Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 6539/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6539

Ședința publică de la 20 2009

Completul constituit din:

Președinte: - ---

JUDECĂTOR 1: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul SC Energetic SA împotriva sentinței civile nr. 2608/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul-pârât consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.

Reprezentanta convențională a unității pârâte depune la dosar înscrisuri, respectiv Regulamentul privind modul de desfășurare a negocierilor CCM pentru anul 2005.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Consilier juridic pentru recurentul-pârât pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și motivat și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 2608 din data 19 mai 2009 pronunțată în dosarul nr-, a admis actiunea formulată de petent, împotriva intimatei Energetic.

A fost obligată intimata sa plateasca petentului drepturile salariale reprezentand contravaloarea aprovizionarii toamna - iarna, in cuantum de un salariu minim pe ramura, conform art.176 alin.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energie, termica, petrol si gaze, pentru perioada anului 2006, reactualizate la data platii.

A fost obligată intimata la 50 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Petentii a fost salariatii intimatei asa cum rezulta din mentiunile efectuate in carnetul de munca ale acestuia.

Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamna - iarna), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

Mai mult decat atat, potrivit disp.art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.

Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.

Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța consideră că, intimata nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura.

În consecință, instanta va obliga intimata la plata către petenti a drepturilor salariale reprezentand contravaloarea aprovizionarii toamna - iarna, in cuantum de un salariu minim pe ramura, conform art.176 alin.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energie, termica, petrol si gaze, pentru anul 2006, reactualizate la data platii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen leg al pârâta SC SA, susținând că pentru anul 2006 drepturile bănești reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă nu au fost acordate deoarece nu au fost prevăzute de o lege specială.

Urmare a negocierii purtate între partenerii sociali SC Energetic și salariați prin sindicat au fost încheiate contracte colective de muncă nivel de unitate fără as e stabili vreo clauză cu privire la aprovizionarea toamnă -iarnă. Neavând o clauză expresă, pentru anul 2006, pârâta susține că nu poate fi obligat să execute o obligație pe care nu și-a asumat-

În drept, recurentul invocă art. 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Prin contractul colectiv de muncă nr. 288/02din 15 februarie 2006 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 prelungit succesiv prin acte adiționale până în anul 200, fost negociat și stabilit dreptul invocat de reclamant, astfel:

Art. 176 - (1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.

(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea uncuantum minim de un salariu minim pe ramură,stabilit conform prevederilor prezentului contract.

În mod corect instanța de fond a reținut obligativitatea executării obligațiilor asumate prin contractul colectiv incheiat la nivel de ramură.

Potrivit rt. 11(1) din 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.

Potrivit art. 30 (1) din lege, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.

Apărarea unității recurente consta in faptul ca prevederile din contractul colectiv de munca la nivel de ramura nu au fost preluate in contractul colectiv de munca la nivel de unitate si ca atare in situația neprevederii contractuale a primei respective, unitatea nu poate fi obligata la plata dreptului respectiv.

Argumentele sunt neîntemeiate deoarece, in raport de prevederile cuprinse in rt. 11(1) din 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.

Prin urmare, drepturile stabilite prin contractele colective încheiate la nivel de ramura produc efecte directe cu privire la salariații unităților ce desfășoară activitate in ramura respectiva, astfel că salariaților li se cuvenea plata drepturilor prevăzute de art. 176 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.

Lipsa unor prevederi similare în contractul colectiv de muncă nu înlătură în nici un caz obligația ce îi revine angajatorului în executarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul SC Energetic SA împotriva sentinței civile nr. 2608/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 2009.

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

- ---

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

- -

JUDECĂTOR 3: Mihaela

-

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/IE/27.11.2009

fond:

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 6539/2009. Curtea de Apel Craiova