Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 57/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 57
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Șelea
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP O, împotriva sentinței civile nr.547/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA, și intimații reclamanți, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat înscrisurile depuse prin serviciul arhivă de către intimații reclamanți, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea în lipsă, conform art.242 Pr.Civ. după care, apreciindu-se cauza în stare judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 547/09.04.2009, Tribunalul Olta respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și toți în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul O l t, la plata drepturilor salariale, reprezentând spor 15 % de confidențialitate, după cum urmează: - 16.12.2005 - 09.04.2009, - 16.12.2005 - 31.06.2008, - 02.09.2008 - 09.04.2009, actualizate la data plății cu indicii de inflație.
A obligat Tribunalul Olt să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, să aloce fondurile necesare efectuării plății.
A respins pretențiile pentru viitor.
Din analiza actelor depuse la dosar instanța a apreciat cererea întemeiată în parte.
Astfel instanța a reținut, potrivit art. 13 din OG57/2000, privind salarizarea salariaților că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul consiliului primește spor de confidențialitate de până la 20 % calculat din salariul de bază brut.
De asemenea, OG137/2000, în art. 30 alin. 3 prevede că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul primește lunar un spor de confidențialitate de 15 % calculat la salariul de bază brut, iar art. 13 din OG123/2003, stipulează că sporul de confidențialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15 %, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
În același sens sunt și prevederile art. 13 din OG10/2007.
Față de reglementările legale menționate și față de obligația de confidențialitate impusă prin lege și reclamanților de față, în calitate de asistenți judiciari, această obligație legală trebuie să fie însoțită și de dreptul la sporul de confidențialitate.
Potrivit art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4alin. 1din Legea nr. 302/2004, raportat la art. 15 din Codul deontologic al magistraților, precum și art. 78 alin. 1 și Legea nr. 567/2004, art. 9 din Codul deontologic și art. 2 din Legea 677/2001, precum și art. 18 lit. c din Legea 108/1999 reclamanților li se impune obligația profesională imperativă de confidențialitate.
Reclamanții fac parte din categoria personalului bugetar ca toate celelalte categorii socioprofesionale enumerate anterior, cărora li s-a stabilit prin lege obligația de confidențialitate dar și dreptul corelativ constând în acordarea sporului de confidențialitate.
Pentru a nu exista o diferențiere cu caracter discriminator este necesară acordarea sporului de confidențialitate generată de obligația de confidențialitate.
Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât este interzisă orice discriminare, potrivit dispoz. art. 6 alin. 3 Codul muncii, potrivit cărora pentru muncă egală există și dreptul la un salariu egal iar potrivit art. 6 și 16 din Constituția României, se reglementează egalitatea între cetățeni prin excluderea discriminării, principii ce guvernează materia drepturilor omului conform
În același sens există și dispozițiile Directivei Consiliului Europei 2000/78/CE/21.11.2000 pentru crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, interzicând orice fel de discriminare inclusiv în materia salarizării.
Atâta timp cât există obligația de confidențialitate, reclamanții sunt afectați de tratamentul mai puțin favorabil și discriminatoriu în condițiile în care acestora nu li se acordă dreptul ce însoțește obligația principală.
Față de considerentele de mai sus, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții Tribunalul O l t, Curtea de APEL CRAIOVA și Ministerul Justiției la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu 16.12.2005- 09.04.2009 pentru reclamanta, pentru perioada 16.12.2005- 31.06.2008, pentru reclamanta și pe perioada 02.09.2008 - 09.04.2009 pentru reclamantul, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâtul Tribunalul Olta fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, iar Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice având în vedere că aceasta potrivit art.48 din HG 386/2007 reprezintă statul și este răspunzător pentru realizarea prevederilor bugetare și repartizarea pe ordonatorii principali de credite a sumelor stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală și a fost obligat să aloce fondurile necesare.
Instanța a respinge capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi pentru viitor ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților precum și pârâtul MFP prin DGFP
Primul motiv de recurs invocat de este întemeiat pe disp.art.304 punct 4 pr.civilă și vizează depășirea atribuțiile puterii judecătorești,de către prima instanță.
În susținerea acestei critici învederează că prin deciziile nr.818,819,820 și 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate de și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Numai Parlamentul și prin delegare Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală,instanțele judecătorești neavând o asemenea competență.
De asemenea, prin decizia nr. 1325/4 dec. 2008, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Al doilea motiv de recurs al MJ este întemeiat pe disp.art 304 pct. 9 cod. pr. civ. și vizează faptul că hotărârea este lipsită de temei legal.
În susținerea acestui motiv de recurs se arată că acordarea sporului de confidențialitate nu reprezintă un drept recunoscut și protejat de lege, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul magistraților de a primi spor de confidențialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Categoriile de personal salarizat de la buget care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege,de principiu aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate definite de Legea nr.182/2002.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Convenție,deoarece pentru a exista discriminare,trebuie să fim în prezența recunoașterii,folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
În art.12 din Legea nr.544/2001 sunt reglementate expres categoriile de informații ce sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor interesați.
Prima instanță a reținut eronat că ar exista o stare de discriminare în raport de prevederile OG nr. 137/2000, date fiind următoarele argumente: magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, cu drepturi și obligații salariale stabilite prin act normativ special - Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/2006; situația magistraților nu poate fi comparabilă, în nici un fel, cu personalul militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002, cu a altor funcționari publici, cu personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Categoriile de informații pentru care se acordă acest spor respectiv informații clasificate,sunt diferite de cele la care se referă Hotărârea nr.328/2005 a de aprobare a Codului Deontologic.
Din punctul de vedere al cuantumului, în unele situații sporul are o valoare de 15/% din salariu, indemnizație etc. în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor.
Primul motiv de recurs invocat de DGFP O vizează modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Recurentul susține astfel, că potrivit art.34 al.1 din legea 500/2002, ordonatorii principali de credite au obligația de a depune până la data de 15 iulie a fiecărui an la.P: propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar anual următor.
În conformitate cu dispoz. art.35 al.1 din aceeași lege, pe baza acestor proiecte și a bugetului său propriu întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare pe care le depune la Guvern până la data de 30.09 fiecărui an.
Potrivit art.35 al.4 din aceeași lege, după însușirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare și de buget, acesta le supune spre adoptare Parlamentului, cel mai târziu până la 15.10 fiecărui an, și în baza art.36 din lege,aceste bugete se aprobă de Parlament.
Astfel, neavând calitatea de angajator nu poate fi obligat la plata drepturilor solicitate de reclamanți, iar în calitate de ordonator principal de credite are obligația de a întocmi proiectul propriu de buget, având calitate procesuală în cauză, deoarece în cadrul său își desfășoară activitatea.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul arată că reclamanții nu se regăsesc printre categoriile de personal prevăzute de OG 19/2006 a primi acest spor de confidențialitate.
Faptul că acest spor este acordat doar unor anumite categorii de personal din anumite instituții ale statului nu este o discriminare.
Legea nr.444/2006 vorbește despre "certificatul/avizul de securitate deținut" pe care trebuie să îl aibă beneficiarii sporului de confidențialitate, iar Legea nr.182/2002 reglementează expres doar o categorie restrânsă de persoane care pot deține acest certificat sau aviz, reclamanții neregăsindu-se printre acestea.
Faptul că art.30 al.3 din această ordonanță prevede, acordarea unui spor de confidențialitate personalului din cadrul CNCD nu reprezintă un temei juridic pentru acordarea acestuia reclamanților, deoarece nu îndeplinesc condițiile pentru acordarea acestuia și nu fac parte din personalul care beneficiază de acest spor.
Curtea constată ca fiind nefondate recursurile, pentru următoarele considerente.
Noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizeaza nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea sanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârsirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce priveste: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum susține recurentul în prima dintre criticile formulate.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
Este nefondată și următoarea critică formulată de același recurent, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 cod. pr. civ. întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pentru care s-au înlăturat susținerile părților.
Pentru aceasta se are în vedere faptul că, în condițiile în care, în susținerea punctului său de vedere intimata a formulat mai multe argumente, instanța este în drept să le grupeze și să răspundă printr-un argument comun, care să justifice concluzia finală.
Este nefondată și cea de a treia critică a acestui recurent, pentru următoarele considerente.
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/ 2006, aceasta nu înseamnă că petenții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor, art.91 din Legea 303/2004,art. 9, art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul deontologic al Magistraților, aprobat prin Hot. nr. 328/2005.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Pentru aceleași argumente,Curtea reține a fi nefondată și critica celui de al doilea recurent cu privire la fondul cauzei.
De asemenea, se constată nefondată și critica acestui recurent referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât, chiar dacă nu are calitatea de ordonator principal de credite, în raport de atribuțiile stabilite de art.19 și în conformitate cu dispozițiile art. 35 din legea nr. 500/2002 care menționează că MF întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare,acesta are calitate procesuală pasivă pentru capătul de cerere privind alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamanți.
Sunt argumentele pentru care, în temeiul dispoz. art.312 pr.civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de recurenți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP O, împotriva sentinței civile nr.547/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA, și intimații reclamanți, .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.
Tehn./2ex/19.01.2010
Președinte:Camelia ȘeleaJudecători:Camelia Șelea, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu
