Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 587/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.587
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.05.2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Mărioara Coinăcel
GREFIER-- -
-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în com. jud.B, împotriva sentinței civile nr.41/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, cu același domiciliu, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-a depus la dosar de către intimați, întâmpinare intitulată contestație și înscrisuri, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrata la Curtea de APEL GALAȚI Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.41/14.01.2009 Tribunalul Brăilaa admis în parte ca fondată acțiunea civilă formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei, jud.
A fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești, reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada 5.09.2005-14.01.2009, actualizate cu rata inflației până la data plății.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr.2103/113/5.09.2008, reclamanții, în calitate de funcționari publici și, Batca, în calitate de personal contractual, pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligat acesta din urmă să plătească drepturile salariale, reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu 01.08.2003 până în prezent, actualizate cu rata inflației până la data plății, să plătească în continuare indemnizația de dispozitiv, precum și să includă în bugetul local sume necesare plății.
În motivarea cererii, s-a susținut că reclamanții, sunt îndreptățiți, pentru egalitate de tratament, la plata indemnizației reglementată de art.13 din Legea nr.138/1999, pct.9.2 și 31.1 din Ordinul nr.496/2003, pentru cadrele militare și personalul civil din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
In ședința publică din data de 15.10.2008 s-a dispus disjungerea cererii formulată de reclamantii, care au calitatea de funcționari publici și înaintarea la Secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Brăila.
In cauza a fost administrată proba cu acte.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele:
Reclamanții fac parte din personalul contractual din cadrul Primăriei comunei comunei, județul B (adeverința nr.2830/3.09.2008 - 9 dosar).
Personalul instituției este format atât din funcționari publici, cât și din personal contractual.
Potrivit prevederilor art.157 alin.2 din Codul muncii, sistemul de salarizare al personalului din autoritățile și instituțiile publice se stabilește prin lege.
Indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază este prevăzută în art.13 din Legea nr.138/1999, pct.9.2 și 31.1 din Ordinul nr.275/2002, modificat prin Ordinul nr.496/2003 privind salarizarea personalului militar si civil din Ministerul d e Interne.
Dispozițiile legale de mai sus se constituie în reglementare cu caracter special pentru cei care se află în raporturi de serviciu cu instituțiile publice subordonate ministerului d e resort.
Potrivit art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Drepturile bănești stabilite pentru munca prestată în același sistem nu se justifică să fie reglementate diferit.
Concluzia de mai sus se impune și în ceea ce privește indemnizația de dispozitiv, având în vedere scopul și regimul juridic al acesteia, precum și principiul înscris în art.38 din Codul muncii, cu atât mai mult cu cât, conform art. 41 din Constituție, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar art.53 din legea fundamentală stabilește limitativ situațiile de excepție în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns prin lege.
În ceea ce privește perioada pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la indemnizație, aceasta este 5.09.2005-14.01.2009, față de data sesizării instanței și dispozițiile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii, precum și față de împrejurarea că pentru viitor nu există un prejudiciu cert și real pentru reclamanți.
Cu privire la cererea de obligare a instituției pârâte la includerea în buget a sumelor necesare plății, aceasta este nefondată, având în vedere faptul că instituția pârâtă, în calitatea sa de ordonator de credite și în baza competențelor sale legale, are obligația de a solicita alocarea fondurilor bănești necesare achitării sumelor datorate în baza titlurilor executorii.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea a fost admisă în parte ca fondată, cu consecința obligării instituției pârâte la plata drepturilor bănești pe perioada 5.09.2005-14.01.2009.
Ținând seama de faptul că reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului, cererea subsecventă de obligare a angajatorului la plata sumei actualizate în funcție de rata inflației până la achitare, este fondată față de dispozițiile art.269 din Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al comunei considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se arată că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind salarizarea personalului contractual.
Legea 188/1999 republicată prevede acordarea sporului de dispozitiv doar instituțiilor publice care se încadrează într-o formă organizatorică specifică ministerului d e Interne și nu funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul administrației locale.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca nefondată.
Intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurenți cât și sub toate aspectele de fapt și de drept în conf.cu disp.art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor se modifică și se completează Ordinul nr. 275/2002 ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr.1, care, conform art.64 din Legea nr.138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare legii, astfel cum este circumscrisă în art.1 al acesteia.
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le prin urmare aplicabile și prevederile Ordinului nr.275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 și anume:personalul militar; personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate, clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr.275/2002 al ministerului d e Interne prin Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin, s-a statuat:,După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut:,9.2 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Problema care se pune este dacă această mențiune vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
Curtea opinează că nu împărtășește astfel punctul de vedere al instanței de fond.
Faptul care a generat această eroare de interpretare, precum cea a reclamanților este că emitentul noului ordin este, în anul 2003,ministrul administrației și internelor, nemaipurtând vechea titulatură de ministru de interne, mai exact cuprinderea sub tutela aceluiași minister și a administrației publice.
Or, o atare interpretare este total eronată. Prin urmare, se pune problema care este rațiunea acestei adăugiri a pct.9.2,care face vorbire despre dreptul la indemnizație și pentru personalul civil din administrația publică și la cine se referă ea.
Pentru a determina aceasta, trebuie examinat mai întâi ce spune Legea nr.138/1999 în privința beneficiarilor sporului de dispozitiv.
Astfel, din art.13 al Legii nr.138/1999,în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului, reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil;,Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Desigur că trebuie să ne raportăm la sfera generală de reglementare a Legii nr.138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi, astfel cum sunt menționate în art.1.
Revenind la completarea adusă prin pct.9.2. introdus prin Ordinul nr.496/2003, Curtea reține că, pentru se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Prin urmare, ordinul în discuție vizează următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar - cadre militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție (această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct.9.1 din Ordinul nr.275/2002);personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Or, reclamanții sunt angajați în cadrul Primăriei com., iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, astfel că reglementările art.13 din Legea nr.138/1999 și ale art.9.2. din Ordinul nr.275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu le sunt aplicabile.
Reținând toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, Curtea apreciază recursul pârâtului ca fondat, astfel că - în temeiul art.312 alin. 2 și 3 se va admite în consecință.
Se va modifica în tot sentința civilă nr.41/14.01.2009 a Tribunalului Brăila și în rejudecare:
Se va respinge acțiunea formulată de reclamanți ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în com. jud.B, împotriva sentinței civile nr.41/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă nr.41/14.01.2009 a Tribunalului Brăila și în rejudecare:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red./11.06.2009
Dact./2 ex/23.06.2009
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Mărioara Coinăcel
