Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 6271/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.3055/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 6271/
Ședința publică de la 04 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți, B, C -, G, (), I, -, și împotriva sentinței civile nr.457 din data de 27.02.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (546/C/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâțiMinisterul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 15%".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 28 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04 noiembrie 2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.457/27.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții, B, C -, G, (), I, -, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Statutul personalului auxiliar de specialitate din sistemul autorității judecătorești precum și drepturile de care acesta beneficiază, formează obiectul unor reglementări speciale. Astfel, în mod constant, actele normative au stabilit că acest personal beneficiază de drepturile și are îndatoririle prevăzute de acte normative având un asemenea caracter, însă cu un regim de salarizare distinct față de alte categorii de personal.
Conținutul concret diferit al atribuțiunilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate față de alte categorii profesionale precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, conduc la concluzia că nu poate fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte.
În atare condiții, instanța a apreciat că în mod greșit reclamanții au considerat că s-ar afla într-o situație comparabilă cu acea categorie profesională care beneficiază de spor de confidențialitate, atât timp cât pe lângă obligațiile specifice funcției, salariații din sistemul autorității judecătorești se bucură de o serie de drepturi și beneficii suplimentare care le sunt acordate numai lor, nefiind aplicabile categoriilor de salariați precizate de reclamanți.
Din analiza dispozițiilor legale invocate de reclamanți, rezultă faptul că nu putea fi reținută "situație comparabilă" în raport cu categoriile profesionale cu care pretind că s-ar afla într-o asemenea situație.
Or, a susținut tribunalul, potrivit dispozițiilor OG nr.137/2000 prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate () precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale și cultural sau orice alte domenii ale vieții politice", condiții care nu sunt întrunite în speța de față.
În consecință, legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de personalul cărora li se acordă iar tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
Pentru considerentele expuse instanța a constatat acțiunea reclamanților neîntemeiată și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o pentru următoarele motive:
Instanța de fond a respins cererea formulata de reclamanți privind plata drepturilor bănești, reprezentând sporul de confidențialitate de pana la 15% motivând ca din analiza dispozițiilor legale invocate de reclamanți rezulta ca nu poate fi reținută "situație comparabila" in raport de categoriile profesionale care beneficiază de acest spor.
Recurenții au apreciat că hotărârea instanței de fond este nelegala si netemeinica, fiind consecința a unei interpretări greșite a dispozițiilor legale aplicabile in materie.
Astfel, recurenții au arătat că fac parte din personalul din unitățile de justiție. Prin prisma îndatoririlor de serviciu le-a fost impusa prin lege o obligație profesionala imperativa, speciala si specifica de confidențialitate, prin art. 99 lit.d din Legea 303/2004 si art.4 alin.1 din Legea 303/2004 rap.la art. 15 din Codul d eontologic si art.78 alin.1 din Legea 567/2007 si art.9 din Codul d eontologic, care se îndeplinește in cadrul executării raporturilor de munca. Prin însăși natura sa, au susținut recurenții, activitatea judiciara implica administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu in date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor si colegilor de serviciu, sesizările adresate organelor statului, etc. astfel că sunt intr-o situație identica (nu doar comparabila) cu celalalt personal din unitățile bugetare. Prin urmare, unul si același element constând in obligația de confidențialitate produce efecte juridice diferențiate in sistemul de salarizare al personalului, in funcție de apartenența la o anumita categorie socio-profesionala.
Recurenții au susținut că sistemul de salarizare este guvernat de doua principii fundamentale: cel al egalități: de tratament, (art.154 Cm.) si cel al diferențierii salariilor numai in raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea si cantitatea muncii, respectiv condițiile de munca. Deci, tuturor peroanelor care se afla in aceeași situație a depunerii unei activități in munca cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie sa li se recunoască același element salarial, sporul de confidențialitate.
La termenul de judecată din data de 28.10.2009, Curtea a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de recurenta.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, și cu aplicarea din oficiu a dispozițiilor art. 304/1 cod. proc. civilă, Curtea reține următoarele:
Asupra excepției invocate, Curtea reține că numita, deși a semnat cererea de recurs, nu are însă și calitatea de parte la judecata în fond a cauzei, întrucât nu figurează între reclamanții care au învestit instanța cu cererea introductivă. Având în vedere că împotriva unei hotărâri pot promova calea de atac numai părțile din dosar, Curtea va reține că recursul promovat de un terț, care nu justifică niciun interes, este inadmisibil.
Cu privire la recursul declarat de reclamanții, B, C -, G, (), I, -, și, Curtea reține că aceștia, n calitate de personal auxiliar de specialitate, au obligația de a respecta secretul de serviciu, drepturile și obligațiile lor fiind reglementate de Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr. 537/2004 privind statutul personalului auxiliar.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară, potrivit 84 lit. e din Legea nr. 567/2004.
Personalul auxiliar de specialitate nu primește spor de confidențialitate, spre deosebire de personalul din instituțiile și autoritățile publice care pentru gestionarea informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu beneficiază de spor de confidențialitate.
Prin decizia nr.46/ din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008 a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Potrivit dispozițiilor art. 329 Codul d e procedura civilă această dezlegare dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, motiv pentru care Curtea urmează a ține seama de dispozițiile deciziei menționate la soluționarea prezentei cauze.
În consecință, cu majoritate, Curtea va admite recursul în baza art. 304 pct. 9.pr.civ. va modifica sentința civilă recurată potrivit art.312 pr.civ. în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București și Tribunalul București să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar începând cu august 2004 la zi și în continuare, actualizat cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului până la data plății efective, potrivit art. 161 alin. 4 din Codul muncii, plata sporului pretins urmând să fie efectuată raportat la perioada de încadrare a fiecărui reclamant.
Curtea constată că este întemeiată și cererea de obligare a Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare efectuării plăților în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora acest minister coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Rolul Ministerului Finanțelor Publice este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Mai mult decât atât, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
În conformitate cu prevederile art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
În ceea ce privește însă pe reclamanții și, Curtea reține că aceștia ca aprod, respectiv agent procedural nu au calitatea de personal auxiliar de specialitate, ci conex. Prin urmare aceștia nu aparțin niciuneia dintre categoriile profesionale menționată ca beneficiar al sporului de confidențialitate prin Decizia nr.46/ din 15 decembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile în care hotărârea se referă exclusiv la magistrați și personalul auxiliar de specialitate iar în cauză nu s-a făcut dovada că acești reclamanți au atribuții în gestionarea de informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu. În consecință Curtea constată că reclamanții și nu pot invoca un temei legal în susținerea cererii privind acordarea sporului de confidențialitate, motiv pentru care va respinge acțiunea acestora ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de .
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți, B, C -, G, (), I, -, șiîmpotriva sentinței civile nr.457 din data de 27.02.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (546/C/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții și, ca neîntemeiată.
Admite acțiunea formulată de ceilalți reclamanți.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București și Tribunalul București să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar începând cu august 2004 la zi și în continuare, raportat la perioada de încadrare, actualizat cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului până la data plății efective.
Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2009.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./11.12.2009
Jud.fond:;
Cu opinia separată a doamnei judecător - - în sensul admiterii în parte a recursului, admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu acest pârât,
Contrar opiniei majoritare exprimată de colegii magistrați care au compus completul de recurs la data soluționării prezentei pricini, apreciez că recursul formulat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice trebuie admis în parte, în considerarea următoarelor argumente:
supusă controlului judiciar poartă asupra neîndeplinirii unor obligații ce derivă din raportul de muncă, asemenea raporturi neexistând între reclamanți și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Dacă se acceptă pretenția constând în obligarea acestui pârât de a aloca fondurile necesare pentru acordarea drepturilor salariale restante, o asemenea interpretare este de natură să depășească limitele impuse de dispozițiile art.304 pct.4 Cod pr.civilă, interferându-se fără drept, în activitatea specifică celorlalte două puteri ale Statului de drept. Legea bugetului este de competența Parlamentului, singurul abilitat să aprobe rectificări ale acestui act normativ, Guvernului revenindu-i competența de a întocmi proiectul legii bugetului sau a legilor de rectificare și de a le supune votului Parlamentului.
Fondurile necesare acoperirii plăților dispuse de instanță vor fi asigurate de Statul Român întrucât greșeala de a nu fi plătit la timp drepturile salariale a fost stabilită în sarcina unor instituții publice ce reprezintă concretizări ale puterii exercitate de entitatea statală.
Împrejurarea faptică potrivit căreia prin intermediul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice urmează să fie deblocate sumele necesare plăților, împrejurare legată de modalitatea de desfășurare a exercițiului bugetar anul și de felul concret în care vor fi puse în executare hotărârile judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, nu poate atribui prin ea însăși calitate procesuală pasivă într-un litigiu izvorât din neplata la timp a drepturilor salariale.
Teoria conform căreia o asemenea rezolvare a unei acțiuni având ca și capăt principal de cerere acordarea unor drepturi salariale ar facilita plata efectivă a drepturilor câștigate nu își găsește suportul juridic în reglementările ce normează relațiile de muncă.
Alocarea concretă a sumelor care reprezintă debite stabilite în sarcina angajatorilor instituții publice este o chestiune de ordin administrativ care urmează a se rezolva la nivelul puterii executive, reflectând modul în care Statul înțelege să își plătească debitele în etapa executării silite.
Cu sau fără aceste mențiuni privind alocarea de fonduri, hotărârea judecătorească prin care un drept salarial a fost recunoscut ca fiind prevăzut de lege și neplătit la termenul scadent, are, conform dispozițiilor art.278 pct.1 Cod pr.civilă, forță executorie, neexistând niciun impediment legal pentru declanșarea executării silite asupra bunurilor sau conturilor instituțiilor publice angajatoare. În eventualitatea legiferării unui asemenea impediment, menținerea obligării pârâtului Ministerul Finanțelor Publice ar rămâne oricum fără nicio finalitate practică.
Acestea sunt argumentele pentru care, în opinia mea, se impune a se admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca o consecință a admiterii în parte a recursului formulat de acest pârât, recurs care a vizat atât aspecte care au ținut seama de lipsa calității sale procesuale, cât și de netemeinicia pe fond a pretențiilor reclamanților.
Față de formularea expresă a dispozițiilor art.312 alin.1 Cod pr.civilă, există posibilitatea legală de formulare a minutei în sensul admiterii în parte a recursului.
Judecător
- -
Președinte:Farmathy AmeliaJudecători:Farmathy Amelia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
