Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5695/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr.5695

Ședința publică din data de 02 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu

Grefier: - -

*******

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.212/29.01.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul(a) reclamant(ă), având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimatul(a) reclamant(ă) avocat care depune delegația de substituire, împuternicirea avocațială a avocatului titular și chitanță onorariu, lipsind recurenta pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează excepția tardivității recursului, termenul de recurs în materia litigiilor de muncă fiind de 10 zile de la data comunicării sentinței instanței de fond, conform prevederilor art.80 din Legea nr.168/1999, după care, instanța acordă cuvântul părții prezente pe excepție.

Avocat pentru intimatul(a) reclamant(ă), învederează că nu se poate pronunța asupra excepției, fiind stagiar.

Depune concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civile nr.212/29.01.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-,

S-a admis în parte actiunea formulata de reclamant(ă).

S-a dispus obligarea pârâtei sa plateasca reclamantului(ei) suma netă actualizată la data de 31.12.2007 în cuantum de 2131 lei, reprezentând drepturi cuvenite și neachitate.

S-a dispus obligarea pârâtei la 400 lei cheltuieli judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut în primul rând faptul că este neîntemeiată excepția invocată de pârâtă privind prescripția dreptului la acțiune, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora acțiunea este supusă prescripției extinctive de 3 ani și dispoz. art. 283 al.1 lit. e, reclamantul solicitând plata unor drepturi salariale și nefiind vorba de neexecutarea unei clauze stipulată în

De asemenea, s-a respins și cea de-a doua excepție invocată de pârâtă privind prematuritatea formulării acțiunii, întrucât lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și a modalității de acordare a primelor de P aște și de C nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin de a benefica de aceste suplimentări salariale.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-au avut în vedere prev. art. 168 al.1 din la nivelul SA pe anul 2004 dispoziții care arată că " cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA, iar cu minim 15 zile înainte, de fiecare eveniment pentru care se vor acorda suplimentările vor începe negocierile cu I în vederea stabilirii valorii concrete a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor, dispoziții menținute și în pe anii 2004-2007, nu mai în cursul anului 2003 prevăzându-se că suplimentările salariale vor fi introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu.

În ceea ce privește adresa Comisiei Paritare / 18 iunie 2007 și Nota asupra precizării situației Primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA întocmite la data de 31,08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și Federației Sindicale s-a reținut că nu pot fi luate în considerare, întrucât interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispoz, art. 31 din LG.130/1996, nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.

S-a concluzionat sub acest aspect că prevederile nu pot fi interpretate decât în sensul că numai în cursul anului 2003, drepturile salariale suplimentare reprezentând primele de paște și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, iar începând cu anul 2004, trebuiau plătite în mod separat, cu ocazia evenimentelor respective, lucru care nu s-a întâmplat.

În privința solicitării pârâtei de a se dispune administrarea în cauză a probei expertizei contabile care să stabilească cuantumul drepturilor salariale suplimentare cuvenite petenților, s-a considerat că este neutilă și nepertinentă, din înscrisurile depuse la dosar reținându-se elementele de calcul care să permită cuantificarea drepturilor solicitate, iar pe de altă parte dispoz. art. 168 al.1 din raportează aceste drepturi la salariul deb ază mediu pe P: SA și nu la salariul brut pe unitate.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta criticând- ca nelegală și netemeinică, recurs care se va respinge ca tardiv introdus.

Instanța, din oficiu, a învederat excepția tardivității recursului, având în vedere că, potrivit prevederilor art.80 din Legea nr.168/1999, termenul de recurs în materia litigiilor de muncă fiind de 10 zile de la data comunicării sentinței instanței de fond.

Se constată că recurenta pârâtă, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare, a primit sentința instanței de fond la data de 20.03.2008, recursul fiind înregistrat ca primit la ribunalul Mehedinți în data de 01.04.2008, dată precizată de agentul procedural, deci peste termenul legal de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, instanța urmând să respingă recursul pe cale de excepție, ca tardiv.

Cererea intimatului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată este întemeiată în parte, având în vedere prevederile art.274 alin.1 și alin.3 pr.civ.

aliniatul 3 din acest articol prevede că "judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

În speță, onorariul achitat este exagerat de mare, în condițiile în care avocatul titular nu s-a prezentat pentru susținerea apărărilor, trimițând un avocat stagiar, fără drept de pledoarie la Curtea de APEL CRAIOVA, astfel că nu se justifică suma solicitată, situație în care se va admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și va obliga recurenta pârâtă să achite intimatului(ei) reclamant(e) suma de 150,00 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.212/29.01.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul(a) reclamant(ă), având ca obiect, drepturi bănești.

Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și obligă recurenta către intimat(ă), la plata sumei de 150,00 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud. FD

Tehn.red. /Ex.2/ 08.07.2008

Jud. fond C / M

Președinte:Corneliu Maria
Judecători:Corneliu Maria, Marian Lungu, Florica Diaconescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5695/2008. Curtea de Apel Craiova