Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 598/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 598
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanții I, împotriva sentinței nr. 520 din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 520 din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olta admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților B, sens în care a respins acțiunea față de acest pârât.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, I, -, -a, -a, prin mandatar I, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul O l t, și partea Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect stimulente - prime pe 2008.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere că reclamanții au depus la dosar un tabel prin care au specificat cuantumul pretențiilor solicitate potrivit dispozițiilor art. 112 pct.3 cod procedură civilă.
Din adeverința emisă de Tribunalul Olt cu nr.1588 /2009, a rezultat că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar al instanței.
Având în vedere obiectul dedus judecății, precum și dispozițiile art. 137 al. 1 cod procedură civilă, potrivit cărora instanța este datoare să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, se va analiza mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
Reclamanții își întemeiază pretențiile pe dispozițiilor unor decizii depuse la dosar emise de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, instituție care nu este chemată în judecată.
Prin urmare, în cauză nu este vorba de decizii sau ordine emise de Ministerul Justiției prin care să se fi dispus ca anumite sume să fie repartizate din fondul constituit potrivit art. 25 din Legea 146/1997 către anumite categorii de personal din cadrul acestui minister,ci este vorba de decizii emise de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a decis aprobarea și repartizarea unui fond de recompense pentru toți angajații din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, conform anexelor care fac parte integrantă din aceste decizii.
Raportat la cele de mai sus, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților și va respinge acțiunea față de acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
De asemenea, instanța a constatat că deciziile de care se prevalează reclamanții în prezenta, nu au fost anulate, iar ele se referă la o anumită categorie de personal, respectiv angajații din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, și nicidecum la personalul din instanțele de judecată, judecătorii, sau tribunale.
Prin urmare, instanța nu a putut reține existența unei discriminări în cauză raportat la temeiurile de drept invocate în cererea de chemare în judecată, deoarece reclamanții nu au fost detașați la instituțiile de mai sus în 2008 pentru a putea pretinde drepturile de care au beneficiat cei menționați în anexele deciziilor depuse la dosar.
Nefiind pe picior de egalitate și nici în situații similare, nu se poate reține existența unui regim discreționar al ordonatorilor de credite și nici existența unui abuz sau vreo încălcare a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale astfel cum se susține prin cerere.
Fiind vorba de premii cu titlu de recompense, ele nu se înscriu în categoria drepturilor fundamentale prevăzute și recunoscute de Constituție, iar reclamanții nu se află în situații analoage sau comparabile în materie pentru a se putea reține vreo discriminare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții I, -, -a, -a, criticând-o pentru nelegalitzate și netemeinicie.
În acest sens, arată că sunt îndeplinite condițiile necesare existenței discriminării prin raportare la personalul care a beneficiat de aceste recompense și personalul auxiliar al instanțelor judecătorești și această discriminare rezultă din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecția egală a legii împotriva oricărei discriminări și drepturi la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul nr. 212/1974, care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare fără distincție, art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Protocolul nr. 12 la această convenție, art. 4 din Carta socială europeană care garantează dreptul la o salarizare echitabilă art. 5,6,8, 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2, lit. c și f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art.155 din Legea 53/2003 care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială fără discriminări, restrângeri sau limitări.
Potrivit OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă la libera alegere a ocupației la condiții de muncă echitabile și la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
detașați la beneficiază de un salariu lunar de încadrare calculat potrivit OG nr. 8/2007, ca și personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, iar tratamentul diferențiat se manifestă prin deosebirea făcută în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categorii de beneficiari și se poate reține un criteriu prestabilit.
Acest tratament nu este justificat obiectiv de un scop legitim și metodele de atingere nu sunt adecvate și necesare, iar pe de altă parte trebuie respectat principiul proporționalității potrivit căruia derogările de la drept individual să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit și cere concilierea principiului egalității de tratament cu obiectivele urmărite în politica de reformare a sistemului judiciar.
Au invocat decizia Curții Constituționale nr. 1325/04.12.2008, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 1,2, alin.3 și art. 27 din OG nr. 137/2000 și au arătat că Ministrul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, astfel că are și calitate procesuală pasivă.
Au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea excepției lipsei calității procesuale active invocată de minister și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală, arătând că nu are calitate procesuală pasivă, iar pretențiile pe care reclamanții le solicită sunt întemeiate pe decizii ale președintelui, deci un ordonator de credite diferit.
Recursul se respinge.
Din examinarea sentinței, prin prisma criticilor invocate și în temeiul art. 3041.pr.civ. Curtea constată că nu pot fi primite, neputându-se încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, nu este întemeiată critica privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, în condițiile în care recurenții reclamanți solicită de la angajator și organele ierarhic superioare acestuia plata unor despăgubiri întemeiate pe art. 21 din OG nr. 137/2000 reprezentând echivalentul primelor încasate în anul 2008 de personalul detașat la.
Instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii, reținând că nu este cazul unor decizii sau ordine emite de Ministerul Justiției și Libertăților privind repartizarea unor sume din fondul constituit în temeiul art. 25 din Legea nr. 146/1997, în realitate fiind decizii emise de Președintele, iar acestea se referă la o anumită categorie de personal.
În cauză, instanța a apreciat judicios că nu se poate reține existența unor discriminări, deciziile emise făcând referire la alte categorii de personal decât recurenții reclamanți, iar aceștia nici nu au fost detașați în anul 2008, astfel că nu se poate spune că sunt situații similare.
Chiar dacă judecătorul național, însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a atesta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau de instanța de contencios constituțional, în speță nu se poate reține că prevederile OG. Nr. 8/2007 și ale OG nr.137/2000 sunt contrare prevederilor internaționale la care recurenții reclamanți au făcut trimitere, pentru a se face aplicarea art. 11 și 20 din Constituția României, în sensul de a se acorda prioritate reglementărilor amintite.
Cu atât mai mult, diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Așa cum a statuat constant CEDO "în lumina art. 14 din Convenție, o discriminare constă în a trata diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile" (Willis contra Marii Britani, nr. 36042/97 paragraful 48, CEDO 2002-IV), or în cauză nu se poate reține că recurenții reclamanți se află în situații comparabile cu persoanele care au obținut detașarea la alte instituții, altele decât organele judiciare.
Nici celelalte critici nu sunt întemeiate și nu pot reprezenta motive de ordine publică care în temeiul art. 306 alin. 2.pr.civ. pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, astfel că în temeiul art. 312 pr.civ, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D EC IDE
Respinge recursul formulat de reclamanții IN, I, împotriva sentinței nr. 520 din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud. - -
Tehn. 2 ex.//17.02.2010.
Jud. fond.C,.
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Marian Lungu
