Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 619/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 619/
Ședința publică din 26 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții -, -, C, cu domiciliul ales în F,-, jud. B, -, A, -, R A, -, -, OG, cu domiciliul ales în B,- și CURTEA DE APEL G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.232/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, -, (), G, A, -, -, C, C, G, -, -, -, (), -, G, OG, -, cu domiciliul ales în B,-, ( și în calitate de al reclamantei ), domiciliat în B,-, în calitate de al reclamantei, cu același domiciliu, C, domiciliată în B, str. - - 4,.5, -, domiciliat în B,-, - 4,.12, domiciliat în B, str. - nr. 89, - 6,.50, i ai reclamantului, și intimații - pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, TRIBUNALUL B, cu sediul în B, - - nr. 47 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 26 mai 2009.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 232/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat si in consecința a respins acțiunea pentru autoritate de lucru judecat privind perioada 2001/2004 pentru reclamanții C, cu domiciliul ales în B-.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții -, C, -, (), -, -, R A, G, A, -, -, C, C, A, OG, G, -, -, r, (), -, G, OG, -, C, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL D E JUSTIȚIE, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL BRĂILA.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și TRIBUNALUL BRĂILA să plătească reclamanților -, G, A, -, -, C, C, -, ( ), - cu domiciliul ales în B-, prima de concediu pe anul 2005 si 2006, egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost respinsă acțiunea formulata de reclamanții, - (), decedată prin ii și, -, -, R,., - decedat prin ii C, și, A, -, C, C, -, (), -, -, -, cu domiciliul ales în B- privind prima de vacanta aferenta anilor 2001/2002.
A fost respinsă acțiunea fata de chemata in garanție Ministerul Finanțelor Publice ca nefondata.
A fost admisă cererea de intervenție.
Au fost obligate paratele Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și TRIBUNALUL BRĂILA sa plateasca intervenientilor G, - prima de concediu pe anul 2005 si 2006, egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată inițial sub nr. 1054/113/08.09.2006 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI si TRIBUNALUL BRĂILA plata drepturilor salariale reprezentând prima de concediu de odihnă pe anii 2001-2002 pentru reclamantii:, (), decedată prin ii și, -, R a,., a, - decedat prin ii constanța, și, a, C, C, -, (), G, Putere, si plata primei de vacanta pe anii 2001, 2005-2006 pentru reclamantii personal auxiliar:, C, G, a, C, C, -, ( ), precum si la plata primei de vacanta pentru perioada 2002-2004 pentru reclamantii: Constanta, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Motivându-și în fapt acțiunea, au arătat că prin art. 41 ind. 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996, s-a prevăzut că "magistrații și celelalte categorii de personal, salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Prin art. 3 alin.2 din OUG 33/2001, art. 12 alin. 4 din Legea 743/2001 și Legea nr. 631/2002, au fost suspendate dispozițiile privind acordarea primei de concediu până la data de 31 decembrie 2003.
Art. 50 din OUG nr. 177/2002, a abrogat toate dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr. 50/1996, noua lege de salarizare, inclusiv în forma modificată și completată prin Legea nr. 346/2003 de aprobare a OUG nr. 177/2002, nemaiprevăzând vreun drept similar.
Astfel susțin reclamanții, că în anul 2001, prin art. 41 din Lg. 50/1996 a fost acordat magistraților și personalului auxiliar din organele puterii judecătorești, dreptul la primă care se adaugă indemnizației de concediu, drept care în fapt, nu a fost niciodată realizat, întrucât o perioadă de 3 ani a fost suspendat, iar ulterior textul care a stat la baza nașterii lui, a fost abrogat implicit.
De asemenea, au mai precizat că potrivit disp. art. 18 din Codul muncii, "drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încadrări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu" așa încât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă, o dată câștigat, nu mai poate fi anulat, ori în ceea ce privește dreptul la prima de concediu, acesta a fost practic anulat prin acte normative ce s-au succedat celui ce l-a consacrat.
Cu privire la termenul de promovare a acțiuni, au învederat reclamanții că, întrucât plata primei de vacanță a fost suspendată în mod succesiv timp de 3 ani (până la 31 decembrie 2003), dreptul la acțiune s-a născut la 1 ianuarie 2004, iar termenul de prescripție se împlinește la 31 decembrie 2006.
Au mai arătat că în prezenta cauză, nu operează autoritate de lucru judecat față de sentința civilă nr. 970/07.06.2005, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 662/C/2005, deoarece, instanța s-a pronunțat pe excepție, și nu pe fondul cauzei.
În susținerea acțiunii s-au folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției, a formulat întâmpinare prin care a arătat că dreptul la prima de concediu prevăzut de art. 41 ind. 1 al. 1 din Legea nr. 50/1996, a fost suspendat până la data de 31 dec. 2002. Ulterior prin OUG nr. 177/2002, au fost abrogate toate dispozițiile cu privire la salarizarea magistraților și a personalului de specialitate juridică asimilat acestora, cuprinse în Legea nr. 50/1996, așa încât acțiunea este nefondată.
Cu privire la drepturile reclamanților pe perioada 2001 - 2002, arătat că acestea sunt prescrise, având în vedere că dreptul la acțiune s-a născut la data de 1 ianuarie 2003, dată de la care prin disp. OUG nr. 177/2002 a fost abrogat art. 41 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996.
Cât privește actualizarea sumelor solicitate cu titlu de primă de vacanță de către reclamanți, a susținut că potrivit disp. art. 1088 din Codul civil " la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate, așa încât din interpretarea dispozițiilor legale arătate, rezultă că reclamantul creditor al unei obligații având drept obiect o sumă de bani, nu poate pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare, decât dobânda stabilită de lege, aceasta fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, daunele interese, se acordă sub forma dobânzii legale, fără însă a se pune problema indexării, întrucât însuși acest tip de dobândă presupune raportarea sa la o dobândă fluctuantă, calculată de Banca Națională a României în funcție de evoluția pieței economice.
De asemenea, pârâtul a precizat că în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, având în vedere rațiunile de politică financiară și bugetară a statului, care au determinat suspendarea și ulterior, abrogarea dreptului la prima de vacanță.
În combaterea susținerilor reclamanților s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției, a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, deoarece acesta răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete și în situația în care acțiunea va fi admisă se impune ca sentința să-i fie opozabilă.
În combaterea susținerilor reclamanților s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Prin încheiere la termenul din 26 septembrie 2006, instanța a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Curtea de APEL GALAȚI, pentru soluționarea cererilor de abținere formulate de reclamanți.
Curtea de APEL GALAȚI, prin încheiere, la data de 16 octombrie 2006, soluționat cererea de abținere formulată de reclamanți și a dispus trimiterea dosarului în vederea soluționării, Tribunalului Galați.
Pe rolul acestei instanțe, dosarul a fost înregistrat sub nr-, iar prin nr.2192/13.12.2006, s- admis excepția autorității de lucru judecat privind pretențiile reclamanților pe perioada 2001-2004,s-a admis în parte acțiunea,a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și TRIBUNALUL BRĂILA să plătească reclamanților, G, a, C, C, C, -, (), prima de concediu pe anul 2005, egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, a respins acțiunea privind pretențiile reclamanților referitoare la acordarea primei de concediu aferentă anilor 2001-2004, pentru autoritate de lucru judecat,a admis în parte cererea de intervenție formulată de intervenienții G, și OG, a obligat pe pârâți să plătească intervenienților G, și OG prima de concediu aferentă anului 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, a respins pretențiile intervenientei G privind acordarea primei de concediu pe anii 2001 - 2004 pentru autoritate de lucru judecat, si a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca nefondată.
Curtea de apel G prin decizia civila nr.835/24.09.2007, pronunțată in dosarul nr-, a admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr.2192/2006, pe care a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanța.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului G sub nr.Rj-.
La termenul din 24.11.2006, intervenienții G, și OG - au formulat cerere intervenție în interes propriu prin care au solicitat aceleași drepturi ca și reclamanții.
Asupra excepției autorității de lucru judecat instanța a reținut următoarele: Puterea de lucru judecat, este reglementată de art. 1201C.civ. ca o prezumție legală absolută și irefragabilă și în art. 166.pr.civ. ca o excepție de fond, peremptorie și absolută.
Pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie să existe triplă identitate de părți, de obiect și de cauză.
Caracteristicele esențiale ale puterii de lucru judecat, sunt: exclusivitatea (un nou proces între aceleași părți având același obiect și aceeași cauză nu mai este posibil), incontestabilitatea (hotărârea irevocabilă nu mai poate fi atacată pe calea recursului), executorialitatea (hotărârea definitivă sau după caz, irevocabilitatea dacă este susceptibilă de executare silită poate fi pusă în executare) și obligativitatea (părțile trebuie să se supună efectelor lucrului judecat, iar partea în favoarea căreia acționează, nu poate renunța la dreptul de aoi nvoca).
Din conținutul dosarului nr. 3523/ 2004 înregistrat pe rolul Tribunalului B, reiese ca s-a respins ca nefondata actiunea civila privind acordarea primei de concediu de odihna pentru perioada 2001-2004, pentru reclamantii Constanta,.
Comparând respectiva cauză cu acțiunea de față, se constată tripla identitate cerută de dispozițiile art. 1201.civ. pentru existența puterii de lucru judecat.
Astfel fiind vorba de aceleași părți cu aceeași calitate procesuală, de același obiect și aceeași cauză, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat privind pretențiile reclamanților pe perioada 2001-2004 și respins acțiunea pentru existența autorității de lucru judecat privind pretențiile reclamanților referitoare la acordarea primei de concediu aferentă anilor 2001-2004.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anilor 2001-2002 instanța a admis-o motivat de faptul ca potrivit dispozițiilor Decretului nr.167/1958 cat si ale disp.283 alin.1 lit.c din Codul muncii se prevede ca dreptul material la acțiune se prescrie in situația in care obiectul acțiunii consta in plata de drepturi salariale sau despăgubiri către salariat, in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in speță acțiunea fiind introdusa la data de 12.10.2006.
În ceea ce privește pretențiile reclamanților personal auxiliar de specialitate si cererea de intervenție formulată de intervenienții G, și OG referitoare la plata primei de vacantei pentru perioada 2005-2006, aceasta a fost admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 41 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, așa cum a fost modificată și completată prin OG nr. 83/2000 "magistrații și celelalte categorii de personal salarizat în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, la o primă egală cu indemnizația brută sau după caz salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Însă, prin o serie de acte normative succesive, acest drept a fost suspendat. Acordarea primei de vacanță pe anul 2005, fost suspendată prin art. 64 al. 2 din Legea nr. 11/2004.
S-a apreciat că suspendarea aplicării legii prin care se recunoaște un drept, echivalează cu restrângerea exercițiului acestui drept și practic prin dispozițiile legale prin care s-a dispus suspendarea plății primelor de concediu, s-a restrâns acest drept, fără a exista vreuna din situațiile prevăzute în art. 49 din Constituția din 1991 și art. 53 din Constituția revizuită în anul 2003, care ar fi permis această restrângere.
De asemenea art. 18 din Codul muncii anterior cât și art. 38 din actualul Cod al muncii, dispune că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestora este lovită de nulitate.
Prin urmare un drept câștigat nu mai poate fi anulat, fiind vorba de un drept fundamental privind dreptul la muncă și protecție socială a muncii și deci acest drept nu putea fi îngrădit ci cel mult restrâns.
Astfel, dreptul la prima de vacanță s-a născut prin lege, ca un drept subiectiv, care conferă titularilor acestui drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectivului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă și anume aceea de a plăti suma de bani cu titlu de primă de concediu.
Prin urmare, textele de lege prin care a fost suspendat dreptul la primă de vacanță anuală prevăzută în favoarea personalului auxiliar, s-au dat în disprețul normelor Codului muncii și constituționale, cu atât mai mult cu cât în plata concediului de odihnă se înțelege a fi inclusă, pe lângă indemnizația de concediu și prima de vacanță și ca atare asemenea drepturi nu pot fi suspendate printr-o ordonanță de urgență.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a respins-o ca nefondată, motivat de faptul că potrivit disp. HG 736/2003, art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004 și art.19 din Legea 500/2002,desi acesta are atribuții privind finanțarea, coordonarea, aprobarea și rectificarea bugetelor pârâților în cauză, nu se justifică chemarea in garanție a acestuia deoarece între pârâți și chematul în garanție nu există raporturi juridice de natură a atrage obligarea acestuia la plata drepturilor solicitate de reclamanți.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții, -, C, și, criticând- ca fiind în parte netemeinică și nelegală, referitor la excepția autorității de lucru judecat privind pretențiile la plata primei de vacanță pentru anii 2001 - 2004.
Au invocat inexistența triplei identități pentru a putea opera autoritatea de lucru judecat, între cererea formulată în dosarul de față și cea din dosarul nr. 3523/2004 al Tribunalului Brăila existând identitate de părți și obiect, însă cu privire la cauză lucrurile sunt diferite.
Cauza primei cereri de chemare în judecată a constituit-o art. 411din Legea nr. 50/1996 introdus prin OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001, în timp ce cauza celei de-a doua cerere de chemare în judecată o reprezintă Decizia nr. 23/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii și publicată în nr.233/15.03.2006.
Cea de-a doua cerere este formulată pe această decizie care este obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit dispozițiilor art. 329 al.3 Cod procedură civilă cauza fiind diferită față de prima cerere, solicitând respingerea excepției autorității de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, au solicitat obligarea pârâților la plata primelor de vacanță pe perioada 2001 - 2004, suspendarea plății acestor drepturi nefiind echivalentă cu înlăturarea existenței lor și, practic, să devină lipsite de vreo valoare.
Au mai invocat prevederile art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru situații juridice similare soluțiile instanțelor trebuind să fie similare.
Prima de vacanță pentru perioada anilor 2002 - 2004 fost acordată personalului auxiliar de specialitate, recurenților reclamanți fiindu-le refuzat acest drept.
Au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile în sensul respingerii excepției autorității de lucru judecat iar pe fondul cauzei obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță pe anii 2001 - 2005, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În drept și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
În cauză au declarat recurs și reclamanții, -, a, -, R, -, OG,.
Au criticat hotărârea primei instanțe ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind nemotivată în fapt și în drept pentru reclamanții care îndeplinesc funcția de judecător.
Au invocat faptul că sunt enumerați în dispozitivul hotărârii atât la respingerea acțiunii pentru autoritate de lucru judecat pe perioada 2001 - 2004, cât și la respingerea acțiunii pe anii 2001 - 2002, ceea ce este inadmisibil.
Au invocat prevederile art. 265 Cod procedură civilă, situația celor două categorii de reclamanți impunând să se facă distinct, motivat în fapt și în drept pentru fiecare.
Au solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților la plata drepturilor bănești.
În drept, și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct. 9 și art. 312 Cod procedură civilă.
Pârâta Curtea de APEL GALAȚIa declarat recurs criticând soluția primei instanțe ca fiind dată cu încălcarea legii în ceea ce privește acordarea primei de concediu pentru anii 2005 - 2006 pentru personalul auxiliar de specialitate și grefierii informaticieni.
A invocat Decizia nr.23/2005 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului în interesul legii, dreptul la prima de concediu încetând să subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la 1 ianuarie 2003.
Referitor la pretențiile având ca obiect actualizarea sumelor solicitate cu titlu de primă de vacanță, l-a apreciat ca nefondat fiind subsecvent capătului principal, în virtutea principiului "accesorium sequitur principale".
Reclamanții, creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani, ar fi putut pretinde ca echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere doar dobânda stabilită de lege cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
A invocat prevederile art. 1082 Cod civil, având în vedere rațiunile de politică financiară și bugetară a statului care au determinat suspendarea și ulterior abrogarea dreptului la prima de concediu.
A solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Prin întâmpinare, intimatul - pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursurilor declarate de reclamanți.
A invocat excepția de necompetență a Curții de APEL GALAȚI în soluționarea cauzei, în conformitate cu prevederile art. I și II din OUG nr. 75/2008.
Cu privire la recursul declarat de reclamanții - judecători în mod corect a fost respinsă ca prescrisă cererea vizând plata primelor de concediu aferente anilor 2001 - 2002, dreptul la acțiune născându-se la data de 1 ianuarie 2003 iar acțiunea reclamanților a fost introdusă la data de 08.09.2006.
A invocat Decizia nr. 23/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, magistrații fiind îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002 în conformitate cu dispozițiile art. 411din Legea nr. 50/1996.
Reclamanții s-au adresat instanței de judecată solicitând acordarea primelor de concediu pentru anii 2001 - 2002 ignorând ei înșiși existența autorității de lucru judecat.
Cu privire la cererea de recurs formulată de reclamanții - personal auxiliar de specialitate, intimatul - pârât a solicitat respingerea acesteia pentru existența autorității de lucru judecat, fiind invocat același text legal, respectiv prevederile art. 411din Legea nr. 50/1996.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. 7571/121/05.06.2008, prin încheierea de ședință din data de 09.07.2008 dispunându-se înaintarea dosarului spre competentă soluționare, potrivit art. II al.3 din OUG nr.75/2008, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin decizia civilă nr. 725/28.01.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr-, a fost declinată competența de soluționare în favoarea Curții de APEL GALAȚI avându-se în vedere declararea ca neconstituționale a prevederilor art. I și II din OUG nr. 75/2008 prin decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
Urmare a declinării de competență, cauza a fost reînregistrată sub nr.372/44/13.03.2009 pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Examinând recursurile astfel declarate potrivit motivelor invocate de părți și dispozițiilor legale incidente în materie sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, curtea le apreciază ca nefondate pentru următoarele considerente:
Față de recurenții - reclamanți, -, C, și îndeplinind funcția de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Făurei, a fost pronunțată sentința civilă nr. 181/5.04.2005 a Tribunalului Brăila prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și TRIBUNALUL BRĂILA având ca obiect plata drepturilor bănești actualizate, reprezentând prima de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004.
Temeiul de drept al acțiunii l- constituit prevederile art. 411din Legea nr. 50/1996 apreciate de către instanță ca păstrându-și valabilitatea, constituind un temei legal pentru lipsirea de efecte juridice reglementării privind prima de concediu.
Cu ocazia acțiunii de față recurentele - reclamante și-au întemeiat cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.09.2006 pe același temei, respectiv prevederile art. 411al.1 din Legea nr.50/1996, acestea reprezentând de fapt consacrarea legislativă dreptului la prima de vacanță egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Este adevărat că a fost invocată în cuprinsul cererii și Decizia nr. 23/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție vizând interpretarea dispozițiilor art. 411din Legea nr. 50/1996 introdus prin OG nr. 83/2000, însă o atare decizie nu instituie norme juridice cu putere de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 329 al.1 și 3 Cod procedură civilă, deciziile pronunțate în materia recursului în interesul legii au rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în referire la chestiunile de drept soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese, dezlegarea dată problemelor de drept judecate fiind obligatorie pentru instanțe.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții, -, a, -, R, -, OG,.
Față de aceștia prima instanță s-a pronunțat în sensul respingerii acțiunii privind prima de vacanță aferentă anilor 2001 - 2002 ca fiind prescrisă, acțiunea fiind introdusă la data de 08.09.2006.
Această concluzie rezultă din dispozitivul hotărârii judecătorești (fila 353 - volumul 1) și din considerentele sentinței pronunțate, al cărui rol este tocmai acela de a fundamenta și explica măsura dispusă de instanța de judecată.
La dosarul cauzei a fost depusă sentința civilă nr. 970/07.06.2005 a Tribunalului Galați rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 712/R/19.12.2005 a Curții de APEL GALAȚI, fiind respinse pretențiile reclamanților - judecători privind prima de vacanță pe anii 2003 - 2004, ca nefondate.
Pentru reclamanții - magistrați s-a reținut că dreptul la prima de vacanță a fost abrogat în temeiul dispozițiilor art. 50 al.2 din OUG nr.177/2002, care și-a produs efectele începând cu data de 1 ianuarie 2003.
În același sens sunt și considerentele Deciziei nr.23/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în materia recursului în interesul legii, potrivit cărora dreptul magistraților a încetat să subziste nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003, ca efect al intrării în vigoare a OUG nr.177/2002 prin care au fost abrogate implicit dispozițiile art. 411al.1 din Legea nr. 50/1996.
Ulterior, dreptul la prima de vacanță pentru magistrați a fost recunoscut începând cu anul 2007 prin dispozițiile art.241din nr.OG27/2006 modificată și completată prin Legea nr.45/2007.
Ca atare,din punct de vedere al reglementării legale,dreptul la prima de concediu pe anii 2003 și 2004 încetat să existe nemaifiind prevăzut.
Potrivit art.2 din nr.OG27/2006,cu modificările și completările ulterioare,salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea,complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Rezultă că modul de salarizare al judecătorilor este prestabilit prin lege,fapt ce se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare,determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.
Constituie opțiunea legiuitorului de reglementa prin acte normative drepturile în favoarea unei asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG137/2000.
Potrivit art.1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000,în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Curtea de APEL GALAȚI se rețin următoarele:
Dreptul la prima de vacanță instituit prin dispozițiile art. 411al.1 din Legea nr.50/1996 a continuat să subziste pentru personalul auxiliar salariat în baza acestei legi.
O asemenea situație juridică rezultă din interpretarea potrivit căreia abrogarea dispozițiilor art.411al.1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a intervenit doar pentru magistrați și personalul de specialitate juridică asimilat acestora.
În acest sens dispozițiile art. 50 al.2 din OUG nr. 177/2002 intrate în vigoare la data de 1 ianuarie 2003 au drept câmp de aplicare salarizarea și alte drepturi ale magistraților, prin dispozițiile art. 50 al.2 fiind prevăzută abrogarea art. 11precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru personalul auxiliar de specialitate aceste dispoziții au supraviețuit fiind abrogate în mod expres ulterior, în baza art. 30 lit.a din OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din alte unități din sistemul justiției.
În mod legal și temeinic prima instanță a reținut că suspendarea aplicării acestor prevederi pentru personalul auxiliar de specialitate în baza actelor normative adoptate în mod succesiv, nu a avut drept rezultat pierderea dreptului subiectiv în sine.
În acord cu principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, un drept prevăzut nu poate să devină ca efect al suspendării doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării sale.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la actualizarea sumelor cu indicele de inflație:
Potrivit dispozițiilor art. 161 alin.4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans).
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
În consecință, Codul muncii prin dispozițiile art. 161 alin.4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002) a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
În consecință, pentru toate considerentele arătate, criticile formulate de recurenți nu sunt găsite întemeiate iar, potrivit dispozițiilor art. 312 al.1 Cod procedură civilă, recursurile declarate de aceștia împotriva sentinței civile nr. 232/15.03.2008 a Tribunalului Galați, vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții -, -, C, cu domiciliul ales în F,-, jud. B, -, A, -, R A, -, -, OG, cu domiciliul ales în B,- și de pârâta CURTEA DE APEL G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.232/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 Mai 2009.
Pt. Președinte Pt. Judecător Judecător
A în CO, conf. art. 261
semnează
VICEPREȘEDINTE
Grefier,
: /30.06.2009
:DC/2 ex/07.07.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/C-tin
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Marioara Coinacel
