Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5460/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5460
Ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
****************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții, împotriva sentinței nr. nr. 599 din 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat cererea formulată de recurenții reclamanți prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Tribunalul Olt prin sentința nr. 599 de la 23 aprilie 2009 respins acțiunea formulată de reclamanții, prin reprezentant, în cu sediul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, B, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul O l t, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, ca neîntemeiată
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond reținut că reclamanții în perioada 2005-2006 au avut calitatea de grefieri și personal de specialitate în cadrul Judecătoriei Corabia fiind salarizați potrivit dispozițiilor legale în vigoare, respectiv OUG 177/2002 și OUG nr.27/2006 aprobată prin Legea 45/2007, iar prin prezenta cerere au solicitat acordarea unui spor de 25% din valoarea salariului de bază pentru perioada 2005-26.04.2006, sume reactualizate la data plății efective în raport de rata de inflație ca urmare a discriminării create prin neacordarea acestui spor în raport de alte categorii profesionale.
S-a reținut că actele normative sus menționate nu au prevăzut sporul de permanență solicitat.
Astfel, așa cum rezultă din Ordonanța nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege - orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, sex, religie, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Rezultă că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească dacă persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conținutul concret diferit al atribuțiunilor de serviciu, diferențele dintre modul de încadrare al acestor categorii în cadrul structurilor sus-menționate, respectiv Ministerul Justiției și MIRA, fac să nu poată fi reținută o situația comparabilă între reclamanți și polițiști - categorie profesională față de care s-a invocat discriminarea.
În mod evident OG l37/2000 vizează modul de aplicare al unor dispoziții legale și nu examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor, astfel că, în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul OG 137/2000, iar în cazul reclamanților legea a prevăzut modalități de salarizare diferite în raport cu polițiștii.
În același sens prin decizia nr. 820/03.07.2008 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin 3 și art. 27 alin. 1 OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având in vedere aceste considerente acțiunea reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului au arătat că în mod greșit instanța de fond le-a rspins acțiunea prin care au solicitat sporul de 25 % cu titlu de spor de permanență.
Au mai arătat că prin respingerea acțiunii le-a fost restrâns dreptul la libertatea de mișcare - drept fundamental garantat prin legislația internă și internațională și totodată li s-a adus atingere și relațiilor sociale privind viața de familie și în societate.
În baza art. 27 alin.1 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, aduse prin Legea 48/2002, OG nr. 77/2003 și Legea 27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea de despăgubire fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
Potrivit art.6 alin.2 Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Articolul 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nicio discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală; ori, recurenții au prestat muncă și continuă să facă acest lucru în condiții de permanență, la fel ca munca celuilalt personal judiciar(din poliție și justiția militară) și celelalte categorii socio-profesionale.
Analizând legalitatea sentinței recurate în raport de motivele de recurs invocate și apărările formulate, prin prisma dispoz. art. 3041și art. 304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă, recursul va fi respins, din următoarele considerente:
Recurenții au criticat în esență, faptul că instanța de fond nu le-a admis acțiunea prin care au solicitat sporul de 25 % cu titlu de spor de permanență recunoscut de stat pentru activitatea prestată peste orele de program, de câte ori este necesar - ziua sau noaptea - similar cu cel acordat polițiștilor conform art.2 și art.11 din OG nr.38/2003 și pentru funcționarii publici conform art.11 din OG nr.64/2006 sau funcționarilor din sistemul penitenciar etc.
Au criticat faptul că nu li se acordă acest spor pentru "serviciul permanent" invocând și dispoz. art. 27 alin.1 din OG nr.137/2000 modificată prin Legea 48/2002, OG nr.77/2003 și Legea nr.27/2004.
Recurenții au mai invocat și disp. art. 6 alin.2 din Codul muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și jurisprudența CEDO, respectiv cauza Beian contra României.
Criticile nu sunt întemeiate, iar recurenții - reclamanți au invocat inadmisibilitatea acțiunii lor texte de lege care reglementează acordarea sporului de permanență altor categorii socio-profesionale, pentru categoria socio-profesională căreia îi aparțin reclamanții nefiind prevedere legală care să reglementeze acordarea acestui spor.
Instanța de fond în mod corect a stabilit că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, deoarece este necesar să se stabilească dacă persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie,beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție există, ea să nu-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
Or, așa cum a reținut și prima instanță, recurenții- reclamanți aparțin unei categorii profesionale diferite - prin atribuții și competențe de celelalte categorii ce aparțin MIRA, funcționarilor din sistemul penitenciar etc. fapt ce nu poate fi reținut ca o situație comparabilă.
În considerarea celor expuse, în raport de disp. art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, împotriva sentinței nr. nr. 599 din 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
13.11.2009
Red.jud.Fl.-
2 ex/AS
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Ligia Epure
