Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 556/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.556/CM
Ședința publică de la 30 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți, -, I, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2243/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea,în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în-, sector 5 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în nr. 1-3, sector 1, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor 15% confidențialitate - personal auxiliar).
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.09.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 24.09.2009, la data de 28.09.2009 și la data de 30.09.2009, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Prin cererea adresată acestei instanțe, înregistrată sub nr.2087//88/2007, reclamanții, --, -, I, -, -, -, -, -, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea pârâților să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu luna august 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor și obligarea pârâtelor la plata drepturilor mai sus precizate actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii acestor drepturi și până la data plății efective.
Totodată reclamanții au mai solicitat și obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă cât și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin art.3 din Legea nr.444/2006, pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul - avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, prin dispozițiile art.15 al.1 din OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute de Legea 444/2006 ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
În aceeași ordine de idei, prin art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
S-a mai arătat că, cel puțin în raport de dispozițiile OG nr.19/2006, rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și altor informații confidențiale și nu doar celor prevăzute de Legea nr.444/2006, adică celor din sistemul Apărării Naționale, Ordine Publică și Siguranță Națională.
Însăși OG nr.137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art.30 alin.3. acordarea sporului de confidențialitate de până la 15%, personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențialitate.
S-a mai susținut că, deși grefierii, conform art.78 din Legea 567/2004 sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitate în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, sunt discriminați, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
Menționează reclamanții că, conform art.16, "Egalitatea în drepturi", din Constituția României, potrivit cu care "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", trebuia și grefierii să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atât timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.
La data de 26.09.2007, CNCD a depus la dosar un punct de vedere, prin care a arătat că Curtea Europeană a Drepturilor Omului legat de art.14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații anoloage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Totodată CNCD a depus în apărare, copie xerox după Hotărârea nr.232/29.08.2007 a CNCD.
În apărare, a formulat întâmpinare Ministerul Justiției a arătat că dispozițiile referitoare la acordarea sporului de confidențialitate nu sunt discriminatorii, pretențiile reclamanților fiind nefondate.
Astfel, din examinarea tuturor dispozițiilor legale citate anterior, apare cu evidență faptul că sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare ori cuantumului, așa încât există dificultăți în a reține că "situația comparabilă" - categoriile profesionale în raport cu care reclamanții consideră că se află într-o situație comparabilă - element indispensabil pentru a putea vorbi de o discriminare.
Astfel, în anumite cazuri legiuitorul are în vedere "informații clasificate", astfel cum sunt reglementate acestea în Legea 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate )"informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate"), iar în alte situații doar întocmirea unor lucrări sau desfășurarea unor activități cu caracter confidențial, fără a fi vorba de acces la informații clasificate.
Statutul personalului din sistemul autorității judecătorești (judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate), precum și drepturile de care aceștia beneficiază, formează obiectul unor reglementări speciale. În mod constant, actele normative au stabilit că aceștia beneficiază de drepturile și au îndatoririle prevăzute în actele normative, având acest caracter, însă cu un regim de salarizare distinct față de alte categorii de personal.
Potrivit art.1 alin.3 din OG nr.137/2000, "Exercitarea drepturilor enunțate
în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile" este de asemenea, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat injust, este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament diferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați, etc.
Totodată, prin mai multe decizii, Curtea constituțională a reținut că principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate, așa încât stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu constituie nici discriminare nici privilegii.
Legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Astfel, principiul egalității în drepturi și al nediscriminării, invocat de autorul excepției, aplicându-se doar situațiilor egale ori analoage, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă în cauza de față nici privilegii și nici discriminări".
La data de 4 octombrie 2007 pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că critica acestuia asupra cererii de chemare în judecată exclusiv cu privire le obligația ce se dorește a fi instituită prin hotărârea judecătorească, se fondează pe dispozițiile Legii 500/2002 - privind Finanțele Publice, în principal ale celor cuprinse în art.16, 19, 20, 28, 34 și 35, dispoziții care evidențiază independența celor două ministere în privința proiectării, aprobării și execuției bugetelor proprii.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice inclusiv a bugetului general consolidat reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
Cum în elaborarea, aprobarea și execuția bugetului Ministeriului Justiției, Ministerului Economiei și Finanțelor nu are nici un atribut, în considerentul că autoritatea în cauză se bucura de autonomie deplină, este evident că admiterea cererii de chemare în judecată cu privire la pârât, nu are temei.
Prin sentința civilă nr. 2243/05.12.2007 Tribunalul Tulceaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A respins cererea îndreptată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
A respins în totalitate cererea formulată de reclamanții, --, -, I, -, -, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL TULCEA, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca nefondată.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, prin Legea nr.444/2006, se prevede că se acordă un spor lunar de plată până la 15% din salariul de bază funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională).
Dispozițiile art.15 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri pentru reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici prevăd că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariu, CNSAS, Ministerul Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul.
Prin dispozițiile art.21 din OG nr.137/2000 se stabilește că persoana care se consideră discriminată poate formula acțiune privind acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești și stabilirea drepturilor de care acesta beneficiază este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal.
Ori, personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești este salarizat potrivit prevederilor art.3 din OG nr.8/2007, act normativ care stabilește că salariile de bază pentru această categorie de personal se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare pe grade sau trepte profesionale în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau al parchetului.
Potrivit Legii nr.444/ 2006 sporul de confidențialitate se acordă astfel cum restrictiv este prevăzut de art.3, cadrelor militare în activitate, funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât reclamanții nu fac parte din aceste categorii, rezultă că nu sunt îndreptățiți să li se acorde sporul de confidențialitate.
Nu există dispoziții în sensul acordării drepturilor solicitate de reclamanți nici în Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care constituie actul normativ aplicabil în perioada de referință și nici în OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, acest din urmă act fiind actualmente în vigoare.
Având în vedere că obiectul cererii îl constituie plata unor diferențe salariale și, întrucât nu există raporturi de muncă între reclamantă și Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a respins cererea față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, --, -, I, -, -, -, -, -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență urrmătoarele:
Recurenții reclamanți au arătat că este de netăgăduit apartenența lor la personalul din unitățile de justiție, ca unități bugetare, fiindu-le impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate, potrivit art. 78 alin.(1) din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de recurenți implicând administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, constând de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu, în condițiile precizate de art. 2 alin.(4) și alin.(5) din Legea nr.677/2001, sesizările adresate organelor statului, de pildă, cele făcute conform art. 18 lit.c din Legea nr.108/1999, veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, economic, etc.
Astfel, conform art. 13 din OUG nr.57/2000, art.30 alin.3 din OG nr.137/2000, art. 3 din OG nr.38/2003, art. 13 alin.(1) din OUG nr.123/2003, art. 3 din OG 19/2006, art.15 alin.(1) din OG nr.6/2001, art.20 alin.(3) din Legea nr.656/2002, art.15 din OG nr.64/2006, art. 13 din OG nr.10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv recurenții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională și funcția deținută. Este adevărat că în conformitate cu disp.art. 26 rap.la art. 1 și art. 295 alin.(2) din codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate, însă cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a recurenților, trebuie reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie, iar nu opțională/facultativă ca în dreptul comun al muncii. Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale, în speță a sporului, în spiritul art. 155 din codul muncii, corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către recurenți.
Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut, fiind lipsită de cauză juridică și golită de conținutul normativ concret.
Recurenții consideră că se află într-o situație identică, nu doar comparabilă cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, întrucât sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc o obligație de confidențialitate.
Este de remarcat că, deși recurenții își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii recurenților, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unui și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care face parte.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, cantitatea și calitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul de bază, ce reprezintă partea fixă a salariului, nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare, precum prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc.
Existența discriminării directe rezultă și din dispozițiile art.7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ce garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, care garantează dreptul la condiții de muncă juste și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție, art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție ce interzice discriminările; art. 4 din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin legea nr.74/1999, ce garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.(1) lit.a), art. 40 alin.2 lit.c) și f), art. 54 alin.(3), art. 65 și art. 155 raportat la art.(1) din Legea nr.53/2003, ce garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări; art. 20, art. 16 alin.(1), art. 53 și art. 41 din Constituție, ce garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite recurenților, aceștia solicită aplicarea, prin analogie, a procentului sporului de confidențialitate prevăzut de art. 13 alin.(I) din OUG nr.1123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Referitor la petitul cererii privind actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, ținând cont și de prevederile art. 1982 din Codul civil și art. 161 alin.(4) din codul muncii, în care se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată, recurenții solicită să se constate că în prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări, neexistând o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților iar faptul că până în prezent recurenții nu au solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legaleîn materie.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a admis recursul ca fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Tulcea.
Potrivit art. 78 al.1 din legea 567/2004 personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
În conformitate cu prevederile art. 84 din același act normativ constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
În mod similar, prin art. 9 din codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate se prevede obligația acestuia de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate de exercitarea profesiei informațiile obținu
te pe parcursul activității profesionale.
Raportul juridic de muncă, indiferent că este tipic sau atipic are întotdeauna un caracter sinalagmatic. Așadar, raportul juridic de muncă dă naștere la drepturi și obligații reciproce între părți.
Obligația de confidențialitate impusă reclamanților presupune în mod implicit și o obligație de plată(o contraprestație salarială).
În cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 78 al.1 din legea 567/2004 raportat la art. 9 din codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.46/15.12.2008 admițând recursul în interesul legii a stabilit că personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
În motivarea acestei decizii în interesul legii s-a reținut că personalul auxiliar de specialitate care nu primește spor de confidențialitate pe motiv că actele normative nu prevăd acordarea acestui spor au drept la despăgubiri în temeiul art. 27 al.1 din OG 137/2000.
Sporurile la salariul de bază trebuie să fie acordate tuturor salariaților, indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul /indemnizația de bază prevăzut de marea majoritate a acelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Atât timp cât prin recursul prin interesul legii s-a constatat existența unei discriminări între personalul auxiliar de specialitate și celelalte categorii de funcționari care primesc sporul de confidențialitate și că nu există o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă pentru a acorda acest spor doar unora dintre ei,deși se află în situații comparabile, această problemă de drept astfel cum a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe în temeiul art.329 pr.civ.
În consecință, avându-se în vedere dispozițiile art. 312.pr.civ. Curtea a admis recursul formulat și a modificat în tot sentința recurată, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamanților.
Curtea a admis acțiunea în parte ținând cont de data angajării reclamanților, perioada suspendării raportului juridic de muncă ca urmare a concediilor de maternitate, precum și data încetării raportului juridic de muncă prin demisie.
În cazul reclamanților care sunt angajați pe funcția de aprozi, Curtea le-a acordat sporul de confidențialitate până la data de 1.01.2005, având în vedere prevederile art.3 al.3 din legea 567/2004 prin care s-a prevăzut că sunt conexe personalului auxiliar de specialitate funcțiile de agent procedural și aprod.
Curtea a obligat pârâții la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății a sumelor datorate avându-se în vedere dispozițiile art. 269 al.1 din codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Potrivit art. 1084 cod civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprins în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Numai repararea integrală a prejudiciului raportat la consecințele în timp ale inflației asupra sumelor datorate poate să asigure o reală despăgubire a reclamanților.
Referitor la cererea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății datorate reclamanților, Curtea a reținut că potrivit art. 118 din legea 304/2004 activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
În conformitate cu prevederile art. 3 al.1 din HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta are printre alte atribuții și aceea de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite din cadrul fiecărui exercițiu financiar.
Prin urmare, în exercitarea acestor atribuții Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi obligat să ia măsurile pentru asigurarea fondurilor necesare executării obligației stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.
Potrivit art. 3 din Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă, Curtea a obligat pârâtul Tribunalul Tulcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la sporul de confidențialitate.
PENTTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenții reclamanți, -, I, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2243/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea,în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în-, sector 5 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în nr. 1-3, sector 1, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor 15% confidențialitate - personal auxiliar).
Modifică în tot sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților.
Obligă pârâții Tribunalul Tulcea, Curtea de APEL CONSTANȚA și Ministerul Justiției și Libertăților la plata către reclamanți a sporului de confidențialitate calculat la indemnizația brută lunară, de 15%, actualizat în raport cu indicele de inflație la data plății efective, după cum urmează:
-: 01.08.2004 - 1.12.2007
19.05.2008 și în continuare
-: 01.08.2004 și în continuare
-: 01.08.2004 - 01.08.2009
-: 01.08.2004 - 07.06.2007
01.02.2008 și în continuare
- -: 01.08.2004 și în continuare
-: 01.08.2004 și în continuare
-: 01.08.2004 - 11.08.2004
01.12.2005 - 01.03.2009
- (): 01.08.2004 și în continuare
- --: 01.08.2004 și în continuare
-: 01.08.2004 - 09.09.2004
01.12.2006 - 19.08.2009
- I: 01.08.2004 și în continuare
- -: 01.08.2004 - 30.10.2006
01.04.2007 și în continuare
-: 01.08.2004 - 12.10.2006
01.06.2007 și în continuare
-: 01.08.2004 - 01.01.2005
01.01.2005 - 07.01.2008
-: 01.08.2004 și în continuare
-: 01.08.2004 și în continuare
-: 01.08.2004 - 01.01.2005
- -: 01.08.2004 - 01.01.2005
-: 01.08.2004 - 01.01.2005
- --: 01.10.2005 - 15.06.2006
01.09.2006 - 01.11.2007
01.11.2007 și în continuare
-: 24.07.2006 și în continuare
-: 01.10.2005 - 01.12.2005
06.11.2006 - 01.11.2007
01.11.2007 și în continuare
-: 03.07.2006 - 01.01.2008
- -: 06.11.2006 și în continuare
- -: 06.11.2006 și în continuare
-: 06.11.2006 și în continuare
-: 15.01.2007 - 15.06.2009
-: 26.03.2007 și în continuare
- () -: 26.03.2007 - 08.09.2009
-: 01.08.2004 și în continuare.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății.
Obligă pârâtul Tribunalul Tulcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.09.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.jud.-/14.10.2009
- gref.-
4 ex./22.10.2009
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
