâta intimată "" SA
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care mandatarul recurentei depune la dosar procură judiciară.
Instanța, văzând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Mandatarul reclamantei recurente expune motivele de recurs astfel cum au fost în scris formulate, solicitând în consecință admiterea recursului și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul modificării cuantumului sporului de conducere acordat. Învederează că deși în contractul colectiv de muncă sporul de conducere este prevăzut în procent variind între 5% și 25 %, instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică cu încălcarea principiului echidistanței acordând sporul la nivelul minim de 5 %, aceasta în condițiile în care partea adversă nu s-a opus acestei cereri, sporul nu a fost acordat din vina exclusivă a pârâtei, sucursala la care a lucrat reclamanta a fost una dintre cele mai bune, iar reclamanta are o pregătire foarte bună, fiind director economic 25 de ani și nu a fost sancționată niciodată. Precizează că dacă ar fi fost respectat principiul egalității părților, instanța trebuia să acorde sporul de conducere în cuantum de 15 %.
Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului și acordarea sporului de conducere în cuantum de 25 % așa cum a fost solicitat prin acțiune, iar pârâta nu s-a opus.
Instanța, în raport de lucrările dosarului și concluziile expuse în susținerea recursului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Sub Dosar nr- s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu acțiunea de dreptul muncii formulată și precizată de reclamanta
în contradictoriu cu pârâta B având ca obiect obligarea pârâtei la plata:
-sumei de 1260 lei reprezentând drepturi bănești neacordate ca urmare a suplimentărilor salariale cuvenite pentru a Cului din anul 2007,
-sporul de 25% prevăzut în anexa 11 din CCM reprezentând indemnizația ce se acordă pentru exercitarea unei funcții de conducere ca procent din salariul de bază pentru perioada februarie 2005-ianuarie 2008 în sumă de 29 185 lei,
-acordarea sumelor să se facă în valoare actualizată cu indicele de inflație lunar de la nașterea drepturilor salariale și până la data plății efective.
În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că este salariata societății pârâte din anul 1983 și până în prezent și a îndeplinit funcția de director economic din iunie 1990 iar din ianuarie 2007 până în prezent, ca urmare a unor reorganizări structurale a fost promovată în funcția de Manager Proiect în cadrul Diviziei Financiare a societății. Reclamanta arată că odată cu numirea s-au menținut drepturile salariale. De asemenea, reclamanta subliniază că pârâta avea obligația să-i plătească cu ocazia sărbătorii Cului 2007 o primă în cuantum de 1260 lei, sumă ce nu a fost achitată. Reclamanta susține că pârâta avea obligația de a negocia conform anexei 11 din CCM indemnizația de conducere și să stabilească un spor de 5-25% din salariul de bază dar aceasta nu și-a îndeplinit obligația contractuală.
Reclamanta a solicitat admiterea acțiunii care este întemeiată pe prevederile art.168, alin.1 și art.135, alin.1, pct. F și anexa 11 CCM, art.68 pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă, societatea pârâtă a invocat pe cale de excepție, prescripția dreptului la acțiune și pe cale de consecință solicită respingerea acțiunii cu obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În apărare, pârâta a arătat că primele de Paște și nu reprezintă drepturi salariale pe care reclamanta le poate solicita în interiorul termenului de 3 ani ci sunt drepturi ce s-au născut doar pe baza clauzelor CCM și în consecință dreptul la acțiune este prescris în termen de 6 luni de la nașterea sa. Pârâta a susținut că acordarea acestor prime reprezintă o măsură de protecție socială care se include în politica de protecție socială a societății și nu reflectă activitatea salariatului, drept pentru care solicită admiterea excepției prescrierii dreptului la acțiune în baza art.283, alin.1, lit.e
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că pretențiile reclamantei nu sunt întemeiate deoarece sporurile au fost incluse din anul 2003 în salariul de bază iar reclamanta în mod eronat a înțeles că numai în acel an s-au inclus sporurile în salariul de bază. În finalul actului de întâmpinare, pârâta arată că în ipoteza în care apărările pe excepție și pe fond sunt respinse, solicită ca plata sumelor să fie dispusă la valoarea brută în vederea deducerii obligațiilor fiscale către bugetul de stat și celelalte bugete și fonduri.
Prin Notele de ședință depuse de pârâtă s-a solicitat instanței de judecată proba cu înscrisuri și expertiză contabilă care să calculeze cuantumul sumei pretinse de către reclamantă raportat la prevederile art.168, alin.1 CCM și la nivelul salariului mediu de bază la nivel de aferent anilor 2004-2006, să se calculeze dacă în salariul de bază al salariatei au fost operate majorări în cursul anului 2003 și din ce prevederi contractuale s-au născut aceste majorări, să se stabilească dacă Primele de Paște și de C au fost incluse sau nu în retribuția lunară a reclamanților pentru anii 2004-2007. Societatea pârâtă solicită ca expertul să aibă în vedere și nivelul salariului de bază mediu la nivel de.
Prin Sentința civilă nr.479/25 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, doar în ceea ce privește acordarea primei de C, celelalte pretenții fiind respinse.
Prin Decizia civilă nr.1028/03 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA au fost admise recursurile declarate de reclamantă și pârâtă și casată sentința pronunțată de Tribunalul Sibiu cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin sentința civilă nr. 62/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- acțiunea a fost admisă în parte. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei drepturile reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorii de pentru anul 2007 în valoare brută de 1260 lei actualizată cu indicele de inflație începând cu data la care trebuia acordată și până la data plății efective. Pârâta a mai fost obligată să plătească reclamantei indemnizația pentru exercitarea unei funcții de conducere în procent de 5 % din salariul de bază pe perioada februarie 2005 - ianuarie 2008, în valoare actualizată cu indicele de inflație începând cu luna februarie 2005 și până la data plății efective. Au fost respinse celelalte pretenții.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Pentru dovedirea calității de angajat, reclamanta a depus la dosarul cauzei contractul individual de muncă.
Din mențiunile efectuate în carnetul de muncă al reclamantei instanța a reținut că aceasta a deținut calitatea de director economic în perioada 01.03.1992- 31.12.2006 iar începând cu data de 01.01.2007 reclamanta a fost numită manager Proiect în cadrul Serviciului Contabilitate, Direcția Contabilitate, Departamentul Finanțe și Servicii, menținându-se salariul de bază lunar de 3513 lei.
Din conținutul fișei postului, instanța a reținut că reclamanta pe lângă atribuțiunile de execuție are și atribuțiuni de coordonare generală a activităților financiare în sucursală.
La dosarul cauzei s-a depus extras din CCM pe anul 2005 care la art.135 stabilește că pentru exercitarea unei funcții de conducere se acordă un spor de minimum 5% conform anexei 11 iar potrivit acestei anexe pentru personalul din conducerea sucursalelor pentru directorul adjunct se acordă un spor de până la 25%. Aceeași reglementare se regăsește și în CCM pe anii 2006, 2007. De asemenea, CCM pe anul 2007 prevede la art.168 alin.1 acordarea cu ocazia sărbătorilor de Paște și Cau nei suplimentări a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
La fila 42 din dosar pârâta comunică tuturor structurilor teritoriale că salariul mediu brut pe societate este de 2000 lei.
La filele 54-55 din dosarul cauzei s-a anexat extras după anexa nr.1 la Actul adițional la CCM la nivel pentru anul 2008 care stabilește la art.168, lin.1 și 2 dreptul salariaților societății de a primi prime de Paște și C în cuantum de un salariu mediu de bază lunar la nivelul societății calculate pe lunile anterioare celor în care se acordă prima. Se precizează în continuare, că valoarea concretă, metoda de acordate, condițiile, criteriile și beneficiarii Primei de Paște și C se stabilesc în cadrul negocierilor cu care au loc până cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare pentru care se acordă Prima. Prevederea contractuală mai precizează că începând cu anul 2003 aceste prime au fost incluse în salariul lunar de bază al tuturor angajaților devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg. La fila 59 din dosar societatea menționează că pentru anul 2007 salariul de bază mediu pe în luna martie este de 1260 lei.
Rejudecând cauza, din probatoriul administrat în cauză instanța a constatat:
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, reclamanta arată (fila 64) că potrivit art.283, alin,1, lit.c CM cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă se formulează în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, drept pentru care solicită respingerea acestei excepții.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a constatat că obiectul cauzei vizează drepturi de natură salarială, așa cum sunt calificate de art.168 alin.1, și ca atare sunt aplicabile dispozițiile art. 166 și 283 lit.c muncii potrivit cărora pretențiile sunt supuse termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune și nu disp. art.283 lit.e CM cum susține pârâta drept urmare a fost respinsă excepția invocată.
În Contractele colective pe anii 2005 - 2007 se menține întocmai textul art.168 alin.1, iar conținutul alin.2 apare modificat în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat"
Din formularea acestor clauze apare neechivoc că indiferent de modalitatea de acordare stabilită de comun acord pe anul 2003, părțile semnatare ale Contractelor colective de muncă încheiate pe anii următori au convenit să păstreze beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de art.168 al.1 și pentru anii 2004 - 2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariile de bază numai în anul 2003.
Orice altă interpretare constituie o veritabilă reformare, modificare a acestor clauze, care potrivit art.31din Legea nr. 130/96 era posibilă numai până în momentul expirării valabilității fiecărui contract colectiv de muncă și cu respectarea formalităților impuse de lege pentru a se da eficiență juridică unor astfel de modificări, drept pentru care nu poate fi primită apărarea pârâtei susținută cu înscrisurile întocmite în anul 2007 de Comisia paritară, în sensul că dispozițiile art.168 alin.1 din contractele colective pe anii 2004 - 2007 au rămas fără obiect, având în vedere că începând cu anul 2003 primele au fost introduse în salariile de bază ale angajaților.
Mai mult, după cum se poate observa din actele depuse la dosarul cauzei, salariul de bază mediu pe diferă în fiecare an, fiind în continuă creștere chiar de la o la alta. Prin urmare nu se poate considera că includerea în anul 2003 în salariile angajaților a echivalentului acestui salariu (aferent anului 2003) reprezintă o executare corespunzătoare, întocmai a obligațiilor asumate de angajator, astfel cum sunt reglementate explicit de art.168 alin.1 din
Pârâta nu a probat că suplimentările cuvenite pe anul 2007 se regăsesc în salariile de bază ale angajaților deși îi revenea sarcina probei conform art. 287.
În aceste condiții este evident că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit clauzei din aceste contracte care constituie legea părților și nu i- plătit reclamantei suplimentările salariale de C 2007 pretinse prin acțiune.
Sub aspectul cuantumului drepturilor reprezentând suplimentările salariale cuvenite, se reține că acestea trebuie raportate la salariul de bază mediu pe
cum expres este prevăzut de art.168 alin.1 respectiv la suma de 1260 lei, valoarea brută a acestei prime.
Față de considerentele de mai sus instanța de fond a admis acest capăt de cerere așa cum a fost formulat și precizat.
În ceea ce privește indemnizația ce se acordă pentru exercitarea unei funcții cu atribuții de conducere, instanța de fond a reținut că funcția de manager Proiect este echivalentă cu cea de director economic potrivit susținerilor reclamantei și având în vedere atribuțiunile aferente acestei calități, astfel încât potrivit prevederilor legale, respectiv art.135, alin.1, lit.f din CCM pe anii 2005-2007, reclamanta este îndreptățită la acordarea acestui spor pe perioada februarie 2005-ianuarie 2008. În ceea ce privește cuantumul acestui spor, instanța consideră că nu se poate acorda procentul maxim de 25% deoarece din conținutul clauzelor CCM cuprinse în art. 135, alin.1, lit.f și anexa 11, pct.3 rezultă că sporul ce se poate acorda este de minim 5% dar până la 25%, context în care părțile contractului individual de muncă trebuia să procedeze la negocierea acestui spor care impune o apreciere din partea angajatorului asupra volumului și complexității activități desfășurate de reclamantă atât în calitate de director economic cât și de manager Proiect. De asemenea, ori de câte ori prin CCM încheiate la nivel de unitate sunt stabilite clauze care prevăd limite minime și maxime trebuie să intervină negocierea individuală prin care să se stabilească în mod concret cuantumul sporului ce trebuie acordat în cadrul acestor limite. Neexistând un act constatator la negocierii individuale, instanța apreciază că reclamanta este îndreptățită la acordarea sporului pentru funcția de conducere exercitată doar în cuantumul de 5%, cuantum minim obligatoriu de acordat având în vedere valoarea normativă a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și pe cale de consecință va admite doar în parte această pretenție a reclamantei.
Referitor la sumele pe care pârâta le va acorda reclamantei, instanța având în vedere erodarea monedei naționale, le-a acordat actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data la care aceste drepturi trebuiau acordate și data plății efective, urmărindu-se prin această modalitate repararea integrală și efectivă a prejudiciului produs ca urmare a neachitării drepturilor la scadență.
Față de cele ce preced, instanța potrivit art.166 și 269. a admis în parte acțiunea, respectiv a admis capete de cerere 1 și 3 în integralitate iar pretenția referitoare la cuantumul indemnizației de conducere doar în parte, celelalte pretenții fiind respinse ca fiind neîntemeiate pentru considerentele prezentate mai sus.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul modificării cuantumului indemnizației de conducere acordată la punctul 2.
În expunerea de motive arată că prin punctul 2 din acțiune a cerut să i se acorde sporul de 25 % la salariul de bază pentru exercitarea unei funcții de conducere prevăzut în art. 135 alin.1 pct.f și anexa nr. 11 din CCM. Potrivit art. 13.0 din Legea nr. 130/1996, modificată și completată, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, dar instanța a obligat pârâta să-i plătească sporul cuvenit în procent de 5% și nu de 25 %.
În această situație, instanța de fond a încălcat principiul egalității în fața legii și principiul ocrotirii bunei credințe. Chiar dacă vina pentru neacordarea și lipsa de negociere pentru acordarea acestui spor revine în exclusivitate pârâtei, se impunea acordarea la a acestui spor prevăzut în, respectiv 15 % pentru perioada solicitată.
Reclamanta arată că a cerut acordarea sporului în cuantum maxim de 25 % având în vedere pregătirea profesională, rezultatele concrete obținute în muncă și prejudiciul cauzat de pârâtă.
Deliberând asupra recursului de față prisma criticilor formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat.
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâta "" SA, solicitând ca aceasta să-i plătească inclusiv indemnizația de conducere neacordată pe perioada februarie 2005 - ianuarie 2008.
Instanța de fond, cu privire la acest capăt de cerere a obligat societatea pârâtă să-i plătească indemnizația pentru exercitarea unei funcții de conducere în procent de 5 % din salariul de bază pe perioada februarie 2005 - ianuarie 2008, în valoare actualizată cu indicele de inflație începând cu luna februarie 2005 și până la data plății efective.
Reclamanta apreciază că sporul trebuia acordat în procentul maxim de 25 %, astfel încât să fie respectate principiile egalității în fața legii și ocrotirii bunei credințe și să fie avute în vedere pregătirea sa profesională, rezultatele concrete obținute în muncă și prejudiciul cauzat de pârâtă.
Contrat susținerilor reclamantei, în mod corect prima instanță a reținut că funcția de manager proiect este echivalentă cu cea de director economic, reclamanta fiind îndreptățită, conform art. 135 alin.1 lit.f din pe anii 2005-2007, la acordarea sporului pentru exercitarea unei funcții de conducere pe perioada februarie 2005-ianuarie 2008.
Potrivit art. 135 alin.1 lit.f și anexa 11 pct 3 din sporul ce se poate acorda este de minim 5 % și maxim 25 %. În vederea acordării sporului, părțile contractului individual de muncă trebuie să negocieze, angajatorul urmând a aprecia volumul și complexitatea activității desfășurată de salariat.
O astfel de negociere nu a existat, în mod greșit reclamanta apreciind că, în acest sens, vina este exclusivă a societății pârâte, câtă vreme nici aceasta nu dovedește că a făcut demersurile necesare în vederea demarării negocierilor.
În această situație, neexistând un act al negocierii individuale, instanța de fond a apreciat că reclamanta este îndreptățită la acordarea sporului în discuție doar în cuantum de 5 %, cuantumul minim obligatoriu potrivit prevederilor
Față de cele ce preced, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sent. civ. 62/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dos-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.05.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. CV, 2 ex.IM
Jud.fond- M,
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Victor Crețoiu, Nicoleta
