Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 6765/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 6765

Ședința publică de la 11 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marin Covei

JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi

Grefier - -

.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 3139 din 20 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat cererea scrisă (depusă în dosarul -) prin care recurenta pârâtă solicită amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării și faptul că intimatul reclamant prin întâmpinare a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.

Instanța a respins cererea de amânare formulată de recurenta pârâtă, având în vedere că recursul a fost promovat de către aceasta, iar dovada de citare arată că a fost înștiințată de termen încă din luna mai. Apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Tribunalul Gorj prin sentința nr. 3139 de la 20 decembrie 2007 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată.

A admis acțiunea în parte formulată de petent și a obligat intimata să plătească acestuia drepturile bănești reprezentând suplimentări corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C începând cu data de 05.11.2004, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație de la data datorării la data plății efective.

A respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că, potrivit art. 168 al. 1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004:" Cu ocazia sărbătorilor de Paște si C salariații SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentările vor începe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor si beneficiarilor."

La aliniatul 2 al art. 168 din CCM/2004 s-a menționat ca:" Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecărui salariat.

Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul al. 1 al. Art. 168 aducând o modificare de conținut aliniatului 2 in sensul consemnării ca:" in anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat."

Prin adresa Comisiei Paritare din 06.11.2007 se arată că " părțile semnatare confirma faptul ca in redactarea art. 168 al. 1 si 2 la momentul negocierilor colective voința comuna a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paste si de C sa fie introduse in salariile de baza ale fiecărui angajat.

Prin " Nota asupra precizării situației primelor de Paste si de C prevăzute in art. 168 din CCM al SA " din data de 06.11.2007 si semnata de reprezentanți ai patronatului si federației sindicale, se da o interpretare textului in discuție " potrivit voinței părților la semnarea contractului".

Conform art. 1 al. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este convenția încheiată intre patron sau organizația patronala pe de o parte si salariați, reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de munca ".

Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executării lui in condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de munca se comunica in scris organului la care se păstrează si devin aplicabile de la data înregistrării sau la o data ulterioara, potrivit convenției părților.

Conform art. 236 al. 4 din Codul muncii, contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.

Normele enunțate subscriu așadar contractele colective de munca (in egala măsură ca si contractele individuale de munca ) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.

Legea statuează in sensul ca dispozițiile contractului colectiv de munca reflecta voința partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste întotdeauna in conformitate cu prevederile legale.

Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care da posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de munca ori de cate ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificări.

Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de voința al părților dar numai pana la momentul încetării efectelor acestuia.

In același sens si contractul colectiv de munca poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea si reformarea conținutului unei clauze urmând sa își producă efecte pana la momentul încetării efectelor contractului.

In speță, astfel cum rezulta din situația de fapt, apărarea făcută de societatea intimata a vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 al. 1 si 2 din CCM la nivel de unitate, realizata după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de munca anual si in totala contradicție cu textul neechivoc al prevederii.

Astfel, art. 168 al. 2 prevăzut in fiecare din aceste contracte ca suplimentările de la art. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul ca aceleași drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al angajaților si pe anul in curs, câtă vreme s-a menținut in același timp si textul al. 1.

Pe de alta parte, părțile nu au consemnat in contractul colectiv de munca pe anii 2005 si 2006 faptul ca aceleași suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia in 2007.

S-a reținut astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul si cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă ) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.

Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentari salariale, instanța a reținut ca prin clauza art. 168 al. 1 acesta se raportează la salariul de baza mediu pe C SA iar nu la salariul brut pe unitate, in baza căruia au fost calculate sumele solicitate prin acțiune.

Având in vedere aceste considerente, instanța respins excepția prescripției invocata de intimata, a admis acțiunea în parte in sensul ca societatea intimata a fost obligată la plata către petiționar a drepturilor bănești reprezentând suplimentari salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paste și C începând cu data de 05.11.2004 calculate la nivelul salariului de baza mediu la nivelul societății ce vor fi actualizate in raport de indicele de inflație de la data datorării la data plătii efective pentru acoperirea integrala a prejudiciului suferit ca urmare a neachitării drepturilor bănești la scadenta și să respingă capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, se arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nulă, în condițiile în care nu s-a realizat o judecată efectivă, în motivarea hotărârii fiind preluate integral paragrafe dintr-o sentință pronunțată de Tribunalul Constanța.

Recurenta susține că, procedând în acest mod, Tribunalul Gorja nesocotit funcția de jurisdicție, refuzând judecata, hotărârea fiind astfel afectată de nulitate, care, conform art. 105 din Codul d e procedură civilă, nu se poate remedia decât prin admiterea recursului și reținerea spre judecare a fondului cauzei, cu luarea în considerare a apărărilor făcute prin avocat.

A doua critică formulată de recurentă a fost aceea că a fost nesocotit dreptul la apărare exercitat prin avocat, nefiind consemnate în practicaua sentinței considerentele de netemeinicie susținute în apărare. Mai susține recurenta că hotărârea nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, nefiind luată în seamă apărarea formulată prin avocat, fapt care produce o vătămare substanțială de natură a invalida sentința de primă instanță.

Recurenta susține că dreptul material la acțiune este prescris, întrucât sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii. împrejurarea că în contractul colectiv de muncă se folosește formula "suplimentare a drepturilor salariale" nu are efect recognitiv asupra naturii juridice a dreptului în discuție. Natura acestuia este aceea a unei prime care nu se confundă cu salariul, ce reprezintă contraprestația muncii.

Nefiind drepturi salariale, acțiunea în executarea obligației este supusă termenului de prescripție, după următoarea distincție: 3 ani când prima este stabilită prin contract individual de muncă sau decizie unilaterală a unității angajatoare (art. 283 alin. 2) și 6 luni în ipoteza stabilirii primei prin contract colectiv de muncă (art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii ).

În nicio situație nu se poate face aplicarea art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, plecându-se de la premisa inexactă ce rezultă din interpretarea literală a textului. În sprijinul acestui argument, recurenta invocă dispozițiile art. 977 din Codul civil.

Relativ la fondul petiției, recurenta susține apărarea inexistenței dreptului subiectiv la acordarea primelor de Paști și C, după ce în anul 2003 părțile contractului colectiv de muncă au hotărât includerea acestora în salariul de bază al fiecărui angajat.

Redactarea clauzei art. 168 din contractul colectiv de muncă este defectuoasă și, fiind vorba despre o clauză îndoielnică, ea se interpretează prin consens, astfel cum rezultă din contractul colectiv de muncă. Iar părțile contractante au înțeles să interpreteze această clauză, concretizând-o în documentul intitulat "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C, prevăzute la art. 168 din contractul colectiv de muncă al SC SA".

Stingerea dreptului subiectiv începând cu anul 2004 este susținută de concordanța cu textul analog din art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006.

Mai susține recurenta că instanța de fond a considerat greșit că documentul intitulat "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C, prevăzute la art. 168 din contractul colectiv de muncă al SC SA" reprezintă o modificare a contractului colectiv de muncă, aplicabilă pentru viitor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Cât privește primul motiv de recurs referitor la lipsa unei judecăți efective, Curtea îl apreciază ca nefondat, în condițiile în care hotărârea instanței cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, potrivit art. 261 din Codul d e procedură civilă, fiind expus raționamentul care a stat la baza soluției pronunțate. Art. 304 din Codul d e procedură civilă, reglementează în mod expres și limitativ motivele de modificare sau de casare a unei hotărâri, critica privind lipsa unui anumit stil de redactare neregăsindu-se definită printre motivele prevăzute la art. 304 pct. 1-9 din Codul d e procedură civilă.

Nu este fondată nici critica recurentei privind nesocotirea apărării formulate prin avocat, deoarece la soluționarea cauzei instanța de fond a analizat atât excepția prescripției dreptului material la acțiune, cât și apărările de fond invocate de pârâtă. Motivele care au format convingerea instanței au fost expuse în mod cuprinzător în considerentele sentinței și acestea constituie și motivele pentru care au fost respinse apărările pârâtei. Mai mult, instanța de fond s-a referit în mod expres la apărările pârâtei.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea constată că instanța de fond a soluționat-o în mod corect, reținând aplicarea dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.

Potrivit art. 168 din contractul colectiv de muncă s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu un salariu de bază mediu brut pe SNP SA.

Din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, rezultă că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paște și C este un drept salarial, aceasta fiind voința exprimată neechivoc de părțile contractante prin folosirea sintagmei "suplimentare a drepturilor salariale".

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, însă operațiunea interpretării unui contract este necesară numai atunci când o clauză contractuală este îndoielnică, fiind susceptibilă a avea mai multe înțelesuri. Or, în cazul de față, la momentul negocierii art. 168 din contractul colectiv de muncă, părțile au utilizat expresia "suplimentare a drepturilor salariale", singurul sens ce poate rezulta din folosirea acestei expresii fiind cel literal.

Mai mult, același sens rezultă și din redactarea art. 168 alin. 2 din contract, părțile stabilind pentru anul 2003 introducerea suplimentărilor salariale în salariul de bază al fiecărui salariat.

Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din Codul muncii reglementează prescripția dreptului material la acțiune în cazul neexecutării unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora din urmă, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din Codul Muncii.

Potrivit art. 166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Fiind aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c și art. 166 alin. 1 din Codul muncii, este nefondată critica recurentei cu privire la modul de soluționare a excepție prescripției de către instanța de fond.

Cu privire la criticile legate de soluționarea fondului cauzei, Curtea constată:

Potrivit art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în perioada 2003-2007,

(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor

În urma negocierilor anuale ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, textul art. 168 alin. 2 fost modificat astfel:

"Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu " (redactare în vigoare pentru anul 2003 și 2004).

În contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2005, redactarea art. 168 alin. 2 fost modificată astfel:

"În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Aceeași redactare se regăsește și in contractele colective de muncă din anii 2006 și 2007.

Se constată astfel că, deși au fost negociate anual clauzele cuprinse în art. 168, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați în continuare beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din contractul colectiv de muncă, dreptul consacrat prin această clauză rămânând în ființă și pentru perioada anului 2004-2007.

Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.

Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o modificare a dispozițiilor contractului colectiv de muncă, se constată că printr-o interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul de bază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul de bază mediu pe SNP au fost achitate salariaților.

Nu se menționează în interpretarea consemnată în Nota Comisiei Paritare faptul că dreptul prevăzut de art. 168 alin. 1 s-a stins începând cu anul 2004 și nici nu putea fi făcută o astfel de mențiune, de vreme ce, la negocierile anuale ulterioare anului 2003 textul art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă a fost menținut în cuprinsul contractului, fără modificări.

În cauza de față, reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale.

Potrivit art. 163 din Codul muncii, "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".

Recurenta-pârâtă nu a depus actele primare privind situația plății salariilor, respectiv state de plată și dispozițiile evidențiate în carnetele de muncă, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.

Recurenta a avut posibilitatea, atât pe parcursul soluționării cauzei la fond, cât și în recurs, să dovedească faptul că a achitat drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, însă nu a înțeles să facă această dovadă în condițiile prevăzute de art. 163 din Codul muncii, astfel că, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 288 din Codul muncii cu privire la sancțiunea decăderii din beneficiul probei admise.

Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 168 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prevăzute la alin. 1 să fie incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003 și că nu s-a făcut dovada plății către salariat a drepturilor pretinse, începând cu anul 2004.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.312 al.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 3139 din 20 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 iulie 2008.

Președinte, Judecători, Judecători,

- - - - - -

Grefier,

- -

26.08.2008

Red.jud.-

2 ex/AS

Președinte:Marin Covei
Judecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 6765/2008. Curtea de Apel Craiova